Câteva zile în urmă, am fost prezent, nu chiar din întâmplare, la un fel de festivitate religioasă – ca să nu folosesc termenul “ceremonie”, care are o conotație mai profundă – în cadrul unei mari universități, în legătură cu încheierea unor cursuri de teologie și de trimitere în lucrare a absolvenților de către profesorii lor. Îmi permit să nu vă spun denominațiunea creștină în care a avut loc acest “moment de importanță spirituală deosebită”, dar îmi permit să vă spun că dacă în această denominațiune lucrurile se desfășoară așa, nu mai poate fi nici una, alta, cel puțin oficial, în care să se desfășoare altfel.
Dincolo de vestimentație, gestică încurcată – pentru rugăciune unii își luau acoperiturile de pe cap, alții și le puneau, acoperituri și robe diferite, probabil pe funcții și grade, etc. etc., două lucruri care mi s-au părut mai importante vi le supun atenției dumeavoastră și desigur aveți toată libertatea să le considerați “nimicuri teologice” sau “MARI ADEVĂ‚RURI” sau de ce nu, undeva între ele mai aproape de unele sau de celelalte.
Un punct din această festivitate a fost citirea de către un profesor a textelor din Sfânta Scriptură, Isaia 42, 1-9. Au fost citite frumos, dar acolo unde era vorba despre Domnul Isus, “Robul Meu” în text, EL, a fost alternat cu EA, adică pronunțat când El când EA. Știam că în Biblie nu poate să fie așa, de aceea m-am uitat în programul pe care l-am primit la intrare în capelă. Peste tot era scris EL, adică așa ca în Biblie. Atunci am îneles că din pricină de copyright transcrierea a fost respectată, dar cum în vorbire nu e copyright modificările de text nu pot fi sancționate. Nu mi-a fost greu să înțeleg de ce profesorul a folosit când EL când EA. Am eliminat posibilitatea “promovării femeii” pentru că festivitatea se desfășura într-o societate în care nu există problema discriminării ei, și în care nici o femeie nu pretinde că pentru promovarea ei, în dreptul Domnului Isus să se spună și EA, nu numai El.
Am eliminat și posibilitatea ca în mintea profesorului să se fi făcut instantaneu trecerea de la “ROBUL MEU” biblic la “robul meu” pe care-l trimetea în lucrare, pentru că profesorul era destul de pregătit pentru a găsi biblic altă asociere de idei. M-am dus cu gândul, și n-aș vrea să păcătuiesc, la faptul că în creștinism nu există “zeițe” ca în păgânism și cumva totuși la “mariologie” (cultul fecioarei) ca o punte pe care s-ar putea trece dintr-o parte în alta. Un fel de globalizare a insulelor religioase. Este exclusă și varianta unei “întâmplări” pentru că profesorul a preluat public în următoarele ocazii propria-i folosire alternativă El și EA, pornind de la momentul inițial deliberat. Susținerea că în Limba Ebraică termneul DUMNEZEU este “neutru” ca gen, nu intră în calcule pentru că profetul Isaia vorbește în textele folosite despre “ROBUL MEU” ca referire la Domnul Isus despre care oricine știe că este scris “un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” etc. Mă opresc aici, pentru că simt că ne apropiem – chiar și comentând acest lucru, de – sacrilegiu -. Dumneavoastră ce simțiti?
S-a mai petrecut cu aceeași ocazie că era acolo pâine și vin ca pentru Sfânta Cină. Cineva de lânga noi, un tânăr, a întrebat în șoaptă “Dar nu se face spălarea picioarelor”? Nu i-am răspuns. Nu s-a făcut spălarea picioarelor. Cineva a trecut pe la fiecare cu ceva în care erau bucățele de pâine speciale și a luat fiecare . Aproape toți. Apoi, altcineva a trecut pe la fiecare cu o cupă mai mare de vin – cred că must- și fiecare își înmuia bucățica de pâine în vinul din cupă și apoi o mânca. Obișnuit cu imaginile biblice din Evanghelia după Matei 26, 26-27, Marcu 14, 22-24, Luca 22, 17-20, Ioan 13, 14 și cea din 1 Corinteni 11, 23-26, la care s-a mai adăugat în mintea mea și “încumetarea” de a te împărtăși cu trupul și sângele Domnului în simbol, fără “actul pocăinței” de care vorbește Ellen White, am fost contrariat și m-am întrebat dacă acestea sunt “nimicuri teologice” la care trebuie să se renunțe având în vedere “urgența timpului și situațiilor în care trăim, mai ales că avem toate condițiile să urmăm în practică învățătura Bibliei. Apoi desigur nelipsitele lumânări reprezentând ducerea luminii mai departe (care au devenit o permanență) și despre care nu mai e nevoie să vă spun eu. Mai spuenți câte ceva și dumneavoastră.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
Material preluat de la www.intercer.net
http://intercer.net/blog/generale/cate-ceva-benone-burtescu-60.html
