Ziua Cincizecimii.-Toate evenimentele care s-au petrecut pana in acest moment au fost necesare pentru intemeierea bisericii pe pamant ca instrument in mana lui Dumnezeu. Lucrul absolut necesar, puterea, a venit la incheierea perioadei de asteptare despre care a vorbit Hristos, o perioada de zece zile, in care ucenicii au avut o partasie stransa unii cu altii si cu Domnul lor prin rugaciune. In ziua cincizecimii, la patruzeci de zile dupa ziua invierii, cind Hristos, cel dintai rod pentru Domnul a fost adus, (Levitic 23,15. 16), Spiritul lui Dumnezeu a fost turnat, iar biserica a fost inaugurata.
A fost si o parte simtita a venirii Spiritului. Sunetul venirii Sale a fost ca sunetul unui vant puternic, suficient de tare pentru a atrage multimile de oameni din diferite parti ale cetatii in locul unde se aflau ucenicii. Ucenicii, in numar de 120, adunati laolalta, au vazut asezandu-se asupra lor niste infatisari ca de foc. Duhul a umplut casa si pe fiecare dintre ucenici (Faptele apostolilor 2,2-4).
Umplerea cu Duhul a fost permanenta; efectele imediate. Ucenicii au fost atrasi laolalta intr-o constienta de sine comuna pe care nu o mai simtisera inainte. Aveau darul indraznelii intr-un contrast total cu "frica de iudei, " care-i facuse sa se chirceasca impreuna in ziua invierii (Ioan 20,19), un curaj care i-a facut in stare sa paseasca inainte si sa dea piept cu aceiasi iudei care Il rastignisera pe Domnul lor si care ii facusera sa se ascunda. A fost o putere care a produs rezultate cu totul diferite de acelea care au fost posibile prin fortele existente in ei insisi.
Darul limbilor.-Apostolii au predicat, ajutati in mod supranatural de darul limbilor. Mai tarziu ei aveau sa invete mai multe cu privire la darurile Duhului (1 Corinteni 12,1-11; Romani 12,6-8; Efeseni 4,11,12). In ziua cincizecimii ei au primit un dar teribil de necesar in aceasta zi de sarbatoare pentru marturie, cand in cetate se vorbeau atat de multe limbi. Ei au primit darul limbilor. Cuvantarea lui Petru a fost cea mai remarcabila. La sfarsitul zilei, trei mii de cautatori sinceri dupa mantuire au fost botezati. Vezi diaspora.
Aparitia bisericii.-Evenimentele petrecute in aceasta zi au fost vitale in istoria bisericii. Acum temelia a fost pusa. Acum biserica nou nascuta a fost echipata din punct de vedere spiritual si psihologic pentru sarcinile sale. Ceea ce a urmat a fost aspectul organizatoric si extensia operativa a unui inceput nobil si eficient.
Hristos Marele Preot.-Domnul Hristos, autorul mantuirii, Si-a adus jertfa Sa si a dobandit biruinta deplina. El Si-a atestat calitatile de Mare Preot in sanctuarul ceresc prin victoria Sa asupra pacatului si biruinta asupra mortii. Capetenia mantuirii noastre a fost facut "desavarsit prin suferinta" (Evrei 2,10). El care fusese El Insusi jertfa pentru pacat (Evrei 9,11-14) a devenit preotul care aducea jertfa preoteasca a propriului Sau sange in favoarea pacatosului (cap. 8,1. 2; 9,23-28) la dreapta Tatalui (Fapte 7,56; Evrei 10,11. 12). El a pus la dispozitia pacatosilor harul Sau ispasitor (Evrei 10,19-22). Vezi Evrei 12,1,2; DA 819.
