Putine momente de sarbatoare sunt mai incarcate de bucurie ca nuntile. Totusi, avand in vedere statisticile alarmante privind rata divorturilor, aceasta ocazie trebuie sa fie una solemna. Orice cununie religioasa trebuie sa fie o ocazie de reinviorare spirituala, de sarbatoare plina de bucurie.
Teologie
Desi nu credem ca sarbatoarea cununiei religioase este un sacrament, avem certitudinea ca ea a fost instituita de Dumnezeu. Originile casatoriei sunt sacre si nu seculare. De aceea, casatoria este un eveniment sacru. Dumnezeu, care a creat barbatul si femeia si care a instituit casatoria, este Persoana centrala in orice cununie religioasa. Cei doi nu se folosesc de biserica pentru desfasurarea propriei nunti. Ei vin la Casa lui Dumnezeu ca sa incheie un legamant sacru si ca sa ceara binecuvantarea Lui asupra unirii lor. Ceea ce are loc la biserica nu este un contract de casatorie intre doua persoane, ci un legamant sfant intre cei doi si Dumnezeu.
Deoarece Dumnezeu este parte a acestui legamant sacru, casatoria trebuie sa fie bazata pe dragoste reciproca pe durata intregii vieti. Este vorba de dragoste fata de Dumnezeu si de dragostea dintre sot si sotie. Casatoria crestina este indisolubila (Mat. 4:32; 19:3-9; Marcu 10:2-12). Este timpul ca acest adevar biblic sa fie din nou proclamat cu putere. Chiar si casatoriile crestine au probleme, dar Dumnezeu doreste sa intervina in aplanarea si rezolvarea acestora, tot astfel cum se mentine si relatia cu El: prin pocainta, marturisire, iertare si refacere.
Relatia dintre casatoria crestina si biserica este profunda. Biblia ne arata ca Isus Hristos iubeste atat de mult biserica, incat doreste sa o curateasca si sa o sfinteasca, astfel incat aceasta sa devina slavita, sfanta si fara pata atunci cand El va reveni (Efeseni 5:22-33). Cuvantul arata, in acelasi pasaj, ca relatia ar trebui sa fie aceeasi si in cazul familiei crestine, pentru ca sotul si sotia sunt „madulare ale trupului Sau”. Atat sotul, cat si sotia trebuie sa aiba o influenta sfanta in caminul lor, contribuind la pregatirea reciproca in vederea venirii Imparatiei cerului. (Tit 2:3-5; 1 Petru 3:1-7; Apoc. 19:7)
Textul din 1 Corinteni 7:14 arata natura sfintitoare a casatoriei atunci cand unul dintre parteneri este necredincios. Iata dar ce influenta sfintitoare a intentionat Dumnezeu sa se manifeste in relatia casatoriei, mai ales cand ambii parteneri sunt predati lui Hristos!
Liturgica
Daca avem credinta ca incheierea legamantului casatoriei este un eveniment sacru, ca Dumnezeu este in centrul ei, ca ea este indisolubila, ca are o semnificatie escatologica in termenii sfintirii si pregatirii pentru Imparatie, atunci aceasta va determina si modul cum se va desfasura serviciul cununiei religioase.
Inainte de a oficia casatoria unui cuplu, pastorul local sa se asigure ca programul de pregatire premaritala a fost parcurs. Se vor avea in vedere toate aspectele implicate in aceasta relatie, inclusiv unde vor locui dupa casatorie si care sunt planurile pe care le au pentru noul lor camin. De asemenea, se vor pune la punct detaliile cununiei religioase: programul, imbracamintea celor doi, pregatirea salii si a mesei, urmarind in toate principiul simplitatii, al modestiei si al bunului-simt. In cazul in care mirii provin din biserici locale diferite, recomandarea este ca aceasta pregatire sa fie efectuata de pastorul bisericii din care vor face parte acestia dupa nunta.
