Înalta chemare a lui Dumnezeu în Hristos Isus
Viața creștină nu este doar o ușoară modificare sau o îmbunătățire, ci o totală transformare a naturii umane. Aceasta înseamnă moarte față de eu și păcat și înviere la o viață nouă, ca persoană nouă în Hristos Isus.
Inima creștinului devine locuința lui Hristos prin credință. Acest lucru se realizează prin „contemplarea lui Hristos, privind la El, cugetând fără încetare la scumpul nostru Salvator ca la cel mai bun și mai onorat Prieten al nostru, acționând în așa fel, încât nicio acțiune să nu‑L întristeze și să nu‑L ofenseze”. Astfel, creștinii „au parte de compania prezenței divine” și doar în măsura în care ne dăm seama de această prezență, „gândurile sunt aduse în supunere față de Isus Hristos” (Mărturii pentru pastori, pag. 387, 388) și obiceiurile noastre sunt aduse în conformitate cu standardul divin.
Noi trebuie să păstrăm în minte faptul că rolul de „scut față de ispită și inspirație spre puritate și adevăr nu poate fi egalat de nicio altă influență, decât de aceea a prezenței lui Dumnezeu”. (Educație, pag. 255)
În Patriarhi și profeți, la pag. 217, se exprimă un gând asemănător: „Dacă noi am cultiva întotdeauna gândul că Dumnezeu vede și aude tot ceea ce facem și spunem, că El păstrează un raport fidel al cuvintelor și faptelor noastre și că vom fi puși odată față în față cu ele, ne‑am teme să păcătuim. Tinerii să‑și amintească întotdeauna că, oriunde sunt și orice fac, ei se află în prezența lui Dumnezeu. Niciun aspect al purtării noastre nu scapă observației. Nu ne putem ascunde căile noastre de Cel Preaînalt… Orice faptă, orice cuvânt, orice gând este atât de clar înregistrat, ca și când n‑ar exista decât o singură persoană în întreaga lume și atenția cerului ar fi îndreptată asupra ei”.
Iubirea lui Dumnezeu se extinde asupra fiecăruia și, în special, asupra copiilor Săi. Urechea Lui este întotdeauna deschisă la apelurile poporului Său, ale celor care s‑au întors din lume și I s‑au consacrat Lui. Din această relație sfântă se naște respect și reverență, care se manifestă oriunde, în fiecare zi. Fiind creștini, noi suntem membri ai familiei regale, copii ai Regelui ceresc. Așadar, nu trebuie să spunem niciun cuvânt, nu trebuie să săvârșim nicio faptă care aduce dezonoare prețiosului „nume pe care îl purtăm”. În orice fază a vieții, noi ar trebui să studiem cu atenție caracterul divino‑uman și să ne întrebăm în mod constant: Ce ar face Isus dacă ar fi în locul meu? Aceasta trebuie să fie unitatea de măsură a datoriei noastre.” (Divina vindecare, pag. 491)
Prin biserica rămășiței, Dumnezeu va oferi întregului univers o demonstrare finală a faptului că Evanghelia poate mântui în mod desăvârșit bărbați și femei de sub puterea păcatului. Este nevoie astăzi ca noi, membrii bisericii, să scoatem din nou în evidență standardele de comportare creștină și să reînnoim supunerea noastră față de aceste principii date de Dumnezeu. Toți trebuie să atingem aceste standarde de viețuire creștină, despărțindu‑ne de lume. În acest scop, trebuie să accentuăm sfatul Domnului: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el”. (1 Ioan 2,15)
Studiul Bibliei și rugăciunea
Viața spirituală se menține prin hrană spirituală. Trebuie menținut obiceiul consacrat studiului Bibliei și rugăciunii pentru a perfecta sfințirea noastră. Într‑un timp când piața este inundată de literatură, când aerul este plin de mii de voci care cer să fie ascultate, este neapărat necesar să ne păstrăm ochii și urechile închise față de diferitele lucruri care încearcă să ne pătrundă în minte, consacrându‑ne pe noi înșine studiului Cărții lui Dumnezeu, care este Cartea cărților, Cartea vieții. Dacă încetăm să mai fim poporul Bibliei, suntem pierduți, iar misiunea noastră a eșuat. Numai când vorbim zilnic cu Dumnezeu, în rugăciune, și ascultăm vocea Lui din Biblie putem spera să trăim viața care este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3,3) sau să încheiem lucrarea Lui vorbindu-ne din Biblie.
