Planul pentru susținerea lucrării lui Dumnezeu, de predicare a Evangheliei veșnice, este adus la îndeplinire prin zecimile și darurile poporului Său. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a urmat acest plan încă din primele sale zile.
Baza biblică pentru dăruirea zecimii și a darurilor se află în următoarele texte biblice: Lev. 27,30; Mal. 3,8‑12; Mat. 23,23; 1 Cor. 9,9‑14; 2 Cor. 9,6‑15. Observați, de asemenea, următoarele paragrafe din Spiritul Profetic:
„Prin sistemul zecimilor și al darurilor, Dumnezeu a intenționat să imprime în mintea oamenilor marele adevăr că El este izvorul tuturor binecuvântărilor pentru creaturile Sale și că Lui i se cuvine recunoștința oamenilor pentru darurile providenței Sale.” (Patriarhi și profeți, pag. 541)
„Zecimile și darurile aduse lui Dumnezeu sunt o recunoaștere a dreptului Său prin creațiune asupra noastră și, totodată, o recunoaștere a dreptului Său prin răscumpărare. Din cauză că toată puterea noastră derivă de la Hristos, aceste daruri trebuie să curgă de la noi spre Dumnezeu. Ele trebuie să păstreze pururea în fața noastră faptul că ne-a fost dat dreptul de a fi răscumpărați, cel mai mare dintre toate drepturile și cel care le cuprinde pe toate. Conștientizarea sacrificiului făcut în favoarea noastră trebuie să fie totdeauna viu în mintea noastră și trebuie să exercite mereu o influență în gândurile noastre și în planurile noastre. Hristos trebuie să fie cu adevărat ca unul crucificat în mijlocul nostru.” (Mărturii, vol. 6, pag. 479)
„Zecimea este sfântă, pusă deoparte de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Său pentru a fi folosită la susținerea lucrătorilor Evangheliei în activitatea lor.” (Mărturii, vol. 9, pag. 206)
„El a dat poporului Său un plan în vederea obținerii unor sume suficiente pentru a face ca această inițiativă să se autofinanțeze. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este minunat în simplitatea și echitatea lui. Toți oamenii îl pot îmbrățișa cu credință și curaj, căci originea lui este divină. În el, simplitatea și utilitatea se întrepătrund și nu se cere o educație profundă pentru a‑l înțelege și aplica. Toți pot avea simțământul că stă în puterea lor să joace un rol în progresul prețioasei lucrări de mântuire. Fiecare bărbat, femeie și fiecare tânăr poate deveni un casier pentru Domnul și un agent care să poată satisface toate cerințele care revin trezoreriei. Apostolul spune: ’Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui’.” (Mărturii, vol. 3, pag. 388, 389)
„Ceea ce a fost pus deoparte, potrivit Scripturii, ca aparținând Domnului, constituie venitul Evangheliei și nu mai este al nostru. Este un mare sacrilegiu ca un om să ia din tezaurul lui Dumnezeu pentru a se servi pe sine însuși sau pentru a-i servi pe alții în afacerile lor lumești.” (Mărturii, vol. 9, pag. 246,247)
„Fiecare membru al bisericii trebuie învățat să fie credincios în dăruirea corectă a zecimii.” (Idem, pag. 251)
„Aceasta nu este o cerință omenească, ci este una dintre poruncile lui Dumnezeu, prin care poate fi susținută și dusă mai departe în lume lucrarea Lui… Nimeni nu se poate scuza în privința oferirii zecimii și darurilor pentru Domnul.” (Mărturii pentru pastori, pag. 307)
„Dumnezeu a făcut ca vestirea Evangheliei să depindă de munca și darurile poporului Său. Darurile benevole și zecimea constituie venitul lucrării lui Dumnezeu. Din mijloacele încredințate omului, Dumnezeu pretinde o anumită parte, zecimea. El lasă la latitudinea fiecăruia dacă vrea sau nu să dea mai mult decât atât.” (Faptele apostolilor, pag. 62)
„Dumnezeu a dat îndrumări speciale cu privire la folosirea zecimii. El nu a prevăzut ca această lucrare să fie paralizată din lipsă de mijloace. Ca să nu fie o lucrare făcută la întâmplare și să nu se comită vreo eroare, El a arătat foarte clar care este datoria noastră în această privință. Partea pe care Dumnezeu a rezervat‑o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată pentru un alt scop, în afară de acela pe care El l‑a specificat. Nimeni să nu se simtă liber să rețină zecimea pentru a o folosi după propria judecată. Nu trebuie să o folosească pentru sine în caz de urgență și nici nu trebuie să o întrebuințeze așa cum consideră că este potrivit, chiar și în ceea ce ei pot considera ca fiind lucrarea Domnului.” (Mărturii, vol. 9, pag. 247)
Administrarea creștină a vieții
Creștinii sunt administratorii lui Dumnezeu, cărora El le‑a încredințat bunurile Sale și, ca parteneri ai Săi, sunt responsabili de mânuirea lor în armonie cu călăuzirea și principiile Sale, așa cum sunt subliniate în Scriptură și în Spiritul Profetic. Sfatul divin este: „ceea ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui” (1 Cor. 4,2). Problema administrării creștine a vieții, în întreaga ei semnificație, acoperă multe aspecte ale vieții și experienței creștine, cum ar fi: timpul nostru, influența noastră, munca noastră, dar fără îndoială că administrarea mijloacelor noastre materiale este de o importanță vitală. Ea privește întreaga familie a bisericii. Ea implică recunoașterea suveranității lui Dumnezeu, a proprietății Lui asupra tuturor lucrurilor și a revărsării harului Său în inimile noastre. Cu cât vom înainta în înțelegerea acestor principii, cu atât vom fi conduși la o apreciere deplină a felului în care acționează iubirea lui Dumnezeu în viața noastră.
