Alegerea slujbașilor bisericii sau ai conferinței/misiunii/câmpului este o problemă importantă. Prosperitatea lucrării depinde în mare măsură de conducerea ei. Trebuie să se manifeste cea mai mare grijă în chemarea bărbaților și femeilor în poziții de responsabilitate sfântă. La cei care sunt numiți pentru anumite slujbe ale bisericii, să se caute cu seriozitate următoarele calități:
Calitățile slujbașilor
Calități morale –„Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai lăcomiei, pune‑i peste popor drept căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece.” (Ex. 18,21)
„De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta.” (Fapte 6,3)
„Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară pentru ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa diavolului.” (1 Tim. 3,7)
„Și ce‑ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2 Tim. 2,2)
Calități religioase –„Adevărat este și cuvântul acesta: ’Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun’. Dar trebuie ca episcopul [prezbiterul] să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții. Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să‑și chivernisească bine casa și să‑și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci dacă cineva nu știe să‑și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiți, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câștig mârșav, ci să păstreze taina credinței într‑un cuget curat. Trebuie cercetați mai întâi, și numai dacă sunt fără prihană să fie diaconi. Femeile, de asemenea, să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să‑și cârmuiască bine copiii și casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.” (1 Tim. 3,1‑13)
„Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință și în curăție. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora… Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.” (1 Tim. 4,12‑16)
„Te‑am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți‑am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpățânat, nici mincinos, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de câștig mârșav, ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. În adevăr, mai ales printre cei tăiați împrejur, sunt mulți nesupuși, flecari și amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gurile. Ei buimăcesc familii întregi, învățând pe oameni pentru un câștig urât lucruri pe care nu trebuie să le învețe.” (Tit 1,5‑11)
„Tu, însă, vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă. Și dă‑te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi.” (Tit 2,1.7.8)
Biserica trebuie să fie ocrotită și hrănită –Apostolul Pavel a chemat laolaltă pe „prezbiterii bisericii” (Fapte 20,17). El i‑a sfătuit: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v‑a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat‑o cu însuși sângele Său. Știu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheați și aduceți‑vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, n‑am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi”. (Fapte 20,28‑31)
„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v‑au căzut la împărțeală, ci făcându‑vă pildă turmei.” (1 Petru 5,1‑3)
Respectul și stima acordate pastorilor și slujbașilor bisericii –„Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. Să‑i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” (1 Tes. 5,12.13)
„Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora.” (1 Tim. 5,17)
„Aduceți‑vă aminte de mai marii voștri care v‑au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați‑vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați‑le credința! Ascultați de mai marii voștri și fiți‑le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v‑ar fi de niciun folos.” (Evrei 13,7.17)
„Credincioșii din Tesalonic erau foarte mult tulburați de oamenii care veneau printre ei cu idei și doctrine fanatice. Unii trăiau ’în neorânduială, nu lucrau nimic, ci se țineau de nimicuri’. Biserica fusese bine organizată și slujbașii fuseseră rânduiți ca slujitori ai Evangheliei sau diaconi. Însă erau unii, independenți și impulsivi, care refuzau să se supună celor care aveau poziții de răspundere în biserică. Ei pretindeau nu numai dreptul la opinie personală, ci și acela ca, în mod public, să impună bisericii părerile lor. Având în vedere aceasta, Pavel a atras atenția tesalonicenilor asupra respectului și considerației datorate celor care fuseseră aleși să ocupe poziții de răspundere în biserică.” (Faptele apostolilor, pag. 216)
„Mulți nu-și dau seama de sfințenia relațiilor din biserică și nu vor să se supună restricțiilor sau disciplinei. Felul lor de comportare dovedește că își înalță propria judecată mai presus de judecata bisericii unite și ei nu sunt atenți în a se stăpâni, până când nu încurajează un spirit de opoziție față de vocea bisericii. Cei care dețin poziții de răspundere în biserică pot avea greșeli asemănătoare cu ale altor oameni și pot greși în deciziile lor; dar, cu toate acestea, biserica lui Hristos de pe pământ le‑a dat o autoritate care nu trebuie să fie subestimată.” (Mărturii, vol. 4, pag. 17)
Să nu fie numiți în grabă într‑o slujbă –„În multe locuri întâlnim oameni care au fost aleși în grabă în poziții de răspundere ca prezbiteri ai bisericii, dar care nu sunt calificați pentru o astfel de poziție. Ei nu au învățat să se stăpânească pe ei înșiși. Ei nu au o influență bună. Biserica are continuu necazuri, ca urmare a caracterului deficitar al conducătorului. Asupra acestor oameni au fost puse mâinile prea repede.” (Mărturii, vol. 4, pag. 406, 407)
„Apostolul scrie lui Tit: ’Să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți‑am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul [prezbiterul], ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană’. Ar fi bine ca toți pastorii noștri să ia aminte la aceste cuvinte și să nu pună în mod pripit oameni în slujbă, fără o chibzuire suficientă și multă rugăciune, pentru ca Dumnezeu să desemneze prin Spiritul Său cel Sfânt pe cel pe care El îl va accepta.
Apostolul inspirat spune: ’Să nu pui mâinile în grabă pe nimeni’. În unele dintre bisericile noastre, lucrarea de organizare și de hirotonire a fost prematură; regula biblică a fost desconsiderată și, în consecință, s-au adus asupra bisericii necazuri grave. Nu trebuie să ne grăbim în alegerea conducătorilor în vederea hirotonirii, dacă aceștia nu sunt deloc potriviți pentru o lucrare de răspundere.” (Idem, vol. 5, pag. 617)
Cei ce se împotrivesc unității nu sunt potriviți să fie puși în slujbe –„Mai nou, s‑au ridicat în mijlocul nostru persoane care mărturisesc că sunt slujitori ai lui Hristos, dar a căror lucrare se împotrivește unității pe care Domnul nostru a rânduit‑o în biserică. Ei au planuri și metode originale de lucru. Ei doresc să introducă în biserică schimbări după propriile idei de progres și își imaginează că vor ajunge astfel la rezultate mari. Acești oameni trebuie mai degrabă să fie învățăcei, decât învățători în școala lui Hristos. Ei sunt permanent neliniștiți, aspirând să realizeze o lucrare mare, să facă ceva care să le aducă cinste. Însă nevoia lor este aceea de a învăța cele mai folositoare dintre toate lecțiile: umilința și credința în Isus…
Învățătorii adevărului, misionarii, slujbașii bisericii pot face o lucrare bună pentru Domnul, dacă sunt dispuși să‑și curețe sufletele prin ascultare de adevăr… Ca membri ai trupului lui Hristos, toți credincioșii sunt însuflețiți de același spirit și de aceeași speranță. Divizările din biserică dezonorează religia lui Hristos înaintea lumii și dau ocazie vrăjmașilor adevărului să‑și îndreptățească purtarea. Instrucțiunile lui Pavel nu au fost scrise doar pentru cei din vremea lui. Dumnezeu a plănuit ca ele să fie transmise până la noi.” (Idem, pag. 238, 239)
Primejdia alegerii celor care refuză să coopereze cu ceilalți –„Dumnezeu a pus în biserică oameni cu talente diferite, ca ajutoare alese de El, pentru ca prin înțelepciunea coroborată a multora, lucrarea Duhului Sfânt să poată fi împlinită. Oamenii care acționează potrivit propriilor trăsături puternice de caracter, refuzând să tragă la un jug cu cei care au o experiență mai îndelungată în lucrarea lui Dumnezeu, vor ajunge să fie orbiți de încrederea în ei înșiși, incapabili să facă distincție între ceea ce este adevăr și minciună. Creează nesiguranță ca astfel de oameni să fie aleși conducători în biserică, căci ei vor urma propria lor judecată și propriile planuri, indiferent de judecata fraților lor. Este ușor pentru vrăjmaș să lucreze prin aceia care, deși ei înșiși au nevoie de sfat la fiecare pas, își asumă în propria putere rolul de păzitori de suflete, fără să fi învățat umilința lui Hristos.” (Faptele apostolilor, pag. 230)
Calitatea de membru este necesară pentru adunările elective
Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea care sunt în rânduială (regular standing) sunt eligibili pentru o poziție de conducere în biserica locală în care ei sunt membri (vezi pag. 154, 156). Excepție se poate face în următoarele cazuri:
1. Studenți care sunt membri în rânduială (regular standing), dar care, din cauza studiilor, locuiesc departe de domiciliul stabil și frecventează cu regularitate o biserică din apropierea rezidenței lor temporare.