Rugăciunea este o conversație cu dublu sens, în care credincioșii Îl aud pe Dumnezeu și vorbesc cu El. „Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten” (Calea către Hristos, pag. 93). „Prin rugăciune sinceră suntem aduși în legătură cu mintea Celui Infinit”, dar „fără rugăciune stăruitoare și fără veghere continuă, suntem în pericolul de a deveni din ce în ce mai nepăsători și de a ne abate de la calea cea dreaptă”. (Calea către Hristos, pag. 97, 95)
Căminul este piatra unghiulară a bisericii, iar căminul creștin este o casă de rugăciune. Spiritul Profetic spune: „Tați și mame, oricât de presante ar fi treburile voastre, nu uitați să vă adunați familia în jurul altarului lui Dumnezeu… Cei care doresc să trăiască o viață răbdătoare, plină de iubire și voioșie trebuie să se roage”. (Divina vindecare, pag. 393)
Relațiile civice
Deși „cetățenia noastră este în ceruri, de unde așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Fil. 3,20), noi suntem încă parte integrantă a societății și trebuie să împărtășim cu semenii noștri anumite responsabilități în problemele comune ale vieții. În orice loc în care trăiesc adventiști de ziua a șaptea, copii ai lui Dumnezeu, ei trebuie să fie recunoscuți ca fiind cetățeni de frunte în ceea ce privește integritatea creștină și eforturile pentru binele obștesc. Deși responsabilitatea noastră cea mai înaltă este față de biserică și față de însărcinarea de a vesti Evanghelia Împărăției în toată lumea, noi trebuie să sprijinim consistent, prin activitățile și mijloacele noastre, atât cât este posibil, toate eforturile ce se întreprind pentru ordinea și dezvoltarea socială. Chiar dacă trebuie să stăm departe de orice luptă politică și socială, trebuie să păstrăm întotdeauna, în liniște și cu fermitate, o poziție fără compromis de partea dreptății și a binelui în probleme civice, concomitent cu o strictă aderare la convingerile noastre religioase. Avem responsabilitatea sfântă de a fi cetățeni loiali ai țării din care facem parte, dând „Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. (Mat. 22,21)
Respectarea Sabatului
Instituția sfântă a Sabatului este un semn al dragostei lui Dumnezeu față de omenire. El este un memorial al puterii creatoare a lui Dumnezeu și un semn al puterii Lui de a recrea și a sfinți viața (Ez. 20,12). De aceea, respectarea Sabatului este o dovadă a loialității noastre față de El. Respectarea corespunzătoare a Sabatului este o dovadă a credincioșiei față de Creatorul nostru și a părtășiei cu Răscumpărătorul nostru. Într‑un sens special, păzirea Sabatului este un test al ascultării. Dacă nu trecem acest test ca indivizi, cum vom putea să prezentăm lumii, în mod corespunzător, solia Sabatului?
Sabatul ocupă un loc foarte special în viața adventiștilor de ziua a șaptea. A șaptea zi a săptămânii, de vineri de la apusul soarelui și până sâmbătă la apus (Lev. 23,32), este un dar de la Dumnezeu, un semn al harului Său așezat în timp. Este un privilegiu, o întâlnire specială cu Acela care ne iubește și pe care noi Îl iubim, un timp sfânt, pus de-o parte de Legea veșnică a lui Dumnezeu, o zi a desfătării datorită închinării înaintea lui Dumnezeu și împreună cu alții (Is. 58,13). Credinciosul întâmpină Sabatul cu bucurie și recunoștință. „Dar dragostea lui Dumnezeu a pus o limită cerințelor trudei. El își pune mâna milostivă asupra Sabatului. În ziua Sa, El păstrează pentru familie ocazia comuniunii cu El, cu natura și unii cu alții.” (Educație, pag. 251)
Orele de Sabat aparțin lui Dumnezeu și trebuie folosite doar pentru El. Propria noastră plăcere, propriile noastre cuvinte, propriile noastre afaceri, propriile noastre gânduri, nu‑și au locul în ziua Domnului (Is. 58,13). Să ne adunăm în cercul familiei la apusul soarelui și să întâmpinăm Sabatul cu rugăciune și cântare, încheind apoi această zi cu rugăciune și cuvinte de recunoștință pentru minunata Lui dragoste. Sabatul este o zi deosebită pentru închinare în familie și în biserică, o zi de bucurie pentru noi înșine și pentru copiii noștri, o zi în care să învățăm mai mult despre Dumnezeu prin intermediul Bibliei și al marii cărți a naturii. Este un timp în care să vizităm pe cei bolnavi și să lucrăm pentru salvarea sufletelor. Treburile obișnuite ale celor șase zile de lucru trebuie lăsate deoparte. Să nu se facă nicio lucrare nenecesară. Citirea cărților profane și urmărirea emisiunilor profane nu trebuie să ocupe timpul nostru în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu.
„Sabatul nu a fost creat cu scopul de a fi un timp de inactivitate. Legea interzice munca obișnuită în ziua de odihnă a Domnului; truda pentru câștigarea mijloacelor de trai trebuie să înceteze. Nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi. Ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creației, S‑a odihnit în Sabat și l‑a binecuvântat, așa și omul trebuie să părăsească ocupațiile de toate zilele și să consacre orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării și faptelor sfinte.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 207)
Un program de activitate alcătuit în armonie cu spiritul adevăratei păziri a Sabatului va face din această zi binecuvântată, cea mai fericită și cea mai bună zi din săptămână pentru noi înșine și pentru copiii noștri, o adevărată pregustare a odihnei cerești.
