Cu privire la aplicarea subcapitolului „Rebotezarea”
Biserica din România a urmat în mod consecvent aprecierea din „Manual” privitoare la intrarea în biserică a celor ce vin din alte confesiuni creștine: „Se recunoaște faptul că rebotezarea este de dorit”. Această poziție este susținută și de un pasaj din cartea „Evanghelism” în care Ellen White scria: „Astăzi sunt mulți care au călcat, fără să știe, unul dintre preceptele legii lui Dumnezeu. Când mintea este iluminată și cerințele celei de‑a patra porunci sunt puse înaintea conștiinței, ei se văd păcătoși în fața lui Dumnezeu… Căutătorul sincer după adevăr nu va prezenta necunoașterea legii ca scuză pentru păcat. Lumina era la îndemâna sa. Cuvântul lui Dumnezeu este clar și Hristos îi poruncește să studieze Scripturile. El recunoaște Legea lui Dumnezeu ca sfântă, dreaptă și bună și se pocăiește de păcatul său… Botezul său dinainte nu‑l mai satisface acum… El a murit din nou față de păcat și dorește să fie îngropat din nou cu Hristos prin botez, ca să poată învia în trăirea unei vieți noi. O asemenea cale este în armonie cu exemplul lui Pavel, care a botezat pe convertiții iudei. Această istorisire a fost înregistrată de Duhul Sfânt ca o lecție pentru instruirea bisericii.” (pag. 372)
Propoziția privind rebotezarea face parte dintr‑o frază mai lungă, care sună astfel: „Deși biserica nu insistă pentru rebotezarea celor care vin la noi din alte denominațiuni, care au fost deja botezați prin scufundare și care au trăit o viață creștină consecventă, în armonie cu lumina pe care au avut‑o, se recunoaște faptul că rebotezarea este de dorit”.
Această poziție este practic identică cu cea adoptată la sesiunea Conferinței Generale din 1886. Documentul de bază în această privință este un pasaj din cartea ”Evanghelism” (pag. 372‑373), cu subtitlul: „Rebotezarea nu trebuie pusă ca o condiție pentru noii convertiți”. Ideile principale sunt următoarele:
(a) Modul de lucru cu persoanele care vin din alte biserici, în care au fost botezate prin scufundare, trebuie să fie caracterizat prin înțelegere, răbdare și tact. Prezentarea prematură și brutală a acestui punct poate da noilor convertiți simțământul că, făcând astfel, ei „tăgăduiesc toată experiența lor religioasă anterioară”. Mai mult chiar, „rezultatul a fost că unii s‑au îndepărtat de adevăr”. Dimpotrivă, atunci când „acest subiect este prezentat cu grijă, în spiritul dragostei și al blândeții”, „I se dă lui Dumnezeu posibilitatea să lucreze cu Duhul Sfânt asupra minții, așa încât persoana să fie pe deplin convinsă și satisfăcută cu privire la acest pas de înaintare”.
(b) După ce adevărurile esențiale ale Bibliei au fost prezentate și acceptate, hotărârea finală privind rebotezarea trebuie să aparțină persoanei în cauză. „Acesta este un subiect cu privire la care fiecare trebuie, în cugetul și în conștiința sa, să ia o hotărâre în temere de Dumnezeu.”
„Nimeni nu trebuie să fie conștiință pentru altcineva și să ceară sau să impună rebotezarea.” „Există o mână divină care îi călăuzește, un Duh divin care mișcă inima lor, și astfel ei vor ști ce trebuie să facă și o vor face.” Biserica trebuie să manifeste încredere în lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra acelora care primesc adevărurile esențiale ale mântuirii. În tratarea acestui subiect, nu trebuie lăsat să se strecoare un spirit de polemică și luptă.
(c) Având în vedere toate acestea, rebotezarea convertiților din alte biserici creștine, în care au fost botezați prin scufundare, nu trebuie făcută o condiție pentru intrarea în biserică. Suntem avertizați să „nu mergem înaintea Domnului, stabilind pentru alții condiții pe care El nu ne‑a cerut să le stabilim. Nu este datoria niciunuia dintre profesorii noștri să impună cuiva rebotezarea”.
Către încheierea pasajului, Ellen G. White arată în mod clar că, de repetate ori, a primit de la Domnul îndrumări cu privire la acest subiect, în mod special din cauza greșelii pe care unii pastori sinceri au făcut‑o, insistând prea mult asupra rebotezării. „Mi s‑a arătat că bunul frate… și alții dintre pastorii noștri fac o greșeală la un anumit punct în experiența lor, punând subiectul rebotezării pe primul plan și făcând din el o condiție pentru intrarea în biserică. Acest subiect nu trebuie tratat astfel. Rebotezarea trebuie privită ca un mare privilegiu și o binecuvântare, iar toți cei care vor fi rebotezați, dacă vor ajunge la o înțelegere corectă asupra acestui subiect, o vor privi la fel.”
