Pietismul in Germania. – Dupa pacea de la Augsburg, din 1555, se nadajduia ca fusese rezolvata convietuirea in pace a catolicilor si a protestantilor germani. Totusi, in ciuda principiului (adoptat cu cincisprezece ani in urma) ca fiecare regiune ar trebui sa aiba religia ei, situatia s-a inrautatit, iar cu timpul cele doua confesiuni s-au cristalizat in doua grupari politice. Tensiunea a culminat tragic in Razboiul de Treizeci de Ani (1618-1648), care a inceput cu revolta boema impotriva Sfantului Imperiu Roman. Conflictul a fost precipitat prin incercarile de a instala guvernatori catolici peste districtele protestante recunoscute, in contraventie cu Pacea de la Augsburg. Pe langa motivele religioase ale acestui razboi, existau si motive politice. Dupa cativa ani a fost atrasa in conflict si Danemarca, apoi Suedia si, in cele din urma, Franta. Momentul dramatic a fost atunci cand a intrat in conflict regele Suediei, Gustavus Adolphus, care fusese induplecat sa-i ajute pe protestantii de pe continent, care se aflau intr-o grea stramtoare, si fara indoiala si sa obtina avantaje politice pentru Suedia. In una din cele mai darze batalii ale acestui razboi, la Lützen (1632), suedezii au castigat o victorie stralucita, dar Gustavus Adolphus a fost omorat.
Deoarece ambitia sa politica era de a zdrobi casa catolica a Austriei, vrajmasul traditional al Frantei pe continent, ministrul francez, cardinalul Richelieu, care abrogase in parte Edictul de la Nantes, a intervenit de partea protestantilor in Razboiul de Treizeci de Ani. Acest razboi s-a terminat cu importantul Tratat de la Westphalia (1648), care, in general vorbind, a adus pace in Europa de Apus. De asemenea, el a alcatuit o carta politica pentru tarile Europei de Apus si a recunoscut cateva noi state suverane. De abia trecuse devastatorul Razboi de Treizeci de Ani, cand Ludovic al XIV-lea a invadat Palatinatul – in trei ocazii diferite – pentru a jefui si pentru a parjoli. Asta a pricinuit emigrarea in masa a germanilor, dintre care pe multi William Penn i-a primit in Pennsylvania, pe care o obtinuse de curand.
In mai putin de o suta de ani, luteranismul, cu care incepuse reforma, s-a cristalizat intr-o miscare formalista si dogmatica. In Germania a ajuns sa ia nastere ceea ce s-ar putea numi un nou scolasticism, bazat pe un sistem teologic subtil si elaborat. Multi clerici si laici luterani tematori de Dumnezeu au fost alarmati de formalismul religios. In 1621 Johann Arndt le-a reamintit contemporanilor sai ca pentru a fi un bun luteran trebuia ca mai intai sa fii un bun crestin. Intr-o lucrare importanta, intitulata Vom Wahren Christentum ("Adevaratul crestinism"), el a staruit asupra unei adanci experiente crestine si a accentuat importanta evlaviei personale.
Ca o revolta impotriva tendintei catre o teologie dogmatica si catre un ritualism formal a aparut o miscare – neorganizata, dar eficienta – cunoscuta sub numele de pietism, al carei scop principal era sa reinvie religia personala. Principalul ei conducator in Germania era Philipp Spener. In 1660 Spener a venit in contact cu Jean de Labadie, un fost preot iezuit, care mai tarziu a devenit pastor al Bisericii Reformate. Labadie staruia sa se organizeze, oriunde lucrul acesta era posibil, case de rugaciune sau mici grupe de studiu.
Philip Spener (1635-1705) s-a nascut la Ribeauville, in Alsacia. A studiat teologia la Geneva, iar in 1666 a fost numit pastor la Frankfurt. A invatat de la Sebastian Schmidt din Strasbourg ca un studiu amanuntit al Marturisirii de Credinta ar trebui sa deschida calea catre un studiu exegetic al Bibliei. Prefata lui Spener la cartea lui Arndt, Wahres Christentum, a devenit partea principala a acesteia, iar in 1675 a fost publicata separat, cu titlul Pia Desideria ("Dorinte Sfinte"). Aceasta a avut o raspandire mai mare decat cartea la care fusese prefata. Pia Desideria contine principiile fundamentale ale pietismului. Spener recomanda ca Biblia sa fie studiata cu sarguinta in case de rugaciune si sa se organizeze mici intruniri pentru edificare si incurajare reciproca, numite collegia pietatis. El staruia ca membrii laici sa se implice mai mult in treburile bisericesti. El cerea ca in predarea invataturilor Bibliei sa fie folosite metode mai simple si ii indemna pe pastori sa fie mai putin ritualisti si dogmatici si sa ramana foarte aproape de Scriptura in predicile lor. El a pus un accent puternic pe studierea profetiilor si a trezit un nou interes fata de escatologie, indeosebi fata de a doua venire a lui Hristos. Spener a fost chemat sa pastoreasca diferite comunitati mari, indeosebi pe cele din Dresda si Berlin. Dar in Germania adevaratul centru al pietismului a fost Halle, unde Spener a devenit conducator al universitatii. Spener l-a chemat pe un discipol, August Hermann Francke, sa fie profesor si a insistat ca Biblia sa fie predata si studiata pe principii exegetice. In 1695 de la aceasta universitate au pornit primii misionari luterani.