2. Un angajat al conferinței/misiunii/câmpului desemnat de conferință/misiune/câmp pentru a fi pastor/conducător pentru două sau mai multe biserici.
3. Un prezbiter local care, atunci când este necesar și prin recomandarea comitetului conferinței/misiunii/câmpului poate fi ales să slujească în mai multe biserici.
Alte excepții trebuie luate în discuție de comitetul conferinței/misiunii/câmpului.
Durata mandatului
Durata mandatului pentru slujbașii bisericii și organizațiile auxiliare trebuie să fie de un an, în afară de cazul în care biserica locală, într‑o adunare administrativă, hotărăște să aibă alegeri la fiecare doi ani, pentru a ușura continuitatea și dezvoltarea darurilor spirituale și pentru a evita dificultățile legate de alegerile anuale. Deși nu este recomandabil ca o persoană să slujească pe timp nelimitat într‑o anumită slujbă, slujbașii pot fi realeși.
Prezbiterul bisericii
O slujbă foarte importantă – În lucrarea de organizare a bisericii, dacă pentru aceasta nu a fost desemnat un pastor de către conferință/misiune/câmp, slujba de prezbiter este cea mai înaltă și cea mai importantă. În paragrafele anterioare, au fost prezentate calitățile morale și religioase ale prezbiterilor, cât și ale celorlalți slujbași ai bisericii.
Un conducător religios al bisericii – Prezbiterul local trebuie să fie recunoscut ca un puternic conducător religios și spiritual în biserică, având o bună reputație în fața „celor din afară”. În absența pastorului, prezbiterul este conducătorul religios al bisericii și trebuie să caute continuu, prin învățătură și exemplu, să conducă biserica într‑o experiență creștină deplină.
Capabil să prezinte Cuvântul – Prezbiterul trebuie să fie capabil să conducă serviciile de închinare din biserică. Nu este întotdeauna posibil pentru conferință/misiune/câmp să asigure prezența unui pastor în fiecare biserică; de aceea, prezbiterul trebuie să fie pregătit să prezinte Cuvântul și doctrina. Cu toate acestea, prezbiterul să nu fie ales, în primul rând, pentru poziția lui socială sau pentru capacitatea lui de a vorbi, ci mai degrabă datorită vieții sale consacrate și capacității de conducător. Aceasta trebuie luată în seamă de către comitetul de numiri, când pregătește raportul cu ocazia alegerilor din biserică.
Durata mandatului – Asemenea tuturor celorlalți slujbași ai bisericii, prezbiterul va fi ales pe termen de un an sau doi ani, după cum hotărăște biserica locală (vezi pag. 49). Nu este recomandabil ca o persoană să slujească pe timp nelimitat, însă prezbiterul poate fi reales. Cu toate acestea, biserica nu are nicio obligație să‑l realeagă, ci îl poate schimba ori de câte ori este recomandabil. În momentul în care este ales un nou prezbiter, fostul prezbiter își încetează activitatea, dar poate fi ales în oricare altă slujbă din biserică.
Hirotonirea prezbiterului local – Alegerea în slujba de prezbiter nu este suficientă pentru ca cineva să fie prezbiter. Pentru a avea autoritatea de a sluji în funcția de prezbiter, este necesar ca el să fie hirotonit. În intervalul dintre alegere și hirotonire, prezbiterul ales poate sluji numai în calitate de conducător al bisericii, dar nu poate administra ceremoniile bisericii.
Serviciul de hirotonire poate fi săvârșit doar de către un pastor hirotonit, acreditat de conferința locală/misiune/câmp. Ca un act de politețe, poate fi invitat și un alt pastor hirotonit, aflat în vizită, să ajute la ceremonie. Totuși, hirotonirea poate fi îndeplinită de pastorul hirotonit vizitator sau de pastorul pensionar hirotonit, doar pe baza unei cereri a slujbașilor conferinței locale/misiunii/câmpului.
Ceremonialul sfânt al hirotonirii trebuie să fie săvârșit cu simplitate, în prezența bisericii, și poate include o scurtă prezentare a slujbei de prezbiter, a calităților cerute și a datoriilor principale pe care prezbiterul este autorizat să le îndeplinească în biserică. După predică, pastorul, ajutat de alți pastori hirotoniți și/sau de prezbiterii locali hirotoniți, care participă la serviciu, va hirotoni pe prezbiter prin rugăciune și prin punerea mâinilor. Odată ce a fost hirotonit ca prezbiter al bisericii, nu mai este necesară o altă hirotonire la o realegere ca prezbiter sau la alegerea ca prezbiter în altă biserică, cu condiția să-și fi păstrat în biserică statutul de a fi în rânduială (regular standing). Cel care a fost hirotonit ca prezbiter este calificat să servească ulterior ca diacon.
Instruirea și pregătirea prezbiterilor – Asociația pastorală, în colaborare cu departamentele bisericii, promovează instruirea și pregătirea prezbiterilor bisericii locale. Totuși, pastorul are prima responsabilitate în instruirea prezbiterului local.
Lucrarea prezbiterului este numai pentru biserica locală – Autoritatea și lucrarea unui prezbiter hirotonit sunt restrânse la biserica în care a fost ales. Nu este permis ca un comitet al conferinței/misiunii/câmpului să voteze cu privire la un prezbiter al unei biserici locale, ca să i se acorde statutul care este oferit unui pastor hirotonit de a servi ca prezbiter în alte biserici. Dacă există necesitatea unui astfel de serviciu, comitetul conferinței/misiunii/câmpului poate recomanda bisericii sau bisericilor care cer serviciul unui prezbiter al unei alte biserici să‑l aleagă și să‑l invite să slujească și la ei. Astfel, prin alegere, o persoană poate sluji, când este necesar, în mai multe biserici, în același timp. Când se face o astfel de lucrare, aceasta trebuie îndeplinită numai cu sfatul comitetului conferinței/misiunii/câmpului. Totuși, această autoritate aparține bisericii, și nu comitetului conferinței/misiunii/câmpului. Singura cale prin care o persoană poate fi calificată să slujească Biserica pretutindeni este prin hirotonirea ca pastor al Evangheliei.
Promovarea tuturor ramurilor bisericii –Prezbiterul se află sub conducerea pastorului și, în cazul absenței pastorului, prezbiterul local este conducătorul spiritual al bisericii și este responsabil să promoveze toate departamentele și toate activitățile lucrării. Prezbiterul trebuie să mențină relații de ajutor reciproc cu toți ceilalți slujbașii ai bisericii.
Relația cu pastorul hirotonit – În cazul în care comitetul conferinței/misiunii/câmpului desemnează un pastor hirotonit să lucreze într‑o biserică, el devine slujbașul principal al acesteia, iar prezbiterul hirotonit devine ajutorul său. Lucrarea lor este strâns legată, ei trebuie să conlucreze armonios. Pastorul nu trebuie să își asume toate responsabilitățile, ci să le împartă cu prezbiterul (prezbiterii) local și cu ceilalți slujbași. Pastorul care servește biserica în mod regulat acționează ca președinte al comitetului. Totuși, există situații în care se recomandă ca prezbiterul să acționeze în această calitate. Lucrarea pastorală a bisericii va fi îndeplinită de amândoi. Prezbiterul/prezbiterii, în consfătuire cu pastorul, să ajute la îndeplinirea responsabilităților pastorale, ceea ce include: vizitarea membrilor bisericii, slujirea celor bolnavi, pregătirea sau conducerea serviciilor de ungere a bolnavilor și de binecuvântare a copiilor și încurajarea celor descurajați. Nu se poate accentua niciodată destul de mult lucrarea unui prezbiter, care, ca subpăstor, trebuie să manifeste un interes constant pentru turmă. Dacă pastorul numit este pastor asistent, biserica/bisericile pe care el o/le servește trebuie să‑l aleagă prezbiter.
Pentru că pastorul este numit în biserica locală de către conferință/misiune/câmp, el o slujește în calitate de lucrător al conferinței/misiunii/câmpului și este răspunzător în fața comitetului conferinței/misiunii/câmpului. Totuși, el menține o relație amabilă și de colaborare cu biserica, lucrând în armonie cu toate planurile și programele ei. Prezbiterul, fiind ales de biserica locală, este răspunzător în mod normal în fața bisericii și a comitetului ei.