În aplicarea acestor recomandări, este necesară o pregătire înțeleaptă a bisericii, o atitudine plină de înțelegere și iubire, care să permită Duhului lui Dumnezeu să conducă pe fiecare. Asemenea comportament va conduce la încredere în lucrarea lui Dumnezeu asupra inimii, va promova responsabilitatea individuală a convertiților și va influența favorabil activitatea de evanghelizare.
Pastorul și comitetul bisericii vor studia îndeaproape cazul fiecărei persoane care solicită intrarea în biserică prin mărturisire de credință. Multă înțelepciune și iubire răscumpărătoare vor fi arătate celor care nu au putut avea parte de întreaga lumină în biserica în care au fost botezați, chiar atunci când aceasta a fost o mișcare, care are o poziție de critică distructivă față de biserică. În cazurile în care se constată că persoana în cauză a avut o cunoaștere suficientă a adevărului și a ales să se atașeze unei grupări dezbinătoare, se va arăta clar că o pocăință adevărată pentru răul săvârșit cuprinde și rebotezarea.
Fiecare caz de acest fel va fi studiat și tratat individual. În cazul primirii unei persoane prin mărturisire de credință, instruirea va fi făcută cu aceeași seriozitate ca și pentru botez. Este recomandabil ca primirea să fie făcută într‑un cadru special, nu doar ca o completare la o ceremonie de botez sau ca o formalitate. Se va face tot ce este necesar pentru o integrare completă a noului membru în părtășia spirituală și în activitatea bisericii.
2. Cu privire la desfășurarea Cinei Domnului
„Cea mai mare parte din pâine se frânge de obicei înainte, rămânând doar o mică parte pe fiecare platou pentru a fi frântă de pastor sau prezbiteri.”
Motivația acestei sugestii este scurtarea duratei serviciului. În bisericile din țara noastră, timpul nu este un element major și, ca urmare, se recomandă menținerea practicii frângerii întregii cantități de pâine în cadrul ceremoniei, după rugăciunea de binecuvântare.
3. Cu privire la participarea la Cina Domnului („Cine poate participa)
„Adventiștii de ziua a șaptea practică Cina Domnului deschisă. Toți cei care și‑au predat Mântuitorului viața sunt liberi să participe.”
Așa cum reiese din paragraful de mai sus, în practica generală a bisericii, participarea la Cina Domnului este deschisă celor care, având o înțelegere a însemnătății actului, doresc acest lucru. Citatul prezentat ca bază din cartea „hristos, Lumina Lumii”, capitolul „În amintirea Mea”, poate fi mult mai bine înțeles în situația existentă în multe țări, în care o parte însemnată a populației are sau avea o moștenire protestantă, și deci o bună pregătire doctrinală și sufletească. Aceasta înseamnă și o familiarizare cu semnificația spirituală a Cinei, așa cum este învățată în Biblie. Populația din țara noastră este într‑o situație în general mult diferită în ceea ce privește nivelul de educație religioasă și de viață spirituală. Tocmai din această cauză, în țara noastră, solicitările de participare la Cină, din partea celor care nu sunt membri, sunt rare și neobișnuite. Astfel, practica bisericii din țara noastră este justificată de viață și, în general, poate fi menținută.
Este cu totul nejustificată și nerecomandabilă invitarea tuturor celor prezenți, indiferent de apartenența lor religioasă, să participe la Cina Domnului. Totuși, este necesar să fim pregătiți pentru situațiile în care creștini cu o experiență spirituală temeinică, care ascultă de Domnul Hristos, potrivit luminii de care dispun, mișcați fiind de Duhul lui Dumnezeu, cu ocazia participării la prezentarea Cuvântului, care este premergătoare Cinei, își exprimă dorința de a participa la aceasta. În acest caz, urmează ca pastorul sau prezbiterul să aibă o discuție personală cu persoana în cauză. O prezentare plină de iubire și seriozitate a privilegiilor, ca și a răspunderilor solemne ale participării la Cină (1 Cor. 11,27‑29) o va ajuta pe aceasta să ia o hotărâre care să se dovedească cu adevărat o binecuvântare, pentru acel moment și pentru viitor. Această discuție va fi o ocazie bună pentru a îndrepta privirile către adevărul deplin, așa cum este în Domnul Hristos, și a‑i câștiga inima pentru o ascultare completă, din iubire față de Mântuitorul.