Respectul față de locul de închinare
Creștinii care apreciază atotputernicia lui Dumnezeu, sfințenia și dragostea Lui, vor manifesta totdeauna și în orice împrejurare un spirit de profund respect față de Dumnezeu, față de Cuvântul Său și față de închinarea ce I se cuvine. „Umilința și respectul ar trebui să caracterizeze comportamentul tuturor celor care vin înaintea lui Dumnezeu” (Patriarhi și profeți, pag. 252). Ei vor recunoaște că „ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că Dumnezeu este acolo” (Slujitorii Evangheliei, pag. 178). Ei nu se vor prezenta în locașul de închinare într‑un mod neglijent, ci într‑un spirit de meditație și rugăciune, evitând conversațiile inutile.
Părinții trebuie să‑și instruiască copiii cu privire la felul în care trebuie să se comporte în „casa lui Dumnezeu” (1 Tim. 3,15). Instruirea și disciplinarea cu credincioșie în familie, în Școala de Sabat și în biserică, în timpul anilor copilăriei și ai tinereții, în privința respectului față de Dumnezeu și închinarea care I se cuvin, vor contribui la menținerea credincioșiei în anii de mai târziu.
Pastorul care este conștient de sfințenia serviciului divin, prin exemplul, sfatul și comportarea sa la amvon, va cultiva respectul, simplitatea, ordinea și buna-cuviință în biserică. „Domnul este în templul Lui, tot pământul să tacă înaintea Lui.” (Hab. 2,20)
Sănătate și temperanță
Trupul este templul Duhului Sfânt (1 Cor.6,9). „Atât vigoarea mintală, cât și cea spirituală, depind într‑o mare măsură de activitatea și tăria fizică; tot ceea ce promovează sănătatea fizică promovează dezvoltarea unei minți puternice și a unui caracter bine echilibrat” (Educație, pag. 195). Acesta este motivul pentru care adventiștii de ziua a șaptea se străduiesc să trăiască inteligent, în concordanță cu principiile sănătoase ale exercițiului fizic, respirației, expunerii la soare, ale folosirii aerului curat și a apei, principiile somnului și odihnei. Din convingere, ei aleg să mănânce sănătos, alegând liber să urmărească principiile sănătății, ale autocontrolului și ale unei diete sănătoase. De aceea, ei se abțin de la toate formele de alcool, tutun sau droguri, care creează dependență. Ei se străduiesc să‑și conserve echilibrul fizic și psihic prin evitarea oricărui exces.
Reforma sanitară și învățătura despre sănătate și temperanță sunt părți inseparabile ale soliei adventiste. Am primit instrucțiuni prin mesagerul ales de Domnul: „că cei care păzesc poruncile Lui trebuie să fie aduși într‑o relație sfântă cu El și, prin cumpătare în mâncare și băutură, ei trebuie să‑și păstreze mintea și trupul în cea mai bună stare pentru slujire” (Sfaturi pentru sănătate, pag. 132, 133). De asemenea, „dorința lui Dumnezeu este ca influența restauratoare a reformei sanitare să fie o parte a ultimului mare efort de proclamare a soliei Evangheliei”. (Lucrarea misionară medicală, pag. 259)
Noi aparținem lui Dumnezeu cu trup, spirit și suflet. Așadar, este datoria noastră religioasă să păstrăm legile sănătății, atât pentru binele și fericirea noastră, cât și pentru un serviciu mai eficient față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Apetitul trebuie să fie păstrat sub control. Sănătatea este promovată printr‑o respectare inteligentă a principiilor de igienă, cum ar fi: aerul curat, aerisirea, îmbrăcămintea adecvată, curățenia, exercițiul și recreerea, somnul și odihna potrivită și o dietă sănătoasă, adecvată. Dumnezeu a oferit omului o mare varietate de alimente, suficiente pentru a satisface nevoile fiecăruia. Fructele, cerealele, nucile, legumele și zarzavaturile pregătite într‑un mod simplu, „alcătuiesc, împreună cu laptele sau smântâna, cea mai sănătoasă dietă”. (Temperanța, pag. 47)
Atunci când se practică principiile unui mod de viață sănătos, nu se va mai simți nevoia de stimulente. Folosirea băuturilor alcoolice și a narcoticelor de orice fel este interzisă de legile naturii. Încă din primele zile ale acestei mișcări, abstinența cu privire la folosirea băuturilor alcoolice și a tutunului a fost o condiție a primirii ca membru în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Dumnezeu ne‑a dat o mare lumină cu privire la principiile sănătății și cercetările științifice moderne au confirmat din plin aceste principii. Ele nu pot fi ignorate fără riscuri, deoarece ni se spune că cei „care aleg să-și urmeze propriile preferințe, mâncând și bând cum le place, treptat, vor ajunge nepăsători față de învățătura pe care Domnul a dat‑o despre alte aspecte ale adevărului prezent și vor pierde capacitatea de a discerne adevărul”. (Mărturii, vol. 9, pag. 156,157)