Conducerea serviciilor bisericii –Sub călăuzirea pastorului sau în absența lui, prezbiterul răspunde de serviciile bisericii și trebuie fie să le conducă personal, fie să aranjeze ca altcineva să facă aceasta. Serviciile Cinei Domnului vor fi întotdeauna conduse de pastorul sau de prezbiterul hirotonit. Numai pastorii sau prezbiterii hirotoniți sunt calificați pentru această lucrare.
Pastorul slujește, de obicei, ca președinte al adunării administrative, și, în absența lui, prezbiterul trebuie să îndeplinească funcția de președinte.
Serviciul botezului –În absența unui pastor hirotonit, prezbiterul va cere președintelui conferinței/misiunii/câmpului să facă aranjamentele în vederea oficierii ceremoniei botezului pentru cei care solicită să se unească cu Biserica (vezi pag. 34-39). Un prezbiter al bisericii locale nu trebuie să oficieze serviciul botezului fără ca, mai întâi, să obțină permisiunea din partea președintelui conferinței/misiunii/câmpului.
Ceremonia căsătoriei – În cadrul ceremoniei căsătoriei, legământul dintre cei doi și declarația de căsătorie sunt oficiate numai de un pastor hirotonit, cu excepția acelor zone, cu privire la care comitetul diviziunii a luat o hotărâre să aprobe ca această ceremonie să fie săvârșită de pastori asistenți, aleși și hirotoniți ca prezbiteri în bisericile districtului lor. În cazul acesta, predica, rugăciunea sau rostirea binecuvântării pot fi oficiate de un pastor hirotonit, un pastor asistent sau un angajat al bisericii, având o altă funcție decât cea pastorală (în engl., commissioned minister, ceea ce face referire la cei angajați, cum ar fi profesorii care nu urmează să fie hirotoniți ca pastori – nota red.), sau un prezbiter local.
Conlucrarea cu conferința/misiunea/câmpul – Pastorul, prezbiterul/prezbiterii și toți slujbașii bisericii locale trebuie să conlucreze cu slujbașii și directorii de departamente ai conferinței/misiunii/câmpului în vederea îndeplinirii planurilor locale, ale uniunii, ale diviziunii și ale Conferinței Generale. Ei trebuie să informeze biserica despre toate colectele obișnuite sau speciale și să promoveze toate programele și activitățile bisericii.
Prezbiterul trebuie să lucreze foarte strâns cu casierul bisericii locale și să aibă în atenție ca toate fondurile conferinței/misiunii/câmpului să fie expediate prompt trezorierului conferinței/misiunii/câmpului, la timpul stabilit de conferință/misiune/câmp. Prezbiterul trebuie să acorde o atenție deosebită pentru ca raportul secretarului bisericii să fie trimis la timp secretarului conferinței/misiunii/câmpului, la sfârșitul fiecărui trimestru.
Prezbiterul trebuie să considere ca fiind importantă orice corespondență primită de la conferință/misiune/câmp. Scrisorile care conțin anunțuri către biserică trebuie prezentate la timpul potrivit.
În absența pastorului și în înțelegere cu el, primul prezbiter trebuie să urmărească alegerea delegaților la sesiunile conferinței/misiunii/câmpului și transmiterea numelor acestora la conferință/misiune/câmp de către secretar.
Prezbiterul trebuie să sfătuiască și să ajute pe toți slujbașii bisericii să‑și îndeplinească în mod conștiincios responsabilitățile în ceea ce privește conlucrarea cu conferința/misiunea/câmpul și să realizeze planurile și programele bisericii, veghind ca rapoartele să fie întocmite în mod corect și predate la timp.
Susținerea lucrării mondiale –O altă trăsătură importantă a lucrării prezbiterului este de a susține lucrarea misionară mondială. Aceasta să se facă printr-un studiu atent al lucrării mondiale și nevoile ei să fie prezentate bisericii. Prezbiterul să încurajeze pe membri să ia parte personal atât la susținerea, cât și la activitatea practică, în împlinirea misiunii. Printr‑o atitudine amabilă și plină de tact, prezbiterul va contribui mult la încurajarea generozității din partea membrilor bisericii, atât la serviciile obișnuite, cât și la Școala de Sabat.
Încurajarea oferirii zecimii – Ca unul care își dă zecimea cu credincioșie, prezbiterul poate face mult pentru a încuraja pe membrii bisericii să ofere zecimea cu credincioșie (vezi pag. 164-165, 228). Orice persoană care nu poate fi un exemplu în această problemă importantă nu trebuie să fie aleasă în poziția de prezbiter sau în oricare altă funcție în biserică. Oferirea zecimii poate fi încurajată prin prezentarea publică a privilegiului și a responsabilității ce decurg din Scriptură în ceea ce privește isprăvnicia și prin lucrarea personală cu membrii. O astfel de lucrare trebuie adusă la îndeplinire cu mult tact și într-o manieră folositoare. Prezbiterul trebuie să considere ca absolut confidențiale toate problemele financiare care îi privesc pe membrii bisericii și să nu furnizeze astfel de informații persoanelor neautorizate.
Distribuirea responsabilităților –În distribuirea îndatoririlor ce revin slujbașilor, să nu se pună o sarcină prea mare asupra lucrătorilor binevoitori, în timp ce alții, poate mai puțin talentați, sunt trecuți cu vederea. Trebuie să fie descurajată alegerea unei persoane în mai multe funcții, afară de cazul când acest lucru este necesar. În special prezbiterul trebuie să fie eliberat de alte poveri pentru a putea îndeplini în mod eficient numeroasele îndatoriri ale slujbei lui sfinte. În unele cazuri, ar putea fi recomandabil să i se ceară prezbiterului să conducă lucrarea misionară din biserică, dar lucrul acesta trebuie evitat dacă sunt și alte persoane înzestrate în acest domeniu.
Primul prezbiter –În bisericile cu un număr mare de membri, este recomandabil să se aleagă mai mult decât un singur prezbiter. Sarcinile slujbei pot fi prea grele pentru o singură persoană, așadar trebuie împărțite la mai multe persoane, după cum cere lucrarea. În cazul acesta, unul dintre ei va fi desemnat prim-prezbiter. Lucrarea trebuie să fie împărțită între ei, în armonie cu experiența și capacitățile lor.
Prezbiterul nu este delegat din oficiu – Pentru a servi ca delegat la sesiunea conferinței/misiunii/câmpului, prezbiterul trebuie să fie ales de către biserică. Un prezbiter nu este delegat din oficiu.
Limitarea autorității –Prezbiterul nu are autoritatea de a primi sau exclude membri ai bisericii. Acest lucru se face numai cu votul bisericii. Prezbiterul, împreună cu comitetul bisericii, poate doar să recomande bisericii să voteze ca o persoană să fie primită sau exclusă. (vezi pag. 40, 44-45)
Conducătorii bisericii
Uneori, în bisericile proaspăt organizate, alteori și în altele mai vechi, nu se află nimeni care să aibă experiența și calificarea necesare pentru a servi ca prezbiter. În astfel de împrejurări, biserica trebuie să aleagă o persoană care va fi numită conducător. În absența pastorului sau a unui slujitor desemnat de conferință/misiune/câmp, conducătorul poartă răspunderea serviciilor bisericii, inclusiv a adunărilor administrative. Conducătorul trebuie fie să conducă aceste activități, fie să aranjeze ca altcineva să facă lucrul acesta. Conducătorul bisericii nu poate oficia niciunul dintre serviciile ceremoniale ale acesteia, nu poate oficia botezul, Cina Domnului, ceremonia căsătoriei și nu poate prezida adunările administrative atunci când membrii sunt puși sub disciplină. Pentru astfel de adunări, trebuie să se ceară președintelui conferinței/misiunii/câmpului să trimită un pastor hirotonit pentru a le prezida.
Diaconul
Slujba de diacon este descrisă în Noul Testament (1 Tim. 3,8‑13), unde este folosit termenul grecesc „diaconos”, de unde derivă cuvântul din limba română „diacon”. Cuvântul grecesc este interpretat în diferite feluri ca însemnând servitor, slujitor, scriitor, însoțitor, iar în cercurile creștine a căpătat sensul specializat, la care ne referim acum – „diacon”. Sfintele Scripturi recunosc în mod clar slujba aceasta în biserica Noului Testament: „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus” (1 Tim. 3,13). Pe temeiul acestei autorități, biserica alege pe unii dintre membrii ei să slujească mai ales în mod practic, îngrijindu-se de diferitele aspecte ale lucrărilor bisericii, cât și de proprietatea bisericii.
Diaconul este ales ca slujbaș, servind pentru o perioadă de unul sau doi ani, după cum hotărăște biserica locală.
