Sentimente deosebite umplu sufletul celui ce îÈ™i ia ochii de la tot ce îl înconjoară È™i priveÈ™te spre cer. O noapte senină de vară este probabil cea mai favorabilă pentru această ieÈ™ire din obiÈ™nuit. Încântare, curiozitate, atracÈ›ie, respect , eventual disperare sau revoltă – sunt unele din aceste sentimente. PoeÈ›i, filozofi, artiÈ™ti È™i nu ultimii, oameni de È™tiinÈ›ă, fac din ele materie primă pentru munca lor. Paragrafele care urmează se referă la admiraÈ›ia care umple inima privitorului obiÈ™nuit când compară micimea sa cu măreÈ›ia cerului.
Acesta este începutul religiei. Dezvoltarea care urmează poate fi corectă sau greÈ™ită. În forma corectă, asistat de influenÈ›e binefăcătoare, bine numite cereÈ™ti, omul recunoaÈ™te pe Creatorul Atotputernic. În funcÈ›ionarea legilor cosmosului uriaÈ™ el vede înÈ›elepciune infinită. Pe direcÈ›ie greÈ™ită, contemplarea cerului poate rămânea la nivelul operei desfăÈ™urate. Piesele lucrării sunt observate, respectate È™i devin obiectul final al preocupării. CreÈ™tinii au numit acest stadiu păgânism È™i inchinarea corpurilor cereÈ™ti – idolatrie. Filozofii din antichitate È™i-au dat seama de naivitatea È™i de inutilitatea acestor forme religioase ale maselor ignorante. După ieÈ™irea din Evul socotit întunecat, s-a petrecut ceva curios. MulÈ›i oamenii învăÈ›aÈ›i È™i educaÈ›i au rămas tot la nivelul examinării È™i explorării cerului. Dar, atât pentru păgânii din antichitate, cât È™i pentru necredincioÈ™ii din timpul nostru, comparaÈ›ia între imensitatea cerului È™i micimea omului a rămas copleÈ™itor în favoarea cerului.
Contemplarea, privirea atentă cerului, apare aproape instinctiv în viaÈ›ă. Din copilărie oamenii inspectează lumea în care au deschis ochii È™i încearcă să o înÈ›eleagă. Ei îÈ™i caută locul în această lume. Dacă au favoarea să fie călăuziÈ›i, tinerii caută să-È™i facă o pregătire pentru o poziÈ›ie mai bună. În acelaÈ›i timp, ei caută să plaseze È™i pe ceilalÈ›i la locul lor. Procese de conÈ™tiinÈ›ă au loc, când văd că unii oameni nu sunt pe locul care li s-ar cuveni. Spectacolul maiestos al cerului îi trimite cu gândul la o autoritate supremă È™i la o justiÈ›ie care trebuie să-È™i spună cuvântul într-o zi. Observarea cerului poate fi făcută cu scopuri diferite. Dintre toate, unul se detaÈ™ează clar în încurajările Cuvântului lui Dumnezeu. Cităm două din ele:.
“RidicaÈ›i-vă ochii în sus È™i priviÈ›i! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în È™ir, oÈ™tirea lor? AÈ™a de mare e tăria È™i puterea Lui, că una nu lipseÈ™te.
Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: “Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului È™i dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu ?" (Isaia 40,26.27).
“Când privesc cerutile, lucrarea mâinilor Tale – luna È™i stelele pe care le-ai făcut – îmi zic: “Ce este omul, ca să Te gândeÈ™ti la el È™i fiul omului ca să-l bagi în seamă?" (Psalmul 8,3.4).
Ocazii specifice pot fi găsite în Biblie pe această temă. Noe după potop, Avraam într-un moment de frământare, poporul evreu la Muntele Sinai sunt unele din acestea. Domnul Hristos se adresează Tatălui din cer È™i trimite la El È™i pe alÈ›ii. Toate aceste referiri conÈ›in nu doar ideea de bază că Dumnezeu este acolo sus, la cârma universului. Mai mult, El poartă de grijă oamenilor, viaÈ›a È™i soarta lor sunt pe inima Lui.
Suntem asiguraÈ›i că ne iubeÈ™te. O credem È™i suntem recunoscători. Motivul admiraÈ›iei extraordinare reiese din compararea oricât de scurtă dintre cine este El È™i cine suntem noi. Suntem peste È™ase miliarde. Dacă toÈ›i, cu planeta pe care ne aflăm, suntem o mărime infimă în univers, cât sunt eu? Dacă aÈ™ vorbi de un fir de praf încă ar fi o exagerare.
Apar în minte niÈ™te întrebări. Prima este de ce se interesează Dumnezeu de niÈ™te fiinÈ›e minuscule din universul Lui? Cel veÈ™nic de niÈ™te fiinÈ›e atât de perisabile?
Un răspuns avem în aceea că că El ne-a făcut după chipul Lui (Geneza 1,26.27). Nu mai purtăm mult din asemănarea cu Creatorul, dar El nu ne-a uitat È™i nu ne tratează ca pe niÈ™te rude sărace.
Știm puÈ›in despre ce înseamnă chipul lui Dumnezeu. Desigur nu e vorba de asemănarea fizică. ConÈ™tiinÈ›a de sine, voinÈ›a liberă, capacitate de a gândi sunt unele din aceste caracteristici.
Cum poate Dumnezeu să se ocupe de atâtea miliarde în acelaÈ™i timp? Domnul Hristos ne asigură că niciun fir de păr nu cade din capul nostru fără È™tirea Tatălui din cer. Cum poate Dumnezeu asculta un miliard de rugăciuni în acelaÈ™i timp? Un savant creÈ™tin, doctor în fizică, încerca recent o explicaÈ›ie interesantă. Pornind de la cele trei dimensiuni cu care suntem noi obiÈ™nuiÈ›i – lungimea, lăÈ›imea È™i înălÈ›imea, el spunea că Dumnezeu are la dispoziÈ›ie mai multe dimensiuni. Dintre toate, el prezenta o posibilă dimensiune suplimentară a timpului, paralelă cu a noastră, dar inegală. Ipoteza lui dă de gândit.
Cu siguranÈ›ă însă, răspunsul priveÈ™te mărimea lui Dumnezeu. El stă deasupra universului Său. Omul poate să înÈ›eleagă doar ceva din ce se întâmplă în univers. Noi, ca fiinÈ›e create, nu-L putem cuprinde pe Creatorul nostru. Suntem siliÈ›i să spunem cuvinte mai puÈ›ine despre noi înÈ™ine.
Lucrările mari ale lui Dumnezeu spun cât de mare este El. Limitele noastre ne fac să vedem cât suntem noi de mici faÈ›ă de El. Compararea celor două ne umple de o admiraÈ›ie egală cu închinarea. Un Dumnezeu atât de mare atent la rugăciunea stângace a oricărui fiu al omului. Grija Lui pentru oameni Îl face È™i mai mare.
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa www.tituscazan.com