Îmbrăcămintea
Ca adventiști de ziua a șaptea, noi am fost chemați să ieșim din lume. Noi suntem reformatori. Religia adevărată care pătrunde în fiecare fază a vieții trebuie să aibă o influență modelatoare asupra tuturor activităților noastre. Obiceiurile noastre de viață trebuie să izvorască din principiile pe care le‑am adoptat, și nu din exemplul lumii care ne înconjoară. Obiceiurile și moda se pot schimba de la un an la altul, dar principiile unui comportament corect rămân totdeauna aceleași. Îmbrăcămintea este un factor important în dezvăluirea caracterului creștin. Încă de la începutul istoriei bisericii noastre, s‑au dat instrucțiuni cu privire la modul în care să se îmbrace creștinii, cu scopul de a „proteja poporul lui Dumnezeu de influența corupătoare a lumii, cât și pentru promovarea sănătății fizice și morale” (Mărturii, vol. 4, pag. 634). Cu adevărat, un scop larg, cuprinzător! Nu există nicio virtute în a ne îmbrăca deosebit de cei din jurul nostru, numai pentru a fi diferiți de ei, însă, acolo unde sunt implicate principii de rafinament și moralitate, creștinul conștiincios va fi consecvent convingerilor lui și nu va urma obiceiurile predominante.
Creștinii trebuie să evite etalarea ostentativă și „împodobirea extravagantă”. Pe cât este posibil, hainele trebuie să fie „de o calitate bună, în culori atrăgătoare și adecvate ocaziei respective. Ele trebuie alese ținându‑se cont de rezistența lor, mai degrabă decât de felul cum arată”. Hainele noastre trebuie să se caracterizeze prin „modestie”, „frumusețe”, „farmec”, și să fie „de o simplitate naturală” (Solii pentru tineret, pag. 351, 352). Ele nu trebuie să fie bătătoare la ochi, ci trebuie să urmeze stilul conservator cel mai rezonabil al vremii.
Adoptarea capriciilor și extremelor modei în îmbrăcămintea bărbaților sau a femeilor indică o lipsă de atenție față de probleme serioase. Indiferent cu câtă sensibilitate s-ar îmbrăca oamenii în general, există întotdeauna extreme în privința stilului care încalcă legile modestiei și astfel, au o legătură directă cu condițiile predominante ale imoralității. Mulți care urmează orbește modei, sunt, cel puțin în parte, inconștienți de aceste efecte, dar rezultatele nu sunt mai puțin dezastruoase. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se găsească întotdeauna printre conservatori în ceea ce privește îmbrăcămintea și să nu îngăduie ca „problemele îmbrăcăminții să le ocupe mintea” (Evangelism, pag. 273). Ei nu vor fi primii care să adopte noile stiluri de îmbrăcăminte, dar nici ultimii care să renunțe la ceea ce este vechi.
„A ne îmbrăca simplu, abținându‑ne de la purtarea de bijuterii și podoabe de orice fel, înseamnă a fi consecvenți credinței noastre” (Mărturii, vol. 3, pag. 366). Biblia învață cu claritate că purtarea de bijuterii este contrară voinței lui Dumnezeu: „nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe”, spune sfatul apostolului Pavel (1 Tim. 2,9). Purtarea de bijuterii atrage atenția, ceea ce nu se potrivește cu tăgăduirea de sine a creștinului.
În unele țări, purtarea verighetei este considerată un imperativ, pentru că în mintea oamenilor a devenit un criteriu al virtuții și, de aceea, nu este privit ca o podoabă. În aceste împrejurări, nu suntem chemați să condamnăm această practică.
Să nu uităm că nu „podoaba de afară” exprimă adevăratul caracter creștin, ci „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3,3.4). Curăția și comportamentul creștin trebui să fie observate în purtarea îngrijită și curată a persoanei care încearcă să placă și să reprezinte întotdeauna corect pe Hristos, Domnul nostru.
Părinții creștini trebuie să dea greutate învățăturii prin exemplu, instruire și autoritatea lor pentru a-și îndruma fiii și fiicele să se îmbrace cu modestie, și astfel să câștige respectul și încrederea celor care îi cunosc. Fie ca poporul nostru să se considere bine îmbrăcat numai atunci când sunt împlinite cerințele modestiei, printr‑o îmbrăcăminte conservatoare, dar de bun gust.
