Principii generale
Închinarea spirituală –„Deși Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini omenești, El onorează cu prezența Sa adunările copiilor Săi. El a făgăduit că atunci când ei se adună să‑L caute, să‑și recunoască păcatele și să se roage unul pentru altul, Se va întâlni cu ei prin Duhul Sfânt. Dar aceia care se adună să se închine Lui trebuie să îndepărteze din viața lor orice lucru rău. Dacă nu se închină Lui în duh și în adevăr și în frumusețea sfințeniei, venirea lor laolaltă nu va fi de niciun folos. Despre aceștia, Domnul declară: ’Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine’ (Mat. 15,8.9). Aceia care se închină lui Dumnezeu trebuie să I se închine ’în duh și în adevăr, căci astfel de închinători dorește și Tatăl’ (Ioan 4,23).” (Profeți și regi, pag. 50)
Scopul serviciilor și adunărilor bisericii – Experiența creștinului este una a renașterii spirituale, a împăcării pline de bucurie, a misiunii credincioase și a ascultării smerite de Dumnezeu (2 Corinteni 5,17; Filipeni 2,5‑8). Prin tot ce face și prin participarea sa la serviciile și adunările bisericii, credinciosul dă o mărturie despre noua sa viață în Hristos și face parte bisericii de darurile sale în Duhul. Scopul serviciilor și adunărilor bisericii este de a aduce închinare lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa creatoare și pentru toate beneficiile mântuirii Sale, de a înțelege Cuvântul Său, învățăturile Sale și planurile Sale, de a avea părtășie unii cu alții în credință și iubire, de a mărturisi despre credința personală în jertfa ispășitoare a lui Hristos de pe cruce și de a învăța cum să împlinim însărcinarea Evangheliei de a face ucenici în toată lumea. (Matei 28,19.20)
Respect pentru locașul de închinare – „Pentru sufletul umil și credincios, casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului. Cântarea de laudă, rugăciunea, cuvintele rostite de reprezentanții lui Hristos sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a pregăti un popor pentru Biserica de sus, pentru acea închinare măreață, la care nu poate participa nimic întinat.
Creștinii pot învăța de la sfințenia sanctuarului pământesc cum trebuie să considere locul în care Se întâlnește Domnul cu poporul Său… Dumnezeu Însuși a dat dispoziții cu privire la serviciul Său, înălțându‑l mai presus de tot ce este vremelnic.
Căminul este sanctuarul familiei, cămăruța sau pădurea este locul cel mai retras pentru închinarea personală, iar Biserica este sanctuarul comunității. Trebuie să existe reguli cu privire la timpul, locul și modul închinării. Nimic din ceea ce este sfânt, nimic din ceea ce privește închinarea lui Dumnezeu nu trebuie tratat cu neglijență sau indiferență. Pentru ca oamenii să facă tot ce pot mai bine pentru lauda lui Dumnezeu, adunările trebuie să fie de așa natură, încât mintea lor să facă o distincție clară între ceea ce este sfânt și ceea ce este comun. Cei care au vederi largi, aspirații și cugetări nobile sunt cei care pot îndrepta gândirea oamenilor către lucrurile cerești. Fericiți sunt cei care au un sanctuar, impunător sau umil, în oraș sau în peșterile munților, într‑o căsuță modestă sau în pustie. Dacă acesta este tot ce pot ei oferi mai bun Domnului lor, El va binecuvânta locul cu prezența Sa și acesta va fi sfânt pentru Domnul oștirilor.” (Mărturii, vol. 5, pag. 491‑492)
Copiii să învețe respectul – „Părinți, înălțați standardul creștinismului în mintea copiilor voștri; ajutați‑i să‑L integreze pe Isus în experiența lor zilnică, învățați‑i să aibă cel mai profund respect pentru casa Domnului și să înțeleagă că, atunci când pășesc în ea, inimile lor trebuie să fie sensibilizate și copleșite de gânduri ca acestea: Dumnezeu este prezent aici, aceasta este casa Lui. Trebuie să am gânduri curate și cele mai sfinte motive. Nu trebuie să fiu mândru, invidios, gelos, nu trebuie să am bănuieli, ură sau înșelăciune în inima mea, căci eu vin în prezența Dumnezeului celui sfânt. Aici este locul unde Se întâlnește Dumnezeu cu poporul Său și‑l binecuvântează. Cel Preaînalt și Sfânt, a cărui locuință este veșnică, privește la mine, îmi cercetează inima și citește cele mai ascunse gânduri și fapte ale vieții mele.” (Idem, pag. 494)
Bună-cuviință și liniște în locașul de închinare –„Când creștinii pășesc în locul de închinare, trebuie să facă aceasta cu bună-cuviință, mergând fiecare liniștit la locul lui… Conversațiile de rând, șoapta și râsetele nu sunt îngăduite în casa Domnului, nici înainte, nici după serviciul divin. Închinătorii trebuie să se caracterizeze printr‑o evlavie arzătoare și activă.
Dacă trebuie să aștepte câteva minute până la începerea serviciului, credincioșii să păstreze un adevărat spirit de devoțiune prin meditație tăcută. Să‑și înalțe inima spre Dumnezeu în rugăciune ca serviciul de închinare să poată fi o binecuvântare deosebită pentru inimile lor și să conducă la convingerea și la convertirea altor suflete. Ei trebuie să‑și aducă aminte că în clădire se află mesageri cerești. Noi toți pierdem mult din plăcuta comuniune cu Dumnezeu prin neliniștea noastră, prin neglijarea momentelor de meditație și de rugăciune. Trebuie să ne examinăm starea spirituală adesea, iar mintea și inima vor fi atrase spre Soarele neprihănirii. Dacă cei ce vin în locașul de închinare manifestă un respect adevărat pentru Domnul și dacă păstrează continuu în minte faptul că se află în prezența Lui, va fi o dulce elocvență în această tăcere… Șoapta, râsul și discuțiile, care sunt nevinovate în altă parte, nu sunt potrivite în locul unde este adorat Dumnezeu. Mintea trebuie pregătită să audă Cuvântul lui Dumnezeu pentru a i se acorda importanța cuvenită și pentru a impresiona în mod potrivit inima.” (Idem, pag. 492)
Pregătirea adunărilor bisericii – Fiecare biserică își va programa serviciile și întâlnirile după cum este necesar. Cele mai importante ocazii pentru închinare și studiu sunt serviciul de închinare din Sabat, serviciul Cinei Domnului, adunarea de rugăciune, Școala de Sabat, întâlnirea tinerilor și adunarea misionară. De asemenea, sunt esențiale întâlnirile care tratează problemele administrative ale bisericii.
