.
By Octavian Lupu
În urmă cu ceva timp, am avut ocazia să urmăresc o emisiune pe canalul National Geographic despre conținutul credinței islamice. Noutatea acestei emisiuni consta în faptul că erau expuse într-un mod comparativ diferitele curente de opinie din lumea islamică, făcându-se o comparație și cu credința creștină. O idee interesantă se referea la simplitatea, profunzimea și universalitatea credinței islamice, în sensul în care orice credincios are acces direct la Dumnezeu atunci când Îl cheamă. De asemenea, conform Coranului nu există noțiunea de templu în sensul clasic, mai precis Dumnezeu vine în contact cu noi acolo unde ne aflăm, fără a exista nici un fel de mijlocitori, în varianta sunită.
Nu în ultimul rând, toți credincioșii au același statut înaintea lui Dumnezeu, indiferent de rangul social, rasă sau alte clasificări de acest gen, fapt care creează premisele unei fraternități universale între cei ce împărtășesc același crez. Paralela care se mai făcea între islam și creștinism reliefa similitudinea dintre islamul sunit și creștinismul protestant, în care accentul este pus pe relația directă cu Dumnezeu, respectiv islamul șiit și creștinismul tradițional, în care există cler, mijlocitori și cinstire a celor sfinți, răspândit în special în Iran, Siria și Irak.
De îndată ce am vizionat această emisiune, am început să mă documentez asupra credinței islamice, având dorința sinceră de a evidenția eventualele conexiuni cu creștinismul. Am plecat „la drum” alungând orice fel de prejudecată pe care aș fi să o am. De fapt, în orice ocazie când am încercat să înțeleg o altă concepție despre lume și viață decât cea creștină, am încercat să nu mă las influențat de propria mea credință, încercând să identific elemente de valoare și de îmbogățire spirituală reciprocă.
În acest sens, specificul acestor gânduri s-ar putea să fie original în mare măsură, fiindcă nu am încercat să apăr un anumit curent de opinie, ci descoperind și evaluând rațional cu dorința de a înțelege și pe cei care au o altă opțiune de credință, am vrut să observ modul în care diferitele religii ale lumii au o tratare comună în multe puncte de interes general. În plus, am convingerea că diversitatea de credință este benefică pentru dezvoltarea umanității, iar prozelitismul agresiv trebuie să dispară ca noțiune, lăsând loc liber alegerii personale. Deși suntem departe de acest ideal, eu am convingerea că există similitudini între orice credincios sincer, indiferent de religie, fapt care ar trebui să ne apropie unii de alții.
Primul pas a fost să citesc în mod deosebit din Enciclopedia Wikipedia, continuând cu Enciclopedia Britannica. În privința credinței islamice, aveam ceva cunoștințe în special asupra perioadei „clasice”, sau „de aur”, din primele secole de după „Hegira”, de la care începe datarea perioadei islamice. Aș menționa faptul că în momentul de față există o mulțime de traduceri de uz laic ale Coranului, fapt care ușurează într-o mare măsură cunoașterea acestei religii cu impact internațional.
Mai departe, am încercat să identific anumite studii care să mă ajute în înțelegerea Coranului și asupra modului de interpretare a învățăturilor sale. Un astfel de studiu l-am găsit la o universitate americană și drept urmare, voi reda câteva idei care mi s-au părut în mod special de valoare.
„Mărturia centrală a Islamului constă în faptul că nu există decât un singur Dumnezeu, iar primul act de credință se referă la supunerea față de autoritatea Sa, aceasta fiind prima datorie a celui credincios. Cel care se supune adevărului divin ajunge să observe cum toate lucrurile atât din Coran, cât și din univers mărturisesc despre Dumnezeu, toate acestea fiind semne, simboluri și referințe către El.
Dumnezeu ne vorbește prin „semnele” Coranului, precum și prin „semnele” cosmice. Astfel, întregul univers, cu tot ce îl compune, reprezintă un fel de vorbire a lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu a vorbit în Coran prin cuvinte, iar în univers El „a vorbit” prin acțiunile pe care le-a întreprins. Un renumit teolog islamic definea Coranul ca „un traducător etern al cărții minunate a întregului univers și interpret al modului în care acesta a fost creat. Semnele din Coran traduc semnele cosmice într-un mod accesibil înțelegerii noastre, descoperindu-le adevăratul sens”.