Importanța slujbei – În raportul cu privire la alegerea bărbaților care au ajuns să fie cunoscuți sub denumirea de cei șapte diaconi ai bisericii apostolice, așa cum este redat în Fapte 6,1‑8, ni se spune că au fost aleși și hirotoniți pentru a se ocupa de „treburile bisericii”.
Dar chemarea la slujba de diacon a inclus îndatoriri mai multe decât grija pentru comunitatea creștină, care se dezvolta repede. Diaconii erau angajați într‑o ramură importantă a lucrării Domnului, care cerea o calificare doar cu puțin mai prejos decât aceea a unui prezbiter (vezi 1 Tim. 3,8‑13). „Faptul că acești frați au fost rânduiți pentru lucrarea specială de a se îngriji de nevoile săracilor nu‑i excludea de la propovăduirea credinței. Dimpotrivă, ei erau întru totul calificați să instruiască pe alții în adevăr și ei s‑au angajat în lucrare cu multă seriozitate și succes” (Faptele apostolilor, pag. 75). Ștefan, primul martir creștin, și apoi Filip, numit ulterior „evanghelistul”, au fost printre primii șapte diaconi aleși în biserica creștină. (Fapte 6,5.6; 8,5‑26; 21,8)
Acest plan inspirat a avut ca rezultat un mare progres în zidirea bisericii primare. „Alegerea celor șapte [diaconi] pentru a supraveghea diferite ramuri ale lucrării s‑a dovedit o mare binecuvântare pentru biserică. Acești slujbași au acordat o atenție deosebită nevoilor individuale, cât și intereselor financiare generale ale bisericii și, prin modul de administrare prudent și prin exemplul lor evlavios, ei au fost un ajutor important pentru ceilalți slujbași în unirea diferitelor interese ale bisericii într‑un tot unitar.” (Faptele apostolilor, pag. 89)
Desemnarea diaconilor prin vot în biserica de astăzi aduce binecuvântări similare în administrarea bisericii, eliberând pe pastori, prezbiteri și pe alți slujbași de datoriile care pot fi îndeplinite de diaconi. „Timpul și puterea celor pe care, în providența Sa, Dumnezeu i‑a ales în poziții de conducere și răspundere în biserică, ar trebui să fie investite în probleme mai importante, care cer o înțelepciune deosebită și o inimă generoasă. Nu este planul lui Dumnezeu ca astfel de oameni să fie chemați să rezolve probleme minore, pe care alții sunt capabili să le rezolve.” (Idem, pag. 78)
Comitetul diaconilor –Acolo unde biserica are un număr suficient de diaconi care să justifice formarea unui comitet, este bine ca el să se organizeze, având pe primul diacon ca președinte, iar pe un alt diacon, ca secretar. Un astfel de comitet asigură distribuirea responsabilităților și coordonează contribuția diaconilor la bunul mers al bisericii. De asemenea, oferă un cadru de formare, unde bărbați tineri aleși reglementar ca diaconi pot fi instruiți în vederea îndeplinirii datoriilor lor. Primul diacon este membru al comitetului bisericii.
Diaconii trebuie să fie hirotoniți – Un diacon nou ales nu va începe să‑și exercite slujba până când nu a fost făcut serviciul de întărire prin binecuvântare de către un pastor hirotonit, acreditat de conferință/misiune/câmp.
Ceremonia sfântă a hirotonirii ar trebui să fie săvârșită de un pastor hirotonit, în prezența bisericii. Ea poate cuprinde o scurtă descriere a slujbei de diacon, calitățile care se cer de la un astfel de slujbaș al bisericii și principalele îndatoriri pe care va fi autorizat să le îndeplinească în biserică. După un scurt îndemn la credincioșie în serviciu, pastorul, ajutat de un prezbiter, acolo unde este cazul, va hirotoni pe diacon prin rugăciune și prin punerea mâinilor (vezi pag. 215). Dacă a mai fost hirotonit ca diacon și și‑a menținut calitatea de membru, nu este necesar să fie hirotonit din nou, chiar dacă s‑a transferat într‑o altă biserică. La expirarea mandatului, poate continua să servească în calitate de diacon, numai dacă este reales. Dacă cineva care a fost hirotonit ca prezbiter este ales diacon, nu mai este necesar să fie hirotonit și ca diacon, hirotonirea lui ca prezbiter cuprinzând și această slujbă.
Diaconii nu sunt autorizați să oficieze – Diaconul nu este autorizat să oficieze niciuna dintre ceremoniile bisericii și nici pe cea a căsătoriei. El nu poate prezida nicio adunare administrativă și nu poate să supună la vot primirea sau transferul de membri. Acolo unde biserica nu are pe nimeni autorizat să îndeplinească asemenea îndatoriri, biserica să contacteze pentru ajutor conferința/misiunea/câmpul.
Datoriile diaconilor –Lucrarea diaconilor implică o arie largă de servicii practice pentru biserică, și anume:
1. Asistarea serviciilor divine și a întâlnirilor –De obicei, la serviciile divine, diaconii sunt răspunzători să spună un bun venit membrilor și vizitatorilor când intră în biserică, ajutându‑i, dacă este nevoie, să‑și găsească locuri în sală. De asemenea, ei să fie gata să colaboreze cu pastorul și cu prezbiterul pentru buna desfășurare a întâlnirilor ce au loc în biserică.
2. Vizitarea membrilor – O sarcină importantă ce revine diaconilor este vizitarea membrilor acasă. În multe biserici, această acțiune este organizată prin împărțirea membrilor pe cartiere, desemnându‑se câte un diacon pentru fiecare zonă, așteptându-se ca el să viziteze fiecare familie, cel puțin o dată pe trimestru.
3. Pregătirea pentru serviciile divine de botez –Diaconii trebuie să‑și îndeplinească partea în pregătirile necesare pentru acest serviciu; nu trebuie să existe nici confuzie, nici întârziere.
4. Să ajute la ceremonia Sfintei Cine – La oficierea ceremoniei spălării picioarelor, diaconii sau diaconesele pun la dispoziție tot ceea ce este necesar pentru un serviciu ca acesta: prosoape, ligheane, apă (la o temperatură confortabilă, așa cum o cere ocazia), găleți etc. Ei vor avea grijă ca vasele și prosoapele folosite să fie spălate și puse la locul lor.
La sfârșitul Cinei Domnului, trebuie să se manifeste o deosebită grijă cu pâinea și vinul care au rămas după ce s‑au împărtășit toți din ele. Vinul binecuvântat care a rămas să fie vărsat într-un loc cuvenit, iar pâinea binecuvântată să fie îngropată, arsă sau depozitată într-o manieră cuvenită, dar în niciun caz să nu fie folosită în mod obișnuit.
5. Grija pentru bolnavi și săraci –O altă responsabilitate importantă a diaconilor este grija pentru bolnavi, ajutorarea celor săraci și nenorociți. Pentru această lucrare, se vor folosi bani din fondurile bisericii destinate nevoiașilor. Casierul, la recomandarea comitetului bisericii, va da diaconilor și diaconeselor tot ceea ce este necesar pentru aceste cazuri. Această lucrare cade în special în sarcina diaconilor și a diaconeselor, dar biserica trebuie să fie pe deplin informată despre aceste nevoi, pentru a-i înscrie pe cei nevoiași pe lista de ajutor.
6. Grija și păstrarea bunurilor bisericii – În anumite biserici, unde responsabilitatea pentru grija și păstrarea proprietăților bisericii nu este dată în grija unui comitet de construcție, diaconii poartă această responsabilitate.
Diaconeasa
Diaconesele au fost incluse în categoria slujbașilor bisericii creștine primare: „Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiță a bisericii din Chencrea; s‑o primiți în Domnul, într‑un chip vrednic de sfinți, și s‑o ajutați în orice ar avea trebuință de voi; căci și ea s‑a arătat de ajutor multora și îndeosebi mie”. (Rom. 16,1.2)
Diaconeasa este aleasă în slujbă pe termen de un an sau doi, conform hotărârii bisericii locale (vezi pag. 55). Nu este obligatoriu ca soția unui diacon ales să devină diaconeasă și nici nu este neapărat necesar să se aleagă ca diaconeasă soția unui diacon, numai pentru că soțul ei deține această slujbă. Diaconeasa va fi aleasă din punct de vedere al consacrării și pe baza altor calități, care o fac capabilă să îndeplinească îndatoririle acestei slujbe. Biserica poate organiza un serviciu adecvat de consacrare în slujbă a diaconesei de către un pastor acreditat de conferință/misiune/câmp.
