1. Diacritică asupra limbalului și teologiei pauline
Sir William Ramsay și alți teologi au arătat că Tarsul (Fa. 9, 11; 30) era ,,o cetate nu fără însemnătate”. A fost un centru de învățământ important, scolasticii presupunând că Pavel în tinerețea s-a familiarizat aici cu diferite sisteme filozofice grecești și cu alte culte religioase. A. Resch susține în cartea sa ,,Der Paulinismus und die logia Jesu” că sursa principală a gândirii lui Pavel au fost cuvintele lui Isus. Se pare că misticismul sacramental al lui Pavel nu a avut ca bază iudaismul.
Spre deosebire, școala “istoria religiilor” a interpretat doctrinele lui Pavel în contextul religiilor mistice orientale și elenistice. Aceste religii vorbeau, ca și Pavel, despre un zeu care a murit și a înviat, despre un “Domn”, despre răscumpărarea sacramentală, despre “mistere”, despre “gnosis” și despre “spirit”.
În timp, paralelele cu religiile mistice au pălit, totuși a rămas convingerea că gândirea lui Pavel a fost influențată substanțial de ideile filozofiei grecești. Alți teologi, printre care și Rudolf Bultman, au considerat că doctrina lui Pavel referitoare la “trup”, teologia naturală din Romani 1 și conceptul referitor la conștiință își au originea în stoicism. De exemplu: Fiul Omului care suferă, care învie și care se întoarce este un tablou “mitologizat” al cristologiei elenizate de mai târziu.
O altă majoritate a teologilor certifică faptul că gândirea lui Pavel a fost influențată de gnosticism, mișcare religioasă care a pus accentul pe un dualism metafizic, pe eliberarea de materie printr-un dar divin și prin puterea unei cunoașteri speciale a lui Dumnezeu, “gnosis”, precum și prin mijlocirea îngerilor. De asemenea, ca și cei enumerați mai sus, acești teologi spun că din acest mediu provin mai multe cencepte ale lui Pavel; de exemplu: răscumpărarea sacramentală și dualismul etic. Totuși, prin descoperirile ulterioare de la Marea Moartă și prin studii aprofundate, avem foarte puține motive să credem că scrierile lui Pavel reflectă ,,o doctrină gnostică timpurie privitoare la apariția unui răscumpărător, mai ales că nu există nici o dovadă că ar fi existat o asemenea doctrină”. Este evidentă cu siguranță o nesincronizare cronologică între data apariției acestor erezii și utilizarea lor de apostolul Pavel.
Majoritatea teologilor recunosc azi că Pavel privește omul prin prisma unui iudaism vechi-testamentar, nicidecum prin prisma dualismului platonic al unie lumi elenizate.
2. Cuvântul Scripturii prin prisma cuvântului apostolului
Apostolul Pavel își definește în termeni categorici sursa de inspirație și de revelație în Galateni 1: 1, 11, 12: ,,Pavel, apostol nu dela oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, și prin Dumnezeu Tatăl; Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrșie omenească; pentrucă, n-am primit-o, nici n-am învățat-o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.”
Mai mult decât atât, Pavel declară fără echivoc că este împotriva oricărei filozofii lumești: Coloseni 2, 6. Lucrarea de față nu-și propune să trateze în mod special revelația și inspirația; cu toate acestea dacă privim această declarație și încă câteva altele în ansamblu cuvintelor și a mesajului pe care îl transmit, este destul de evident care este sursa de revelație și de inspirație a apostolului Pavel. Dacă această chestiune de maximă importanță este elucidată pentru noi, atunci lucrurile se simplifică destul de mult iar dilemele teologice pot fi înțelese într-o lumină mult mai clară.
