De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
Apocalipsa 5:11-14 " M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. 12 Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! 13 Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: A Celui ce stă pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor! 14 Și cele patru făpturi vii ziceau: Amin! Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”
Cui Îi sunt adresate în mod deosebit aceste cuvinte de laudă? Ce învățătură putem avea din exemplul care ne este oferit de către ființele cerești?
În mod deosebit, cuvintele de laudă sunt adresate pentru început „Mielului”, adică Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de către îngerii cerești. Ulterior, ca răspuns, toate ființele din univers se unesc în laudă la adresa „Celui ce stă pe scaunul de domnie și a Mielului”, conturând o imagine impresionantă. Mă gândesc ce impact au corurile ce numără mii de participanți sau uralele pe care le rostesc mulțimi de zeci de mii de oameni. Însă în cazul de față este vorba de miliarde de ființe ce locuiesc în întregul univers, lăudând la unison pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Său!
Care este rațiunea supremă pentru care Domnul Isus Hristos este adorat și lăudat de către îngerii cerești?
Elementul cheie constă în faptul că „a fost înjunghiat”, adică se face referință la jertfa pe care a adus-o în favoarea umanității, care a deschis posibilitatea ca oamenii născuți pe planeta Pământ să poată fi înălțați în Împărăția cerurilor. A fost un lucru de neimaginat, ca Acela care era Conducătorul întregului univers, să lase deoparte demnitatea Sa divină și să ia chipul omului căzut, pentru ca ulterior să se jertfească pentru a dobândi dreptul răscumpărării. Uimirea de la început a îngerilor, a fost urmată de înțelegerea iubirii lui Dumnezeu, care a condus la sacrificiu de sine în favoarea celui vinovat. În continuare, ne putem gândi durerea pe care au trăit-o ființele cerești văzând chinurile de nesuportat la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu, batjocura, nedreptățirea, iar în final condamnarea la o moarte teribilă.
Se poate spune, că vizionarea vieții lui Isus Hristos a condus la o intensificare a sentimentelor de iubire față de Dumnezeu, din partea întregului univers?
Să ne gândim că în Biblie se vorbește despre o revoltă a îngerilor împotriva lui Dumnezeu, acest lucru conducând la apariția păcatului, sau a nelegiuirii. Era necesar ca ființele cerești să aibă o demonstrație clară a iubirii lui Dumnezeu, pentru a înțelege că guvernarea Sa nu a fost niciodată caracterizată de egoism sau de principii meschine. Cel Atotputernic nu are nevoie și nici nu solicită adorarea ființele create, acest lucru trebuind să fie liber consimțit și bazat pe iubire. Prin vizionarea vieții lui Isus Hristos, îngerii din ceruri au înțeles că Fiul lui Dumnezeu este vrednic să primească stăpânirea întregului univers.
La ce anume se referă această „vrednicie”, pe care ființele din ceruri o recunosc Fiului lui Dumnezeu, din enumerarea făcută în aceste versete?
Avem șapte elemente în respectiva enumerare, adică mai precis: „puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda”. Caracterul de excepție dovedit de către Fiul lui Dumnezeu, I-a adus recunoașterea unanimă asupra faptului că poate primi întreaga autoritate de Conducător al întregului univers, fapt pentru care prima enumerată este „puterea”. Cât de mult și-a dorit Lucifer această putere și cum ar fi dat totul pentru ea! Ne putem gândi cu ușurință la câți oameni au dorit să dețină puterea absolută ce se cuvine doar lui Dumnezeu, fiindcă numai El o poate exercita într-un mod cu totul drept. Cu toate acestea, istoria universului a demonstrat că numai Fiul lui Dumnezeu poate primi o astfel de autoritate, fiindcă doar El are un caracter desăvârșit.
Ce alte elemente sunt enumerate în legătură cu „vrednicia” lui Isus Hristos? Ce ne învață aceste lucruri?