In primul rand, cununia religioasa a cuplurilor adventiste este oficiata de un pastor si se desfasoara intr-o biserica adventista care, prin insasi destinatia ei, reflecta declaratia de credinta a intregii biserici. Acesta ar trebui sa fie primul considerent in alegerea locului de desfasurare a cununiei religioase, si nu marimea sau grandoarea cladirii. Ar trebui ca in aceasta privinta pastorul sa fie consultat si ascultat, deoarece cununia religioasa este un serviciu al bisericii si nu un program particular. Casa de rugaciune nu se transforma in sala de spectacol, schimbandu-se mobilierul dupa dorinta fiecaruia. Una dintre responsabilitatile pastorului si ale comitetului bisericii locale este sa se asigure de evitarea oricarei extravagante. O nunta crestina nu este cadrul in care sa se etaleze situatia materiala sau pozitia sociala a cuiva.
In al doilea rand, cei implicati in acest eveniment trebuie sa fie facuti sa inteleaga faptul ca Dumnezeu este personajul central al cununiei religioase. Ei nu se folosesc de biserica pentru desfasurarea evenimentului, ci vin la biserica pentru a primi binecuvantarea lui Dumnezeu asupra unirii lor. Liturgica acestui serviciu trebuie sa ilustreze acest aspect important.
In al treilea rand, legamantul care se incheie nu este o simpla declaratie unul fata de celalalt, ci se exprima inaintea lui Dumnezeu si fata de El. Dumnezeu este parte a acestui legamant. Promisiunile privind fidelitatea si pastrarea legamantului pe toata durata vietii sunt facute fata de El. In contextul contemporan al divorturilor, acesta este un moment important. Dumnezeu considera ca cei doi raspund de respectarea partii din legamant ce le revine. Astfel este recunoscuta indisolubilitatea casniciei si se exprima acordul in aceasta privinta. Toate resursele cerului sunt puse la dispozitia celor doi in vederea asigurarii succesului in casatorie si a credinciosiei fata de legamantul incheiat.
In al patrulea rand, serviciul religios trebuie sa ilustreze cele amintite mai sus. Prin programul cununiei religioase care se desfasoara cu aceasta ocazie trebuie sa se urmareasca sacralitatea acestei legaturi speciale.
Liturgica de baza a oricarei cununii religioase este stabilita de biserica. Este posibil ca mireasa si mirele sa aiba anumite dorinte care pot fi luate in considerare si incluse in program, atata timp cat acestea contribuie la pastrarea caracterului sacru al acestui serviciu. Ostentatia, sentimentalismul si imprumutul unor elemente straine de actul sacru al inchinarii trebuie evitate. Pastorul si biserica, prin reprezentantii ei, trebuie sa vegheze ca mirele si mireasa sa nu piarda din vedere scopul cu adevarat important al cununiei lor religioase.
Procesiunea de intrare in biserica trebuie sa se armonizeze cu semnificatia sacra a casatoriei si sa nu fie fastuoasa. Ca in orice serviciu de cult, si in acest context de sarbatoare trebuie sa se acorde o importanta deosebita Cuvantului lui Dumnezeu. Astfel, amvonul reprezinta locul central al ceremoniei religioase. Dupa prezentarea Cuvantului, pastorul le cere mirelui si miresei sa-si prezinte angajamentul unul fata de celalalt, inaintea lui Dumnezeu si a martorilor prezenti. Acest angajament se poate face fie traditional, mirii raspunzand intrebarilor pastorului, fie printr-un text pregatit pentru fiecare in parte, care sa cuprinda credinciosia, devotamentul, dragostea atat fata de Dumnezeu, cat si a unuia fata de celalalt.
Dupa rostirea angajamentului, pastorul inalta rugaciunea prin care se cere binecuvantarea lui Dumnezeu. Apoi acest nou cuplu este prezentat intregii biserici prin rostirea formulei liturgice stabilite.
In al cincilea rand, nu doar locul unde se desfasoara cununia religioasa, ci si cel unde are loc masa reflecta imaginea si misiunea bisericii. Chiar daca printre invitati sunt si persoane neadventiste, nu se vor servi bauturi alcoolice, cafea, nu se va fuma, nu se va dansa si nu se va folosi o muzica prin care sa se aduca dezonoare Numelui lui Dumnezeu. Meniul, atmosfera si programul trebuie sa completeze tabloul de simplitate, modestie si bun-gust al cununiei religioase.