Teologii liberali pentru a-și atinge scopul și pentru a defăima autoritatea Scripturilor se bazează pe unele afirmații ale apostolului Pavel și în mod special pe declarația clasică din Romani 16, 25-26, acolo unde Pavel vorbește despre ,,Evanghelia mea și propovăduirea lui Iisus Hristos”, de unde ei insinuează tocmai această interferență evidentă a filizofiei cu teologia paulină. Așa cum am amintit deja, nu ne propunem o apologetică a fiecărei afirmații pauline, însă legat de acestă pericopă, dacă privim cu atenție textele, aici se accentuează propovăduirea, descoperirea lui Iisus Hristos, taina lui Dumnezeu. Noi numim: epistola lui Pavel către Romani, Efeseni….etc., în sensul că au fost fără nici un dubiu (deși unii contestă paternitatea lor) scrise de Pavel.
II. Cina Domnului –instituție hristică sau copie fidelă a misterelor grecești?
Istoricitatea și autenticitatea Cinei Domnului din epistolele pauline este privită ca fiind incertă de către diverși teologi, cu toate că practica mesei comune (koinonia) era recunoascută în comunitatea primară. Acești scolastici plasează originea Cinei Domnului în practica misterelor grecești , anulând astfel autoritatea Sfintelor Scripturi. Misterele eleusiene au promis inițiaților izbândă asupra morții. Mult mai faimoase și mai celebrate în Grecia antică erau misterele lui Dionis, sărbători care degenerau în orgii publice. Dintre celelalte forme de cult religioase, mai putem aminti cultul zeului vindecător al lui Asclepius. Romanul grecesc ,,Joseph și Aseneth” descrie mai amănunțit aceste ritualuri.
Descoperim aici că mâncatul și băutul simbolizează viața. Iosif este un om care va mânca pâinea vieții și va bea paharul nemuririi, astfel ,,neputând sărutând cu gura o femeie străină, care va binecuvânta cu gura ei idolii surzi și morți și va mânca de la masa lor pâinea și va bea o cupă de vin.” Teologii liberali văd indubitabil o paralelă evidentă între aceste practici păgânești și 1 Cor. 10, 16-17, acolo unde Pavel se exprimă categoric împotriva celor care manâncă mâncarea sacrificată idolilor și ia parte la masa demonilor.
Ulterior, în această scriere, pâinea vieții și cupa nemuririi sunt reprezentate de un fagure care este descris ca ,,un mister inefabuil al Celui Prea Înalt” și ca ,,spiritul vieții”. Aseneth va mânca și va bea din el ca o procedură de inițiere în sacrament. Teologii liberali spun că fagurele ar reprezenta mana din care au mâncat evreii în pustie. În primul rând, trebuie să ne fie înțeles faptul că analogia nu înseamnă genealogie. În al doilea rând, această masă a misterelor celebra un zeu-fondatior mort. Spre deosebire, creștinii comemorează un Hristos viu și înălțat la dreapta lui Dumnezeu. În al treilea rând, cu greu ne putem imagina că aceste festivități ce degenerau de cele mai multe ori în orgii ar putea fi un corespondent și un precedent real al Cinei Domnului.
III. Creația și natura umană-concepție monistă ebraică sau filozofie platonistă și gnostică?
Lumea teologică în mod repetat, de ceva vreme, ni-l descrie pe Pavel ca adept al platonismului. În mod special, George Holley Gilbert susține că în ceea ce privește constituirea omului, apostolul Pavel tinde mai mult spre gândirea filozofilor greci decât spre lumina Scripturilor ebraice. Ca și Platon, el crede că ființa umană este constituită din omul exterior și din cel interior (2 Cor. 4, 16). Asemenea filozofilor greci, el crede că trupul este închisoarea spitritului (Rom. 7, 24; 8:23). Trupul aparține realității perisabile, materia este rea, spiritul aparținând realităților celeste. Sufletul este preexistent și prin natură indestructibil. În 2 Corinteni 5, dualismul cosmologic pune în evidență două forme de existență: una celestă și una pământească, iar dualismul antropologic descrie omul ca fiind format din două componente: trupul și spiritul. Folosindu-se de credința orfică, el susține doctrina păcatului original și localizează forța răului în “trup”, unde a fost întronat de la căderea lui Adam în păcat (Rom. 5, 12). Acest aspect dualist al disertației sale poate fi recunoscut și în Romani 7, 15-18.
