Angela, Beniamin, Marylee, David, Emilia, Noe, Teodora, Iacob, Briana, Ethan, Melisa, Keiron, etc.
„NU EXISTĂ‚ NICIO TALPĂ‚ ATÂT DE MICĂ‚ SĂ‚ PĂ‚È˜EASCĂ‚ PE ACEST PĂ‚MÂNT FĂ‚RĂ‚ CA SĂ‚ LASE O URMĂ‚!”
AÈ™a sună un dicton care apare într-un videoclip filmat de organizaÈ›ia NILMDTS – Now I Lay Me Down To Sleep – acum eu mă culc ca să adorm, după cuvintele simple ale unei rugăciuni cunoscute, făcută înainte de culcare. Această organizaÈ›ie trimite fotografi profesioniÈ™ti la acele familii care sunt cumplit încercate de vestea că vor avea un copil malformat, sau la familiile în care au sosit deja micuÈ›ii … mare problemă. Fără plată, aceÈ™ti fotografi vor să ofere o amintire a pasajului de multe ori efemer al unui copil prin această lume nedreaptă mai ales cu cei slabi.
Interesantă este reacÈ›ia majorităÈ›ii părinÈ›ilor care vor să păstreze niÈ™te poze la care părinÈ›ii favorizaÈ›i nici măcar nu vor să privească! Se pare însă că aceÈ™ti părinÈ›i defavorizaÈ›i au înÈ›eles ceva: nimeni nu trece prin lumea aceasta fără să lase o urmă, chiar È™i atunci când talpa piciorului a fost cât policele tatălui. Ba mai mult, trecerea aceasta, oricât ar fi de scurtă È™i dureroasă, transformă 2 adulÈ›i în părinÈ›i, chiar dacă sunt părinÈ›i de copil problemă. Unii copii se opresc mai mult, alÈ›ii mai puÈ›in… Aceasta îmi ridică o întrebare: există părinÈ›i de 1 oră? Eu cred că nu există părinÈ›i decât de o viaÈ›ă. Chiar dacă nou -născutul nu a stat decât 1 oră… Dar a avut un nume!… Uimitor, È™ocant chiar, este că aceÈ™ti părinÈ›i au ales un nume deÈ™i È™tiau că aceÈ™ti copii vor sta puÈ›in… De ce?
Trisomia este un defect de disjuncÈ›ie, în care cei 2 cromozomi pereche ai unei celule de reproducere nu se separă în momentul meiozei (în mitoză apare o nouă celulă cu acelaÈ™i număr de cromozomi), ci rămân de aceeaÈ™i parte a uneia din cele 2 celule rezultate, la care se va adăuga cromozomul de la celula de reproducere a celuilalt părinte. Apar astfel 3 cromozomi în loc de 2 la una dintre cele 23 perechi de cromozomi cât are omul (46 în total, în mod normal). Dacă fenomenul de nondisjuncÈ›ie are loc la perechea a 13-a, se va numi trisomie 13 (sindrom Patau), la perechea 18 – trisomie 18 (sindrom Edwards), la perechea 21 – sindrom Down, la perechea de cromozomi sexuali – sindrom Klinefelter (XXY), etc. Trisomia 13 completă, ca È™i exemplu doar, duce la cele mai grave È™i numeroase malformaÈ›ii interne si externe. Frecvent creierul nu se divide in emisfere, iar capul este foarte mic (microcefalie).