Preotii religiilor pagane nu au fost niciodata mijlocitori autorizati. Ei nu numai ca au uzurpat dar au si falsificat marele adevar al mijlocirii dintre Dumnezeu si pacatos. Acceptand calitatea de Mare Preot a Domnului Hristos, pentru care biserica Sa aducea marturie, au fost scoase pe deplin la iveala desertaciunea si falsitatea vechiului sistem pagan preotesc si jertfele lui.
Insa si sistemul preotesc iudaic trebuia sa ia sfarsit acum. Acesta a slujit unui scop maret pana cand Domnul Hristos, Marele Preot, care Isi facuse pregatirea pe pamant, Si-a inceput lucrarea sacra in ceruri. Sistemul preotesc tipic cat si jertfele tipice pe care le aducea acest sistem nu isi mai aveau rost. Umbra trebuia sa faca loc realitatii.
Mai mult decat atat, preotia nu avea sa-si mai aiba rostul pe pamant printre oameni. Barbatii consacrati si bine instruiti dadusera gres in a reprezenta cum se cuvine preotia Domnului Hristos inainte de cruce. Ar fi imposibil si de asemenea nenecesar ca vreun om sa faca mijlocire intre Dumnezeu si oameni dupa momentul crucificarii. Cu Hristos ca preot in sanctuarul ceresc ar fi imposibil pentru vreun om, oricat de sincer ar fi scopul sau sau oricat de mari ar fi pretentiile sale, sa fie preot pe pamant.
Relatia cu biserica iudaica -Ucenicii nu s-au separat de biserica iudaica. Ei s-au considerat un element reformator care avea sa restructureze si sa revitalizeze vechiul corp al bisericii, degradat. Convertitii, gandeau apostolii, aveau sa descopere o credinta deosebita avand in centru pe Domnul Isus ca Mesia si Mantuitor, insa aveau sa slujeasca cu un zel sporit pentru imbunatatirea iudaismului.
De aceea a fost un lucru normal ca Petru si Ioan sa se duca la Templu in ceasul rugaciunii si jertfei de seara, asa cum facusera intotdeauna cand se aflasera in Ierusalim. Vizita aceasta insa, facuta curand dupa cincizecime, a fost marcata de o intamplare neobisnuita. La Poarta Frumoasa a Templului, Petru si Ioan au vindecat un olog in numele Mantuitorului rastignit si inviat si in puterea Duhului (Fapte 3,1-10). Dar acest rod extraordinar adaugat celor de la cincizecime a fost respins de catre batranii iudeilor. Conducatorii iudei au facut cercetari si au interzis orice lucrare in numele lui Isus, o interzicere pe care ucenicii, desigur, au ignorat-o. A inceput acum persecutia. Aceasta respingere de acum inainte a crestinismului de catre iudei a dus la separarea dintre iudaismul conservator si crestinismul reformator.
Punga comuna.-In timp ce erau in partasie cu Domnul lor inainte de inaltare, ucenicii au supravietuit dintr-o punga comuna, intretinuta din contributii (Luca 8,2,3) din care luau pentru hrana si milostenie (Ioan 4,8; 6,5-7), iar Iuda era trezorierul (cap. 13,29).
Acelasi sistem a fost folosit in biserica nou nascuta. Era o visterie comuna, la care contribuiau toti care doreau si cu o orice suma doreau. Partasia dintre acesti crestini de la inceput era spirituala, teologica, frateasca si economica. A fost eficienta in cadrul tuturor relatiilor dintre credinciosi, unii cu altii.
Aceasta capacitate a bisericii, de a gasi, sub calauzirea lui Dumnezeu, mijloacele de a se intretine singura, i-a pus pe urmasii lui Hristos in situatia de a nu mai fi dependenti de economia iudaica. Biserica a devenit independenta. Ea avea un scop atotcuprinzator, acela de a da marturie despre Domnul ei inviat. Ea avea puterea, darul Duhului Sfant. Aceasta a dezvoltat repede o organizatie, ale carei baze au fost puse de Insusi Domnul Isus cat fusese pe pamant.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