La o examinare mai atentă a scrierilor pauline, putem observa că aceste concluzii și pretenții scolastice nu pot fi susținute. Exegeții moderni observă faptul că înțelegerea lui Pavel cu privire la natura umană este una diametral opusă dihotomiei grecești platoniste a trupului și a sufletului. Natura umană în teologia paulină poate fi cel mai bine înțeleasă în lumina monismului vetero-testamentar. Dacă Pavel a utilizat totuși limbajul filozofic, a fost limbajul stoicismului, nu cel platonic. În orice caz, în aceste situații, scopul învățăturilor lui Pavel nu a fost de a învăța filozofia, ci acela de a prezenta Evanghelia în limbajul contemporan lumii lui.
Teologul Ladd spune că este imposibil să înțelegem teologia paulină prin prisma filozofiei grecești. Mesajul său teologic era o reinterpretare a Scripturilor ebraice în lumina vieții, morții și învierii lui Iisus Hristos. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor (Ef.3, 9; Col. 1, 16), al ființei umane (1 Cor. 15, 45). Nu rămâne nici vreo urmă de îndoială că vreun Demiurg (demiurgul ar reprezenta pe Iisus Hristos) din filozofia grecească, în dorința de a-L păstra neîntinat pe Creator de materia rea, a creat în locul Lui.
Creația ,,ex-nihilo” ,,demolează” presupozițiile care pretind structura materiei preexistente în formele lumii noastre. Nu trebuie în nici un fel confundați termenii “trup de moarte” cu material rea din filozofia grecească. În teologia paulină, ,,trup de moarte” înseamnă “firea pământească”, “legea răului” nu este în contrast cu ,,spiritul”, ci cu Legea lui Dumnezeu, cu omul lăuntric al Duhului Sfânt.
IV. Utilizarea citatelor din poezia filozofică grecască și a unor forme literare precise
1. Bultman spune că Pavel citează din filozofia stoică pentru a descrie creațiunea lui Dumnezeu și domnia Sa asupra lumii: ,,din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile ….” (Rom. 11, 36; 1 Cor. 8, 6; Ef. 4, 6).
În argumentația sa din Areopag, Pavel citează cu precădere din filozofia stoică: ,,ca ei să caute pe Dumnezeu, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi” (Fa. 17, 27). În acest punct, stoicii au putut vedea diferența între gândirea lui Pavel și propriile lor învățături; epicurienii l-ar fi respins pentru că această declarație a apostolului constituie un atac împotriva ateismului sistemului lor filozofic.
Cuvintele apostolului ,,Căci în El avem viața, mișcarea și ființa …..suntem din neamul lui” (v.28) sunt citate exacte dintr-o strofă scrisă de Epimenides Cretanul (sec. VI î.Hr) și înregistrată de scribul comentator Ishodod:
,,Ei își construiesc un mormânt, Omul sfânt și deosebit
Cretanii întotdeauna mincinoși, fiare rele, pântece leneșe!
Dar Tu nu vei muri, vei trăi și vei locui pentru totdeauna,
Pentru că în Tine noi trăim, ne mișcăm și avem ființa”
Ultima parte a versetului 28: ,,suntem din neamul lui” este citată din poetul grec Aratus (270 î.Hr), bun prieten al lui Zeno, fondatorul stoicismului. Pavel a fost contemporan și cu Seneca, filozof care influențează învățăturile etice ale stoicilor. Asemenea lui Pavel, Aratus era din Cilicia. Poemul său didactic “Phaenomena” se deschide cu invocarea lui Zeus, care conține cuvinte pe care Pavel le citează:
,,De la Zeus suntem, de le el noi, muritorii trăim fără nume!
