Hai acasa
Exact acum 10 minute a plecat de la ușa casei noastre un băiat din vecini ,de 20 ani care venise să ceară o sticlă cu apă. Tocmai a rămas fără servici, drept pentru care părinții cu care locuiește au decis să-l dea afară din casă fiindcă nu-și mai poate plăti jumatatea de chirie. Tatăl i-a aruncat hainele la tomberon. Băiatul îi povestea soțului meu:” Le-am luat eu de acolo și le-am pus într-o cutie, dar tot miros a gunoi “ și continua hotărât :” Mai bine mor înghețat decât să fac ce-mi cere tata,-să fac curat zilnic in casă”. În haosul general, o tragedie într-o familie e neglijabilă, se înscrie în peisaj atât de bine încât o trecem cu vederea.
O buna prietenă, împreuna cu care mă rugam și cântam cândva, mi-a scris despre idila ei cu un barbat care o iubește și cu care e fericită. La final am aflat că respectivul e căsătorit și are copii! A încercat să-mi explice lucruri de neexplicat :” Ce vrei, am și eu dreptul la viață, eu nu am fost așa norocoasă ca tine !”
Mă gîndesc acum: De ce nu ? Viața la tarabă, mai nimica toată. O bucățică măcar din ceea ce alții au din belșug. Nu conteaza prețul sau eticheta… Dascălii încearcă să educe elevi problemă. Medicii și psihologii salvează sinucigași. Poliția investighează crime absurde. Este o stare de lucruri pe care o știm și o vedem cu toții, este o realitate care dă buzna peste noi, înghesuindu-se în văzul, în auzul nostru, invadându-ne simțurile, anihilându-ne discernământul.
Asistăm la propriile gesturi de renunțare. Cândva exista un cuvânt cu sensuri multiple, cu spații largi : “Acasă”. E locul de unde venim cu toții.
Încotro mergem, vom afla. Dar e bine să știm de unde venim. Altfel, fără echilibrul acesta amețim, ne pierdem identitate, simțuri, rațiuni, ajungem pacienți sau deținuți.
De bună seamă, că altfel nu se poate, așa am fost făcuți, dependenți de aer și de afecțiune. În ciuda părerilor decandente și neconvingătoare că ideea căsătoriei e ceva demodat, statisticile demonstrează că lumea noastră, amestec bizar și ironic de civilizație și imoralitate, se pierde, odata cu specia aceasta pe cale de dispariție numită “ familie” și pentru care vânatul nu este interzis.
O realitate evidentă nu trebuie demonstrată. Cum să demonstrezi însă care e antidotul ? Ce să-i spui unui orfan de la casa de copii despre grija părintească ? Cum să-i vorbești unei femei divorțate a doua oară despre armonia în cuplu ? Cu ce să acoperi urechile și ochii unui copil care asistă la scena în care mama e lovită și înjurată de tata ?
Familia nu e contract cu clauze. Nu e nici prostituție legalizată. Nici o conviețuire în toleranță reciprocă. Dar nici valiza de care să te descotorosești când devine prea grea. Familia e, daca vreți, împlinirea unei legi fizice, de balans perfect între doi poli opuși, o armonie de basm, însă tangibilă.
E drept, echilibrul acesta e la fel de fragil precum mersul pe frânghie deasupra Niagarei. Unul singur ne poate ajuta să reușim, altfel e nebunie curată, n-avem nici o șansă. Numele lui e Isus. Din nefericire, cei mai mulți dintre noi nu ajung să cunoască lucrurile acestea, trăiesc toată viața betegi, sprijniți într-o cârjă ce ține loc de brațul celuilalt.
Societatea noastră e imaginea în oglindă a familiei moderne. Amândouă sunt în descompunere. Nu ne place să trăim într-o astfel de lume, totuși ne luptam să supraviețuim în ea. Ne luăm zilnic supradoza de “ minciuni adevărate” despre mame sau tați care-și cresc cu succes singuri copiii și credem cu încăpătânare că o carieră strălucită în domeniul ales este aducătoare de împlinire…
Uneori, mă tem să nu fi fost doar un vis frumos viața mea alături de familia mea. Argumente sau explicații nu am pentru miracolul ce mă înconjoară zilnic ,prin dragostea soțului și frumusețea din ochii copiilor mei. Am însă lacrimi de mulțumire către Cel de sus pentru darul ce mi l-a făcut : o familie fericita.
Sursa: www.crestin.org