Ospitalitatea –În fiecare biserică trebuie cultivat un spirit de ospitalitate. Nimic nu este atât de ucigător pentru viața spirituală a unei biserici ca o atmosferă rece, formală, care alungă ospitalitatea și părtășia creștină. Membrii trebuie să cultive acest element esențial al vieții și experienței creștine. Acesta trebuie manifestat mai ales la serviciul divin. Fiecare vizitator care vine să se închine cu noi trebuie să fie primit în mod cordial și făcut să se simtă bine-venit. Este datoria slujbașilor bisericii de a stabili pe cineva care să dea o atenție deosebită primirii vizitatorilor care participă la serviciile bisericii. „Nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” (Evrei 13,2)
Vorbitori neautorizați în bisericile noastre –Pastorul, prezbiterul sau un alt slujbaș al bisericii nu trebuie să invite, în nicio împrejurare, necunoscuți sau alte persoane neautorizate pentru a conduce serviciile de închinare din bisericile noastre. Persoanelor care au fost înlăturate din lucrarea pastorală, care au fost excluse din biserică în alte locuri sau celor care nu au nicio autoritate din partea bisericii nu trebuie să li se permită accesul la amvoanele noastre, chiar dacă folosesc cuvinte ademenitoare. În privința aceasta, trebuie să dăm pe față o atenție deosebită. Persoanele vrednice de încrederea bisericii vor fi oricând în stare să se identifice, prezentând scrisori de acreditare. Uneori, adunările noastre vor fi vizitate de persoane oficiale sau de conducători civili. Toți ceilalți vor fi excluși de la amvon, dacă nu se obține permisiunea de la conferință/misiune/câmp. Fiecare prezbiter, pastor și președinte de conferință/misiune/câmp are datoria să vegheze ca această regulă să fie îndeplinită. (vezi pag. 148,151,221-224)
Locul muzicii în închinare
Locul muzicii în închinare – „Muzica poate fi o mare putere în slujba binelui, dar noi nu folosim în mod deplin această latură a închinării. În mod general, se cântă din impuls sau pentru a face față unor situații speciale; alteori, cei care cântă fals sunt lăsați necorectați, cântarea pierzându‑și efectul asupra minților celor prezenți. Muzica trebuie să aibă frumusețe, patos și putere. Fie ca vocile să se înalțe în cântări de laudă și de consacrare. Dacă este posibil, folosiți instrumente muzicale și faceți ca armonia plină de măreție să se înalțe la Dumnezeu ca o jertfă plăcută.” (Mărturii, vol. 4, pag. 71)
Cântați cu inima și cu mintea –„În eforturile lor de a-i câștiga pe oameni, solii lui Dumnezeu nu trebuie să folosească metode profane. La adunările care au loc, ei nu trebuie să depindă de cântăreți din afara bisericii și de manifestări teatrale pentru a trezi interesul. Cum s‑ar putea aștepta ca cei care nu au niciun interes pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care n‑au citit niciodată din el cu dorința de a‑i înțelege adevărurile, să cânte cu inima și cu mintea? Cum ar putea inimile lor să fie în armonie cu mesajul cântării sfinte? Cum ar putea corul îngeresc să se unească cu o cântare care nu este decât o formă?
În întâlnirile care au loc, să fie ales un număr de persoane care să cânte. Cântarea să fie acompaniată cu talent, de instrumente muzicale. Să nu ne opunem folosirii instrumentelor muzicale în lucrarea noastră. Această parte a serviciului trebuie să fie condusă cu atenție, căci prin cântare se aduce laudă lui Dumnezeu.
La cântare nu trebuie să participe doar un număr restrâns de persoane, ci, ori de câte ori este posibil, să participe întreaga adunare.” (Idem, vol. 9, pag. 143,144)
Alegerea dirijorilor de cor –La alegerea dirijorilor de cor sau a celor care răspund de partea muzicală a serviciilor divine ale bisericii se va proceda cu cea mai mare atenție. Pentru această parte a lucrării bisericii se vor alege doar persoane cunoscute ca fiind deplin consacrate. Selectând conducători neconsacrați, se poate face un mare rău. Aceia cărora le lipsește capacitatea de a judeca în privința selectării muzicii curate și corespunzătoare pentru serviciile divine să nu fie aleși. Muzica lumească sau cea de un caracter îndoielnic nu trebuie să se introducă niciodată în cadrul serviciilor noastre divine.
Dirijorii de cor trebuie să lucreze în colaborare strânsă cu pastorul sau cu prezbiterul bisericii, pentru ca ceea ce se cântă să fie în armonie cu tema predicii. Dirijorul corului se află sub conducerea pastorului sau a prezbiterilor bisericii și nu lucrează independent de ei. Conducătorul de cor trebuie să se sfătuiască cu ei nu numai în ceea ce privește piesele muzicale care vor fi prezentate, ci și în alegerea coriștilor și a instrumentiștilor. Conducătorul corului nu este din oficiu un membru al comitetului bisericii.
Membrii corului bisericii – Muzica sfântă este o parte importantă din închinarea publică. Biserica trebuie să manifeste multă grijă în alegerea membrilor corului și a altor muzicieni care vor reprezenta corect principiile bisericii. Membrii corului și ceilalți muzicieni ocupă o poziție vizibilă în cadrul serviciilor bisericii. Capacitatea lor de a cânta este numai una dintre calitățile pe care trebuie să le aibă. Este de preferat ca ei să fie membri ai bisericii, ai Școlii de Sabat sau ai Asociației tinerilor adventiști, care, prin înfățișarea și prin felul lor de a se îmbrăca, se conformează standardelor bisericii, constituind un exemplu de modestie și bună-cuviință. Persoane consacrate cu un caracter exemplar, îmbrăcați cuvenit, asigură o influență pozitivă atunci când sunt implicați în programele muzicale ale serviciilor. Orice plan cu privire la purtarea de robe pentru cor rămâne o problemă opțională a bisericii.
Bisericile pot alege să aibă mai multe coruri. Organizarea corurilor de copii trebuie să fie încurajată ca un mijloc potrivit pentru dezvoltarea spirituală, crearea unor legături a acestora cu biserica pentru activitățile misionare.
Serviciile divine din Sabat
Școala de Sabat – Școala de Sabat a fost numită pe drept „biserica la studiu”. Ea este unul dintre cele mai importante servicii divine, legate direct de misiunea bisericii. În fiecare Sabat, cea mai mare parte a membrilor noștri și mii de prieteni interesați se întâlnesc în cadrul Școlii de Sabat pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu într‑un mod sistematic. Toți membrii bisericii trebuie încurajați să participe la Școala de Sabat și să invite vizitatori. Fiecare Școală de Sabat ar trebui să ofere programe potrivite fiecărei vârste. Materiale și resurse au fost concepute cu scopul de a ajuta în această lucrare importantă și sunt puse la dispoziție de către conferință/misiune/uniune/diviziune. În mod obișnuit, durata acestui serviciu divin este de o oră și zece minute. Totuși, aceasta nu împiedică vreo biserică să stabilească o durată mai lungă sau mai scurtă, dacă acest lucru este dorit. În organizarea programului, să se aibă grijă, totuși, să rămână cel puțin treizeci de minute pentru studiul biblic.
Serviciul de închinare – Serviciul de închinare din Sabat este cel mai important dintre toate adunările bisericii. Cu această ocazie, membrii se adună săptămânal pentru a se uni în închinare către Dumnezeu, cu un spirit de laudă și de mulțumire, pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a strânge putere și har ca să ducă luptele vieții și să afle voia lui Dumnezeu pentru ei în ceea ce privește câștigarea de suflete. Întregul serviciu de închinare trebuie să se caracterizeze prin respect, simplitate și punctualitate.
Sfințenia orei de închinare din Sabat –Închinarea adusă lui Dumnezeu este înălțătoare, cea mai sfântă experiență posibilă pentru oameni și, de aceea, să se dea cea mai mare atenție în plănuirea acestui serviciu.
„Nu oare datoria ta să-ți folosești îndemânarea, să studiezi și să planifici sârguință și plănuire în coordonarea întâlnirilor religioase, ca ele să fie conduse în așa fel, așa încât să aducă cel mai mare bine și să lase cea mai bună impresie asupra celor care participă?” (Ellen G. White, Review and Herald, 14 april. 1885, pag. 225)
„Dumnezeul nostru este un Tată plin de bunătate și de milă. Serviciul pe care I‑l aducem nu trebuie să fie privit ca un exercițiu care să întristeze inima și să descurajeze. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm Domnului și să luăm parte la lucrarea Lui… Hristos, și El răstignit, ar trebui să fie tema contemplării, conversației și celor mai îmbucurătoare emoții… Când ne exprimăm recunoștința, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oștilor cerești. ’Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește’ (Ps. 50,23). Să venim, deci, înaintea Creatorului nostru cu bucurie și reverență, cu ’mulțumiri și cântări de laudă’ (Is. 51,3).” (Calea către Hristos, pag. 103 – 104)
Forma serviciului divin – Serviciul de închinare din Sabat dimineață are două părți importante: laudă și adorare exprimate prin cântare, rugăciune și daruri, și apoi solia din Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi nu prescriem o formă sau o ordine fixă pentru serviciul de închinare publică. De obicei, un program scurt este mai potrivit cu adevăratul spirit de închinare. Să se evite introducerile prea lungi. Deschiderea să nu consume în niciun caz timpul necesar pentru închinare și pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Anunțurile – Să se acorde multă atenție duratei și caracterului anunțurilor în timpul serviciului din Sabat. Dacă ele se referă la probleme care nu au nicio legătură cu închinarea din Sabat sau cu lucrarea bisericii, pastorii și slujbașii bisericii le vor evita, menținând chiar în această privință adevăratul spirit de închinare și de respectare a Sabatului. Multe dintre bisericile noastre mai mari tipăresc buletine cu desfășurarea serviciului divin, în care includ și anunțurile săptămânii. Acolo unde se face acest lucru, nu mai este nevoie de anunțuri orale. Unde nu se poate altfel, este bine ca anunțurile să se facă înainte de începerea serviciului divin.
