Se zice că creștinismul este foarte bolnav (chiar pe moarte) de “nimicurile teologice” și că trebuie salvat. Așa s-a pornit un val de propovăduire împotriva lor, care pretinde a fi ultima și marea evanghelizare a lumii. Amintim câteva din aceste “mărunțișuri” despre care se zice nu doar că au ținut creștinismul pe loc de la cât de înfloritor putea să fie, ba chiar i-a făcut răni aproape de nevindecat.
– problema “neprihănirii”. Dacă Luther s-ar fi înțeles cumva cu papa, nu era nevoie ca protestantismul să “rătăcească” o jumătate de mileniu departe de “casă” (Vatican) pentru a ajunge azi tot acolo.
– dacă mari reformatori ca Zwingli, Calvin, lăsau deoparte teologia “măruntă” asupra “predestinației” altfel ar fi arătat frățietatea creștină azi.
– dacă nu ar fi fost “ruperea” în privința botezului – prin stropire sau scufundare – lăsându-se la aprecierea fiecăruia această ceremonie, s-ar fi cântat de toți “același” cântec armonios.
– dacă nu s-ar fi acordat atâta atenție zilei de odihnă săptămânale – toată creștinătatea s-ar fi închinat în aceeași zi sau în orice zi, și ce bucurie.
– “transubstanțiere” sau nu, “spălatul picioarelor” sau nu, la Cina cea de Taină – au ele atâta valoare încât să divizeze creștinătatea?
– ce importanță are “murirea” și “nemurirea” sufletului când “salvarea” sufletului este pusă sub semnul întrebării?
etc., etc.
Oameni buni, să punem deoparte, ba chiar să terminăm cu desăvârșire cu aceste “microorganisme” care duc creștinismul la spital, și să ne îndreptăm privirea către marea problemă a MÂNTUIRII care este o PERSOANĂ‚, Isus. Aceasta este salvarea creștinismului! Retorică perfectă. Nu-i așa? Să terminăm cu crezul, dogma, doctrina, învățătura!
Este ca și cum bolnavul și-ar pune speranță în doctorul său spunând în același timp că rețetele și sfaturile sale sunt de puțină însemnătate, ba chiar îl împiedecă să se vindece. Ce atâtea medicamente, ce atâta atenție la dozaj, ce necazul de a fi luat la anume ore, ce atenție la efectele secundare, important este el, doctorul, restul nu contează.
După câte știu, dragi prieteni, nu există MEDIC fără SFATUL MEDICULUI, nu există ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TOR fără ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TURĂ‚ și procesul de ÎNVĂ‚Å¢ARE. MARELE MEDIC, Isus Hristos, vindecătorul DE păcat și DIN păcat, printr-o RÂNDUIALĂ‚ sfântă numită Planul de Mântuire a căpătat numirea de MÂNTUITOR, singurul cu acest titlu în Univers, și pe cruce în timpul răstignirii Sale ne-a scris cu sângele Său rețeta salvării: “Dacă Mă iubiți veți păzi poruncile Mele”. Nu putem să-L iubim fără să păzim poruncile Lui, nu putem păzi poruncile Lui fără să-L iubim.
MARELE ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TOR, Isus Hristos, pe care Evanghelia Îl numetșe așa, are o ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TURĂ‚ pentru noi, și încă una desăvârșită.
Dacă în mod serios creștinătatea ar privi la Isus Hristos ar vedea:
1. O singură neprihănire, cea prin El
2. Nepredestinare ci alegere liberă
3. Botezarea prin scufundare în apă
4. O singură zi de odihnă – a șaptea
5. Spălarea picioarelor la Cina cea de Taină
6. După judecata finală – murirea sufletului în cazul nepocăiților.
etc.
Învățăturile Lui trebuie “primite” și nu “discutate”.
Retorica “Pe mine nu mă interesează ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TURA ci ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TORUL este tentantă dar e o mare amăgire.
Într-adevăr creștinismul este bolnav, dar nu de așa zisele “nimicuri teologice”. Diagnosticul e greșit. Este bolnav că nu a respectat SFATURILE PREVENTIVE ale MARELUI MEDIC. Ajuns în spital, refuză SFATURILE CURATIVE, de vindecare. Nu-l interesează REÅ¢ETA. El vrea ca doctorul doar să treacă pe lângă el și să se vindece. Sau poate în adâncurile ființei lui nici atât.
Singura cale de vindecare a creștinismului nu este să i se facă rost de un doctor bun – îl are pe CEL MAI BUN, nu este de a i se găsi un învățător bun, îl are pe Divinul Învățător. Vindecarea constă în a ASCULTA de sfaturile Lui, de Învățătura Lui și să aibă grijă să nu le considere “nimicuri teologice”. Un singur sfat ignorat agravează boala, o singură învățătură desconsiderată îl apropie de moarte. Deranjează în modernismul de azi CREZUL, DOGMA, DOCTRINA. Să-i zicem atunci ÎNVĂ‚Å¢Ă‚TURĂ‚. Nu cumva deranjează și așa?
Cât privește marii propovăduitori, ar trebui să mai treacă măcar din când în când prin clinica cerească de lentile spirituale, pentru a putea vedea că “nimicurile teologice” care li se par că au îmbolnăvit creștinismul sunt de fapt “MARILE ADEVĂ‚RURI” fără de respectarea cărora nu există vindecare.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com).
Material preluat de la www.intercer.net
http://intercer.net/blog/generale/cate-ceva-benone-burtescu-59.html