Mai departe, Coranul ne explică modul în care fiecare ființă sau eveniment reprezintă un semn ce ne indică existența lui Dumnezeu și a modului în care El se face cunoscut prin diferite nume și atribute ale desăvârșirii Sale. Astfel, Dumnezeu în îndurarea Sa a inclus „întregul” în părți, într-un mod similar unei holograme, astfel ca omul, având o capacitate limitată de înțelegere, să poată surprinde întreaga revelație a Coranului în fiecare dintre părțile sale. Același lucru este valabil și pentru semnele cosmice, în sensul în care fiecare ființă, lucru sau eveniment se află într-o strânsă legătură unele cu altele, iar ele au înțeles doar în contextul multitudinii de relații ce se stabilesc.
Punctul esențial constă în faptul că semnele sau versetele Coranului, precum și semnele sau „versetele” cosmice, sunt accesibile înțelegerii umane într-o manieră precisă tocmai datorită acestor relații multiple ce se stabilesc. Și astfel, chiar dacă un om nu poate cuprinde totul, totuși el poate atinge sfera universală prin concentrarea pe aspectele particulare ale descoperirii divine.
Dintr-o altă perspectivă, se poate spune că semnele cosmice dezvăluie realitatea semnelor din Coran. Astfel, Dumnezeu creează în timp ce ne vorbește prin Coran. De exemplu, El creează hrană pentru noi, în timp ce El ni se descoperă prin Coran, ca fiind un Dumnezeu plin de îndurare, ce susține ființele pe care le-a adus la existență. Cuvintele și acțiunile Sale se îmbină, astfel încât El se descoperă simțurilor noastre prin ceea ce face, și ne comunică prezența Sa prin ceea ce ne vorbește. De aceea, răspunsul celui credincios constă în a asculta și învăța de la Dumnezeu, privind către semnele Sale cosmice și ascultând ceea ce ne spune prin semnele sau descoperirea Sa din Coran.”
Acest material de sinteză este deosebit de valoros, conturând profunzimea unei credințe religioase de excepție, axată pe un monoteism foarte bogat în sensuri și semnificații. De aceea, recomand lectura integrală a acestui material.
Trecând în sfera posibilelor conexiuni biblice, mă gândesc la modul în care Dumnezeu a creat „prin cuvânt” tot ceea ce există, că așa cum citim în cartea Genezei „El a zis și s-a făcut” și astfel toate lucrurile au luat ființă. Nu în ultimul rând există declarația din psalmul „creației” în genul „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii”.
În privința îndurării divine, declarația de la Sinai răsună peste timp „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise și a strigat: Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie”.
Un aspect important este acela că Dumnezeu ne vorbește prin semne atât în lumea naturală, cât și din Scriptură, așa cum citim la începutul cărții Apocalips: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscut (prin semne (traducere conform cu versiunea greacă), trimițând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan”.
În concluzie, studiind spiritualitatea de excepție a Coranului am regăsit multe elemente de teologie biblică, fapt pentru care nu pot decât să afirm că a respecta credința celuilalt reprezintă un act de înțelepciune și de înțelegere a „semnelor” prin care Dumnezeu ne vorbește tot timpul simțurilor și minții noastre. Sunt sigur că dacă ar exista mai multă dorință de cunoaștere reciprocă, multe dintre tensiunile care au marcat relațiile dintre diferitele credințe religioase s-ar estompa semnificativ. Așa cum am mai afirmat, secolul XXI ar trebui să fie unul al diversității de credință și al convergenței în punctele fundamentele ce compun închinarea la singurul, eternul și adevăratul Dumnezeu, Cel care a creat cerurile, pământul, marea și tot ce există în acestea, adică Dumnezeul oricărei ființe din univers.
Octavian Lupu
Conexiuni Creștine Contemporane
www.conexiunicrestine.ro
Bibliografie
1. Despre Islam și http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam (limba română)
2. Traducere Coran (limba engleză)
3. Traducere Coran (limba română) și http://www.islam.ro/coran.pdf
4. Principii de interpretare a Coranului
5. Cartea Genezei
6. Psalmul „creației”
7. Îndurarea lui Dumnezeu