De asemenea, trebuie să se acorde o atenție cuvenită diferitelor departamente ale bisericii, promovându‑se interesele pentru care ele sunt responsabile, dar să se aibă grijă atunci când se stabilește ceea ce au de prezentat pentru a se asigura timpul necesar predicării soliei Cuvântului lui Dumnezeu.
Rugăciunea publică –„Hristos a imprimat ucenicilor Săi ideea că rugăciunea lor trebuie să fie scurtă, exprimând exact ceea ce doresc și nimic mai mult… Un minut sau două minute sunt suficiente pentru o rugăciune obișnuită.” (Mărturii, vol. 2, pag. 581)
„Când vă rugați, fiți scurți și treceți direct la obiect. Nu țineți Domnului o predică prin rugăciunile voastre lungi.” (Idem, vol. 5, pag. 201)
„Fie ca cei care se roagă și cei care vorbesc în public să pronunțe cuvintele clar, distinct și în tonalități uniforme. Dacă este înălțată cum se cuvine, rugăciunea este o mare putere spre bine. Ea este unul dintre mijloacele folosite de Domnul pentru a transmite oamenilor comorile prețioase ale adevărului. Însă, din cauza rostirii ei defectuoase, rugăciunea nu este ceea ce ar trebui să fie. Satana se bucură atunci când rugăciunile care se înalță către Dumnezeu abia se aud. Fie ca poporul lui Dumnezeu să învețe să vorbească și să se roage într‑un mod care să reprezinte corect marile adevăruri pe care le are. Mărturiile prezentate și rugăciunile rostite să fie clare și distincte. Astfel, Dumnezeu va fi glorificat.” (Idem, vol. 6, pag. 382)
Serviciul Cinei Domnului
În Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, serviciul Cinei Domnului este celebrat, în mod obișnuit, o dată pe trimestru. Acesta include rânduiala spălării picioarelor și Cina Domnului. El ar trebui să fie cel mai sfânt serviciu divin și o ocazie de bucurie atât pentru adunare, cât și pentru pastor sau prezbiter. Conducerea lui este, fără îndoială, una dintre cele mai sfinte datorii la care este chemat un pastor sau un prezbiter. Isus, marele Răscumpărător al lumii, este sfânt. Îngerii declară: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Cel Atotputernic, care era, care este și care vine”. Așadar, dacă Isus este sfânt, simbolurile care reprezintă trupul și sângele Său sunt și ele sfinte. Deoarece Însuși Domnul a ales aceste simboluri pline de semnificație profundă – acela al pâinii nedospite și al vinului nefermentat – și a folosit cel mai simplu mijloc de spălare a picioarelor ucenicilor, să fie o mare reținere în a se introduce simboluri și maniere alternative (decât în condiții de necesitate extremă), pentru a nu se pierde semnificația originală a serviciului divin. În aceeași măsură trebuie să se acorde atenție programului Cinei Domnului și rolurilor consacrate ale pastorilor, prezbiterilor, diaconilor și diaconeselor în serviciul de împărtășire, ca nu cumva prin vreo înlocuire sau vreo inovație să se încurajeze tendința ca ceea ce este sfânt să devină profan. Individualismul și independența în acțiune și practică ar putea deveni expresia neluării în seamă a unității și părtășiei bisericii la această ocazie de cea mai mare binecuvântare și sfințenie. Dorința de schimbare a rânduielilor legate de Sfânta Cină i-ar putea neutraliza caracterul comemorativ al acestui serviciu instituit de Însuși Domnul, înainte de patimile Sale.
Serviciul Cinei Domnului este la fel de sfânt astăzi ca și atunci când a fost instituit de Isus Hristos. Isus este încă prezent când se celebrează această rânduială sfântă. Citim: „Tocmai în aceste întocmiri ale Sale, Hristos Se întâlnește cu poporul Său și îi fă putere prin prezența Sa.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656)
Ceremonia spălării picioarelor –„Acum, după ce a spălat picioarele ucenicilor, El a zis: ’Eu v‑am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu’. Prin cuvintele acestea, Hristos nu recomanda doar simpla ospitalitate. Se avea în vedere mai mult decât simpla spălare a picioarelor oaspeților de praful drumului. Hristos instituia acum o slujbă religioasă. Prin fapta Domnului, ceremonia aceasta a umilinței a devenit una dintre rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici pentru a se păstra în minte totdeauna învățătura Lui despre umilință și slujire.
Această orânduire a fost instituită de Hristos ca o pregătire pentru Cine Domnului. Câtă vreme se cultivă mândria, discordia și lupta pentru întâietate, inima nu poate să intre în părtășie cu Hristos. Noi nu suntem pregătiți să primim împărtășirea cu trupul și sângele Lui. De aceea, Hristos a rânduit ca, mai înainte, să se comemoreze scena umilinței Sale.” (Idem, pag. 650)
„Prin actul spălării picioarelor ucenicilor, Hristos a săvârșit o curățire mai profundă, aceea a spălării inimii de pata păcatului. Cel care participă simte o nevrednicie în ceea ce privește acceptarea emblemelor sfinte, înainte ca să fi experimentat curățirea care face ca cineva să fie „curat de tot” (Ioan 13,10). Isus dorea să îndepărteze prin spălare „înstrăinarea, gelozia și mândria din inima lor… Mândria și interesul egoist născuseră despărțire și ură, dar Isus îndepărtase prin spălare toate acestea… Privind la ei, Isus putea să zică: ’Voi sunteți curați’.” (Idem, pag. 646)
Experiența spirituală care stă în centrul ceremoniei spălării picioarelor o înalță de la un obicei comun la o orânduire sfântă. Ea transmite o solie de iertare, de acceptare, de siguranță și de solidaritate, în primul rând dinspre Hristos spre credincios, dar și între credincioși. Această solie își găsește expresia printr‑o atmosferă de umilință.
Pâinea nedospită și vinul nefermentat –„Hristos Se află încă la masa pe care s‑a împărțit cina pascală. Pâinile nedospite folosite la Paște sunt în fața Sa. Vinul pascal, neatins de ferment, se află pe masă. Hristos folosește aceste simboluri pentru a reprezenta jertfa Sa fără pată. Niciun lucru stricat prin fermentare, simbol al păcatului și al morții, nu ar putea să reprezinte ‘Mielul fără cusur și fără prihană’ (1 Petru 1,19)” (Idem, pag. 547)
Nici vinul, nici pâinea nu conțineau vreun element de fermentație, căci în seara primei zile a Paștelui evreiesc, tot aluatul sau fermentul era îndepărtat din locuințele lor (Ex. 12,15.19; 13,7). De aceea, la Cina Domnului se vor folosi numai sucul de struguri nefermentat și pâinea nedospită; să se acorde deci o atenție deosebită în procurarea acestora. În regiunile mai izolate ale lumii, unde nu se găsește suc sau concentrat de struguri, conferința/misiunea/câmpul va oferi sfat și ajutorul lor pentru obținerea acestuia.