Toate străzile sunt inundate de Zeus, toate piețele sunt pline
de oameni. Pline sunt mările și cerurile, avem nevoie de Zeus
pentru că suntem din neamul”
Pavel se folosește de literatura filozofică pentru a stârni atenția ascultătorilor săi. Spre deosebire de comercianții și exorciștii atât de întâlniți în orașele grecești, Pavel se dovedește a fi o personă educată. Atunci când situația o cere, Pavel nu ezită să citeze din scrierile filozofiei grecești. În aceste citate, el predică Evanghelia Domnului Iisus Hristos, inversând, schimbând mesajul filozofic din operele citate. Prin nici un cuvânt, la Areopag Pavel nu-i provoacă pe atenieni să aibă o părere mai înaltă despre sine, să fie mândrii, ci mai degrabă le spune franc, fără a evita realitatea, că sunt doar niște creaturi din țărână, copii ai răului. Tot ca o inversare a mesajului, apostolul utilizează cuvintele poetului grec pentru a combate idolatria.
2. În Romani 1, Pavel citează din Înțelepciunea lui Solomon, capitolul 13, incluzând și idei stoice.
3. Cuvintele din Filipeni 4, 11: ,,căci m-am desprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc” sunt general recunoscute ca aparținând unei expresii comune limbajului stoicilor.
Cu toate că Pavel schimbă radical mesjul citărilor, el recunoaște totuși că stoicii și ceilalți filozofi au idei și vederi corecte, demne de luat în considerare. Pavel așază ideile și citatele filozofice într-o lumină și o perspectivă cu totul nouă și fără echivoc.
4. De la cinici se presupune că Pavel a împrumutat diatribul, formă literară utilizată cu precădere în capitolul 6 din 1 Corinteni. Diatribul este alcătuit dintr-o serie de întrebări și răspunsuri în care se regăsește frecvent repetiția: ,,nu știați că?”- ,,Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit dela Dumnezeu? Și că voi nu sînteți ai voștri?” (1 Cor. 6, 19).
Numai în 1 Corinteni celebra expresie se repetă de 6 ori. Această formă literară mai poate fi întâlnită și în Romani 3:1-4:12. Singura concluzie logică ce se poate desprinde din observarea acestui fapt este aceea că Pavel utilizează o anumită formă literară, care era utilizată cu precădere de cinicii persuasivi. Această deducție nu propune și nici nu susține în nici un fel teza că Pavel ar fi fost marcat profund de oratoria și filozofia cinică.
Trebuie evidențiat încă o dată faptul că analogia nu înseamnă genealogie. Această teză fundamentală oferă o frântură de răspuns la dilemele create de teologia paulină.
V. Concluzii:
1. Apostolul declară fără echivoc faptul că unica sa sursă de inspirație și predicare este Evanghelia lui Iisus Hristos, împotrivindu-se filozofiei ,,pe nedrept numită astfel”.
2. În citările sale din poezia filozofică, Pavel schimbă fundamental mesajul.
3. Pavel folosește limbajul, nu mesajul filozofic, pentru a se putea adresa în mod elevat contemporanilor săi, ca o punte de lansare către inima acestor oameni.
4. Citând din operele filozofilor, Pavel recunoaște validitatea anumitor adevăruri enunțate de aceștia. Trebuie menționat faptul că singura sursă de adevăr, indiferent unde ar putea fi regăsit acesta, este Dumnezeu.
5. Teologia paulină are ca fundament lumina Scriturilor Vechiului Testament.
6. Teză: analogia nu înseamnă genealogie. Duhul Sfânt și aprecierea bunului simț ne poate ajuta să realizăm faptul că este practic imposibil să interferăm cele mai multe dintre practicile păgâne cu cele creștine.
Nițulescu Daniel
VI. Bibliografie:
Brown Colin, Christianity and The Western Thought, Dallas: Apollos, 1990.
Bultman Rudolf, Theology of The New Testament, New York: Grand Rapids, 1995.
Douglas J.D., Dicționar Biblic, Oradea: Cartea Creștină, 1996.
Dunn James D. G., Unity and Diversity in The New Testament, Londra: S.C.M. Press, 1997.
Gilbert George Holley, Greek Thought in The New Testament, New York: Macmillan, 1928.
Ladd George Eldon, A Theology of the New Testament, Michigan: Grand Rapids, 1993.
Metezer Bruce M., The New Testament, Its Background, Growth and Content, Nashville: Abingdon Press, 1983.
Nichole Francis, SDABC, Michigan: Review and Herald, 1960.