Simplitatea
Simplitatea a fost o trăsătură fundamentală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, încă de la întemeierea ei. Noi trebuie să continuăm să fim un popor simplu. Întotdeauna, fastul în ceremonia religioasă a însoțit declinul vieții spirituale. După cum „viața lui Isus a fost în contrast izbitor cu lăudăroșia și ostentația timpului Său” (Educație, pag. 77), tot așa, „simplitatea și puterea soliei adventiste trebuie să stea într‑un contrast evident cu fastul zilelor noastre. Domnul condamnă cheltuirea inutilă, extravagantă a banilor pentru a satisface mândria și plăcerea etalării” (Mărturii pentru pastori, pag. 179). În armonie cu aceste principii, simplitatea și economia trebuie să caracterizeze toate festivitățile noastre de absolvire, nunțile și toate celelalte servicii ale bisericii.
Lectura
Ca și trupul, interiorul nostru are, de asemenea, nevoie de o hrană sănătoasă în vederea reînnoirii și întăririi (2 Cor. 4,6). Măsura unui om e dată de mintea sa. De aceea, hrana oferită minții va avea o influență covârșitoare asupra dezvoltării caracterului și atingerii scopurilor vieții. Pentru acest motiv, felul nostru de gândire trebuie să fie controlat cu grijă. Nu există un indiciu mai bun pentru caracter decât ceea ce alegem să citim sau să ascultăm. Cărțile și periodicele sunt printre mijloacele cele mai valoroase de educație și cultură, dar ele trebuie să fie foarte bine alese și corect folosite. Există o bogăție de literatură bună, atât cărți, cât și periodice, dar în aceeași măsură există și un potop de literatură rea, adesea în cea mai atrăgătoare înfățișare, dar dăunătoare minții și moralității. Istorisiri cu aventuri sălbatice și de o josnică moralitate, imaginare sau luate din realitate, care sunt prezentate în formă tipărită sau prin alte mijloace de comunicare media, sunt nepotrivite pentru tineri și adulți.
„Cei care își permit obiceiul de a goni în lumea unei întâmplări excitante, își atrofiază pur și simplu puterea mintală și își descalifică mințile de la dobândirea unei gândiri viguroase” (Sfaturi pentru părinți, profesori și elevi, pag. 135). Pe lângă alte rele care rezultă din obiceiul de a citi cărți de ficțiune, ni se spune că literatura ieftină „face sufletul incapabil să mai contemple marile subiecte ale datoriei și ale destinului și produce dezgust pentru datoriile practice ale vieții”. (Idem, pag. 383)
Radioul și televiziunea
Radioul și televiziunea au schimbat întreaga atmosferă a lumii noastre moderne și ne‑au adus în contact rapid cu viața, gândirea și activitățile de pe întreg globul. Radioul și televiziunea sunt mari agenți educativi. Prin aceste mijloace, putem să ne lărgim mult cunoștințele despre evenimentele din lume și să ne bucurăm de dezbateri importante și să ascultăm muzică de cea mai bună calitate.
Din nefericire, totuși, radioul și televiziunea oferă audienței și telespectatorilor lor, aproape continuu, programe teatrale și exercită influențe care nu sunt nici sănătoase, nici înălțătoare. Dacă nu avem discernământ și nu suntem categorici, radioul și televiziunea vor transforma casele noastre în săli de teatru și locuri de prezentare a show-rilor muzicale, de o calitate ieftină și imorală.
Siguranța pentru noi și pentru copiii noștri o vom afla numai dacă ne luăm hotărârea ca, prin puterea lui Dumnezeu, să urmăm sfatul apostolului Pavel: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească”. (Fil. 4,8)
Recreația și distracția
Recreația este o împrospătare, urmărită în mod conștient, a puterilor corpului și minții. O minte viguroasă și sănătoasă nu va cere distracții lumești, ci își va găsi reîmprospătarea puterilor printr‑o recreere bună.
„Multe din distracțiile populare din lumea de astăzi, chiar printre aceia care pretind a fi creștini, tind către același scop pe care îl aveau cele ale păgânilor. De fapt, nu sunt puține distracțiile de care Satana să nu se folosească pentru a distruge sufletele. Timp de secole, teatrul a fost mijlocul prin care Satana a căutat să excite patimile și să slăvească viciile. Satana se folosește de operă, cu decorurile fascinante și muzica animatoare, mascarada, dansul și masa de cărți, pentru a dărâma barierele principiilor și a deschide ușa plăcerilor senzuale. În orice întâlnire de distracții în care se cultivă mândria și abandonarea în voia apetitului, în care sufletul este făcut să uite de Dumnezeu și să piardă din vedere interesele veșnice, acolo Satana leagă sufletul cu lanțurile sale.” (Patriarhi și profeți, pag. 459, 460; vezi pag. 298)
Noi avertizăm cu seriozitate împotriva influenței subtile și dăunătoare a cinematografului, care nu este un loc potrivit pentru creștini. Filmele care prezintă în culori vii păcatele omenirii – crimă, adulter și alte fapte rele – sunt în mare măsură responsabile de prăbușirea actuală a moralității. Facem apel la părinți, copii și tineri să ocolească aceste locuri de distracții care-i ridică în slăvi pe actori și profesia lor. Dacă vom găsi plăcere în marea carte a naturii lui Dumnezeu, în farmecul relațiilor umane și al lucrărilor divine, nu vom fi atrași de spectacolele puerile de teatru.
