Multe sunt formele prin care se promovează ECUMENISMUL.
Biblia nu are terminologie pentru UNIREA RELIGIILOR. Ea spune despre UNIREA CREDINÅ¢EI, fiind vorba de o unitate de credință în Isus Hristos. Acest lucru nu-l putem numi “ecumenism”. Nu este vorba de o “înțelegere” între oameni prin “îngăduință” cu privire la diversele religii, ci de o întâlnire voluntară în jurul Mântuitorului.
RELIGIA în ARTĂ‚ este veche de când omul. Nu toate artele sunt însă la fel de expresive și mai important, la fel de “curate” în exprimarea religiei.
Din vremuri străvechi, muzica – deși parte de închinare adevărată – a fost suspectată de pervertire spre o închinare falsă, prezentă la toate festivalurile păgâne foarte promt relatate în Biblie spre învățătură. Sculptura a fost rejectată integral deoarece asocierea cu idolatria era dominantă – vițelul de aur de la poalele Sinaiului, chipul de aur din Câmpia Dura, etc. – “chip” și “aur” trecând în simbol – ba poate – chiar în real – în ultima înfățișare a deșertăciunii lumii care bate la uși. “Să nu-ți faci chip cioplit”, și pământul e plin de astfel de chipuri, care aleargă să intre în MARELE CHIP de pe urmă.
Pictura este prezentă și ea în religie, mai rudimentar la început, iar spre încoace cu toată iscusința, lucrările căpătând numele de CAPODOPERE. Mulțimea de CHIPURI PICTATE, de la Dumnezeu Tatăl la chipul Fecioarei și chipurile celor mai mărunți sfinți este everestică. Nu te mai poți mișca de ele. Cu o ușurință de neînchipuit au trecut în cărți, mai ales în cărțile pentru copii sub certificarea că ADEVĂ‚RUL li s-ar imprima în minte mai bine așa, efect invers, tainicul divin cerându-se concretizat ca o necesitate de a crede, tatuaj al sufletului, crucifixe de podoabă a trupului. De văzut cât de mult ARTA CINEMATOGRAFICĂ‚ ajută sau împiedică evlavia fără de chip a legăturii omului cu Dumnezeu, când DVD-urile circulă bezmetic din casă în casă și dintr-o cameră în alta în aceeași casă.
Lăsându-vă pe dumneavoastră, dragi cititori, să explorați mai departe cele amintite pentru o învățătură cu efecte benefice în marea lucrare de mântuire săvârșită de Domnul Isus pe cruce față în față cu toate acestea, voi spune două vorbe despre cea mai recentă folosire a ARTEI în ECUMENISM, ceva la care eu personal nu mă așteptam – COMEDIA. Mai precis, dacă TRAGEDIA – plânsul, nu ne-a UNIT de tot, s-a apelat la RÂS, “râsul sfânt” care să ne înfrățească. Săptămâna aceasta, media a inaugurat pe posturi de televiziune naționale și internaționale “COMEDIA și RELIGIA” adică MARELE CLUB al RÂSULUI care se presupune a avea efecte ecumenice foarte mari.
Tache, Ianke și Cadîr, creștinul, evreul și musulmanul în celebra comedie de decade în urmă, era cel puțin dedicată scopului de a rezolva problema unei căsătorii între un tânăr și o tânără de religii diferite. Comedianții de care vorbim acum însă, la fel, creștin, evreu, musulman, joacă ecumenismul persiflându-și cumva fiecare religia sa în favoarea unui înțeles secular, sub hohotele de râs ale asistenței. Se are în vedere ca această asistență să atingă proporții planetare. Noii generații nu prea-i mai place plânsul și atunci este aruncată în râs. Spectatorul serios însă, privind mai de la distanță nițel, vede un hohot de râs nefiresc în mijlocul bocetelor lumii pe sfârșite. Chiar și numai în dezastrele naturale, deși mai ales în dezastrele sociale, în mijlocul CRIZELOR de tot felul, RELIGIA, care ar trebui să prezinte profetic gravitatea lucrurilor și rezolvarea prin revenirea Domnului, face COMEDIE. Râsul acesta face tragedia și mai sinistră. Dacă teoretic și în secular se vorbește de TRAGI-COMIC cumva la egalitate, un bun observator nu vede nimic COMIC în marea TRAGEDIE, dimpotrivă, COMEDIA în Religie este VÂRFUL TRAGEDIEI, fără posibilitate de întoarcere. Și dacă cineva ar spune totuși că RÂSUL în PIEIRE este ceva, spuneți dumneaovastră ce este. Eu nu îndrăznesc.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
Material preluat de la www.intercer.net
http://intercer.net/blog/generale/cate-ceva-benone-burtescu-61.html
