Nu va temeti de incercari
Ma numesc Ardelean Aurel si vreau sa va relatez experienta pe care am trait-o cu ceva timp in urma, prin anii ‘51-’52, cand am plecat in armata.
Eram paisprezece frati de credinta care am mers la Brasov, la unitatea Ghimbav. In primul Sabat, am raportat ca noi suntem adventisti si nu putem sa ne incadram sambata in lucru. Imediat s-au luat masuri de arestare si ne-au chemat la birou sa dam declaratii. Era unul care ne tot spunea:
– In armata nu se poate cum vreti voi! Aici trebuie sa va incadrati in programul statului. Credinta in Dumnezeu n-are nici un rost aici. Acasa faceti ce vreti, dar aici va incadrati in program! Clar???
– Tovarase, noi nu putem sa cedam sa lucram sambata pentru ca nu ne lasa constiinta…
Pentru ca nu ne-am dat dupa el, ne-a arestat sambata, si duminica toata ziua am stat sub arest. Luni dimineata ne-au trimis iarasi la lucru si cand ne-am intors ne-au chemat la birou sa dam declaratii cum ca nu vrem sa lucram sambata.
Apoi ne-au lasat in pace, ca in celelalte zile noi lucram. Cand a fost sambata, am raportat din nou. Atunci au venit patru elevi de la scoala de ofiteri si ne-au intrebat:
– Cum se poate sa nu lucrati? Ia puneti mana imediat la lucru, sa vedem ca lucrati! S-a inteles?
Astia, mai tineri, erau mai “infipti”. Maiorul era batran si stia mai multe, de-aia pe undeva el ne-a inteles. Dar astia nu si nu.
Au adunat in careu tot santierul si ne-a fortat sa lucram. Noi n-am vrut. Deja erau asa nervosi ca nu-si mai dadeau seama ce fac. Ne-au legat mainile de roabe si ne-au poruncit sa mergem inainte. Ce era sa facem? Puteam sa ascultam de ei? Nu. Asa ca am rasturnat roabele si-am aruncat sarma.
– O sa va nenorociti pe toata viata! Va nenorociti, voi si toata familia voastra… O sa infundati puscaria! De la trei la doisprezece ani, ca sunteti tradatori de tara. O sa ajungeti la Canal, si-acolo sunt lucrari grele! Ganditi-va bine ce faceti.
Noi n-am tinut cont si-am ramas la hotararea noastra. Daca au vazut ca n-au cu cine se pune, ne-au dat liber si-asa am ajuns de-am pazit sabatul la Ghimbav.
In cealalta sambata, vine un sofer de la Brasov si zice ca daca au nevoie, el lucreaza si duminica.
– Da, zice maiorul, avem niste adventisti care lucreaza duminica, ca sambata nu vor sa lucreze.
– Dati-i pe mana mea, ca fac eu oameni din ei! a spus soferul.
Ne-a luat la el si ne-a spus:
– Mai, voi lucrati duminica?
– Da, duminica lucram. Sambata nu lucram.
– Atunci veniti cu mine dupa cherestea, la fabrica la Brasov. Doua transporturi trebuie sa faceti. Trebuie sa lucrati, nu-i de gluma!
Vorbea asa de aspru ca ne si gandeam la raul pe care ni-l poate face omul acesta. In drum spre Brasov am trecut pe la el pe-acasa. Omul avea acasa Biblie, Explicarea Apocalipsei, Timpul Nostru in lumina profetiei si Marea Lupta. Am fost uimiti dar el ne-a spus:
– Mai fratilor, eu nu sunt pocait, nu sunt adventist; dar am luat niste carti si-mi plac. Am auzit de voi si m-am bagat pentru voi, dar sa nu stie nimeni ca tin cu voi. Veti lucra duminica si sambata scapati.
Am mai stat de vorba cu el si cu sotia lui.
– Nici eu nu sunt pocaita, dar imi place tare mult sa citesc in cartile voastre.