Datoriile diaconeselor –Diaconesele servesc biserica printr‑o varietate de activități importante care includ:
1.Asistarea botezurilor– Diaconesele ajută la serviciile divine de botez, îngrijindu‑se de candidate atât înainte, cât și după ceremonie. De asemenea, ele dau sfat și ajutor necesare în ceea ce privește îmbrăcămintea potrivită pentru botez. Se vor procura costume făcute dintr‑un material adecvat. Diaconesele se vor îngriji ca îmbrăcămintea pentru botez să fie spălată și pusă de-o parte cu grijă pentru a fi folosită și în alte ocazii.
2. Pregătirile pentru serviciul Cinei Domnului – Diaconesele ajută la ceremonia spălării picioarelor și dau un ajutor special vizitatoarelor sau celor care s‑au atașat bisericii de curând. Este datoria diaconeselor să aranjeze tot ceea ce este necesar pentru acest serviciu – cum ar fi fața de masă, prosoapele etc. folosite în aceste ceremonii, spălarea și păstrarea acestora cu grijă.
Diaconesele fac pregătirile necesare pentru aranjarea mesei pentru Sfânta Cină, ceea ce include: pregătirea pâinii și a vinului, turnarea vinului, așezarea platourilor cu pâine nedospită și acoperirea mesei cu o față de masă, special rezervată pentru acest scop. Toate aceste lucrări trebuie terminate înainte de începerea serviciului divin.
3.Grija pentru bolnavi și săraci– Diaconesele trebuie să‑și împlinească partea în lucrarea de îngrijire a bolnavilor, a nevoiașilor și a celor nenorociți, colaborând cu diaconii în această lucrare.
Comitetul diaconeselor –Acolo unde au fost alese mai multe diaconese, să se formeze un comitet al diaconeselor, în care prima diaconeasă să funcționeze ca președinte, iar o alta, ca secretar. Acest comitet este autorizat să stabilească datoriile individuale ale diaconeselor și să conlucreze îndeaproape cu comitetul diaconilor, în special la vizitarea membrilor, întâmpinarea acestora și a vizitatorilor cu un bun venit.
Secretarul bisericii locale
O slujbă importantă –Secretarul bisericii deține una dintre cele mai importante slujbe de care depinde funcționarea eficientă a bisericii. Ca și ceilalți slujbași ai bisericii, secretarul este ales pe un an sau doi ani, după cum a hotărât biserica locală, (vezi pag. 55) dar, datorită atribuțiilor importante ale acestei slujbe, este înțelept să fie ales cineva care mai poate fi reales, pentru a asigura astfel continuitatea în păstrarea rapoartelor și trimiterea lor. În bisericile mari, dacă este necesar, pot fi aleși secretari asistenți. Secretarul slujește ca secretar al tuturor adunărilor administrative ale bisericii și trebuie să păstreze un raport exact al tuturor acestor întâlniri. Dacă, dintr‑un motiv oarecare, secretarul va absenta de la vreo întâlnire, să se ia măsuri ca asistentul său să fie prezent pentru a întocmi procesul-verbal.
Niciun nume adăugat sau șters din registru fără votul bisericii – Pentru fiecare adăugare sau ștergere a unui nume din registru trebuie să se ia votul bisericii, cu excepția membrilor decedați. Niciun nume nu trebuie să fie adăugat sau șters doar pe baza hotărârii comitetului. Secretarul nu are autoritatea să adauge sau să șteargă nume din registru fără votul bisericii. Când un membru a decedat, secretarul trebuie să înscrie, cât de curând posibil, în registrul de membri, data morții în dreptul numelui acestuia.
Transferul membrilor – Secretarul poartă corespondența cu membrii și cu alte biserici în vederea transferării membrilor.
Corespondența cu membrii – Secretarul trebuie să mențină legătura prin corespondență cu membrii absenți.
Scrisori de acreditare pentru delegații la sesiunea conferinței/misiunii/câmpului – Pe baza autorizării comitetului bisericii, secretarul emite delegații pentru toți cei aleși să reprezinte biserica la sesiunea conferinței locale/misiunii/câmpului și le trimite imediat secretarului conferinței/misiunii/câmpului. Toate formularele pentru registre, rapoarte, delegații, scrisori de recomandare etc. se obțin de la conferință/misiune/câmp.
Rapoartele trebuie trimise la timp – Este de datoria secretarului bisericii să trimită la timp rapoartele cerute. Unele dintre acestea sunt anuale, iar altele trimestriale. Este esențial ca să fie trimise secretarului conferinței/misiunii/câmpului în timpul specificat, întrucât aceste rapoarte sunt importante pentru acuratețea rapoartelor pregătite de alte organizații ale bisericii mondiale. Informațiile necesare pentru aceste rapoarte vor fi obținute de la casier, de la secretarul lucrării personale, de la primul diacon, de la secretarul Școlii de Sabat, de la responsabilul de tineret, de la profesorul școlii bisericii locale și din propriile rapoarte. (vezi nota 7 de la pag. 73)
Registrele bisericii –Secretarul bisericii este păstrătorul registrelor bisericii. Toate acestea trebuie păstrate cu grijă. Toate documentele și rapoartele diferiților slujbași sunt proprietatea bisericii. La expirarea mandatului, ele trebuie predate noului secretar ales, sau puse la dispoziția bisericii, ori de câte ori pastorul sau prezbiterul le cere.
Casierul bisericii
O lucrare sfântă – Casierul este chemat la o lucrare importantă și este ales, ca și ceilalți slujbași, pe o perioadă de un an sau doi, după cum a hotărât biserica locală. În bisericile mari, dacă e nevoie, este recomandabil să se aleagă casieri asistenți.
Casierul poate încuraja în mare măsură credincioșia în oferirea zecimii și poate să mărească spiritul de dărnicie din partea membrilor bisericii. Un sfat potrivit, dat în spiritul Învățătorului divin, va ajuta pe frați și pe surori să înapoieze cu credincioșie lui Dumnezeu zecimile și darurile, chiar și în timp de criză financiară.
Casierul, păstrătorul tuturor fondurilor bisericii – Casierul bisericii este păstrătorul tuturor fondurilor acesteia. Aceste fonduri cuprind: (1) fondurile pentru conferință/misiune/câmp, (2) fondurile bisericii locale și (3) fonduri care aparțin organizațiilor auxiliare ale bisericii locale.
Toate aceste fonduri (ale conferinței/misiunii/câmpului, ale bisericii locale și ale organizațiilor auxiliare) sunt depuse de către casier la o bancă sau la o instituție financiară, în contul bisericii, în afara cazului în care conferința/misiunea/câmpul autorizează un alt sistem. Acesta este un cont separat, care nu trebuie amestecat cu alte depuneri personale. Surplusul de fonduri ale bisericii poate fi depus cu autorizația comitetului bisericii în conturi de economii. Când se mânuiesc sume mari pentru construcții sau pentru proiecte speciale, comitetul bisericii poate autoriza conturi separate la bancă. Totuși, astfel de conturi să fie operate de către casier.
Fondurile conferinței/misiunii/câmpului – Fondurile conferinței/misiunii/câmpului, cum ar fi: zecimea, fondurile obișnuite pentru misiunea externă și toate fondurile pentru proiectele speciale ale conferinței/misiunii/câmpului și ale instituțiilor acesteia, sunt fonduri încredințate spre administrare. La sfârșitul fiecărei luni sau mai des, dacă este cerut de conferință/misiune/câmp, casierul bisericii trebuie să trimită trezorierului conferinței/misiunii/câmpului toate fondurile conferinței/misiunii/câmpului primite în decursul acelei perioade. Biserica nu poate împrumuta, folosi sau reține aceste fonduri ale conferinței/misiunii/câmpului pentru niciun motiv.
Fondurile Școlii de Sabat – Toate darurile Școlii de Sabat pentru misiune trebuie predate săptămânal casierului bisericii de către secretarul Școlii de Sabat. Casierul va păstra un raport corect al tuturor darurilor. Aceste fonduri pentru misiuni sunt trimise la biroul conferinței/misiunii/câmpului, așa cum se prevede în paragraful precedent. Fondurile pentru cheltuielile Școlii de Sabat vor fi predate săptămânal casierului bisericii, pentru a fi păstrate și folosite cu aprobarea comitetului Școlii de Sabat (vezi pag. 103) pentru cheltuielile obișnuite ale acestui departament.