Un memorial al crucificării – „Prin participarea la Cina Domnului, prin pâinea frântă și rodul viței, noi vestim moartea Domnului până va veni El. Astfel, scenele suferințelor și morții Lui sunt împrospătate în mintea noastră.” (Experiențe și viziuni, pag. 217)
„Când primim pâinea și vinul, care simbolizează trupul frânt al lui Hristos și sângele Lui vărsat, în imaginație, ne alăturăm la scena împărtășirii din camera de sus. Ni se pare că trecem și noi prin grădina sfințită de agonia Celui care a purtat păcatele lumii. Suntem și noi martori la lupta prin care s‑a câștigat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 553)
O proclamare a celei de a Doua Veniri –„Serviciul de împărtășire arată spre a Doua Venire a lui Hristos. El a fost destinat să păstreze vie în mintea ucenicilor tocmai această nădejde. Ori de câte ori se întâlneau pentru a comemora moartea Lui, își aminteau cum: ’El a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l‑a dat zicând: ’Tot astfel, după cină, a luat paharul și a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea ori de câte ori veți bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâine aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El.’ (1 Cor. 11,25.26). În necazul lor, ei au găsit mângâiere în speranța că El va reveni. De o valoare inexprimabilă a fost pentru ei gândul: ’Ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta vestiți moartea Domnului până va veni El’ (1 Cor. 11,26).” (Hristos, Lumina lumii, pag. 659).
Anunțarea serviciului Cinei Domnului –Cina Domnului poate fi inclusă în oricare serviciu creștin de închinare. Totuși, pentru a sublinia în mod corespunzător importanța acestui serviciu și pentru a face posibilă participarea celor mai mulți membri, Cina Domnului face parte din serviciul de închinare din Sabat, de preferință din cel mai apropiat de ultimul Sabat din trimestru.
Serviciul Cinei Domnului trebuie anunțat cu un Sabat înainte, atrăgându‑se atenția asupra importanței lui, pentru ca toți membrii să‑și poată pregăti inimile și să se asigure că toate neînțelegerile dintre ei au fost rezolvate. Astfel, când se vor apropia de masa Domnului, în următorul Sabat, participarea va aduce binecuvântările așteptate. Cei ce n‑au fost prezenți la anunț trebuie să fie anunțați și invitați să participe.
Conducerea serviciului Cinei Domnului –Durata serviciului de închinare – Timpul nu este cel mai important factor în planificarea acestui serviciu de închinare. Totuși, participarea poate fi îmbunătățită și impactul spiritual poate fi sporit prin:
1. eliminarea tuturor activităților neesențiale din serviciul de închinare din această zi deosebită;
2. evitarea întârzierilor înainte și după spălarea picioarelor;
3. aranjarea de către diaconese a simbolurilor sfinte pe masa părtășiei, cu suficient timp înainte de începerea serviciului de închinare.
Pregătiri – Partea introductivă a serviciului trebuie să cuprindă numai câteva anunțuri scurte, imnul, rugăciunea, strângerea darurilor și o predică scurtă, înaintea despărțirii pentru spălarea picioarelor și a reîntoarcerii pentru Cina Domnului care urmează. Dacă prima parte a serviciului va fi scurtă, cei mai mulți vor fi încurajați să rămână până la încheierea serviciului de închinare.
Spălarea picioarelor – Fiecare biserică trebuie să aibă un plan pentru a face față nevoile membrilor săi pentru serviciul spălării picioarelor. (vezi nota 3 de la pag. 96)
Pâinea și vinul – După spălarea picioarelor, biserica se întâlnește din nou pentru a se împărtăși cu pâinea și cu vinul. (vezi nota 4 de la pag. 96)
Celebrarea Cinei Domnului – Serviciul de închinare se poate încheia cu un punct muzical sau cu o cântare a întregii adunări, după care urmează despărțirea. Oricum s-ar încheia, să se încheie într‑o atmosferă de înălțare sufletească. Serviciul împărtășirii trebuie să fie întotdeauna o experiență solemnă, niciodată tristă. Greșelile au fost îndepărtate, păcatele au fost iertate și credința reafirmată; este deci o ocazie de sărbătoare. Fie ca muzica să fie luminoasă și plină de bucurie.
La părăsirea sălii, adesea, se face o colectă pentru săraci. După terminarea serviciului, diaconii și diaconesele strâng masa, adună paharele și se îngrijesc cu mult respect de pâinea și vinul rămase – prin vărsarea vinului și prin îngroparea, arderea sau păstrarea pâinii într-un mod cuvenit, dar în niciun caz să nu se revină la folosirea ei obișnuită.
Cine poate participa –Adventiștii de ziua a șaptea practică Cina Domnului deschisă. Toți cei care și‑au predat viața Mântuitorului lor pot să ia parte la aceasta. Copiii învață semnificația serviciului Cinei Domnului privind la ceilalți participanți. După ce vor primi instruirea necesară în clasele de botez și se vor preda pe ei înșiși prin botez lui Isus, vor fi astfel pregătiți încât să se împărtășească și ei.
„Exemplul lui Hristos interzice exclusivismul la Cina Domnului. Este adevărat că păcatul cunoscut exclude pe cel vinovat. Lucrul acesta îl învață în mod clar Duhul Sfânt (1 Cor. 5,11). Dar, dincolo de aceasta, nimeni nu trebuie să judece. Dumnezeu nu a lăsat la latitudinea oamenilor să spună cine să ia parte la asemenea ocazii. Căci cine poate să cunoască inima omului? Cine poate deosebi neghina de grâu? ’Fiecare să se cerceteze pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Deoarece oricine mănâncă pâinea aceasta și bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.’ ’Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului’. (1 Cor. 11,28.27.29)
Când credincioșii se adună să serbeze sfintele rânduieli, sunt de față soli nevăzuți de ochii omenești. În adunare poate să fie un Iuda și, în cazul acesta, sunt acolo soli ai prințului întunericului, deoarece ei însoțesc pe toți cei care refuză să fie conduși de Duhul Sfânt. Și îngeri cerești sunt de față. Acești vizitatori nevăzuți participă la orice ocazie de felul acesta. Pot veni în adunare persoane care nu sunt cu toată inima slujitori ai adevărului și ai sfințeniei, dar care ar dori să ia parte la actul sfânt. Acestora nu trebuie să li se interzică să participe la Cina Domnului. Sunt de față martori care erau și atunci când Isus a spălat picioarele ucenicilor și ale lui Iuda. Ochi supraomenești privesc scena.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656).
Fiecare membru trebuie să participe –„Nimeni nu trebuie să evite să ia Cina Domnului pentru că persoane nevrednice pot fi de față. Fiecare ucenic este chemat să participe în mod public la Cina Domnului și să dea astfel mărturie că primește pe Hristos ca Mântuitor personal. La aceste întocmiri ale Sale, Hristos Se întâlnește cu poporul Său și îi dă putere prin prezența Sa. Este posibil ca inimi și mâini nevrednice să îndeplinească această orânduire, totuși Hristos este acolo pentru a le sluji copiilor Săi. Toți cei care vin cu credința ațintită asupra Lui vor fi binecuvântați în mare măsură. Toți cei care neglijează aceste ocazii de privilegii divine vor avea de pierdut. Despre ei se poate spune pe drept: ’Voi nu sunteți cu toții curați’.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656)
Cine poate conduce serviciul Cinei Domnului – Serviciul Cinei Domnului trebuie să fie condus de un pastor hirotonit sau de un prezbiter al bisericii. Diaconii, chiar dacă sunt hirotoniți, nu‑l pot conduce, dar pot ajuta prin împărțirea pâinii și vinului pentru membri.
