Serviciul funebru este ultimul eveniment inaintea invierii. Serviciul in sine da marturie de faptul ca intreaga viata a crestinului aduce lauda si inchinare lui Dumnezeu. Inca din vremurile stravechi, oamenii s-au confruntat cu moartea manifestand fie teama, fie speranta, multi refuzand chiar sa se gandeasca la ea. Teama este generata de incertitudinea starii sufletului in moarte, insa speranta este sadita in inima oamenilor prin mesajul Evangheliei cu privire la inviere.
Teologie
Biblia ne invata ca moartea este moarte. Nu este o iluzie. Intreaga fiinta este moarta. Aceasta este consecinta pacatului (Rom. 6:23; 1 Cor. 14:56). Moartea este un dusman (1 Cor. 15:26). Intrucat moartea este consecinta pacatului si un dusman, ea va genera mereu un simtamant de frica, de teama. Dar cea mai mare teama a tuturor oamenilor ar trebui sa fie perspectiva mortii in absenta credintei in Isus Hristos. Aceia care mor in credinta sunt numiti fericiti. (Apoc. 14:13)
Speranta o gasim in invierea lui Hristos si in invierea tuturor credinciosilor atunci cand „trupurile supuse mortii se vor imbraca in nemurire” (1 Cor. 15:53). Important nu este ceea ce se intampla dupa moarte, ci sa manifestam increderea in ceea ce spune Evanghelia. (Rom. 6:3-5)
Credinta aceasta este pastrata vie in randul credinciosilor. Alipirea de biserica incepe prin botez, apoi, de-a lungul vietii, credinta este hranita printr-un studiu regulat al Cuvantului lui Dumnezeu coroborat cu rugaciunea si cu inchinarea, in mod special in actele de cult comemorative precum Cina Domnului. La incheierea pelerinajului pamantesc, comunitatea acorda o atentie importanta inmormantarii unui membru decedat. In cadrul serviciului funebru, trebuie sa se accentueze intr-un mod deosebit momentul in care Isus Hristos ii va chema la viata din mormintele lor pe cei care L-au iubit.
Liturgica
Credinta noastra despre moarte si inmormantare trebuie sa se reflecte si cu ocazia serviciului de inmormantare. Manifestarea durerii este reala, pentru ca moartea insasi este reala, dar si manifestarea sperantei este reala, pentru ca invierea este o realitate viitoare.
Serviciul funerar se desfasoara fie in capela cimitirului, fie in casa defunctului, dar nu in Casa de rugaciune. Cel decedat poate fi privit inaintea inceperii serviciului de inmormantare, apoi se recomanda acoperirea cu capacul pe durata serviciului. Aceasta face posibil ca sa se acorde o mai mare atentie serviciului liturgic, chiar de catre cei indurerati. Atentia trebuie indreptata nu spre cel decedat, ci spre Domnul si Evanghelia Sa.
Serviciul de inmormantare trebuie sa fie simplu. Este un serviciu de inchinare si nu ar trebui sa fie lung. Membrii bisericii vin sa Ii aduca multumire si inchinare Domnului, avand speranta in invierea de apoi. Ei nu vin sa-l elogieze pe cel decedat. Cei intristati sunt mangaiati, cel decedat este incredintat Domnului, iar mesajul de speranta este prezentat tuturor. Elementele majore ale unui astfel de serviciu sunt: rugaciunea, citirea Scripturii, predica, cantarea si, eventual, o poezie (doar daca este bine pregatita si adecvata situatiei). Serviciul incepe cu inaltarea unei cantari adecvate, urmate de o rugaciune si citirea unor pasaje scripturistice. Mai pot fi inaltate imnuri, urmate de o meditatie. Meditatia poate include o scurta biografie a celui decedat, nu un elogiu. Mesajul si Cuvantul lui Dumnezeu si nu trasaturile bune de caracter ale celui decedat reprezinta partea importanta a serviciului. Lauda trebuie sa reflecte harul lui Dumnezeu si nu bunatatea omului. Gandurile celor prezenti trebuie inaltate de la realitatile pamantesti spre gloria divina.
Predica poate sa fie urmata de o rugaciune si o cantare. La mormant, pastorul rosteste un cuvant scurt de incurajare si mangaiere si incheie prin rugaciunea de predare.
Dupa incheierea serviciului de inmormantare sau a eventualelor ocazii din serile precedente, sa nu se organizeze mese, cu exceptia situatiei cand unii dintre cei care participa la aceasta ocazie vin de la distante mai mari, caz in care masa are loc doar in cadrul privat al familiei. Acolo unde este cazul, pastorul va stabili impreuna cu familia si alte detalii.