Fondurile Asociației tinerilor adventiști –Fondurile Asociației tinerilor adventiști (ATA) cuprind atât fondurile Asociației de tineret (AT), cât și pe cele ale Asociației de juniori (AJ), dar ele vor fi păstrate separat în rapoartele casierului bisericii. Darurile asociației pentru misiuni și pentru lucrarea generală a bisericii sau pentru proiectele conferinței/misiunii/câmpului vor fi predate casierului bisericii de îndată ce au fost strânse, pentru a fi trimise trezorierului conferinței/misiunii/câmpului. Toate sumele strânse pentru cheltuielile asociației vor fi predate cu promptitudine casierului bisericii pentru a fi păstrate pentru asociație.
Fondurile de cheltuieli ale AT vor fi distribuite de casierul bisericii la cererea comitetului executiv al ATA (vezi pag. 111). Fondurile de cheltuieli ale AJ vor fi distribuite la cererea responsabilului AJ.
Fondurile bisericii locale – Fondurile bisericii includ cheltuielile pentru întreținere, pentru construcții sau reparații și fondurile pentru săraci și nevoiași. Aceste fonduri aparțin bisericii locale și sunt puse la dispoziția ei de către casier, numai cu autorizarea comitetului bisericii sau a adunărilor administrative ale bisericii. Totuși, casierul va plăti din aceste fonduri toate cheltuielile de întreținere a bisericii, autorizate de comitetul acesteia, cum ar fi: chiria, intendentul, apa, lumina, combustibilul, asigurarea, impozitul pentru teren etc. Casierul va avea grijă să obțină și să păstreze toate chitanțele pentru aceste cheltuieli.
Fondurile organizațiilor auxiliare – Fondurile organizațiilor includ sumele pentru programele sociale ale bisericii, pentru binefacere, Viața de familie, Asociația tinerilor adventiști, Societatea Tabita, cheltuielile Școlii de Sabat, acea parte a fondurilor pentru lucrarea de sănătate a bisericii și pot include și fondurile școlii bisericii. Toți banii primiți din partea acestor organizații și pentru ele sunt predați cu promptitudine casierului bisericii de către secretarul organizației respective sau de diaconi. Aceste fonduri aparțin organizațiilor auxiliare ale bisericii. Ele pot fi eliberate numai la cererea organizațiilor cărora le aparțin.
Casierul va elibera chitanțe pentru toate fondurile primite, inclusiv pentru cele predate de oricare organizație auxiliară a bisericii. La primirea banilor din partea casierului, secretarul organizației respective eliberează acestuia o chitanță.
Respectarea destinației fondurilor –Atunci când se face o colectă pentru lucrarea misionară mondială sau pentru vreo acțiune generală sau locală, toți banii puși în coșuleț (în afară de cazul când donatorul indică altceva) vor fi socotiți ca parte din acea colectă specială. Este de cea mai mare importanță ca toate colectele și darurile cu care membrii participă la un anumit fond să fie folosite în acel scop. Nici casierul bisericii, nici comitetul acesteia nu au autoritatea de a deturna vreo sumă de la obiectivul pentru care a fost oferită.
Fondurile organizațiilor auxiliare, din care o bună parte reprezintă donații pentru scopuri specifice, vor fi întrebuințate pentru lucrările organizațiilor respective. Ele sunt păstrate în grija casierului bisericii și nu trebuie împrumutate sau deturnate de casier sau comitetul de conducere de la obiectivul pentru care au fost colectate.
Când o organizație auxiliară își încetează activitatea, biserica poate hotărî, în cadrul adunării administrative obișnuite, ce să se facă cu banii rămași în contul acestei organizații.
Bani pentru comenzile personale de literatură –În locurile în care nu există un Centru adventist de carte, banii pentru comenzile personale de literatură, cărți, broșuri, reviste și abonamente pentru periodice sunt în grija casierului comunității.
Metodă cuvenită pentru plătirea banilor de către membri –Casierul trebuie să îndemne ca toți banii oferiți de membrii bisericii, alții decât cei strânși prin colecta obișnuită a bisericii, să fie puși în plicurile pentru zecimi și daruri, instruind pe fiecare membru să scrie lista diferitelor destinații și suma respectivă și să se asigure că banii din plic corespund cu totalul sumelor notate. Membrii trebuie să‑și scrie numele și adresa și să pună plicul în coșuleț sau să îl înmâneze casierului, care trebuie să păstreze aceste plicuri ce vor servi drept chitanțe până la revizia făcută de revizorul conferinței/misiunii/câmpului.
Membrii care își dau zecimea și darurile prin cec sau prin poștă trebuie să le trimită, oriunde legea permite, pe adresa bisericii și nu pe aceea a unei persoane.
Chitanțe pentru membrii bisericii –Se vor emite imediat chitanțe pentru toți banii primiți, indiferent cât de mică este suma, iar casierul bisericii va păstra o strictă evidență a tuturor acestor chitanțe și plăți. Toate darurile neincluse în plicuri vor fi numărate de casier în prezența unui alt slujbaș al bisericii, de preferință un diacon, căruia i se va da o chitanță.
Trimiterea fondurilor la conferință/misiune/câmp –Când se expediază bani la trezorierul conferinței/misiunii/câmpului, toate cecurile, mandatele sau banii vor fi trimiși pe adresa organizației și nu pe adresa unei persoane. Odată cu banii, se va trimite și copia din registrul casierului. Formularele de expediere vor fi puse la dispoziție de către conferință/misiune/câmp.
Păstrarea documentelor financiare –Trebuie să se elibereze documente financiare, chitanțe sau bonuri pentru toate fondurile primite și pentru cheltuieli, în concordanță cu sistemul autorizat de conferința locală /misiunea/câmpul.
Revizia registrelor –Trezorierul conferinței/misiunii/câmpului sau altă persoană numită de comitetul conferinței/misiunii/câmpului va face revizia documentelor financiare ale bisericii locale, de obicei o dată pe an. Registrele casierului bisericii și alte rapoarte financiare ce țin de lucrarea casierului, a secretarului Școlii de Sabat și a oricărei alte organizații pot fi inspectate oricând de revizorul conferinței/misiunii/câmpului sau de pastor, de conducătorul de district, de prezbiterul care conduce biserica sau de oricare altă persoană autorizată de comitetul bisericii, dar să nu fie puse, însă, la dispoziția unei persoane neautorizate.
Rapoartele tuturor fondurilor primite sau eliberate vor fi prezentate la adunările administrative regulamentare ale bisericii. Conducătorilor bisericii li se va da o copie a acestor rapoarte.
Atunci când se comunică numărul membrilor care dau zecimea, soția și copiii minori care nu au venituri, dar sunt membri ai bisericii, trebuie să fie considerați ca făcând parte din acest grup, alături de capul familiei, când acesta este cunoscut ca fiind credincios în această privință.
Relații confidențiale cu membrii bisericii –Casierul nu trebuie să uite că relațiile cu membrii sunt strict confidențiale. El trebuie să fie atent ca niciodată să nu facă vreo remarcă cu privire la zecimea dată de vreun membru sau la venitul acestuia, decât față de cei cu care împărtășește responsabilitatea slujbei. Dacă nu se respectă această regulă, va rezulta multă tulburare.
Responsabilul cu evidența celor interesați de credința bisericii
Este foarte important să se acorde fără întârziere o grijă deosebită celor care au devenit interesați de biserică prin lucrarea misionară. În acest scop, cu ocazia alegerii slujbașilor bisericii, trebuie să fie ales un coordonator, care poate fi unul dintre prezbiteri. Această persoană va fi membru al comitetului bisericii și al comitetului Departamentului Lucrare personală și va lucra direct cu pastorul și cu președintele acestui comitet. Responsabilitățile acestui slujbaș sunt următoarele:
1. Să țină evidența tuturor persoanelor interesate, care au fost contactate prin: servicii sociale, seceriș, evanghelizare publică, studii biblice, evanghelizare personală și grupe Maranatha (de mărturie personală), reviste ale Școlii de Sabat, evanghelizare prin literatură, programe de sănătate și temperanță, radio‑TV, literatură misionară distribuită de biserică.
2. Să colaboreze cu pastorul și responsabilul Departamentului Lucrare personală în vederea recrutării și instruirii de membri capabili să lucreze în activitățile de consolidare a acestora.
3. Să dea comitetului bisericii un raport lunar despre numărul celor interesați și despre numărul celor care au urmat un curs de consolidare. Când o persoană este suficient de interesată, acest lucru trebuie să-i fie cunoscut pastorului.
