Sunt impresionat de apariÈ›ia talentelor (mai) tinere în comunitatea noastră de credinÈ›ă. Muzica a avut mai demult reprezentanÈ›i remarcabili. Cu excepÈ›ia poeziei, literatura beletristică parcă îÈ™i deschide bobocii acum. Artele Plastice nu au dat încă semn de viaÈ›ă. Nicio sculptură, nicio pictură.
Din colÈ›ul meu de lume (rotund de altfel), urmăresc o speranÈ›ă în acest câmp. Studentul respectiv nu È™tie de aceasta.
Ca orice pictor, înainte de un portret, el face o schiÈ›ă a subiectului. Se mai întâmplă că a ales să facă portretul mamei mele.
Mama mea nu mai este tânără. Nu mai este foarte subÈ›ire. Mi s-a spus că a avut niÈ™te sarcini grele, care au făcut ca miÈ™cările ei să nu mai fie atât de graÈ›ioase. Pe faÈ›ă are o aluniÈ›ă rău plasată în colÈ›ul gurii. Fruntea îi este cumva încreÈ›ită. Dar e mama mea È™i are niÈ™te calităÈ›i rare, pe care nu le văd trecătorii.
Am avut ocazia neaÈ™teptată să văd schiÈ›a trasată cu talent de pictorul meu în devenire.
Ce am în faÈ›ă nu este schiÈ›a chipului mamei mele, ci este o caricatură. Trăsăturile personale sunt exagerate È™i defectele sunt îngroÈ™ate. Recunosc spiritul de observaÈ›ie ascuÈ›it al artistului meu, dar cred că mă doare accentuarea a ceea ce nu caracterizează personalitatea mamei, nici măcar cea fizică. Nu văd nimic atrăgător în portretul care iese din această schiÈ›ă. Poate culorile adăugate mai târziu să facă o impresie mai bună. Mă stăpânesc È™i mai am răbdare. N-am să-l sun la telefon pe artist. De fapt nici nu-i am numărul. Nu suntem în telefoane.
Ce aÈ™ vrea să spun tuturor studenÈ›ilor în Arte Plastice este să fie atenÈ›i. Anumite detalii È™i prezentarea mai mult a defectelor decât a persoanei transformă o schiÈ›ă într-o caricatură. Iar caricatura, variantă plastică a satirei, este o formă de batjocură. Nu am găsit nici măcar colÈ›uri de caricaturi în muzeele mari de artă. Nici Ermitaj-ul de la St. Petersburg, nici Uffizi din FlorenÈ›a, nici Louvre din Paris nu expun aÈ™a ceva. Poate fiindcă viaÈ›a caricaturii este scurtă. Portretul adevărat se face în ulei, pe pânză. Se speră că va fi văzut de generaÈ›ii.
Nu cred că studentul meu a intenÈ›ionat să-È™i bată joc de mama. Prefer să cred că la mijloc este doar lipsa de experienÈ›ă. Băiatul mai are de învăÈ›at.
Apropo, fiindcă se schiÈ›ează un portret în picioare È™i nu un bust: Mama are o È›inută demnă, dreaptă. Peste ea au trecut valuri de petrol, ulei de peÈ™te, nămol, aloe È™i scepticism. Soia È™i fizica cuantică au fost inventate după 1844. Niciunul din aceste valuri nu a încovoiat-o. Avea mama È™i niÈ™te cărticele, nu sunt sigur că aveau coperte roÈ™ii, dar nu le punea pe tavă niciodată.
Îmi vin în minte cuvinte pe care m-a învăÈ›at mama, din Biblie: “Ferice de omul care … nu se aÈ™ează pe scaunul celor batjocotitori”- (Psalmul 1,1). “Și tot poporul să zică …”
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa: www.tituscazan.com
