De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la cheltuială, toate conexiunile din mintea noastră au un scop precis: banii. Am convingerea că nu banii reprezintă cea mai apreciată cheltuială în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă El ne cere insistent să-I înapoiem zecimile și darurile. Pe de altă parte, timpul înseamnă tot sacrificiu. Unii dintre noi suntem mult mai dispuși să oferim din economiile noastre decât să sacrificăm puțin din timpul, care nu e al nostru. Și totuși, apreciez că acest talant al timpului nu este cel mai prețios.
Apostolul Pavel, într-un moment de slăbiciune și într-o clipă sufletească de aur face superba declarație a Evangheliei: "Și eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?” (2 Cor. 12: 15). E relativ simplu să declari că iubești pe cineva care te prețuiește. Însă, a-ți manifesta iubirea prin gesturi de curtenie, de sacrificiu, unor oameni respingători, mai cu seamă unor frați, e un lucru teribil de greu. Nu e imposibil. Doar Hristos poate birui în punctul unde firea explodează mai tare decât inflația, căutând argumente palpabile să nu te supui iubirii Cerului. Și e limpede: omenește ai dreptate 100%. Nu mă iubește, nu pot să iubesc. “Dragoste cu sila nu se face”.
Mi-l imaginez pe ostenitul Pavel, care iubește până la lacrimi, lacrimi pe genunchi trimise cu rugăciuni înaintea Tatălui din ceruri, pentru a-i turna iubire în suflet. De aceea, mai târziu Pavel putea din propria-i experiență să vorbească despre dragoste. Provocarea lui Pavel? Era cel puțin dublă. Chinuit de țepușul din carne (probabil o boală degenerativă a ochilor), acest om al lui Dumnezeu era mult mai aspru necăjit de resentimentele pe care frații lui de sânge în Hristos din Corint le aveau împotriva lui. El are tăria morală să declare că îi iubește. Și nu puțin.
De aceea le scrie două scrisori. Nu profită financiar de pe urma lor, deși el îi sfătuiește să-i sprijine pe cei care lucrează cu Evanghelia (1 Cor. 9). Jertfește totul: inima, sentimente, tot ce are preț, și primește în schimb amenințare, vieți duble, critică, alungare. Nu am greși dacă am spune că în Biserica unde nu era iubire, Pavel compune din experiența lui și celor pe care îi păstorea magistralul poem al iubirii: ,,Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și nu aș avea iubire, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic” (1 Cor. 13: 1.3).
Ce istovește cel mai mul sufletul nostru? Banii? Poate. Lipsa de timp? Posibil. Iubirea investită în niște suflete falimentare de unde nu se întoarce nici măcar cu un “mulțumesc!”. Cel mai mult. Să mai iubim? Da, așa cum ne-a iubit Isus la cruce. Până la istovire!
Daniel Nițulescu