Unul din rezultatele cele mai importante ale pietismului a fost formarea bisericii cunoscuta sub numele de Unitas Fratrum sau Unitatea Fratilor, care a fost intemeiata de catre finul lui Spener, contele Zinzendorf (1700-1760). Inca din frageda tinerete Zinzendorf si-a predat Domnului inima, asa cum scria el in carnetul sau de insemnari zilnice, dupa ce a fost impresionat de o pictura realizata de Domenico Fetti, care Il reprezenta pe Mantuitorul avand pe cap cununa de spini. Pictura purta aceasta legenda: "Iata ce am facut Eu pentru tine – tu ce ai facut pentru Mine?" La mosia sa din Herrnhut, in Moravia, el ii primea pe refugiatii protestanti care fugeau de persecutie. Zinzendorf avea darul de a-i face ca oameni de obarsii si temperamente diferite sa traiasca armonios impreuna in biserica pe care el a numit-o "Unitate". De la husiti a imprumutat episcopatul, de la pietisti o marturisire de credinta conservatoare, de la calvinisti o disciplina morala stricta, de la prezbiterieni organizatia bisericeasca si de la luterani doctrina centrala a indreptatirii prin credinta. El a contopit toate aceste elemente intr-o forma de crestinism morav care si-a gasit expresie in frumoasele imnuri morave care i-au imbarbatat pe crestinii din toata lumea. Zinzendorf era un evanghelist remarcabil – si avea mentalitate misionara. Membrii laici trebuiau sa lucreze sarguincios in diferite ramuri ale misiunii si ale evanghelizarii interne, si chiar in misiunile externe.
Pietismul avea o nefericita tendinta de a forma de clici, iar printre membrii "colegiilor pietatii" a aparut un fel de mandrie religioasa. Uneori erau recomandate mijloace artificiale pentru a-i aduce pe oameni la pocainta. Dar in ciuda acestor deficiente, pietismul a fost o valoroasa miscare de reforma in cadrul bisericii luterane si a exercitat o hotarata influenta asupra primilor metodisti.
Redesteptarea religioasa din Anglia; Metodistii. – Dupa glorioasa revolutie din 1688-1689 starea morala si religioasa din Anglia era deplorabila. Ca si Biserica Luterana, Biserica Anglicana devenise cu totul formalista in cult si dogmatica in invatatura. Era incapabila sa ridice viziunea poporului sau sa-i indeplineasca nevoile spirituale. Era necesara o trezire urgenta. Aceasta redesteptare a inceput in 1729, cand cativa studenti de la universitatea din Oxford au alcatuit un cerc religios. Ei au fost numiti "metodisti", iar uneori "clubul sfant", deoarece respectau un program metodic de vietuire, cuprinzand perioade regulate de post, impartasanie saptamanala si rugaciune la momente stabilite.
John Wesley (1703-1791), conducatorul metodismului, a avut de timpuriu in viata contact cu moravii. Ca preot in Biserica Angliei, isi indeplinea datoriile religioase cu multa constiinciozitate, dand pe fata o enorma capacitate de munca. In 1735 a mers ca misionar in America, pentru a-i converti pe indieni. Ajungand in Georgia, a fost intampinat de un morav care l-a intrebat direct daca Il cunoaste pe Isus Hristos. In ciuda acestei primiri neasteptate, care i-a displacut la inceput, Wesley a predicat inaintea unor mari adunari din America. Dar el era dureros de constient de faptul ca el personal nu era un crestin convertit.
Intors la Londra in 1783, el a avut parte de o experienta crestina, care i-a incalzit inima si care a devenit vestita. Cand, intr-o adunare morava, l-a auzit pe un membru laic citind prefata lui Martin Luther la Epistola catre Romani, si-a simtit inima "curios de incalzita", ocazie care este ades pomenita ca momentul convertirii lui Wesley. Aceasta convertire evanghelica, descrisa in propriul sau caiet cu insemnari zilnice, a avut loc la 24 mai 1738. Cand Biserica Angliei a refuzat sa-i mai lase la amvon pe Wesley si pe colaboratorilor sai, indeosebi pe George Whitefield, metodistii au inceput sa predice in aer liber. Dupa anul 1739 ei s-au angajat in evanghelizare publica. I-au organizat pe cei care ii urmau acum in numar mare intr-o comunitate religioasa impartita in parohii, sau "clase", conduse de pastori conservatori, care erau obligati sa se "mute" la fiecare trei ani.
Wesley a dovedit un talent exceptional de organizator si promotor. Din punct de vedere teologic el era arminian, opunandu-se astfel predestinarii deterministe. Subiectele sale favorite erau desavarsirea si sfintenia crestina. Metodismul a schimbat foarte mult climatul religios rece al Angliei si a adus un suflu nou Bisericii Anglicane. A condus si la alte realizari, ca infiintarea Societatii Misionare Londoneze in 1795, a Societatii Misionare Bisericesti in 1799, a Societatii de Publicatii Religioase in 1799 si a Societatii Biblice Britanice si pentru Strainatate in 1804. Metodismul de asemenea a avut influenta pe plan politic si economic. Abolirea robiei negrilor din coloniile britanice de catre Parlament, in 1833, a fost mai ales lucrarea lui William Wilberforce, care a fost foarte mult influentat de metodisti. Intr-adevar, ar fi greu de masurat efectele depline ale predicarii lui John Wesley.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