O altă formă de distracție care are o influență dăunătoare este dansul. „Dansul, așa cum este practicat astăzi, este o școală a depravării, un blestem de temut pentru omenire.” (Solii pentru tineret, pag. 399; vezi 2 Cor. 6,15‑18; 1 Ioan 2, 15‑17; Iacob 4,4; 2 Tim. 2,19‑22; Ef. 5,8‑11; Col. 3,5‑10)
Să nu sprijinim distracțiile comercializate, alăturându-ne mulțimii lumești, nepăsătoare, iubitoare de plăceri – „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.
Recreația este esențială. Noi trebuie să ne străduim să facem ca prieteniile și recreația pentru poporul nostru să aibă ca centru biserica. Recomandăm ca în orice cămin unde sunt copii să se asigure materiale care să ofere o descărcare a energiilor creatoare ale tineretului. Asocieri sănătoase și recreația pot fi asigurate prin organizarea de programe muzicale, proiecte ale Asociației tinerilor adventiști și prin formații muzicale care au în vedere scopuri misionare.
Muzica
„Muzica a fost creată cu scopul sfânt de a înălța gândurile spre ceea ce este curat, nobil și măreț și de a trezi în suflet devoțiune și recunoștință față de Dumnezeu” (Patriarhi și profeți, pag. 615). Isus „păstra legătura cu cerul prin cântec”. (Hristos, Lumina lumii, pag. 73)
Muzica este una dintre cele mai nobile arte. Muzica bună nu numai că oferă plăcere, dar înalță mintea și cultivă cele mai alese calități. Cântecele spirituale au fost deseori folosite de Dumnezeu pentru a atinge inimile păcătoșilor și a‑i conduce la pocăință. Dimpotrivă, muzica înjositoare distruge ritmul sufletului, năruiește moralitatea.
Trebuie manifestată o grijă deosebită în ceea ce privește alegerea muzicii. Orice melodie în stilul muzicii jazz, rock sau alte forme înrudite, sau orice alt limbaj muzical care exprimă sentimente ieftine și triviale trebuie să fie evitat de persoanele care au o cultură aleasă. Să folosim, deci, numai muzica bună în cămin, la întâlniri sociale, în școli și în biserică. (vezi pag. 118)
Relațiile sociale
Instinctul social este dat de Dumnezeu pentru plăcerea și beneficiul nostru. „Prin contactul reciproc, mințile capătă strălucire și sensibilitate; pe această cale se formează cunoștințe și se contractează prietenii care unesc inimile și creează o atmosferă de dragoste, plăcută înaintea Cerului” (Mărturii, vol. 6, pag. 172). Întrunirile tinerilor pot fi binefăcătoare atât pentru fete, cât și pentru băieți. Astfel de întâlniri trebuie să aibă loc într‑o atmosferă decentă, respectându‑se convențiile și restricțiile prescrise pentru protecția societății și a individului. Desigur, scopul lui Satana este acela de a perverti orice lucru bun; și pervertirea lucrurilor celor mai bune conduce adesea la ce este cel mai rău. De aceea, este deosebit de important pentru creștin să adopte standarde clare de viață socială.
Astăzi, idealurile care au oferit siguranță și fericire relațiilor sociale au ajuns teribil de degradate. Sub influența patimii necontrolate de principii morale și religioase, asocierile dintre sexe au degenerat într‑o măsură alarmantă în libertinaj și desfrâu. Perversiunile sexuale, incestul și abuzul sexual față de copii predomină într‑o măsură îngrijorătoare. Milioane de oameni au abandonat standardele creștine de conduită și au renunțat la experiența plăcută și sfântă a căsătoriei și a calității de părinte, în favoarea roadelor amare, pline de remușcări, ale patimii. Aceste rele nu numai că dăunează structurii familiei și societății, dar năruirea familiei, la rândul ei, le alimentează și le cultivă nu numai pe ele, ci și alte rele. Rezultatele din viața degradată a copiilor și tinerilor sunt dezastruoase și provoacă milă, în timp ce efectele asupra societății sunt nu numai distrugătoare, dar și cumulative.