Serviciul Cinei Domnului pentru bolnavi –Dacă vreun membru al bisericii este bolnav sau dintr-un motiv oarecare nu poate părăsi locuința, încât să participe la serviciul Cinei Domnului de la biserică, se va ține un serviciu special la el acasă. Acest serviciu poate fi condus numai de un pastor sau un prezbiter hirotonit, care poate fi însoțit și ajutat de diaconi sau diaconese care ajută la serviciile obișnuite.
Adunarea de rugăciune
Adunările de rugăciune ar trebui să fie cele mai interesante adunări, dar adesea sunt caracterizate printr-o administrare deficitară. Mulți participă la serviciul de predică, dar neglijează întâlnirile de rugăciune. Trebuie să cugetăm la acest aspect. Să se ceară înțelepciune de la Dumnezeu și să fie făcute planuri pentru conducerea acestor întâlniri în așa fel, încât ele să fie interesante și atrăgătoare. Oamenii flămânzesc după Pâinea vieții, iar dacă o vor găsi la întâlnirile de rugăciune, vor merge acolo ca să o primească.
”Cuvântările și rugăciunile lungi și obositoare nu‑și au locul nicăieri, cu atât mai mult în adunările publice. Celor care sunt îndrăzneți și totdeauna gata să vorbească li se permite să împiedice mărturia celor timizi și retrași. În general, persoanele superficiale au cel mai mult de vorbit. Rugăciunile lor sunt lungi și mecanice. Ei obosesc pe îngeri și pe oamenii care-i ascultă. Rugăciunile noastre trebuie să fie scurte și la subiect. Cererile lungi și obositoare să fie păstrate pentru cămăruță, dacă cineva dorește să înalțe asemenea rugăciuni. Permiteți‑I Duhului lui Dumnezeu să intre în inimile voastre și El va îndepărta de acolo tot formalismul sec.” (Mărturii, vol. 4, pag. 70, 71)
Întâlnirea săptămânală de rugăciune este de o importanță atât de mare, încât trebuie să se facă eforturi deosebite pentru a‑i asigura succesul. Ea trebuie să înceapă la timp, chiar dacă sunt prezente doar două sau trei persoane. Se va studia un scurt pasaj din Scriptură sau se va prezenta un paragraf din Mărturii. Sunt suficiente cincisprezece sau douăzeci de minute. Apoi oferiți membrilor ocazia să se roage și să prezinte experiențe. Programul să nu fie același în fiecare săptămână. Într‑o ocazie, studiul să urmeze după o serie de rugăciuni, iar în altă ocazie să aibă loc mărturii personale după studiu, încheindu‑se cu rugăciune și cântare.
Dacă membrii nu se pot întâlni la locul obișnuit pentru rugăciune, pot avea loc ține întâlniri în familii, care se dovedesc a fi o mare binecuvântare pentru toți participanții.
Asociația tinerilor adventiști1
Asociația tinerilor adventiști (ATA) este organizată cu scopul de a oferi tinerilor din bisericile noastre un cadru adecvat de părtășie și activitate. Sub îndrumarea conducătorului Asociației tinerilor adventiști ales, tinerii vor lucra împreună pentru dezvoltarea unei activități de tineret puternice, care va include dezvoltarea spirituală, mintală și fizică a fiecărui individ, promovarea contactelor sociale creștine și desfășurarea unor programe de mărturisire activă pentru Dumnezeu, care vor sprijini planurile generale ale bisericii locale pentru câștigarea de suflete. Å¢inta asociației este să implice toți tinerii în activități folositoare, care să‑i lege mai mult de biserică, instruindu ‑i pentru o slujire folositoare.
Ar trebui planificate în fiecare săptămână întâlniri ale tineretului. Se recomandă ca aceste întâlniri să aibă loc vineri seara sau sâmbătă după-amiază. Astfel de întâlniri pot avea loc în casele unor membri de încredere sau în biserică, dacă participă un public mai larg. Deoarece programul tineretului nu trebuie izolat de restul bisericii, întâlnirile publice ale Asociației tinerilor adventiști trebuie să fie accesibile oricărui membru al bisericii. Este ideal ca ele să fie planificate și conduse de tineri. În bisericile mai mici, programul tineretului, prin natura lui, e bine să implice familia. (vezi nota 5 de la pag. 97)
Este important ca programul tineretului din biserica locală să fie în concordanță cu lucrarea departamentelor care asigură slujirea copiilor și tinerilor. Pentru încurajarea acestei cooperări și coordonări, responsabilul Departamentului Lucrare personală, responsabilul departamentului Sănătate, dirigintele Școlii de Sabat a tineretului, directorul școlii, conducătorul programului pentru companioni, conducătorul Clubului exploratorilor, conducătorul Clubului licuricilor și alți conducători vor fi membri ai comitetului departamentului Tineret, care este o organizație „umbrelă” a bisericii locale și are răspunderea alcătuirii programului de slujire a tineretului. (vezi pag. 111 și nota 6 de la pag. 97)
În timp ce succesul programului de slujire a tineretului din biserica locală include o Școală de Sabat a tineretului puternică și viguroasă, trebuie să existe un timp și un loc anumit și pentru alte întâlniri interactive, părtășie, recreere, ocazii de mărturisire a credinței, ca și o instruire în leadership, căci toate acestea fac parte din conceptele care trebuie să fie promovate în Asociația tinerilor adventiști.
Asociația juniorilor adventiști
Scopul Asociației juniorilor adventiști este asemănător cu cel al Asociației tinerilor adventiști. Scopul ei este de a clădi caractere, a oferi posibilitatea cunoașterii, a instrui pentru funcții de răspundere și a implica pe juniori în serviciul creștin. În țările în care funcționează școli adventiste, Asociația juniorilor adventiști este cuprinsă, de obicei, în programul spiritual al școlii.
Clubul exploratorilor
Clubul exploratorilor oferă un program specializat pentru juniori, iar în unele locuri, acesta a înlocuit în biserică Asociația juniorilor adventiști. Acolo unde funcționează ambele organizații, trebuie să existe o cooperare strânsă între Clubul exploratorilor și Asociația juniorilor adventiști. Întâlnirile Clubului exploratorilor au loc în conformitate cu regulamentul Departamentului Tineret de la conferință/misiune/câmp.
Clubul licuricilor
Clubul licuricilor oferă un program specializat pentru dezvoltarea rapidă a copiilor de vârstă școlară primară, din biserica locală. Acesta urmărește să întărească implicarea părinților în dezvoltarea copilului în primii ani de viață. Întâlnirile acestuia și alte activități trebuie să fie îndeplinite în concordanță cu regulamentele conferinței/misiunii/câmpului local(e), așa cum sunt definite în manualele clubului și în corelare cu alte organizații din biserica locală care se adresează tinerilor și familiei.
Adunările misionare ale bisericii
Mântuitorul a încredințat bisericii marea însărcinare de a vesti Evanghelia în lumea întreagă. Aceasta pune asupra fiecărui membru responsabilitatea de a transmite cât mai multor oameni solia mântuirii. Mântuitorul „a dat autoritate slujitorilor Lui și fiecărui om i-a desemnat lucrul său”. După învierea Sa, El a programat o întâlnire cu cei unsprezece ucenici și cu alți peste cinci sute de creștini, cu scopul de a‑i sfătui și încuraja și, în același timp, pentru a le încredința mandatul Evangheliei. Aceasta a fost prima întâlnire misionarăa bisericii și, cu siguranță, nu avea să fie ultima.
Fiind o parte permanentă și bine definită a serviciilor bisericii creștine, întâlnirile misionarepoartă aprobarea divină pentru toate timpurile. Prin Spiritul Profetic ni se spune: „Dumnezeu a încredințat mâinilor noastre o lucrare deosebit de sfântă și trebuie să ne întâlnim pentru instruire, ca să fim pregătiți să împlinim această lucrare”. (Mărturii, vol. 6, pag. 32, subl. ns.)
