Psalmii 89, 15-16: ,,Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiței, care umblă în lumina feței Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău și se fălește cu dreptatea Ta”
Găsim în Scriptură fericiri rostite de pe Muntele Fericirilor (M. Tabor), fericiri transmise în viziune de același Iisus pe Muntele Patmos, însă dacă citim cu atenție psalmii sunt plini de asemenea de munți ai fericirilor. Persoanele cele mai fericite din lumea noastra nu au ce este mai bun din tot, dar profita la maximum de ceea ce se gaseste pe drumul vietii lor.
As dori pentru câteva momente să transpunem, transliterăm fericire a Scripturii pe tărâmul muzical. Nu sunt un profesionist în domeniu, însă aș dori să ne imaginăm și să răspundem la câteva întrebări. Cine și cum se poate înțelege muzica, scara notelor și solfegiile? Oricine poate? Doar profesioniștii? Ce putem spune despre surzi sau afonii muzicali? Având în vedere aceste considerente, în primul rând excepție de la toate regulile muzicale o constituie categoria surzilor. Despre ceilalți putem spune că ei cel puțin aud: un sunet, o voce, un lătrat, un instrument, un strigăt. Cei mai mulți oameni din lumea noastră aud, recunosc sunetele cu ajutorul minunatului aparat auditiv.
Trăim astăzi vremuri situate de scriitorii Bibliei la granița veșniciei, simțim cu adevărat vuietul Apocalipsei. Îngerii lui Dumnezeu sunt în alertă de gradul 0, țin încă vânturile pe pământ ca să nu sufle și sună din trâmbițe anunțând semnele revenirii Domnului Iisus. Majoritatea oamenilor ,,aud” aceste trâmbițe care sună pe pământ și le consideră evenimente pe care istoria le-a mai întâlnit în cărțile ei, și poate recunosc în ele momente de incertitudine care mai apar din când în când, ciclic: ,,Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi și nouă toate…./Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe/Tot ce-a fost ori o să fie/În prezent le avem pe toate” (Mihai Eminescu/Glossă).
În 2 Petru 3, 3-4 apostolul ne descrie clasa scepticilor contemporani care au inventat deja „punți” de adaptare viitorului care se schimbă cu o viteză uimitoare (ex. de “punte” pentru adaptarea la viitorul mereu în schimbare: OZN-urile, clonarea, cyborgii etc): ,,Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice <<Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!”.
Nu sunt mulți aceia care cunosc și recunosc în aceste trâmbițe pașii revenirii lui Iisus pe norii Cerului. Și mai puțini sunt creștinii care aud, cunosc și interpretează în viața lor sunetele de trâmbițe care sună cu putere peste zidurile Sionului. Interesantă este ecuația spirituală pe care o aflăm în Psalmii 89, totul are o cauză și un efect, un rezultat. Cei care aud/cunosc sunetul trâmbiței, sunt fericiți, umblă în lumina feței Domnului, se bucură neîncetat de numele Domnului, se fălesc cu dreptatea Ta (dreptate – un cuvânt care a devenit arhaism de dicționar). Cei care străbat prin credință și prin certitudinea semnelor norii întunecați ai lumii noastre la Orionul lui Dumnezeu, vor putea trăi clipe ale fericirii într-o lume nefericită, vor avea parte de lumină într-o lume a cărei candelă a fost furată demult, vor face dreptate într-o lume în care nimeni nu mai crede în ea și se vor bucura cu adevărat de numele lui Hristos într-o lume în care aproape fiecare nelegiuit poate purta numele lui Hristos. Printre creștini sunt mulți afoni spirituali – fecioare care au adormit cu candelele în mâini (Mt. 25). Ei aud sunetele, le recunosc, dar nu le interpretează, practică în viața lor. La marea sărbătoare a ispășirii, trâmbițele de argint din care sunau leviții anunțau marea zi a ispășirii, viața sau moartea. Cu siguranță că sunetul de trâmbiță anunță un eveniment de o importanță crucială. Gândiți-vă dacă sunetele line ale unei harpe (poate cel mai blând instrument) poate chema o oaste la luptă. Orice credincios care are o relație vie cu Mântuitorul nu poate interpreta sunetele acestea pe care toți le aud ca fiind niște alarmisme. Domnul înaintează cu mare grabă pentru a-Și elibera poporul în sunetul trâmbiței (Ps. 47, 5).
Într-o zi un organist dintr-un sat din Germania, cânta un fragment din Mendelhsson la orga bisericii sale. Este adevărat că el cânta cam prost. Însă, în timp ce cânta, un străin s-a strecurat încetișor în biserică, s-a așezat pe bancă și asculta. După ce a terminat de cântat, organistul se pregătea să plece, când, străinul s-a urcat în grabă la el și i-a spus: ,,N-ați vrea să-mi îngăduiți să cânt și eu la orga dvs.?
Organistul răspunse pe un ton acru: ,,Nu, eu nu las pe oricine să cânte la orga mea”. Dar necunoscutul a stăruit într-un mod foarte politicos: ,,Aș fi foarte fericit dacă mi-ați acorda această favoare”. Musafirul însă primi același răspuns ursuz. Urmă a treia rugăminte. Biruit de atâta insistență, în cele din urmă organistul se lăsă înduplecat.
Străinul se așeză, așează registrele și începu să cânte aceeași partitură. Dar ce deosebire: credeai că este altă muzică și alt instrument! Biserica răsuna parcă de o armonie cerească. Organistul privea mirat pe musafir, dar totuși cu oarecare jenă.
– Cine sunteți dvs.? întreabă el.
– Străinul răspunse cu modestie: "Numele meu este Mendelsshon."
– "Cum? spuse omul, înroșindu-se de tot, "cum a fost cu putință oare să vă refuz dvs. rugămintea de a cânta la orga mea? Ei bine asta nu mi-o pot uita niciodată! "
O, Doamne! dacă aș fi știut că Tu lucrai la inima mea prin Duhul Sfânt și doreai să mă înveți partitura mântuirii, să mă ajuți să recunosc sunetele de trâmbițe care sună la hotare de veșnicie, să le interpretez în viața mea ca să pot trăi și eu în lumină, să fac dreptate, să port numele Tău și să fiu fericit, te-aș fi lăsat! N-am știut Doamne că Tu îmi vorbeai, mă rugai și mijloceai pentru mine. Dar tu știi cu certitudine ce numai El te poate îndemna în felul acesta, așa că lasă-L te rog să te învețe sunetul de trâmbiță! Amin!
Nițulescu Daniel