Măduva spinarii se poate exterioriza din cauza unei malformaÈ›ii a coloanei vertebrale. Copiii care supravieÈ›uiesc copilăriei prezintă un retard mental accentuat È™i atacuri de cord. Dezvoltarea incompletă a nervului optic È™i nervului olfactiv apare adesea împreună cu afectarea cerebrală descrisă mai sus. Ochii pot fi neobiÈ™nuit de mici (microftalmie), È™i un ochi poate fi absent (anoftalmie). Uneori ochii sunt foarte apropiaÈ›i (hipotelorism) sau chiar fuzionaÈ›i într-o singurăa structură (ciclopie). Frecvent un copil cu trisomie 13 prezintă o despicătură labială sau palatină, gât scurt È™i gros, cu hemangioame pe ceafă, degete în plus, degete flectate în palmă, coaste lipsă, amprente modificate È™i malformaÈ›ii genitale. In majoritatea cazurilor copiii afectaÈ›i de acest sindrom prezintă insuficienÈ›ă respiratorie È™i defecte cardiace: Rinichii È™i tractul gastro-intestinal sunt de asemenea afectate de chisturi. Aceste defecte sunt frecvent severe È™i pun în pericol viaÈ›a.
Trisomia 18. Majoritatea copiilor născuÈ›i cu sindrom Edwards au aspect fragil È™i sunt adesea subponderali. Simptomele sunt: cap neobiÈ™nuit de mic, ceafă proeminentă, urechi malformate È™i jos inserate, gura È™i mandibula de dimensiuni mici, gură È™i palat despicate, mâini încleÈ™tate (strânse în pumni), police suprapus peste celelalte degete, dezvoltarea exagerată a călcâiului, degete de la picioare fuzionate, gât scurt cu piele laxă, malformaÈ›ii scheletice, ochi depărtaÈ›i (hipertelorism). Numeroase probleme ale organelor interne sunt prezente. MalformaÈ›iile apar frecvent în zona plămânilor È™i a diafragmului. De asemenea se intâlnesc malformaÈ›ii cardiovasculare, malformaÈ›ii ale rinichilor È™i tractului urogenital. Majoritatea copiilor cu trisomie 18 mor in primul an de viaÈ›ă. Durata de viaÈ›ă medie este mai scurtă de 2 luni pentru 50% dintre copii. 5-10% supravieÈ›uiesc primului an de naÈ™tere, dar prezintă retard mental sever.
Angela, trisomia 13 (T13 – sindrom Patau), Beniamin trisomia 18 (T18 – sindrom Edwards), Marylee T – 18, David T – 13, Emilia T- 18, Noe T – 18, Teodora T – 18, Jake T – 13, Briana T – 18 , Ethan T – 13, Melisa T – 21, Keiron T – 13…
În viaÈ›ă, noi, cei favorizaÈ›i, stabilim relaÈ›ii cu diferiÈ›i ALÈšI oameni. Orice relaÈ›ie însă ne schimbă, ne modelează, fie că vrem sau nu vrem, fie că este de scurtă sau de lungă durată. Identitatea noastră se schimbă pentru că ea este definită întotdeauna în raport cu ALTUL. Într-o înÈ›elegere îngustă identitatea noastră este doar ceea ce ne separă sau ne deosebeÈ™te de CELĂ‚LALT, dar la o analiză mai profundă, identitatea noastră se bazează È™i pe ceea ce avem în comun cu ceilalÈ›i, sau în relaÈ›ie cu ceilalÈ›i, indiferent de tipul de relaÈ›ie. Ceea ce suntem personal interacÈ›ionează cu ceea ce sunt cei de lângă noi È™i ne schimbă de multe ori într-un mod imperceptibil. RelaÈ›ia cu ALTUL este întotdeauna o provocare. Și dacă tot suntem schimbaÈ›i de relaÈ›ia cu CELĂ‚LALT È™i contribuim semnificativ la rândul nostru la schimbarea celorlalÈ›i, am putea să ne punem câteva întrebări dacă nu pentru a dirija procesul schimbării, măcar pentru a-l conÈ™tientiza È™i a-l fructifica. Și a-l iniÈ›ia, dacă tot există niÈ™te efecte…!