Programarea adunărilor –În general, primul Sabat din lună este rezervat lucrării misionare. Serviciul de închinare din acest Sabat se concentrează asupra evanghelizării personale, însă și alte departamente, în afara Departamentului Lucrare personală, pot să‑și prezinte planurile cu aceste ocazii speciale. Totuși, acest plan va fi prin consfătuire atentă cu departamentele respective. (vezi nota 8 de la pag. 97)
Distribuirea de literatură în Sabat –Este cunoscut de toți faptul că Sabatul oferă cele mai bune ocazii secretarului Departamentului Lucrare personală de a pune literatură la îndemâna membrilor. Trebuie să se evite în Sabat metodele îndoielnice, care tind să abată atenția membrilor de la adevărata închinare și de la adevăratul respect față de Sabat.
Adunările administrative
Adunările administrative ale bisericii locale, convocate în mod corespunzător de pastor sau de comitetul bisericii în înțelegere cu pastorul, pot fi ținute lunar sau trimestrial, în funcție de nevoile bisericii. Membrii aflați în rânduială (regular standing) în registrul bisericii în care are loc adunarea administrativă pot să participe și să voteze. Un cvorum va fi stabilit de către biserică într-o adunare administrativă sau de către comitetul bisericii. Nu vor fi acceptate voturi prin procură sau prin scrisoare. Pentru a menține un spirit de strânsă colaborare între biserica locală și conferință/misiune/câmp, biserica trebuie să se consulte cu administratorii conferinței/misiunii/câmpului asupra tuturor chestiunilor de importanță majoră. Administratorii (președintele, secretarul și trezorierul) conferinței/misiunii/câmpului de care aparține biserica pot participa fără să voteze (exceptând cazul în care le este permis de biserică) la orice adunare administrativă de pe teritoriul conferinței/misiunii/câmpului. Adunarea administrativă a bisericii, legal constituită, este o adunare convocată la un serviciu de închinare obișnuit din Sabat, pentru care s-au făcut anunțurile corespunzătoare cu privire la timpul și locul întâlnirii. La astfel de întâlniri la care pastorul va prezida (sau va aranja ca prezbiterul bisericii locale să prezideze) ar trebui să fie prezentate informații complete cu privire la lucrarea bisericii. La sfârșitul anului să se prezinte rapoarte cu activitățile bisericii pe parcursul întregului an și, bazându-se pe acele rapoarte, biserica să aprobe un plan complet de acțiune pentru anul următor. Dacă este posibil, rapoartele și planul de acțiune pentru anul următor să fie prezentate în scris. (vezi nota 9 de la pag. 98)
Comitetul bisericii și întrunirile lui
Definiția și funcția –Comitetul bisericii este compus din principalii slujbași ai bisericii. El are un număr de responsabilități importante, dar preocuparea primordială trebuie să fie hrănirea spirituală a bisericii și lucrarea de plănuire și stimulare a evanghelizării în toate fazele ei.
Marea însărcinare a lui Isus face ca evanghelizarea, proclamarea Evangheliei, să fie funcția principală a bisericii (Matei 28,18‑20). Așadar, prima funcție a comitetului bisericii este de a sluji ca organ principal al bisericii locale. Atunci când comitetul acordă tot interesul și toată energia implicării tuturor membrilor în evanghelizare, cele mai multe probleme din biserică sunt aplanate sau prevenite. O influență puternică, pozitivă se va simți în viața spirituală și în creșterea numărului de membri.
Responsabilitățile comitetului bisericii includ:
– hrănirea spirituală
– evanghelizarea în toate fazele ei
– păstrarea purității doctrinare
– susținerea standardelor creștine
– recomandarea modificărilor în privința calității de membru
– finanțele bisericii
– protejarea bunurilor bisericii și grija față de ele
– coordonarea diferitelor departamente
– comitetul este ales de membrii bisericii, cu ocazia alegerii slujbașilor bisericii. (vezi pag. 54)
Membrii comitetului –Următorii slujbași ai bisericii să fie incluși ca membri ai comitetului bisericii:
– prezbiterul (sau prezbiterii)
– primul diacon
– prima diaconeasă
– casierul
– secretarul
– responsabilul Departamentului Lucrare personală
– secretarul Departamentului Lucrare personală
– coordonatorul organizației Bărbați Adventiști
– coordonatorul Departamentului Publicații
– coordonatorul Școlii de Sabat
– conducătorul Departamentului Binefacere (Tabita)
– dirigintele Școlii de Sabat
– responsabilul Departamentului Viața de familie
– responsabila Departamentului Misiunea Femeii
– responsabilul cu Departamentul Copii
– secretarul Departamentului Educație
– conducătorul Asociației pentru cămin și școală
– conducătorul Asociației tinerilor adventiști
– conducătorul Clubului exploratorilor
– conducătorul Clubului licuricilor
– Responsabilul cu evidența celor interesați de credința bisericii
– președintele sau secretarul Comitetului de comunicare
– responsabilul Departamentului Sănătate
– responsabilul Departamentului Administrarea creștină a vieții
– responsabilul Departamentului Libertatea religioasă
În multe cazuri, două sau trei slujbe sunt îndeplinite de aceeași persoană. Mai pot fi aleși în comitet, dacă este cazul, doi membri ai bisericii. Pastorul numit de câmpul local pentru a sluji biserica este întotdeauna membru al comitetului bisericii.
Slujbașii –Președintele comitetului bisericii este pastorul numit să slujească acea biserică. Dacă el preferă să nu acționeze în această calitate sau nu poate să fie prezent, poate numi temporar prezbiterul bisericii să prezideze în locul său. Secretarul bisericii servește ca secretar al comitetului și este răspunzător de păstrarea proceselor-verbale ale întrunirilor comitetului.
Întrunirile comitetului – Deoarece activitatea comitetului bisericii este vitală pentru viața, sănătatea și creșterea bisericii, este necesar ca el să se întrunească cel puțin o dată pe lună. În bisericile mai mari, întrunirile ar putea fi mai frecvente. Este bine să se fixeze timpul de întâlnire lunară în aceeași zi și aceeași săptămână (de exemplu, în prima zi de luni din fiecare lună).
Întâlnirea comitetului este anunțată la serviciul de închinare obișnuit din Sabat. Se va face tot posibilul ca toți membrii comitetului să fie prezenți la fiecare întrunire.
Fiecare biserică trebuie să hotărască la una din adunările ei administrative obișnuite numărul de membri din comitet care trebuie să fie prezenți la o ședință de comitet, pentru ca acesta să poată lua hotărâri valabile (cvorum). Nu se acceptă voturi prin procură sau scrisoare.
Lucrarea comitetului
1. Planificarea evanghelizării în toate fazele ei. Deoarece evanghelizarea este lucrarea cea mai importantă a bisericii, primul punct pe agenda fiecărui comitet al bisericii este de a se ocupa direct de evanghelizarea teritoriului misionar al bisericii. Pe lângă aceasta, o dată pe trimestru, întreaga întrunire a comitetului poate fi devotată planurilor de evanghelizare. Comitetul va studia programele și metodele de evanghelizare recomandate de conferință și va hotărî cum pot fi aplicate mai bine de biserica lor. Pastorul și comitetul vor iniția și dezvolta planuri pentru campaniile de evanghelizare publică.
2. Coordonarea programelor misionare ale departamentelor. Comitetul bisericii răspunde de coordonarea lucrării tuturor departamentelor bisericii. Aceasta cuprinde programele misionare ale departamentelor Lucrare personală, Școala de Sabat, Copii, Tineret, Sănătate și Educație. Fiecare dintre aceste departamente își desfășoară planurile de lucrare personală, în cadrul propriei sfere. Pentru a evita conflictul de programare și competiția în atragerea lucrătorilor voluntari și pentru a obține beneficii maxime, coordonarea este esențială. Înainte de a‑și completa și anunța planurile pentru oricare program, fiecare departament trebuie să le supună spre aprobare comitetului bisericii. Departamentele trebuie să raporteze comitetului bisericii despre progresul și rezultatele programelor misionare. Comitetul poate sugera departamentelor în ce fel pot contribui programele lor la pregătirea, conducerea și continuarea unei acțiuni de evanghelizare publică.