Aceste rele au devenit tot mai fățișe și mai amenințătoare la adresa idealurilor și scopurilor căminului creștin. Adulterul, abuzul sexual în relațiile dintre soți și față de copii, incestul, practicile homosexuale și lesbiene sunt printre cele mai evidente pervertiri ale planului original al lui Dumnezeu. Când sensul unor pasaje clare din Scriptură este tăgăduit (vezi Exod 20,14; Lev. 18,22.29; 20,13; 1 Cor. 6,9; 1 Tim. 1,10; Rom. 1,20‑32) și avertizările lor sunt respinse, fiind înlocuite cu părerile omenești, nesiguranța și confuzia domină. Tocmai aceasta dorește Satana! Întotdeauna a fost planul lui de a‑i face pe oameni să uite că Dumnezeu este Creatorul lor și că, atunci când „a creat pe om după chipul Său”, l‑a creat „parte bărbătească și parte femeiască” (Gen. 1,27). Lumea de astăzi este martora reînvierii perversiunilor practicate de civilizațiile antice.
Rezultatele degradante ale obsesiei sexuale și ale practicării plăcerilor senzuale sunt clar subliniate în Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos a venit să distrugă lucrările diavolului și să restabilească relațiile ființelor omenești cu Creatorul lor. Astfel, deși căzuți prin Adam și robi ai păcatului, cei care sunt în Hristos primesc iertare deplină și dreptul de a alege din nou o cale mai bună, calea reînnoirii complete. Prin cruce și prin puterea Duhului Sfânt, toți pot fi eliberați din strânsoarea practicilor păcătoase, în timp ce sunt restaurați după chipul Creatorului lor.
Părinților și îndrumătorilor spirituali ai tinerilor le revine responsabilitatea de a înfrunta, fără falsă modestie, condițiile sociale, de a câștiga o înțelegere plină de simpatie a problemelor acestei generații de tineri, de a căuta cu seriozitate să le ofere cel mai bun mediu de dezvoltare și de a se apropia de ei atât de mult, încât să le poată împărtăși idealurile vieții, inspirația și puterea religiei creștine, pentru a putea fi salvați de răul care este în lume prin pofte.
Tinerelor și tinerilor noștri le spunem: „Responsabilitatea este a voastră. Oricare ar fi greșeala părinților voștri, este privilegiul vostru acela de a cunoaște și de a cultiva cele mai înalte idealuri creștine de bărbăție și feminitate. Studierea plină de respect a Bibliei, cunoașterea profundă a lucrărilor naturii, apărarea strictă a puterilor sfinte ale trupului, urmărirea cu seriozitate a țintelor, stăruirea în rugăciune și slujirea sinceră și neegoistă a nevoilor altora, toate acestea vor construi un caracter care va fi o dovadă împotriva răului și care va face din voi o influență înălțătoare în societate”.
Întâlnirile sociale ale tinerilor și adulților nu trebuie să devină ocazii pentru distracții ușoare și ieftine, ci prilejuri de părtășie fericită și de întărire a puterilor minții și sufletului. Muzica bună, conversația înălțătoare, poezia valoroasă, diapozitivele sau filmele educative, jocurile alese cu grijă și, mai presus de toate, organizarea de planuri misionare, toate acestea pot constitui programul adunărilor sociale, care vor fi o binecuvântare și vor întări viața tuturor. Departamentul Tineret de la Conferința Generală a publicat informații utile și sugestii practice pentru organizarea întâlnirilor sociale și în vederea călăuzirii în alte relații sociale.
Spațiile caselor noastre de rugăciune sunt, în mod evident, cele mai bune locuri pentru întâlniri sociale. În marile centre în care este imposibil să avem astfel de întâlniri și în care nu avem un centru social, va fi căutat mai degrabă un loc lipsit de influențele care distrug standardele creștine, și nu un loc folosit de obicei pentru distracții ieftine sau sport, cum ar fi: casele de cultură, patinoarele, care creează o atmosferă contrară standardelor creștine.
Însoțirea tinerilor de către adulți
Asocierea fericită și plăcută a adulților cu tinerii este una dintre cele mai sănătoase influențe asupra vieții copiilor și tinerilor. „Există pericolul ca atât părinții, cât și profesorii… să nu reușească să stabilească relații sociale satisfăcătoare cu copiii și elevii lor” (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag. 76). Este datoria școlilor și a instituțiilor noastre să aibă grijă de morala și reputația celor lăsați în grija lor. Însoțirea tinerilor la astfel de ocazii este datoria obligatorie atât a lor, cât și a părinților. Aceștia trebuie să susțină cu putere regulamentele instituțiilor în care se află tinerii și copiii lor și trebuie să instituie și în căminele lor o protecție asemănătoare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este obligația lor să învețe cum să fie tovarăși plăcuți pentru copii lor. Însă, în primul rând, e datoria tinerilor de a nu face din această tovărășie o ocazie obositoare și respingătoare, ci o relație onorabilă și fericită.