În căutarea schimbării trebuie să urmărim „DEVENIREA”. Devenim cu toÈ›ii copii, dar unii mai devenim soÈ›i/soÈ›ii, părinÈ›i, fraÈ›i, bunici, prieteni, membri ai familiei lui Dumnezeu. Pentru unele deveniri nu avem nici un control, pentru altele da. Unele sunt reversibile (soÈ›i), altele nu (părinÈ›i). Dar nici unele nu mai sunt reversibile în sensul că nu mai poÈ›i fi ca înainte de devenire, oricât ne-am dori aceasta sau oricât de nevinovaÈ›i de revenirea la aparentul statut anterior am fi (decesul unui soÈ›, copil, părinte, prieten.
Ne definim prin devenirea în relaÈ›ia cu CELĂ‚LALT. Probabil că È™i o simplă discuÈ›ie ne schimbă, ne redefineÈ™te. Și dacă porunca spune să-l iubeÈ™ti pe ALTUL ca pe tine însuÈ›i, nu cumva această relaÈ›ie de profunzime cu ALTUL, mai mult decât o simplă discuÈ›ie, resetează un nivel mai profund de schimbare sau redevenire? Nu cumva prin această poruncă ni s-a oferit cel mai puternic mecanism al schimbării de care chiar noi avem nevoie?Nu cumva este imposibilă schimbarea în afara relaÈ›iei? Oare cât de mult ne redefineÈ™te un prieten? Dar un duÈ™man? Oare relaÈ›ia cu ALTUL nu se află într-un echilibru cu relaÈ›ia cu Dumnezeu È™i chiar cu relaÈ›ia cu mine însumi? Oare aceste 2 direcÈ›ii suplimentare nu cumva modifică vectorul devenirii?
Oare aceste 3 tipuri de relaÈ›ie sunt obligatoriu concordante È™i trebuiesc schimbate toate în acelaÈ™i sens? Sau ele pot fi discordante / independente È™i ar trebui realiniate toate, de către un scop unic? De ce va fi o surpriză la sfârÈ™it pentru unii să constate că vectorul devenirii lor „bate” în jos, când ei au crezut o viaÈ›ă că este orientat în sus? Nu cumva tocmai din cauza caracterului concordant al devenirii, al relaÈ›iei fiecăruia cu cele 3 compartimente / persoane fundamentale, EU, EL È™i ALTUL?
1. EU. În relaÈ›ia cu mine însumi sunt 2 tendinÈ›e care trebuie să fie urmărite sau facilitate:
a. NEGAREA, RENUNÈšAREA: la locul sau mărul cel mai bun, la ultimul cuvânt, la lumina reflectoarelor, la mila publică sau de sine, la È™oaptele sau strigătele de dreptate somatizată , interiorizată, care dacă este încălcată produce o suferinÈ›ă generalizată, organică? Pe această direcÈ›ie noi devenim din ce în ce mai egoiÈ™ti sau din ce în ce mai altruiÈ™ti, gata de sacrificiu, până când È™i una È™i cealaltă (egoismul sau sacrificiul) ajung un reflex.
b. SCHIMBUL, IMPORTUL, COMUNICAREA sau CONȘTIENTIZAREA : prin timpul de reflecÈ›ie personală se asigură un nivel de analiză È™i sinteză în raport cu evenimente, persoane È™i idealuri care ne schimbă perspectiva (pentru început) È™i apoi strategia sau chiar motivaÈ›ia È™i direcÈ›ia (în final). ConÈ™tiinÈ›ei i se oferă timp pentru reglaje, recalibrări, resetări È™i chiar up-gradări, urcând la un nou nivel, „descărcând” o nouă versiune, mai performantă, mai stabilă È™i mai „pretenÈ›ioasă” sau complexă, care permite rezolvarea mai multor probleme È™i de un grad mai mare de complexitate. Se modelează astfel identitatea noastră în nucleul ei È™i se setează astfel nivelul de maturizare în registrul său lărgit de operare. Rămâne doar ca relaÈ›ia cu EL (Dumnezeu) È™i cu ALTUL (aproapele) să umple spaÈ›iul astfel creat.