Retragerea calității de membru unui slujbaș
Când unui slujbaș al bisericii i se retrage calitatea de membru al bisericii și, mai târziu, este reprimit ca membru, reprimirea nu înseamnă reluarea responsabilităților sale în slujba pe care o avusese înainte.
Serviciul de consacrare
Toți slujbașii nou aleși ai bisericii locale pot fi cuprinși într‑un serviciu de consacrare, condus de un pastor autorizat sau acreditat. Dacă nu există un pastor, acest serviciu poate fi condus de un prezbiter hirotonit al bisericii locale.
NOTE
Aceste note conțin material explicativ cu privire la modul în care biserica locală trebuie să procedeze în probleme particulare. O biserică locală poate adopta căi alternative pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Totuși, asemenea metode alternative trebuie să fie în armonie cu principiile general acceptate ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
1. Implicarea fiecărui membru în slujire – Cuvântul biblic „laos”, din care provine denumirea de laici, include întregul popor al lui Dumnezeu, deci și clerul. Cuvântul poate fi folosit ca să însemne „asociați în slujire”. „Responsabilitatea de a aduce la îndeplinire misiunea încredințată de Domnul nu îi revine doar pastorului hirotonit. Fiecare persoană care a primit pe Hristos este chemată să lucreze pentru mântuirea semenilor.” (Faptele apostolilor, pag. 110)
„Dar fiecăruia dintre noi i s-a dat darul său, o parte cuvenită, oferită din mărinimia lui Hristos. De aceea Scriptura spune: ’S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor’.” (Efeseni 4,7.8)
Atunci când Isus S-a înălțat la cer, urmașilor Săi le-a fost dat Duhul Sfânt, care a adus fiecăruia un dar sau mai multe, în vederea slujiri: „Care dă fiecăruia în parte după cum voiește” (1 Cor. 12,11). Fiecare persoană care primește Duhul Sfânt primește un dar al slujirii desemnat de Duhul pentru a fi folosit în slujirea pentru Hristos. (Părți din acest material sunt citate din Manualul Pastorului, cap. 11, pag. 121.)
Duhul Sfânt ne îndeamnă să găsim o slujbă prin care darul poate fi folosit să servească altora și să-i atragă la Hristos. În cadrul acestui plan, nu există ierarhie. Fiecare persoană este un slujitor, îndeplinind o oarecare slujbă pentru care el sau ea a fost înzestrat în mod special.
O slujire bazată pe darurile primite – Fiecare membru al bisericii să fie implicat într-o slujire corespunzătoare, ca o parte a strategiei misionare generale a bisericii. Unele biserici pot decide să dea această însărcinare comitetului de numiri.
Pozițiile noi care nu sunt incluse în Manualul Biserici trebuie să fie aprobate de comitetul bisericii înainte de a se face nominalizările de comitetul de numiri. Fiecare nume de pe lista bisericii trebuie luat în considerare cu atenție și în spiritul rugăciunii. Fiecare membru trebuie consultat înainte de a-l implica pe el/ea într-o funcție a bisericii.
Este posibil să fie nevoie ca un comitet de numiri să funcționeze pe baze regulamentare de-a lungul anului, întâlnindu-se lunar sau săptămânal (depinde de mărimea bisericii) pentru a-și îndeplini însărcinarea. Unele biserici pot numi comitetul de numiri ca fiind comitetul dezvoltării slujirii și să lămurească faptul că există așteptări neobișnuite în implicarea totală a tuturor membrilor. Dacă acest comitet de numiri/comitetul dezvoltării slujirii este desemnat ca un comitet stabil, aceasta trebuie să se facă cu aprobarea bisericii, care, la rândul său, va vota aprobarea celor numiți.
Biserica poate alege alternativa să desemneze atât un comitet de numiri, cât și separat un comitet al dezvoltării slujirii. Comitetul de numiri va nominaliza persoanele care vor ocupa pozițiile regulamentare amintite în Manualul Bisericii, în timp ce comitetul dezvoltării slujirii va nominaliza pe toți ceilalți membri care să servească în slujbe corespunzătoare.
Resurse privind un curs de studii, bazate pe o înțelegere biblică a darurilor spirituale, sunt necesare bisericilor care încearcă să implice fiecare membru în slujire. Aceste resurse oferă instruire și instrumente necesare pentru comitetul dezvoltării slujirii. Cursul de studii este menit să folosească bisericilor care au ales să nu aibă un comitet al dezvoltării slujirii și care au optat pentru o abordare mai tradițională.
2. Lucrarea grupelor mici – Moise a organizat Israelul în grupe de câte zece oameni (Exod 18). Isus a ales un grup de doisprezece și a petrecut cu ei cea mai mare parte a lucrării Sale. El a învățat adesea pe alții în locuințe private (Matei 13,36; 17,25; Marcu 9,33; 10,10). Activitățile bisericii Noului Testament aveau în centrul lor grupele mici în privința părtășiei, studiului, a împărtășirii, a rugăciunii și a meselor comune. (Fapte 2,42.46)
În America de Nord și în multe alte părți ale lumii, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a început cu biserici locale foarte mici, grupe care s-au format în mod voluntar și se întâlneau în căminuri. Ellen G. White accentuează următoarele: „Formarea de grupe mici este o bază pentru efortul creștin și este un plan care mi-a fost prezentat de Unul care nu poate greși. Dacă există un număr mare de membri în biserică, fie ca membrii să fie organizați în grupe mici pentru a lucra, nu doar pentru membrii bisericii, ci și pentru necredincioși.” (Evangelism, pag. 115)
Încă de timpuriu, cum ar fi în 1871, Ellen G. White a scris anumite instrucțiuni concrete („Cum să conducem adunările”), care erau aceleași ca scop și procedeu ca și lucrarea grupelor mici de astăzi. (vezi Review and Herald, May 30, 1871, retipărit în Mărturii, vol. 2, pag. 577-582)
Viața corpului se află în celulele sale. Dacă moare celula, în final și corpul va muri. Dacă celulele sunt sănătoase, și corpul este sănătos. Când se înmulțesc celulele, corpul crește. Un studiu al mișcărilor bisericești arată că fiecare reînviorare a fost influențată de un acces ușor la Biblie și de strângerea credincioșilor în grupe mici, strâns legate.
Ocaziile de părtășie pentru studiul Bibliei
Scopul – Părtășiile pentru studiul Bibliei au în vedere atât revigorarea membrilor, cât și atragerea celor care nu sunt membri. Ele asigură ocazii excelente pentru a relua legătura cu membrii inactivi. Un aspect important al grupelor de felul acesta este părtășia. Atât mărimea redusă, cât și caracterul nonformal contribuie mai mult la părtășie decât programele obișnuite ale bisericii. Chiar și indivizii care nu sunt pregătiți să se identifice cu biserica se simt confortabil în atmosfera unui grup mic.
Formatul – Grupele să nu fie mai mici de patru sau mai mari de cincisprezece. Ei trebuie să se întâlnească regulat: săptămânal, la două săptămâni, sau cel puțin lunar. Ei se pot întâlni în căminuri, la locurile de muncă sau în sălile de întâlnire ale localității. În mod normal, întâlnirile durează o oră sau două și, de obicei, includ patru părți:
a) Momentul de părtășie. Grupul să plănuiască timpul de părtășie la începutul fiecărei întâlniri. Împărtășirea de bucurii, binecuvântări și dezamăgiri este o modalitate naturală pentru a începe adunările. Aceasta dă la o parte tensiunile, dă ocazia unor afirmații sincere și corecte și creează o atmosferă caldă. Cheia succesului este dialogul. Să nu se admită nimănui să domine grupul.
b) Studiul Bibliei. Grupul poate alege o carte a Bibliei sau poate folosi un ghid pentru studiul Bibliei. Membrii studiază părți cu privire la care au convenit și au studiat în timpul săptămânii și le discută împreună cu grupul cu ocazia întâlnirilor. Liderul stimulează la răspuns prin întrebări cum ar fi: „Ce spune autorul în acest text?” și „Ce îmi spune mie Dumnezeu prin acest pasaj?”
c) Rugăciunea. Grupul alcătuiește o listă cu subiecte de rugăciune, incluzând cereri și mulțumiri. Este important ca ei să se roage unul pentru altul, cât și pentru proiecte concrete, pentru ca grupul să fie implicat și interesat de ele. Să se dea timp pentru rugăciuni scurte fiecărei persoane care dorește să se roage.
d) Mărturia. Grupul să petreacă timp discutând ocaziile când au putut da mărturie, alegându-și programe în care să se poată implica. Să se facă planuri pentru aplicarea programelor și să se programeze adunări ulterioare care permit ca rezultatele mărturiei și experiențele să fie împărtășite. Să se aloce timp pentru instruirea membrilor grupului prin metode eficiente de mărturie misionară. În grupele unde participă de regulă membri inactivi ai bisericii sau cei care nu sunt membri, accentul să se pună pe strădania de a-i conduce la Isus Hristos.
