Prizonier de razboi
Dramatica experienta pe care fratele Buzica Radu doreste sa ne-o impartaseasca s-a petrecut in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand a fost luat prizonier. Desi pe vremea aceea nu Il cunostea pe Dumnezeu, El i-a fost alaturi in fiecare clipa, si asta il face sa fie cu atat mai recunoscator pentru purtarea de grija din vremurile de restriste si pentru ca in planul Sau a fost cuprins si el.
Sunt Buzica Radu din comuna Cervenia, judetul Teleorman, am 77 de ani si pentru ca am participat la cel de al doilea razboi mondial si am supravietuit, sunt veteran de razboi.
Experientele traite pe front m-au facut sa privesc spre Dumnezeu ca spre un Parinte grijuliu. Am fost trimis pe front in Ungaria cu Divizia a IV-a Infanterie. In ziua de 20 octombrie am fost incercuiti de armatele germane, fiind luati prizonieri si dusi in lagarul de langa Viena. Aici a fost foarte greu. Munceam mult si fara mancare. Hrana era proasta si putina. Primeam paine din faina de brad macinat. Multi prizonieri au murit din cauza conditiilor vitrege. Era frig, multa munca si, cum am zis mai sus, mancare aproape deloc. Era totusi ceva ce aveam intotdeauna din belsug: paduchi.
Desi nu-L cunosteam pe Dumnezeu, aveam incredere in El. M-am rugat de multe ori ca El sa ne scape, si faptul ca acum scriu experienta mea demonstreaza ca rugaciunile mele au fost ascultate. Printre prizonieri era si un consatean cu nume Radescu Haralambe. El era in alta baraca, dar ziua ne intalneam si mai discutam. Ori de cate ori ne intalneam, imi zicea:
– Radule, sa stii ca o sa murim.
Eu il incurajam cat puteam:
– Vezi-ti de treaba, ca nu murim. Avem incredere in Dumnezeu si El ne scapa. Cuvantul lui Dumnezeu spune „cereti si vi se va da.”
Aici am cunoscut adevarul, dar numai dupa ce am ajuns acasa m-am botezat.
Painea cea de toate zilele
Intr-o seara, ne-am intors de la munca, fiecare cu cate o craca de brad pentru foc. Aveam in mijlocul baracii un godin in care faceam foc. Dupa ce am aprins focul, ne-am adunat toti in jurul godinului ca sa ne incalzim. Deodata lumina s-a stins si am ramas pe intuneric. Am simtit ceva sub picior, m-am aplecat si am ridicat acel obiect. Era un portmoneu. Fiind intuneric, n-am putut sa vad ce este in el, asa ca l-am pus sub cap, in patul in care dormeam.
A doua zi l-am luat si m-am uitat in el. Erau 86 de bonuri de paine si 86 de marci germane. Nu era nici un document. M-a cuprins un puternic simtamant de frica. Imi era teama sa nu fiu acuzat ca l-am furat. Timp de zece zile l-am pastrat asteptand ca cineva sa intrebe de el, dar nimeni nu m-a intrebat nimic. Dupa acea perioada de asteptare m-am mai linisit, dar a aparut alta preocupare. Nu stiam cum sa valorific comoara gasita. Intr-o noapte m-am rugat ca Dumnezeu sa rezolve si aceasta problema.
La scurt timp dupa aceea, intr-o dupa masa, am vazut aproape de lagar un carutas care ducea gunoiul si-l arunca intr-o groapa. M-am apropiat de gardul de sarma si l-am strigat. El mi-a raspuns, ciudat, tot romaneste. Era roman ramas prizonier din timpul primului razboi mondial. S-a apropiat de gard, i-am aratat bonul si marca si l-am rugat sa imi ia o paine. Mi-a spus ca nu vine in fiecare zi, dar la 2-3 zile cand vine imi aduce. Asa ne-a servit omul acela cu paine pana ni s-au terminat banii si bonurile. Dar experientele nu s-au oprit aici.
Intr-o zi vine un director de la o fabrica mare din Viena, de la IuberlanNova, si cere 30 de prizonieri romani care sa munceasca la el in fabrica. A doua zi a venit o masina care ne-a transportat la noul loc de munca. Toti care am fost scrisi pe o lista am plecat. Printre muncitori era si nea Haralambe. Ajunsi acolo, ni s-a facut igienizarea, deparazitarea, am facut baie si am dus-o bine.
In toata aceasta perioada de prizonierat, am simtit ocrotirea lui Dumnezeu. Nu pot decat sa Ii multumesc, desi nu am cuvintele potrivite. La intoarcerea acasa am incheiat legamant cu Domnul prin botez, atat eu, cat si sotia.
„Cum voi rasplati Domnului toate binefacerile Lui fata de mine? Voi inalta paharul izbavirilor; si voi chema Numele Domnului.” (Psalmul 116:12-13)
Buzica Radu
Sursa: Revista „Experiente pe calea ingusta”