Urmează în secvență logică, „bogăția”, adică dreptul de proprietate asupra întregului univers. Nu pot să nu mă gândesc la cât de mult a dorit Satana și oamenii ce l-au urmat, să își însușească în mod egoist și lacom resursele planetei Pământ. Câtă suferință a rezultat, ce luptă și câte nedreptăți! Din dorința acumulării egoiste de mijloace și resurse, marea majoritate a lumii a avut de îndurat suferințe teribile, iar orientarea greșită către rău, prin crearea de tot felul de mașini distrugătoare, a răspândit moartea pe pământ. Acest lucru poate părea straniu pentru o generație dedată consumului și ignorării mediului înconjurător, dar Biblia spune clar că numai Dumnezeu este proprietarul de drept al planetei, iar noi suntem doar administratori vremelnici, având în față timpul când vom depune bilanțul activității noastre din această lume.
Despre ce se vorbește mai departe cu privire la lucrurile ce Îi sunt recunoscute ca aparținând de drept lui Isus Hristos?
Citim despre „înțelepciune”, de fapt despre adevărata înțelepciune, ce se manifestă prin acea știință de armoniza toate lucrurile. Numai Isus Hristos este capabil să aducă armonie în univers, să conducă la consens pe toate ființele create și să aducă rezolvare pentru orice problemă ar putea apărea. Doar El a identificat soluția pentru rezolvarea problemei păcatului, și doar El a rezolvat-o împreună cu Tatăl ceresc. În continuare, se vorbește despre „tărie”, adică acea capacitate de realizare a oricărui lucru, indiferent de natura acestuia. Autoritatea omenească are putere prin faptul că sunt mulți care contribuie la îndeplinire ei, dar autoritatea divină nu are nevoie de suportul altor persoane, ci ea însăși are puterea de a se împlini, lucru ce s-a văzut în crearea lumii noastre. O astfel de tărie I-a fost recunoscută lui Hristos, prin realizarea celui mai extraordinar lucru: mântuirea omului.
Iar „cinstea, slava și lauda”, la ce se referă de fapt? Cum le putem înțelege și ce învățătură putem avea?
Într-o altă traducere se spune „onoarea, gloria și binecuvântarea” (King James Version), și înțelegem astfel că toate ființele din ceruri recunosc demnitatea ce I-a fost conferită lui Isus Hristos alături de Tatăl Său. De asemenea, ele mărturisesc faptul că a fost dreaptă înălțarea Sa la această condiție, după ce mai înainte abandonase tot ce avea pentru a putea deveni jertfă pentru păcat. Și nu în ultimul rând, întreaga laudă sau binecuvântare, I se cuvine pentru tot ceea ce a realizat. Învățătura practică pe care o putem desprinde stă în a aprecia, la rândul nostru, ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi și să ne alăturăm chiar de acum corului de îngeri cerești ce se închină Fiului lui Dumnezeu, recunoscându-I meritele unice și vrednicia de excepție.
Ce se poate spune despre răspunsul pe care îl dau toate ființele din ceruri și de pe pământ la cuvintele exprimate de corurile îngerești?
Răspunsul tuturor ființelor din ceruri și de pe pământ constă într-o laudă adusă „Celui ce stă pe scaunul de domnie, și Mielului”, adică deopotrivă lui Dumnezeu Tatăl și Fiului Său preaiubit. Asistăm de fapt la o amplificare, asemenea unui ecou, a cuvintelor rostite de către îngeri, îmbogățind și extinzând conținutul a ceea ce a fost anterior exprimat. Această revărsare a cuvintelor de laudă ne arată că de fapt, nu vom putea niciodată epuiza rațiunile pentru care putem să ne manifestăm recunoștința față de Dumnezeu, iar mijloacele de a face acest lucru nu vor fi niciodată suficiente. Acest răspuns este mai concis, dar valențele sale se extind la scară universală, când se spune despre „lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor”. Prin aceste cuvinte, toate ființele din univers își exprimă dorința ca Dumnezeu să domnească peste întreaga creație, menționând în mod specific pe Tatăl ceresc și pe Domnul Isus Hristos.
De ce a fost necesară această precizare despre Tatăl din ceruri și Fiul Său, Isus Hristos? Oare nu era clar de la început că Dumnezeu reprezintă autoritatea supremă în univers?