2. EL. În relaÈ›ia cu EL se întâmplă un fenomen ciudat:
a. În primul rând noi „suntem din neamul Lui” (Faptele Apostolilor 17:28 ) È™i astfel avem o identitate importată „by default” – adică din fabricaÈ›ie (mai corect creaÈ›ie).
b. Pe de altă parte, Cel ce ne-a creat a avut grijă să ne înscrie această identitate cu posibilitatea de a „suprascrie” o altă identitate, aleasă de noi. Cu toate acestea, identitatea de copii ai lui Dumnezeu prin creaÈ›ie, rulează în background (spate) ca un fond sau un fundal neperceput, dar care încearcă să ne transmită un mesaj de revenire, prin alegere, la identitatea noastră din fabricaÈ›ie. Apare astfel tendinÈ›a de întoarcere la Dumnezeu, de împăcare cu El, chiar dacă noi am ales să instalăm niÈ™te programe incompatibile cu sistemul de operare de bază. Din când în când această identitate din construcÈ›ie apare pe ecranul conÈ™tienÈ›ei pâlpâind uÈ™or pentru câteva clipe È™i cere să fie adusă într-un plan mai apropiat. Un asemenea pop-up poate însâ deveni supărător È™i-l poÈ›i trimite din nou în subconÈ™tient, sperând că prin bifarea opÈ›iunii de a nu mai apare acest mesaj, el va dispare pentru totdeauna.
Dar am 2 veÈ™ti: una bună È™i una rea.
Vestea bună este că progrmul identităÈ›ii noastre divine (È™i totodată al destinului nostru veÈ™nic de reîntoarcere Acasă , la Tatăl, È™i de începere a unei vieÈ›i normale pentru care de fapt am fost proiectaÈ›i) va continua să lucreze, dacă nu prin mesaje directe, cel puÈ›in prin activarea unor simÈ›ăminte inconfortabile: NEMULÈšUMIREA DE SINE, GÂNDUL DE A TE AȘEZA ÎN LOCUL CELUILAT ȘI A PRIVI DINTR-O NOUĂ‚ PERSPECTIVĂ‚, SIMÈšĂ‚MÂNTUL DREPTĂ‚ÈšII CARE ESTE DERANJAT MAI TOT TIMPUL, NEVOIA DE SENS (FINALITATE) ȘI IDENTIFICARE A ROSTULUI TUTUROR LUCRURILOR , DAR MAI ALES A SENSULUI VIEÈšII CHIAR ȘI ÎN VARIANTA NEMULÈšUMIRII CU „DESTINUL” MORÈšII VEȘNICE, SAU SIMÈšĂ‚MÂNTUL DE NECONCORDANÈšĂ‚ ÎNTRE CONCEPTUL DE ETERNITATE ȘI REALITATEA UNEI LUMI ÎN CARE TOTUL ARE UN ÎNCEPUT ȘI UN SFÂRȘIT.
Vestea rea este că vine o zi în care programul identităÈ›ii È™i destinului nostru divin, după un anumit număr de comenzi de „anulare” / „renunÈ›are” sau „adu-mi aminte mai târziu”, încetează să mai ruleze chiar È™i în fundal (background). Este momentul în care ne pierdem identitatea din construcÈ›ie È™i rămânem cu identitatea configurată numai de noi. Se opresc pop-upurile programatorului È™i administratorului de sistem, dispar mesajele explicite sau subliminale, care incercau să ajună la utilizator È™i deodată, acesta devine suveran, nesubordonat, independent È™i necontrolat decât de propriile dorinÈ›e, concepte È™i idealuri.