Apoi am mers la fabrica, am incarcat cherestea si-am venit inapoi la unitate pe la ora unu. Bucatarul ne astepta cu mancarea pregatita, ca asa i-a spus soferul nostru. Apoi am mers iar la fabrica sa incarcam si seara iar ne-au asteptat cu mancare.
De atunci, timp de un an de zile am fost liberi sambata si nu ne-au mai inaintat actele la tribunal. Pe urma ne-au dus la Bacau, ca la Brasov s-a terminat lucrarea. Acolo iar am raportat ca noi sambata nu lucram.
Comandant era un capitan mai tanar dar nu s-a pus prea tare pe noi. Dar era acolo si-un sergent politic care nu ne-a lasat in pace. Tare se mai lua de noi si nu stiam cum o sa scapam.
S-a intamplat ca intr-o zi a cazut de la o inaltime si s-a lovit rau de tot. Eu mai lucram ca sanitar, ca ma pricepeam, si l-am spalat bine, l-am legat si l-am dus la spital cu o masina. De atunci n-a mai avut treaba cu mine, macar ca pe unul Iosif din Bacau, l-a batut de l-a desfigurat de tot pentru ca n-a vrut sa mearga la lucru.
Unii colegi i-au zis sa-l dea in judecata.
– Lasati-l in pace, a zis Iosif, nu-i faceti nimic…
Asa ca n-am declarat nimic, desi puteam sa mergem la Statul Major in oras.
Dupa cinci luni iar ne-au mutat. De data asta la Iasi. Acolo am dat de-un maior cu care nu ne-a mai mers. Eram trei frati de credinta acolo. Cand am raportat prima data a zis:
– Nici nu discutam! Ce daca sunteti adventisti? Mai avem noi adventisti… Hei, voi patru de acolo, ia veniti aici!
– Ordonati!
– Ia spuneti voi, mai, ce sunteti voi?
– Adventisti.
– Lucrati sambata?
– Pai, lucram…
– Vedeti, mai? Asa ca sa nu va mai aud, ca va dau in judecata!
Si pentru ca noi n-am vrut sa fim adventisti numai cu numele, ne-a trimis in judecata. Cei patru spuneau ca le pare atat de rau ca au cedat, dar acum nu mai au ce sa faca?
– Daca ne muta la alta unitate, ne-am hotarat sa nu mai cedam, dar acum nu mai avem putere…
Pe 1 decembrie, la ora patru dimineata, vin doi sergenti si ne scoala:
– Treziti-va! Treziti-va! Veniti cu noi. Sunteti arestati!
Ne-am echipat, ne-au legat si ne-au dus la Bacau. Asa am ajuns in penitenciar. Aici ne-am linistit si-am zis:
– Ei, acum fratilor, ne-am linistit. Dupa doi ani in care-am trait tot cu frica-n san, am ajuns si aici, sa facem puscarie.
Am dormit doua zile si doua nopti intr-una. Si ne-au tinut acolo timp de-o luna, pana ne-au venit dosarele. Cand au venit dosarele, ne-am dus la tribunal. Eram opt adventisti, cativa dezertori, cativa intarziati din permisie … mai multe feluri de arestati. Cu ei au terminat repede, dar cu noi au avut de lucru pana la unsprezece noaptea.
– Mai, cum sunteti voi asa? In armata nu merge cu Scriptura!
– Daca suntem la lucru, de ce nu ne permiteti sa lucram duminica? Sau schimbul doi? Sau alt schimb pe saptamana, sa fim liberi sambata daca asa ne spune constiinta. Ca asa spune Biblia, si asa spune istoria. Ce daca a schimbat-o Constantin? Sa tinem noi o zi capitalista si papala, si sa nu tinem ziua Domnului?
Am zis asa ca pe atunci stiam ca aveau ciuda pe occident. Si locotenentul ii spune prim-procurorului.
– Tovarase procuror, au dreptate baietii. Si eu am invatat la scoala ca in secolul patru Constantin a schimbat ziua de odihna.
Era batran locotenentul si deci facuse scoala inainte.
– Dar cu razboiul cum stati?
– Noi nu mergem la razboi. Domnul Hristos a vestit pacea. Ce-avem noi cu cei din occident? Nu ne-am vazut, n-avem manie pe ei, asa ca de ce sa-i omoram? N-ar fi mai bine sa traim in pace? Ca asa ne invata Isus.