Lucrurile ar fi fost clare dacă nu ar fi intervenit apariția păcatului, care la început a afectat o mare parte din îngeri, după care s-a extins pe pământ. Neascultarea de Dumnezeu, înseamnă de fapt răzvrătire împotriva Sa, un efort bine direcționat de a nu-L mai recunoaște ca fiind Creatorul și Stăpânul de drept asupra a tot ce există. De aceea, era necesară o confirmare deplină atât din partea îngerilor, cei care au căzut inițial în păcat, cât și din partea ființelor de pe pământ, care au urmat pe această cale rea. Prin cuvinte de laudă, ambele categorii își exprimă acum credința pe care o au în faptul că numai Dumnezeu, adică Tatăl și Fiul, este vrednic să conducă întregul univers.
Cum se leagă toate aceste lucruri de viața pe care o trăim aici, pe pământ? În ce sens suntem și noi implicați în această dramă cosmică?
Implicarea noastră derivă din faptul că suntem urmașii celor care deși au avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, totuși au ales să se unească cu îngerii căzuți, și aici mă refer la Adam, Eva, precum și la toți oamenii care de-a lungul secolelor au contribuit la această decădere. Problema este că ne aflăm pe o cale a distrugerii, și dacă nu vor fi luate măsuri hotărâte pentru schimbarea direcției vieții, nu vom putea evita sfârșitul teribil ce va veni asupra tuturor celor răzvrătiți, începând cu îngerii necredincioși. Trecerea de la păcat la neprihănire trebuie să fie cel mai urgent lucru pe care îl avem de făcut, iar cultivarea laudei față de Dumnezeu se constituie ca un mijloc eficient în a ne conduce sub autoritatea Sa.
Obișnuința a făcut, ca de-a lungul timpului, oamenii să se laude unii pe alții, sau să laude pe anumiți conducători. În ce sens lauda lui Dumnezeu este diferită?
Dacă diferiții mari conducători ai lumii au cules, sau au impus, aducerea de laude, în cazul lui Dumnezeu, El nu cere și nici nu solicită în vreun fel un astfel de lucru. Nu înseamnă că Dumnezeu nu așteaptă, sau nu se bucură când aducem laude Numelui Său, dar în nici un caz nu ne forțează. Până la urmă, atunci când lăudăm pe cineva, fără a fi un lucru izvorât din inimă, de fapt mințim în modul cel mai clar și ne prefacem, ori așa ceva nu este acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Lauda trebuie să izvorască dintr-un cuget curat și ea se bazează pe recunoașterea a ceea ce a făcut Dumnezeu în istoria lumii, precum și în viețile noastre.
Cum putem cultiva deprinderea aducerii de laude la adresa lui Dumnezeu? Ce putem face în acest sens?
Cel mai simplu lucru care ne stă la îndemână este cel de a ne îmbogăți conținutul rugăciunilor, adăugând la început și la sfârșit mai multe cuvinte de laudă, în genul celor pe care le-am studiat. La început prin copiere, ulterior prin îmbogățire, vom ajunge să exprimăm prin cuvinte și prin gânduri, lauda lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos. Vom constata în scurt timp că dispoziția interioară va fi schimbată, fiindcă în loc să ne mai concentrăm pe noi înșine, sau pe problemele noastre, ne vom ridica atenția minții către Dumnezeu, către curțile cerești. În plus, paleta de expresii pe care le utilizăm în rugăciune va începe să se îmbogățească. Pot spune din experiență, că prin intermediul acestui exercițiu vom ajunge să ne îmbogățim viața spirituală într-un mod substanțial și vom putea cultiva o atitudine de permanentă laudă la adresa lui Dumnezeu.
În final, ce putem face pentru a-I aduce laude în mod constant lui Dumnezeu?
În primul rând, trebuie să ne propunem acest lucru, după aceea să definim un timp și un loc în care să-L lăudăm pe Dumnezeu, iar în continuare, zilnic, să perseverăm, având la bază ceea ce studiem din Scriptură și ceea ce experimentăm în viața noastră.
Rugăciune pentru a cultiva deprinderea de a-L lăuda pe Dumnezeu, precum și pentru a studia Biblia și propria viață, astfel încât să găsim tot mai multe rațiuni de a ne exprima recunoștința față de tot ceea ce-I datorăm Creatorului nostru.
