Eram în drum spre copii. Ne duceam să petrecem cu ei vacnÈ›a lor. Schimbam avionul în San Francisco. Aveam vreo două ore de aÈ™teptat. Ne-am plimbat prin aeroport. Prăvălii scumpe. MiÈ™care multă. Familii paÈ™nice cu copii plini de energie. Electronică multă. MulÈ›i cu telefonul celular la ureche, sau în podul palmei. O cupolă mare, deasupra unui hol aglomerat. Culoare în trei direcÈ›ii, spre terminale. Acolo avioane uriaÈ™e descărcau È™i încărcau pasageri. Mi-am adus aminte că într-o zi “pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Petru 3,10).
De ce să ardă? Aici sunt investite È™tiinÈ›ă, îdemânare, muncă È™i cheltuială de mai multe generaÈ›ii. De ce să se piardă tot?
Două răspunsuri vin în minte. Realizările omenirii sunt produsul unui amestec trist de bune È™i rele. Sursele bogăÈ›iei nu sunt tocmai curate. Multe au fost acumulate prin înÈ™elăciune, jaf È™i chiar ucideri. Al doilea răspuns are de-a face cu decizia lui Dumnezeu de a È™terge amintirile dureroase. Păcatul È™i suferinÈ›a au fost asociate cu locuri anume, pe care nu dorim să le mai vedem vreodată.
Dar oamenii? Familii cu copii scumpi, părinÈ›i bătrâni mai graÈ™i, sau mai slabi, tineri frumoÈ™i care abia încep viaÈ›a? ÎnvaÈ›ă Biblia că vor fi toÈ›i pedepsiÈ›i cu foc venit din cer?
Nu. Aici nu este vorba de pedeapsă, ci de slava lui Dumnezeu, care este mai puternică decât poate suporta omul. Fraza “Pământul cu tot ce este pe el va arde” este un sumar al evenimentelor. Aici nu se face distincÈ›ie între ziua venirii Domnului în glorie È™i “ziua de judecată È™i de pieire a oamenilor nelegiuiÈ›i” (II Petru 3, 7). Între cele două este un spaÈ›iu de o mie de ani. Pe lângă aceasta, nimeni nu va socoti vreodată, nici peste o mie de ani, pe copilaÈ™i, sau pe incapabili, ca fiind “nelegiuiÈ›i”, care merită pedeapsa capitală. Cu atât mai puÈ›in Dumnezeu.
Omul degenerat prin păcat nu poate supravieÈ›ui în prezenÈ›a gloriei lui Dumnezu, decât printr-o înzestrare specială. DeÈ™i oferită tuturor, această stare superioară este rezervată celor care, prin credinÈ›ă, au acceptat-o în prealabil. Scriitorii inspiraÈ›i ai Bibliei susÈ›in că lumea nepregătită pentru venirea Domnului va pieri “în ziua aceea”. Trebuie însă luată în consideraÈ›ie precizarea: “într-o clipă, într-o clipeală din ochi “(I Corinteni 15,52) Moartea a doua, care este “plata păcatului”, este lăsată să vină mai târziu.
O întrebare serioasă apare: Cum se raportează această curgere a evenimentelor la tot ce È™tim despre caracterul lui Dumnezeu? Răspunsul vine în trepte necesare înÈ›elegerii.
Ce suntem noi? Psalmistul zicea acum vreo trei mii de ani: “Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna È™i stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: “Ce este omul, ca să Te gândeÈ™ti la el È™i fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalm 8,1.3.4). La data aceea telescopul spaÈ›ial Hubble nu era instalat. Nu se filma la distanÈ›e cosmice. Mijloacele moderne de cercetare a spaÈ›iului ne spun (deocamdată) că sunt circa 100 de miliarde de galaxii, fiecare galaxie având 100-120 de miliarde de corpuri cereÈ™ti. Mărimea unei galaxii a fost calculată a fi de circa un miliard de mile de la o extremitate la alta. De curiozitate, daÈ›i-mi voie să scriu cifrele, fără exponenÈ›i: 100.000.000.000 de galaxii, 10.000.000.000.000.000.000.000…. de corpuri cereÈ™ti. Nu continui cu distanÈ›ele.Nu-mi ajunge spaÈ›iul. Astronomul care prezenta aceste date sublinia mărimea, puterea È™i înÈ›elepciunea lui Dumnezeu.
Undeva, în acest cosmos colosal, puneÈ›i un punct cu vâtful unui pix. Acel punct ar fi planeta Pământ. Pe un sfert din acelaÈ™i punct, puneÈ›i (cel puÈ›in în minte) peste È™ase miliarde de locuitori. Aceia sunterm noi – tineri, bătrâni, frumoÈ™i, urâÈ›i, deÈ™tepÈ›i, proÈ™ti È™i oricum mai doriÈ›i. Deasupra È™i exterior acestui univers greu de imaginat, este Dumnezeu. Această construcÈ›ie colosală È™i care funcÈ›ionează după legi inteligente stă mărturie despre El. Cu acestea în minte, să repetăm acum: “Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna È™i stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: “Ce este omul, ca să Te gândeÈ™ti la el È™i fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”
Suntem mai puÈ›in decât niÈ™te fire de praf în acest univers. De ce ne dă Dumnezeu atâta atenÈ›ie?
(va urma)
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa: www.tituscazan.com