Curtenia și căsătoria
Curtenia este recunoscută ca o perioadă pregătitoare, în timpul căreia bărbatul și femeia, care se simt atrași unul către altul, au posibilitatea să se cunoască mai bine în vederea căsătoriei. Căsătoria creștină este o unire aprobată de Dumnezeu între un bărbat credincios și o femeie credincioasă, pentru împlinirea dragostei reciproce, pentru sprijin moral, pentru fericirea împărtășită, pentru procreere și creșterea copiilor, care, la rândul lor, să devină creștini. Potrivit planului lui Dumnezeu, această unire durează până la încetarea ei prin moartea unuia dintre parteneri.
Căsătoria este fundamentul societății umane. Dumnezeu a creat afecțiunea curată dintre un bărbat și o femeie. „Cei care au în vedere căsătoria să-și cântărească fiecare sentiment și să urmărească fiecare manifestare a caracterului celui cu care s-au gândit să-și unească destinul vieții. Fiecare pas în direcția unei uniri prin căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate și de scopul sincer de a-I face pe plac lui Dumnezeu și de a-L onora. Căsătoria afectează viața ulterioară, atât în lumea aceasta, cât și în lumea ce va veni. Un creștin sincer nu va face niciun plan pe care Dumnezeu nu-l poate aproba.” (Divina vindecare, pag. 359)
Nerespectarea principiilor în curtenia creștină poate duce la tragedie. Unitatea dintre soț și soție în privința idealurilor și scopurilor este condiția esențială pentru un cămin fericit și plin de succes. Scriptura ne sfătuiește: „nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Cor. 6,14). Diferența de religie va distruge fericirea căminului în care partenerii au credințe diferite și va aduce confuzie, perplexitate și eșec în creșterea copiilor.
„Legătura de familie este cea mai strânsă, cea mai duioasă și cea mai sfântă dintre toate legăturile de pe pământ. Ea a fost menită să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este cu adevărat o binecuvântare oriunde se pășește în legământul căsătoriei în mod inteligent, în temere de Dumnezeu și cu respectul cuvenit față de responsabilitățile ei.” (Căminul adventist, pag. 18)
Închinarea față de Dumnezeu, respectarea Sabatului, recreerea, legăturile sociale, folosirea resurselor financiare și instruirea copiilor sunt componente principale ale relațiilor dintr‑o familie fericită. Întrucât diferențele de opinii în aceste privințe pot conduce adesea la degradarea acestor relații, la descurajare sau chiar la pierderea experienței creștine, o pregătire corespunzătoare pentru căsătorie trebuie să cuprindă consilierea premaritală pastorală în aceste domenii.
„’Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiți?’ (Amos 3,3). Fericirea și prosperitatea relațiilor de familie depind de unitatea membrilor ei. Dar între credincios și necredincios există o deosebire radicală de gusturi, înclinații și scopuri. Ei slujesc la doi stăpâni, între care nu poate exista nicio înțelegere. Oricât de curate și corecte ar fi principiile cuiva, influența unui partener necredincios va avea tendința de a‑l îndepărta pe cel credincios de Dumnezeu.” (Patriarhi și profeți, pag. 174)
Spiritul Profetic sfătuiește în mod consecvent împotriva căsătoriei între „credincioși și necredincioși” și avertizează în continuare împotriva unirii cu persoane creștine, care „n‑au primit adevărul pentru timpul acesta.” (Mărturii, vol. 5, pag. 364) Dacă soțul și soția sunt uniți și legați laolaltă prin valori spirituale și stil de viață comune, căsătoria și viața de familie au mai multe șanse să dureze și să împlinească planul lui Dumnezeu. Pentru aceste motive, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea descurajează cu hotărâre căsătoria dintre un adventist și un neadventist și îndeamnă cu tărie pastorii adventiști să nu oficieze astfel de căsătorii.
Biserica recunoaște că este dreptul individului să ia decizia finală în ceea ce privește alegerea partenerului de căsătorie. Totuși, ea speră că, dacă un membru alege un partener de căsătorie care nu este membru al bisericii, cuplul își va da seama și va aprecia faptul că pastorul adventist, care s‑a angajat să susțină principiul de mai sus, nu este de așteptat să oficieze o asemenea căsătorie. Dacă o persoană intră într‑o asemenea căsătorie, biserica trebuie să manifeste grijă și iubire față de aceasta, pentru a încuraja cuplul să se îndrepte spre o unitate deplină în Isus Hristos.
Concluzii
Trăind în mijlocul pericolelor ultimelor zile, purtând responsabilitatea de a duce cu grăbire lumii ultima solie de salvare și stând în fața unei judecăți care va culmina cu stabilirea neprihănirii universale, să ne consacrăm din toată inima lui Dumnezeu trupul, sufletul și duhul, hotărându‑ne să menținem standardele înalte ale viețuirii creștine, care trebuie să caracterizeze pe cei care așteaptă întoarcerea Domnului lor.
Sursa: www.adventist.ro