În limbaj semibiblic, această câÈ™tigare a libertăÈ›ii absolute se numeÈ™te „păcatul împotriva administratorului”, singurul care opera în concordanÈ›ă cu limbajul maÈ™ină (intern) scris de Mai Marele Programator. Din acest moment sistemul de operare iniÈ›ial este È™ters , limbajul intern conÈ›ine fiÈ™iere corupte È™i nici un program făcut să funcÈ›ioneze cu sistemul de operare iniÈ›ial, nu mai poate rula. Se pierde astfel aplicaÈ›ia de AMABILITATE, BUNĂ‚TATE, SACRIFICIU, RĂ‚BDARE, BLÂNDEÈšE, UMILINÈšĂ‚ ALTRUISM, PRIETENIE, SENSIBILITATE, EMPATIE, ÎNTR-AJUTORARE, ÎNCREDERE, ca È™i pachetul „AUTO” – AUTOCUNOAȘTEREA, AUTODEPĂ‚È˜IREA sau AUTOACTUALIZAREA, AUTOCORECÈšIA. Apare un alt pachet „AUTO”, unul fals, care va rula în compatibilitate absolută cu limbajul maÈ™ină corupt – AUTOAFIRMAREA, AUTOAPĂ‚RAREA, AUTOÎNDREPTĂ‚ÈšIREA. Aceasta pe lângă programele ocolitoare de antivirus: INDIFERENÈšA, SCEPTICISMUL, CONFORMISMUL, CONSUMERISMUL, INTELECTUALISMUL, ELITISMUL È™i altele cu terminaÈ›ia „ .ism ”.
Se pune întrebarea dacă în aceste noi condiÈ›ii mai rămâne ceva „memorie” È™i pentru religiozitate, sau MODERNISMUL nu vede religiozitatea ca pe un program incompatibil care să producă blocarea sistemului. ExperienÈ›a atâtor utilizatori redată necenzurat pe forumurile de la sfârÈ™it de săptămână sau în grupele de „chat” al lecÈ›iunilor, arată că nu există nici o incongruenÈ›ă între religiozitate È™i înstrăinarea de Dumnezeu. Ba încă se pare că religiozitatea, caracterul de a fi bisericos È™i preocupat de conservarea formelor È™i tradiÈ›iilor bogate ale subculturii neoprotestante care „deÈ›ine TOT adevărul” (sublinierea nu ne aparÈ›ine), constituie un mediu de cultură îmbogăÈ›it pentru înstrăinarea de EL. Știm totul, putem totul, suntem totul!…
3. ALTUL. Numit peiorativ È™i „APROAPELE”…! Mai bine se numea ca în engleză VECINUL căci ce treabă am eu cu vecinul ? S-au inventat gardurile. Și policarbonul! Iar la bloc ne desparte programul, de lucru È™i TV. Și administratorul ! Sau poliÈ›ia de proximitate!… Adică de vecinătate! Pe româneÈ™te „PoliÈ›ia pentru aproapele”. Ce ironie…
Vecinul este vecinul! ViaÈ›a ne-a impus o graniÈ›ă comună. Nu È™i un gard comun căci pe acesta a trebuit eu să-l construiesc. Și unde? BineînÈ›eles că nu pe linia de hotar, ci pe terenul meu. Și e din bolÈ›ari de 20. Am pierdut 10 cm… Cu tencuiala 11… Și cu vopseaua lavabilă… 11 È™i…! … Iar el zâmbeÈ™te. E bucuros…Și eu aÈ™ fi… Ne salutăm È™i atât. Cordial însă. Ne trimitem un SMS de Anul Nou È™i eventual o carte poÈ™tală din concediu; È™i aceea o trimit dacă nu i-am uitat adresa …
Sau mai bine decât APROAPELE se numea „TOVARĂ‚È˜UL” – „compagnon” ca în traducerea franceză Chouraqui (a pasajului din Luca 10. 25-37). TovarăÈ™ul este ca È™i vecinul. Doar că nu stai lângă el ca È™i în situaÈ›ia cu vecinul, ci mergi cu el. (VedeÈ›i vreo diferenÈ›ă?) Poate la servici (tovarăÈ™ de slujbă), poate la spital (tovarăÈ™ de suferinÈ›ă), poate la partid (tovarăÈ™ tovarăÈ™), poate la aceiaÈ™i biserică (tovarăÈ™ de credinÈ›ă), sau poate pe drumul vieÈ›ii, de la un punct încolo È™i până la un punct (tovarăÈ™ de viaÈ›ă) …
