Însărcinarea Mântuitorului de a duce Evanghelia întregii lumi (Mat. 28,19.20; Marcu 16,15) nu a însemnat doar predicarea soliei, ci cuprindea și asigurarea bunăstării celor care primeau solia. Aceasta includea păstorirea și adăpostirea turmei și, de asemenea, întâmpinarea problemelor relaționale. O asemenea situație cerea o organizare.
La început, apostolii au constituit un consiliu care coordona activitățile bisericii primare din Ierusalim (Fapte 6,2; 8,14). Când comunitatea acelui oraș a devenit atât de mare, încât administrarea treburilor devenea problematică, au fost numiți diaconi care să se ocupe de problemele bisericii. (Fapte 6,2‑4)
Mai târziu, au apărut și alte comunități, nu numai în Asia, ci și în Europa, și aceasta a făcut să fie necesari alți pași pentru organizarea bisericii. Aflăm că în Asia Mică „au rânduit prezbiteri în fiecare biserică” (Fapte 14,23). Din raportul inspirat se poate vedea cu claritate că extinderea lucrării în diferitele provincii ale Imperiului Roman a făcut necesară organizarea bisericilor în ceea ce s‑ar putea numi Conferințe și care, se pare, includea bisericile dintr-o anumită provincie cum ar fi „bisericile Galatiei” (Gal. 1,2). Astfel, biserica primară se organiza pas cu pas. Pe măsură ce nevoile creșteau, Dumnezeu a îndrumat și călăuzit pe conducătorii lucrării Sale, astfel că, sfătuindu-se cu biserica, s-a dezvoltat o formă de organizare care a protejat interesele lucrării lui Dumnezeu pe măsură ce aceasta se extindea în fiecare țară.
Forme de conducere în biserică
Există patru forme general recunoscute de conducere în biserică. Acestea pot fi rezumate astfel:
1. Episcopală – formă de conducere a bisericii prin episcopi, de obicei având trei niveluri clericale: episcopi, preoți și diaconi.
2. Papală – formă de conducere a bisericii în care autoritatea supremă este investită în papă. Biserica este condusă de el prin cardinali, arhiepiscopi, episcopi și preoți. Biserica locală și membrii individuali nu au nicio autoritate în administrarea bisericii.
3. Independentă – formă de organizare a bisericii, care face din adunarea bisericii locale autoritatea supremă și finală în propriul său domeniu. De obicei, această formă se mai numește și congregaționalism.
4. Reprezentativă – formă de conducere a bisericii care recunoaște că autoritatea în biserică aparține membrilor bisericii, iar responsabilitatea executivă pentru administrarea bisericii este delegată unor organisme reprezentative și unor slujbași reprezentativi. Această formă de conducere bisericească recunoaște, de asemenea, egalitatea hirotonirii tuturor pastorilor. Forma reprezentativă de conducere bisericească este cea care predomină în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Cele patru niveluri de organizare în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
Adventiștii de Ziua a Șaptea sunt organizați pe patru niveluri constitutive, începând de la individ până la organizația mondială a bisericii:
1. Biserica locală este un corp de credincioși, unit și organizat.
2. Conferința locală sau misiunea locală sau câmpul local, este un corp de biserici, unit și organizat, dintr-o țară, o provincie sau un teritoriu. (vezi pag. 6)
3. Uniunea de conferințe, sau uniunea de misiuni, este un corp de conferințe de misiuni sau de câmpuri, unit și organizat, dintr-un teritoriu mai întins.
4. Conferința Generală, cea mai cuprinzătoare unitate de organizare, include toate uniunile din întreaga lume. Diviziunile sunt secțiuni ale Conferinței Generale, având responsabilități administrative pentru zonele geografice desemnate.
„Fiecare membru al bisericii are un cuvânt de spus în alegerea slujbașilor bisericii. Biserica alege slujbașii conferințelor. Delegații aleși de conferințe aleg pe slujbașii uniunilor de conferințe, iar delegații aleși de uniunile de conferințe aleg slujbașii Conferinței Generale. Prin această metodă, fiecare conferință, fiecare instituție, fiecare biserică și fiecare individ, fie direct, fie prin reprezentanți, are un cuvânt de spus în alegerea persoanelor care poartă răspunderile principale la Conferința Generală.” (Mărturii, vol. 8, pag. 236, 237)
Instituțiile bisericii
În cadrul acestor patru niveluri constitutive ale bisericii, funcționează o varietate de instituții. În însărcinarea Evangheliei și în exemplul Domnului și al apostolilor Săi, adventiștii de ziua a șaptea recunosc responsabilitatea urmașilor lui Hristos de a sluji omului ca întreg. De aceea, în misiunea lor mondială, ei au urmat modelul de la începutul lucrării, dezvoltând instituțiile de educație, de publicații, de îngrijire a sănătății ș.a.
În teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și în concepția ei cu privire la lucrările bisericii, asemenea instituții au fost încă de la început părți integrante ale bisericii, instrumente nemijlocite pentru împlinirea misiunii ei divine. De aceea, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea folosește instituțiile denominaționale pe care le deține și care funcționează prin ea, cum sunt instituțiile pentru îngrijirea sănătății, casele de editură, fabricile de alimente sănătoase și instituțiile de învățământ, ca părți integrante pentru a îndeplini activitățile de slujire în domeniul sănătății, publicațiilor și activității didactice. Astfel, ele sunt indispensabile și inseparabile de lucrarea completă a bisericii în proclamarea Evangheliei în toată lumea.
Multiplele unități ale bisericii noastre mondiale, fie că este vorba de biserici locale, conferințe, instituții medicale, case de editură, școli sau alte organizații, toate își găsesc unitatea organizațională în Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, în care sunt reprezentate. Prin toate acestea, biserica mondială, în numele Domnului Hristos, vine în întâmpinarea nevoilor unei omeniri suferinde.
Conferința Generală, cea mai înaltă autoritate
Conferința Generală, întrunită în sesiune, și comitetul executiv, între sesiuni, reprezintă cea mai înaltă autoritate în administrarea lucrării mondiale a bisericii și este autorizată, prin statutul ei, să creeze organizații subordonate care să promoveze interese specifice în diferite părți ale lumii. Se înțelege, deci, că toate celelalte organizații și instituții subordonate din lumea întreagă vor recunoaște că, după Dumnezeu, Conferința Generală este cea mai înaltă autoritate printre adventiștii de ziua a șaptea. Când, în cadrul unor organizații sau instituții, ori între ele, apar diferende, este potrivit să se facă apel la organizația imediat superioară, până se ajunge la Conferința Generală în sesiune sau la comitetul executiv întrunit în Consiliul anual. În perioada interimatului dintre aceste sesiuni, Comitetul Executiv constituie organul cu autoritate finală în toate situațiile în care apar diferențe de opinie. Hotărârea comitetului poate fi revizuită la o sesiune a Conferinței Generale sau la un Consiliu anual al Comitetului Executiv.
„Am fost deseori instruită de Dumnezeu că judecata niciunui om nu trebuie subordonată judecății unui singur alt om. Niciodată judecata unui om sau doar a câtorva oameni nu trebuie să fie privită ca suficientă în înțelepciune și putere pentru a controla lucrarea sau a spune ce planuri trebuie să fie urmate. Dar, când într-o Conferință Generală se exprimă judecata fraților adunați din toate părțile câmpului, independența și judecata personală nu trebuie să fie menținute cu încăpățânare, ci supuse. Niciodată un lucrător n-ar trebui să socotească drept o virtute menținerea cu stăruință a poziției sale de independență, contrar deciziei întregii corporații.
Uneori, atunci când o grupă mică de bărbați, având răspunderea generală a conducerii lucrării, a căutat, în numele Conferinței Generale, să facă planuri neînțelepte și să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, am spus că nu mai pot considera glasul Conferinței Generale, reprezentată de acești câțiva bărbați, ca fiind glasul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că hotărârile unei Conferințe Generale, formată dintr-o adunare regulamentar stabilită, compusă din oameni reprezentativi din toate părțile câmpului, nu ar trebui să fie respectate. Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile Pământului, atunci când sunt adunați într-o Conferință Generală, să aibă autoritate. Unii sunt în primejdie să comită greșeala de a încredința minții și judecății unui singur om sau unui grup mic de oameni întreaga autoritate și influență pe care Dumnezeu a dat-o bisericii Sale, prin judecata și vocea Conferinței Generale, întrunită să facă planuri pentru prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.
Când această putere, pe care Dumnezeu a așezat-o în biserică, este încredințată în întregime unui singur om și acesta este învestit cu autoritatea de a fi cel care judecă pentru alte minți, atunci adevărata ordine a Bibliei este schimbată. Eforturile lui Satana exercitate asupra minții acestui bărbat ar fi foarte subtile și uneori copleșitoare, pentru că vrăjmașul speră ca prin mintea lui să influențeze pe mulți alții. Să dăm celei mai înalte autorități organizate din biserică ceea ce suntem înclinați să dăm unui singur om sau unui grup mic de oameni.” (Mărturii, vol. 9, pag. 260, 261)
Sursa: www.adventist.ro