– Stati asa, ca asta-i si idealul nostru, sa facem comunism pe tot pamantul, si atunci lumea va trai in pace! Dar inca n-am ajuns…
– Tovarase procuror, Domnul Hristos, uceniici Lui si crestinii au ajuns la pace inca de acum doua mii de ani!
Si tot asa am discutat cu ei pana noaptea tarziu. In cele din urma, ne-au spus:
– Daca nu cedati, primiti inchisoare intre trei si doisprezece ani! Ganditi-va bine ce faceti!
Noi insa eram hotarati sa nu cedam. Asa ca au hotarat sa ne condamne pe fiecare.
– Puiu Gheorghe, condamnat la sapte ani inchisoare corectionala.
– Pavel Ioan, sase ani si jumatate.
– Alvan Emil, sapte ani.
Mi-au luat biografia si-au inceput s-o citeasca. Eu eram fara amandoi parintii, si-l aveam deja pe Ghita, primul copil, ca eram casatorit.
– Ardelean Aurel, trei ani inchisoare, avand in vedere ca nu are amandoi parintii, e casatorit si are copil mic. Ii dam minimum de pedeapsa, cu drept de recurs.
Am semnat acolo ca ne-au condamnat si-am venit la arest, la puscarie. Eram saizeci si opt de insi intr-o camera. Dormeam doi intr-un pat si am stat acolo trei saptamani.
Asa ca am ajuns detinut. Nu va mai spun cum a fost dar dupa un timp am ajuns la Onesti. Acolo se facea o mare rafinarie pe Valea Trotusului. Eram 10200 de detinuti: detinuti politici, militari, tot felul. Dupa vreo 2 saptamani am gasit ca eram adunati acolo saisprezece frati de credinta.
De cate ori venea cate un transport cu detinuti, ne interesam la poarta:
– Sunt pocaiti?
Si asa i-am intalnit pe fratii: Sandu Emilian, Lupu, Seghedus, Puiu Gheorghe, Chelbegean Apostol, Enache Marin, Stanculescu, Jigau si altii, treizeci si patru de frati. Erau multi oameni acolo. Chiar un pluton era format numai din doctori.
Toti eram imbracati vargati, cu bocanci de armata. Lucram 8 ore, ne plimbam un ceas si un sfert, ieseam pe poarta cate trei, si ne duceau la punctul de lucru. Mancam de trei ori pe zi. A fost mai bine ca la arest, ca ne dadeau mancare ceva mai buna si lucram, faceam miscare. Aveam dreptul la un pachet de 5 kg pe luna, o carte postala si un vorbitor.
Acum, trebuia sa raportam toti ca nu lucram sambata.
Noi, aventistii, am format o companie de treizeci si patru si ne-au dat la o brigada de dulgheri. Alecu Tanase de la Galati ne era sef de brigada.
Au inceput sa ne imparta:
– Voi, doctorii, la munci usoare. Voi, ce sunteti?
– Noi suntem adventisti. Noi nu lucram sambata.
– Pai, cum mai, nu lucrati sambata?
– Noi o sa lucram duminca, sau schimbul doi.
– O sa lucrati cand va dau eu ordin, a zis colonelul cu ciuda si l-a lovit cu piciorul pe cel ce vorbise.
A cazut pe spate fratele. S-a lovit rau, ca era in varsta.
Capitanul il prinde pe colonel il trage deoparte si incepe sa-l mustre.
– Nu trebuia sa-l loviti…
In momentul acela apare in poarta o masina. Chiar atunci, in minutele acelea, cand l-a lovit. Era o masina de Bucuresti, de la Procuratura Generala. Erau patru procurori, doi colonei, un capitan si-un civil. Au aparut in poarta tocmai cand a trebuit. Asa a vrut Dumnezeu.
– Ce-i cu astia? Astia de ce nu merg la lucru?
– Sunt adventisti si nu vor sa lucreze sambata!
Dar un colonel mai batran, intreaba:
– Mai, dar reformisti cati sunteti?