Ce-i drept, ca TOVARĂ‚È˜I, vorbim mai mult: încălzirea globală, criza economică, toanele È™efului, mizeria din spital, corupÈ›ia din partid È™i (puncte, puncte, adică umpleÈ›i cu ce vă place sau nu) din biserică, educaÈ›ia copiilor È™i durerile de cap, spate, maÈ›e È™i unghie încarnată… Ca tovarăÈ™i ne È™i suportăm mai mult. Probabil că la Ziua de Apoi se È™i punctează mai bine!…
Dar ca APROAPE? Cât de aproape? Cine este aproapele meu? Nu se poate să nu ne amintim brusc de ocazia în care un „legist” (conform traducerii TOB din limba franceză) sau un doctor în lege (Louis Segonde) a venit la Isus pentru a-i întinde o capcană (Traduction en Français Courant) – Luca 10. 25-37. Nu se poate să nu ne amintim È™i de răspunsul lui Isus printr-o parabolă „naÈ›ionalistă”: Samariteanul Milos.
Johannes Nissen scrie un articol despre acest pasaj în care spune că întrebarea antică „Cine este aproapele meu” primeÈ™te un răspuns neaÈ™teptat pentru că este din perspectiva celuilalt. Nu-i aÈ™a că mereu ne aÈ™teptăm ca Domnul să răspundă întotdeauna din perspectiva noastră? APROAPELE devine din obiect al iubirii (aÈ™a cum ne-am aÈ™tepta la răspuns) un subiect care oferă iubire, spune Nissen. Samariteanul este APROAPELE pentru că parabola priveÈ™te din punctul de vedere al celui defavorizat. Și mereu ar trebui să fie aÈ™a (din punctul de vedere al celui în nevoie).
Samariteanul însă este È™i el un defavorizat (È™i aici admirăm arta psihologului È™i sociologului Isus care s-a jucat pur È™i simplu cu sensurile de „Aproapele” răsucind povestea È™i întrebarea ca pe un bisturiu cu care chirurgul decolează tumora având grijă să taie puÈ›in È™i din È›esutul sănătos, pentru siguranÈ›ă) ; din punctul de vedere al teologului evreu care a pus întrebarea, samariteanul era un proscris. Acesta este ACEL CELĂ‚LALT care primeÈ™te distincÈ›ia/medalia de ALTUL/APROAPELE. În cuvintele lui Miroslav Volf, profesor de teologie la Yale, identitatea noastră reală este nu doar exclusivă (ceea ce ne distinge de ceilalÈ›i), ci È™i inclusivă (cea care este comună sau ne leagă de ceilalÈ›i) . Identitatea inclusivă este o reflectare a CELUILALT în viaÈ›a noastră, reflectare care ne transformă, ne schimbă, mai ales că acest ALTUL nu este nici el un dat static, ci este È™i el supus schimbării È™i într-o dinamică sau devenire permanentă aÈ™a cum am numit-o la începutul articolului.
Și, la urma urmei, vorba profesorului Volf: dacă aproapele meu este pntru mine un ALTUL, la fel sunt È™i eu pentru el.
„NU EXISTĂ‚ NICI O TALPĂ‚ ATÂT DE MICĂ‚ SĂ‚ PĂ‚È˜EASCĂ‚ PE ACEST PĂ‚MÂNT FĂ‚RĂ‚ CA SĂ‚ LASE O URMĂ‚!”
Din păcate doar unele tălpi mici au ocazia să lase urme mari….!
Dar, parafrazându-l pe Marin Sorescu, „TREBUIAU SĂ‚ POARTE UN NUME!”…
Dr. Constantin Dinu