Grupe de slujire
La biserică se pot întâlni grupe mici, alcătuite din persoane care manifestă un interes special pentru studiu. Exemplele următoare pot fi: familie, rolul de părinte, rezolvarea problemelor vieții, clase de studiu biblic despre sănătatea fizică, mintală și spirituală (aceste exemple nu sunt însă limitative). În cadrul Școlii de Sabat, se pot alcătui clase sub formă de grupe de suport pentru persoane cu nevoi specifice, cât și pentru grupe de activitate.
Grupe misionare
Biserica locală poate sponsoriza grupe mici, ca un prim pas în începerea lucrării într-o localitate fără prezență adventistă, în același fel în care ramuri ale Școlii de Sabat și întâlnirile în corturi au fost folosite de adventiștii de ziua a șaptea încă din secolul al XIX-lea.
Un grup mic care se adună într-un cămin pentru a studia Biblia, pentru părtășie și pentru închinare cere fonduri puține sau chiar deloc și dă la o parte bariera costurilor în privința promovării lucrării misiunii bisericii. Acolo unde conferința nu poate să-și permită finanțarea unui alt pastor, grupele misionare dintr-o zonă metropolitană sau dintr-o regiune rurală pot rămâne afiliate unei biserici stabile. Liderii grupului mic lucrează sub supravegherea pastorului de district.
Cum să începem
De obicei, comitetul Departamentului Lucrare personală inițiază slujirea grupelor mici și comitetele bisericii dau aprobarea finală în privința programului și a conducătorilor desemnați. Aceasta este o măsură de protecție împotriva apariției unor grupuri disidente.
Nu este nevoie ca pastorul să fie membru permanent al vreunui grup. Totuși, pastorul trebuie să aibă în supraveghere generală toate grupele. Cea mai mare contribuție a pastorului constă în recrutarea și instruirea liderilor care provin dintre membrii bisericii. Acești lideri laici invită prieteni, cunoscuți și vecini pentru a se alătura grupului.
La prima întâlnire să existe o declarație scrisă sau o înțelegere a grupului care explică scopul și regulile fundamentale ale grupului. Grupul să fie rugat să ajute la o formulare scurtă, concisă a acestui document, nu mai mare de o pagină. De obicei va include și o înțelegere cu privire la o întâlnire săptămânală pentru un anumit număr de săptămâni (de exemplu: 6, 10, 13, 26) și va face referire la participarea la fiecare întâlnire, exceptând cazurile de boală sau absență din localitate, studierea materialului desemnat în timpul săptămânii, păstrarea confidenței, abținerea de la a face declarații negative cu privire la alți oameni sau organizații și asumarea intenției de a invita noi persoane în grup. Cei care nu sunt pregătiți să susțină înțelegerea să aibă permisiunea să se retragă în mod decent.
3. Instruirea și pregătirea prezbiterilor locali – În timp ce pastorul are responsabilitatea principală pentru instruirea prezbiterilor locali, conferințele/misiunile/câmpurile sunt încurajate să programeze adunări periodice pentru instruirea acestora. Pentru susținerea unei relații de echipă între pastor și prezbiter, se recomandă ca și pastorii să participe la aceste întâlniri. Conducătorii de grupe, care îndeplinesc funcția de prezbiteri locali, trebuie să fie invitați și ei să ia parte la aceste întâlniri.
4. Ceremonia căsătoriei – În unele țări, pastorul are nevoie de o acreditare legală pentru a conduce un serviciu de căsătorie. În multe țări, el oficiază ceremonia în biserică, dar certificatul de căsătorie este semnat legal de către ofițerul de stare civilă, care asistă, de obicei, la declarația de căsătorie. În alte țări, pastorul nu poate săvârși deloc ceremonia, căci ea este considerată o responsabilitate a statului, fiind privită ca un contract civil. În astfel de cazuri, membrii noștri se retrag de obicei acasă sau într‑un loc de închinare, unde are loc un serviciu special, condus de pastor, care cere binecuvântarea Domnului asupra cuplului. (vezi pag. 184-186, 205-213)
5. Pregătirea pentru serviciul botezului – Diaconii trebuie să asiste la serviciile de botez, asigurând pregătirea tuturor lucrurilor și se îngrijesc de candidații pentru botez atât înainte, cât și după ceremonie.
6. Îngrijirea și păstrarea bunurilor bisericii – Este datoria diaconilor să vegheze ca locașul de închinare să fie curat și în bună stare, iar terenul pe care este situată biserica să fie atrăgător și păstrat curat. Este inclusă aici și asigurarea serviciului de pază. Pentru aceasta, mai ales în bisericile mari, se impune angajarea unui administrator. Diaconii vor recomanda comitetului o persoană potrivită, iar comitetul va vota angajarea sau va autoriza pe diaconi să o angajeze. Pentru toate cheltuielile mai importante de reparații trebuie să se ceară aprobarea comitetului. Toate chitanțele pentru reparații, pentru apă, lumină, combustibil etc. vor fi aduse la casierul bisericii pentru a fi decontate.
7. O slujbă importantă – Aceste procese-verbale trebuie să fie înscrise într‑un registru de procese-verbale sau într‑o altă formă de înregistrare adoptată de biserică, menționându‑se ora și data întâlnirii, numărul participanților și toate hotărârile luate. Secretarul va face o listă a comitetelor numite la aceste întâlniri, dând președintelui lista membrilor fiecărui comitet, menționându‑se termenele și planul lucrării care se cere îndeplinită. Registrul de procese-verbale poate fi procurat de la Centrul Adventist de Carte sau, în anumite țări, de la casa de editură.2
Acest registru conține o secțiune pentru înregistrarea membrilor bisericii, menționându‑se data și modul în care au fost primiți sau îndepărtați. Numele trebuie să fie înregistrate în mod cronologic, iar datele fiecărei persoane vor fi înregistrate și în secțiunea în care sunt păstrate procesele-verbale. Înregistrarea membrilor bisericii trebuie să fie păstrată la zi și cu exactitate pentru a reflecta situația oficială a membrilor3 .
8. Păstrarea legăturii cu membrii prin corespondență – Secretarul trebuie să mențină legătura prin corespondență cu membrii absenți, trimițându‑le date importante cu privire la progresul bisericii și încurajându‑i să raporteze la rândul lor despre propriile activități creștine din fiecare trimestru. Este de dorit ca secretarul să le scrie acestora cât mai frecvent.
9. Rapoartele trebuie trimise la timp –Toate rubricile trebuie să fie completate. Trebuie să se acorde o atenție deosebită transferului membrilor primiți sau șterși din registru din diferite motive, așa cum indică rubricile respective. Secretarul conferinței/misiunii/câmpului trebuie să ofere un raport trimestrial secretarului uniunii de conferințe, iar acesta trebuie să raporteze diviziunii. Secretarul diviziunii raportează Conferinței Generale despre aceste probleme importante. Orice omisiune sau întârziere a acestor rapoarte afectează în mod serios lucrarea, la toate nivelurile. Raportarea cu credincioșie a tuturor detaliilor specificate în formulare ajută în mare măsură la păstrarea unei evidențe corecte a lucrării mondiale.
10. Banii pentru comenzile personale de literatură – În locurile în care nu există un centru adventist de carte, membrii bisericii vor pune într-un plic banii lor pentru comenzile personale de literatură – cărți, broșuri, reviste și abonamente pentru periodice – împreună cu comanda respectivă, și îl vor înmâna secretarului Departamentului Lucrare personală. Casierul va trimite atât comanda, cât și banii, la Centrul Adventist de carte sau la casa de editură, în concordanță cu sistemul adoptat de conferință/misiune/câmp. La încheierea fiecărui trimestru, secretarul Departamentului Lucrare Personală va întocmi un raport pe care îl va prezenta bisericii la adunarea administrativă trimestrială cu privire la situația contului la Centrul adventist de carte și/sau Casa de Editură și va da o copie casierului bisericii.
Sursa: www.adventist.ro