Este important, de asemenea, ca pastorul să pregătească cu grijă biserica pentru o asemenea eventualitate, așa încât persoanele în cauză să fie tratate cu tot respectul și încurajate de iubirea care se comemorează prin acest eveniment. Astfel, rezultatul va fi o lărgire a cercului în care se manifestă iubirea Mântuitorului, și nu conflict în interiorul bisericii sau tensiune cu cei care nu sunt încă în ea.
În ceea ce privește participarea copiilor din familiile adventiste la Cina Domnului, „Manualul” este explicit. Este confirmată poziția că participarea la Cină este rezervată celor care și‑au predat viața Domnului Hristos. Atunci când copiii din familiile adventiste fac acest lucru, ei se pregătesc pentru botez și apoi sunt botezați.
4. Cu privire la consecințele cenzurii („Disciplinarea prin cenzura”)
„Totuși, cel pus sub cenzură nu este lipsit de privilegiul participării la binecuvântările Școlii de Sabat, la serviciile de închinare ale bisericii sau la rânduielile Casei Domnului.”
„Manualul” arată că o persoană sub disciplina temporară a bisericii nu trebuie exclusă de la participarea la Cina Domnului. Cina este privită ca un act de slujire plină de har pentru cei pe care Satana i‑a înfrânt, ca o manifestare a iubirii necondiționate, care vindecă, aduce împăcare și refacere.
Pentru aplicarea acestei prevederi, este necesară o lucrare de educare a bisericii locale, astfel încât ea să fie pregătită să primească cu bunătate creștină pe cel care a greșit, să transmită un mesaj al încrederii în pocăința lucrată de Duhul lui Dumnezeu și dorința unei depline reintegrări a celui greșit în obștea bisericii.
În același timp, persoana în cauză are datoria să se cerceteze cu seriozitate, potrivit celor scrise în 1 Corinteni 11, 27‑29. Persoana va solicita să participe la Cina Domnului atunci când a trăit o pocăință adevărată pentru păcatul săvârșit și pentru răul produs bisericii. Aceasta cuprinde și întoarcerea de la păcat, îndreptarea vieții, repararea răului săvârșit și refacerea legăturilor frățești cu cei cărora li s‑a greșit.
Având în vedere atât binecuvântările, cât și responsabilitatea solemnă a participării la Cina Domnului, persoana sub disciplină nu va pretinde cu aroganță „dreptul” de a se împărtăși, iar biserica locală nu‑i va refuza acest privilegiu atunci când condițiile sunt îndeplinite, ci va contribui la manifestarea iubirii răscumpărătoare simbolizate prin Cina Domnului. Comitetul bisericii va discuta și va clarifica din timp aceste cazuri.
5. Cu privire la Lucrarea de Tineret
Pentru pagina 87: Programul de companioni a fost dezvoltat de Uniunea Română pentru a răspunde nevoilor adolescenților cuprinși în categoria de vârstă 15-19 ani. Programul are la bază grupa mică de prieteni, coordonată de un instructor adult. Numele provine dintr-un cuvânt din latină „companion”, „com” (împreună) + „panis” (pâine), deci companionii sunt cei care frâng pâinea împreună. Din punct de vedere biblic, un model potrivit pentru acest program se regăsește în atitudinea de viață a moabitei Rut. Companionul își propune și adoptă un mod de viață similar cu cel al tinerei care a dovedit loialitate, compasiune și credincioșie față de prietena ei, Naomi.
În afară de parcurgerea celor trei secțiuni din caietele de companioni (autocunoaștere și dezvoltare personală, cunoașterea interpersonală și dezvoltarea relațiilor, cunoașterea lui Dumnezeu și misiune), activitățile mai includ ocazii de închinare și studiu, excursii și tabere, specializări, activități sociale și misionare. Echipa de conducere este formată după principiul de la celelalte secțiuni – din conducătorul programului de companioni și asistenții săi. Aceștia sunt aleși de biserică la alegerile dintre instructorii pregătiți la cursurile organizate de conferință. Dacă la data alegerilor în comunitate nu există instructori acreditați de conferință, comitetul va numi echipa de conducători pentru companioni după ce aceștia vor participa la un curs de formare.
Pentru pagina 115: În România, calificările care se oferă juniorilor sunt: Ucenic, Călător, Mesager și Navigator. Calificarea Ghid Asistent face tranziția către statutul de instructor. Calificările Ghid și Master Ghid sunt calificările instructorilor.
Pentru pagina 137: Deoarece Uniunea Română a dezvoltat un program pentru adolescenți, și anume programul de companioni, în Asociația tinerilor adventiști vor fi cuprinși tineri cu vârsta între 19 și 30 de ani.
Sursa: www.adventist.ro