3. Încurajarea și ajutarea Departamentului Lucrare personală al bisericii pentru implicarea tuturor membrilor și copiilor într‑o formă de slujire personală. Se vor desfășura cursuri de instruire pentru diferitele aspecte ale lucrării misionare.
4. Cooperarea cu coordonatorul de interese pentru ca fiecare persoană care manifestă un oarecare interes, indiferent de sursa prin care s-a obținut, față de solia noastră să fie în mod personal și prompt contactată de un membru laic desemnat pentru aceasta.
5. Încurajarea fiecărui departament de a da un raport, cel puțin o dată pe trimestru, comitetului bisericii, ca și membrilor acesteia, cu ocazia adunărilor administrative sau la întâlnirile din Sabat.
6. Comitetul trebuie să ia în considerație problemele administrative ale bisericii și casierul trebuie să raporteze în mod regulat situația finanțelor ei. Trebuie să se cerceteze registrele bisericii pentru a se cunoaște starea spirituală a tuturor membrilor și să se programeze vizitarea bolnavilor, a celor descurajați sau a celor care au părăsit biserica. Ceilalți slujbași vor prezenta rapoarte cu privire la activitatea de care sunt responsabili.
Comisiile comitetului bisericii –Comitetul bisericii să nu permită niciunei alte preocupări să se interfereze cu planificarea pentru evanghelizare. Dacă alte preocupări consumă prea mult timp, comitetul poate desemna comisii pentru a îngriji de anumite domenii specifice bisericii, cum ar fi finanțele sau proiectele de construcție. Astfel de comisii vor face recomandări către comitetul bisericii. În acest fel, resursele comitetului sunt păstrate pentru misiunea lui principală – evanghelizarea. (vezi nota 10 de la pag. 99)
Ședințele comitetului școlar
În bisericile în care există o școală, lucrarea aceasta este, de obicei, supravegheată de un comitet al școlii bisericii. Se va alege un președinte care prezidează întâlnirile acestui comitet și un secretar care va păstra procesele-verbale ale ședințelor și hotărârilor de comitet. Acest comitet își va ține ședințele la date regulate. Unele biserici preferă ca această funcție să fie îndeplinită de comitetul bisericii sau de un subcomitet al acesteia.
Asociația pentru cămin și școală
Asociația pentru cămin și școală este organizată de biserica locală pentru a coordona activitățile școlii, ale căminului și ale bisericii. Se recomandă ca întâlnirile acestea să aibă loc lunar. Se va acorda atenție educării părinților, ca și susținerii școlii în obținerea resurselor necesare, cum ar fi: părinți-suport ai cadrelor didactice, cărți, material didactic și echipament.
Materialele destinate să ajute pe conducătorii Asociației pentru cămin și școală sunt puse la dispoziție de Departamentul Educație.
Note
Aceste note conțin material explicativ cu privire la modul în care biserica locală poate proceda în situații speciale. O biserică locală poate adopta metode alternative de procedură în tratarea acestor probleme. Asemenea metode alternative trebuie să fie în armonie cu principiile general acceptate de organizația Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și cu procedeele sale.
1. Forma serviciului divin – Când cei care slujesc ajung la amvon și îngenunchează, adunarea trebuie, de asemenea, să‑și plece capul, implorând prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu. Această atmosferă de tăcută închinare pregătește calea pentru imnul de deschidere și pentru studierea Cuvântului.
Serviciul de închinare are două părți importante:
a. Biserica răspunde cu laudă și adorare exprimate prin cântare, rugăciune și daruri.
b. Solia din Cuvântul lui Dumnezeu. Cel care aduce solia și frânge Pâinea vieții trebuie să fie plin de simțământul sfințeniei acestei lucrări și trebuie să fie pregătit temeinic. De asemenea, cel care conduce pe închinători în prezența lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunii pastorale îndeplinește, poate, cea mai sfântă lucrare a întregului serviciu divin și, cu un simțământ de evlavie, în umilință, trebuie să-și dea seama de importanța sa. Se obișnuiește ca formația să îngenuncheze cu fața spre adunare, iar adunarea să stea cu fața spre amvon și, pe cât posibil, să îngenuncheze. Rugăciunea să fie scurtă, dar să includă adorarea, mulțumirile și menționarea nevoilor personale ale închinătorilor, cât și pe cele ale marelui câmp mondial.
Este potrivit ca imediat înainte de predică, să fie un punct muzical special sau un imn de consacrare. Apoi urmează ceea ce trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante părți ale orei de închinare: hrănirea spirituală a turmei lui Dumnezeu. Când o biserică este cu adevărat hrănită și simte că „Dumnezeu a vizitat pe poporul Său”, urmează totdeauna rezultate binecuvântate spre slava lui Dumnezeu.
Strângerea darurilor este o parte vitală a orei de închinare. În timp ce suntem sfătuiți „să ne închinăm Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte”, suntem îndemnați, de asemenea, „să aducem daruri” când intrăm în „curțile Lui” (Ps. 96,9.8). Astfel, prezentarea darurilor noastre lui Dumnezeu se potrivește într-un mod natural în cadrul serviciului de închinare.
Prezbiterul, mai ales dacă este prezent un pastor autorizat, va colabora cu pastorul bisericii la alcătuirea programului serviciului de închinare. Dacă biserica nu are un pastor, prezbiterul are sarcina să conducă serviciul sau să aranjeze ca altcineva să facă aceasta. Din când în când, se vor organiza adunări pentru mărturie personală și laudă sau pentru a da ocazie anumitor membri să‑și relateze experiența din lucrarea misionară.
2. Forma serviciului de închinare – Sugerăm două modele ale serviciului de închinare:
Forma lungă
Preludiu muzical
Anunțuri
Intrarea corului și a pastorilor
Doxologie
Invocarea prezenței lui Dumnezeu
Citirea unui pasaj din Scriptură
Imn de laudă
Rugăciune
Imn sau cântare specială
Strângerea darurilor
Imn de consacrare
Predica
Imn
Binecuvântarea
Rugăciune tăcută, șezând sau în picioare
Postludiu muzical
Forma scurtă
Anunțuri
Imn
Rugăciune
Strângerea darurilor
Imn sau cântare specială
Predica
Imn
Binecuvântarea
Rugăciune tăcută, șezând sau în picioare
3. Spălarea picioarelor – La spălarea picioarelor trebuie să se asigure spații separate pentru bărbați și femei. Acolo unde scările sau distanța constituie o problemă pentru cei invalizi, se vor face amenajări speciale. În locurile în care este acceptabil din punct de vedere social și unde îmbrăcămintea este de așa natură, încât să nu se ajungă la indecență, se pot face pregătiri speciale pentru ca soțul și soția sau părinții și copiii lor botezați să săvârșească între ei ceremonia spălării picioarelor. Pentru a încuraja persoanele timide sau sensibile, pentru care alegerea persoanei cu care să îndeplinească spălarea picioarelor poate fi o experiență stânjenitoare, conducătorii bisericii sunt cei desemnați să poarte răspunderea aceasta, să ajute în timpul spălării picioarelor, ca astfel de persoane să găsească partenerul/partenera.