– Patru.
Dupa ce-au discutat cu noi, ne-au dus sa dam declaratii cum ca nu lucram sambata. Eu eram al saselea la rand. Pe cand stateam sa-mi vina randul, ma intrebam oare cum vom mai scapa de-aici? Vedeam insa ca de data asta fratii nu ies batuti. De-altadata cine intra aici iesea ba cu boneta sucita ba cu alte semne de bataie.
In sfarsit, ajung si eu inauntru. Procurorul civil ma ia si ma intreaba cu o vorba ca pe aici, pe la noi:
– Esti casatorit?
– Da
– Ai parinti?
– Nu.
– Copii ai?
– Da, am un copil mic.
– Frati ai?
– Da. Opt baieti si-o fata. Unu-i notar.
Atunci a inceput sa zambeasca; probabil ca a fost la scoala cu fratele meu si-am indraznit sa-l intreb:
– Dumneavoastra de unde sunteti?
– Din Republica!
N-a vrut sa spuna. A cautat prin declaratiile pe care le-am avut la dosar si m-a intrebat iarasi:
– Sunteti adventisti?
– Da, toti.
– Aici punem un semn de intrebare daca trebuie sa lucrati sau nu…
– Tovarase procuror, noi nu veneam aici daca lucram sambata in armata.. si nu lucram nici aici, orice ni se intampla!
– Ei, aici e alta socoteala! Aici e mai greu.
– Cum o fi, noi asa ne-am hotarat si pentru asta am venit. Lucram duminica, lucram schimbul doi, dar sambata nu lucram, orice ar fi!
– Bine, ia si semneaza aici.
Am semnat declaratia, apoi m-a luat un sergent si m-a dus singur intr-o baraca. Ma gandeam:
– Oare cum vom iesi acum? Ca e Procuratura Generala de la Bucuresti…
Pe fiecare i-a dus intr-o camera si ne-a tinut pana la ora unu. La ora unu a venit dupa minae sergentul si m-a dus la bucatarie. Eram toti acolo.
– Tovarasi, s-a constatat ca toti sunteti adventisti si de asta sunteti aici. De acum incolo nu mai lucrati sambata, lucrati duminica sau schimbul doi. Vi se da ratia de calorii si echipament ca la toti muncitorii din tara. Sambata sunteti liberi si lucrati duminica, pana va eliberati.
Asa a si fost. Un an de zile am trait in puscarie si-am lucrat, dar sambata am avut-o libera. Dupa un an a venit o gratiere si-am scapat numai cu un an de zile. M-am dus la Sarmas si mi-au dat livretul in mana. Deci m-am liberat inaintea celorlalti cu care m-am incorporat.
Trebuia sa facem armata trei ani si sase luni. Eu am facut doi ani armata si un an puscarie, si-am venit acasa inaintea la toti din sat. Asa a fost voia Domnului.
Tin minte ca la incorporare era unu’ Rosu care m-a avertizat:
– Fii atent ca aici nu mai faci ce vrei! Aici esti in bocancii statului si-o patesti!
Cand am venit i-am spus:
– Iata ca am scapat inaintea la toti din sat. Eu am scapat si lunt liber!
Se vede clar ca acolo, in mijlocul incercarilor si amenintarilor, am fost mai tari si mai hotarati ca in libertate.
Acolo ne adunam Sambata, faceam serviciu divin, cantam, scriam pe saci de ciment cantarile… Cu noi erau si patru frati care fusesera la seminar si erau mai bine pregatiti. Faceam lectiunea, studii biblice, totul. Sambata nici nu mancam; scoteam numai ceva paine din baraca, cantam si ne bucuram.
Asa a trecut incercarea aceea fratilor, insa astea raman amintiri pe toata viata. Si sa stiti ca oamenii sunt mai tari in incercari decat in belsug si libertate…
Le-am si spus la frati:
– Niciodata sa nu va temeti de incercari, de persecutie. Temeti-va de prea mare belsug. Ca si poporul Israel atunci a cazut…
Sursa: Revista "Experiente pe calea ingusta"