4. Pâinea și vinul – În timp ce membrii revin în adunare, se poate cânta un imn. Cei care oficiază serviciul divin își ocupă locurile lângă masa Cinei Domnului, iar diaconii și diaconesele își ocupă locurile lor. Fața de masă care acoperă pâinea este strânsă. Se citește un pasaj potrivit, cum ar fi: 1 Corinteni 11,23.24; Matei 26,26; Marcu 14,22; Luca 22,19, sau se ține o scurtă cuvântare, care este bine să aibă loc în acest moment și nu mai târziu. Eficiența cuvântării va spori, dacă se va accentua semnificația pâinii și a vinului, astfel încât solia ei să rămână vie în mintea participanților, în timp ce se împart simbolurile sfinte. Cei ce oficiază ceremonia îngenunchează, cerând binecuvântarea asupra pâinii. Adunarea poate să îngenuncheze sau să rămână în picioare. Cea mai mare parte din pâine poate fi frântă înainte, rămânând doar o mică parte pe fiecare platou pentru a fi frântă de pastori sau prezbiteri. Pastorul și prezbiterii înmânează diaconilor platourile cu pâine, apoi diaconii o împart bisericii. În timpul acesta, se poate intona o cântare specială, se poate da mărturie personală, se poate face un rezumat al predicii sau se pot citi anumite pasaje alese, se poate cânta cu toată adunarea sau se poate audia o muzică meditativă.
Fiecare persoană să păstreze bucata de pâine până când pastorul oficiant sau prezbiterul au fost serviți. Când fiecare a luat loc, conducătorul (pastorul sau prezbiterului n. trad.) invită adunarea să se împărtășească din pâine. În timp ce se mănâncă pâinea, se înalță rugăciuni tăcute. Apoi pastorul citește un pasaj adecvat, cum ar fi: 1 Corinteni 11,25.26; Matei 26,27‑29, Marcu 14,23‑25 sau Luca 22,20. Conducătorii îngenunchează când se înalță rugăciunea pentru vin. Din nou, diaconii servesc adunarea. Activități, cum ar fi cele sugerate pentru timpul împărțirii pâinii, pot fi continuate și în acest timp. După ce au fost serviți toți pastorii sau prezbiterii care oficiază, toți închinătorii se împărtășesc din vin împreună.
O metodă opțională este ca pâinea să fie binecuvântată și frântă, apoi împreună cu vinul să fie așezate pe aceeași tavă și să se împartă adunării. Închinătorul le ia pe amândouă din tavă în același timp. După ce mănâncă pâinea, urmează o rugăciune tăcută, apoi se înalță rugăciunea asupra vinului, care se bea, urmat de o rugăciune tăcută. Acolo unde scaunele sunt prevăzute cu un raft pentru pahare, nu mai este necesară strângerea lor decât după terminarea serviciului de Sfânta Cină.
5. Asociația tinerilor adventiști – Materialele necesare conducerii activităților asociației sunt puse la dispoziția ei de către Departamentul Tineret din cadrul diviziunii, uniunii și conferinței locale. Între acestea se include și Youth Ministry Accent, o revistă trimestrială publicată de către Departamentul Tineret al Conferinței Generale. Mai sunt puse la dispoziție multe alte broșuri ce acoperă un spectru larg de subiecte care să ajute în lucrarea pentru tineret. Acestea pot fi procurate de la Departamentul Tineret din cadrul conferinței/misiunii/câmpului sau de la casa de editură.
6. Asociația tinerilor adventiști – Planul de organizare al Asociației tinerilor adventiști este prezentat pe scurt în capitolul 9 – Organizații auxiliare ale bisericii și slujbașii lor. Informații detaliate pot fi obținute de la directorul Departamentului Tineret de la conferință/misiune/câmp. Este esențial ca fiecare biserică să studieze propriul profil al tineretului și al familiei, resursele, personalul, posibilitățile și relațiile cu școala, dezvoltând cea mai bună slujire a tineretului, ținând seama de toți acești factori. În anumite locuri, poate fi ales alt termen în loc de „societate”, cum ar fi „asociație”, sau „acțiune”, însă nu trebuie omise cuvintele „a tinerilor adventiști”, care identifică clar organizația.
7. Asociația juniorilor adventiști – Fiecare clasă este considerată o entitate separată, profesorul fiind liderul, iar elevii fiind slujbași ai acestei societăți. Acolo unde nu există școli ale bisericii, juniorii ar trebui să fie integrați într‑un program general al tineretului, care să fie abordat din punct de vedere al familiei.
8. Programarea adunărilor – Pentru a întări și dezvolta spiritul misionar printre membri, adunările auxiliare ale Departamentului Lucrare personală pot fi conduse în unul sau mai multe feluri, cum ar fi:
a. Cele zece minute rezervate în fiecare Sabat Departamentului Lucrare personală, de obicei imediat după Școala de Sabat și înainte de serviciul de predică.
b. O întâlnire la mijlocul săptămânii, combinată cu întâlnirea pentru rugăciune săptămânală. Cu ocazia aceasta, prima parte a serviciului poate conține un mesaj devoțional, urmat de o serie de rugăciuni, amintindu‑se că închinarea este o parte vitală a creșterii spirituale și a pregătirii pentru slujire. Restul timpului poate fi acordat instruirii pentru evanghelizare personală. Se prezintă metode de câștigare a sufletelor, iar membrilor li se dă ocazia să prezinte, pentru discuții generale, problemele cu care s‑au confruntat în cadrul lucrării lor misionare.
c. Întâlnirile Departamentului Lucrare personală la diferite date, după cum o cer împrejurările locale. Comitetul Departamentului Lucrare personală trebuie să întocmească cu grijă planuri pentru ca serviciile lucrării personale ale bisericii să fie ocazii de reînviorare spirituală și instruire practică, veghind să aibă loc cu aceeași regularitate și continuitate ca și alte adunări ale bisericii.
9. Adunările administrative – Rapoartele pot cuprinde următoarele activități:
a. Un raport din partea secretarului, care să arate numărul actual al membrilor bisericii, numărul membrilor primiți și al celor transferați în alte biserici. Se va indica numărul, nu neapărat numele membrilor cărora li s-a retras calitatea de membru de-a lungul anului, cât și al acelora care au murit. O scurtă prezentare a deciziilor comitetului bisericii luate cu ocazia întâlnirilor ar interesa, desigur, pe toți membrii bisericii.
b. Un raport din partea responsabilului Departamentului Lucrare personală, care să prezinte lucrarea misionară, inclusiv activitățile serviciilor sociale ale bisericii împreună cu planurile pentru viitor. Acesta va fi urmat de un raport al secretarului lucrării personale.
c. Un raport din partea casierului, care să arate totalul zecimii strânse și trimise la trezorierul conferinței/misiunii/câmpului, de asemenea, un raport complet al darurilor pentru misiunea externă primite și predate și un raport despre fondurile de venituri și cheltuieli ale bisericii.
d. Un raport din partea serviciului diaconiei despre vizitele făcute membrilor, despre lucrarea pentru săraci și alte aspecte care intră în atribuțiunile lor.
e. Un raport din partea Asociației tinerilor adventiști despre lucrarea misionarăși alte activități ale tineretului.
f. Un raport din partea secretarului Școlii de Sabat despre numărul de membri, cât și alte probleme aparținând Școlii de Sabat.
g. Un raport al casierului cu privire la situația financiară a școlii bisericii, cu detalii privind nevoile ei de dotare sau alte chestiuni.
h. Un raport din partea directorului sau profesorului școlii bisericii, cuprinzând date cum ar fi: numărul celor înscriși, programul de educație al școlii, botezurile în rândul elevilor și rezultatele eforturilor depuse de elevi în activitățile bisericii.
i. Un raport din partea responsabilului Asociației pentru cămin și școală cu privire la activitățile și nevoile acestei organizații.
j. Un raport din partea secretarului Departamentului de Comunicare, cu privire la presă, radio, televiziune și alte activități asemănătoare, în care sunt implicate biserica și societatea.
10. Subcomitetele – În bisericile foarte mari, comitetul poate numi un subcomitet pentru evanghelizare. Acesta va fi compus din coordonatorii tuturor departamentelor misionare ale bisericii, iar prezbiterul va fi președintele. Acest subcomitet va prezenta rapoarte comitetului bisericii și își va asuma sarcina coordonării departamentelor cu privire la programele misionare.
Sursa: www.adventist.ro