În timp ce acest aspect al administrării creștine a vieții se referă la bunurile noastre materiale, el implică, fără îndoială, întreaga noastră experiență religioasă. Domnul cere anumite lucruri de la noi, pentru ca și El să poată face anumite lucruri pentru noi. Supunerea noastră docilă față de ceea ce ne cere Tatăl nostru ceresc așază acest aspect al administrării creștine a vieții pe un plan spiritual înalt. Dumnezeul nostru nu este pretențios. El nu ne cere în mod arbitrar nici să-I servim, nici să‑L recunoaștem oferindu-I darurile noastre. Dar El a reglementat în așa fel lucrurile, încât atunci când lucrăm în armonie cu El în aceste lucruri, vor rezulta mari binecuvântări spirituale care se vor lăsa asupra inimilor noastre. Pe de altă parte, dacă nu cooperăm cu El la îndeplinirea planurilor Lui, ne lipsim pe noi înșine de cele mai bogate binecuvântări de care avem nevoie.
„Dumnezeu dorește ca toți ispravnicii Săi să fie corecți în urmărirea rânduielilor divine. Ei nu trebuie să răstoarne planurile Domnului săvârșind fapte de binefacere sau dând daruri cum și când consideră ei că este bine. Este o mare slăbiciune ca oamenii să caute să îmbunătățească planul lui Dumnezeu, inventând noi sisteme financiare în concordanță cu cele mai bune intenții ale lor, în contradicție, însă, cu cererile lui Dumnezeu. El îi invită pe toți să‑și exercite influența în cadrul rânduielilor Lui. El Și‑a făcut cunoscut planurile și toți cei care vor să coopereze cu El trebuie să le aducă la îndeplinire, fără a încerca să le îmbunătățească.” (Mărturii, vol. 9, pag. 248)
Zecimea
În recunoașterea planului divin și a privilegiului și responsabilității solemne care revine membrilor bisericii, în calitate de copii ai lui Dumnezeu și mădulare ale trupului Său, adică biserica, toți sunt încurajați să aducă cu credincioșie zecimea (a zecea parte din profit sau din venitul personal) în tezaurul bisericii.
Zecimea nu este folosită sau cheltuită de biserica locală, ci este trimisă trezorierului conferinței/misiunii/câmpului. Astfel, zecimea din toate bisericile ajunge în trezoreria conferinței locale/misiunii/câmpului, care, la rândul ei, trimite uniunii a zecea parte din totalul zecimii primite. Uniunea trimite la Conferința Generală sau la diviziunile ei a zecea parte din zecimea primită. În acest fel, conferința/misiunea/câmpul, uniunea și Conferința Generală primesc fonduri cu ajutorul cărora susțin lucrătorii angajați și acoperă cheltuielile de conducere ale lucrării lui Dumnezeu, în sferele lor de activitate și responsabilitate.
Pe lângă trimiterea la uniune a 10% din zecime, conferințele/misiunile/câmpurile locale trimit prin uniune la Conferința Generală sau la diviziunile ei un procentaj în plus din zecimea lor pentru finanțarea programelor bisericii, conform hotărârilor comitetului Conferinței Generale sau ale comitetului diviziunii.
Aceste reguli au fost adoptate pentru a se putea strânge și distribui fonduri în toată lumea și pentru o bună conducere a lucrării lui Dumnezeu. Aspectele financiare și administrative ale lucrării sunt de mare importanță. Ele nu pot fi separate de vestirea soliei mântuirii, ci sunt o parte integrantă a ei.
Dăruirea sistematică și unitatea – Planul financiar al bisericii noastre slujește unui scop mai cuprinzător decât apare în rapoartele noastre financiare și statistice. Această reglementare este mai mult decât un mijloc de a aduna și a distribui fonduri. În planul lui Dumnezeu, ea constituie unul dintre factorii importanți de unificare a mișcării adventiste. Poporul lui Dumnezeu este un popor unit. Sistemul nostru de împărțire a zecimilor între conferințe și uniune, între uniune și Conferința Generală, și distribuirea de fonduri în câmpurile mondiale au slujit scopului măreț al unificării lucrării de pe întregul pământ.
Cum trebuie să fie folosită zecimea – Zecimea trebuie să fie considerată sfântă și folosită pentru lucrarea de predicare, pentru predarea învățăturilor biblice, pentru sprijinirea administrației conferinței/misiunii/câmpului în preocupările ei pentru grija pentru biserici și în străduințele ei privind extinderea misiunii. Zecimea nu trebuie cheltuită în alte scopuri, pentru plata datoriilor bisericii sau instituțiilor sau pentru planuri de construcție.
„Mi‑a fost dată o solie foarte clară și hotărâtă pentru poporul nostru. Mi se cere să le spun că ei fac o greșeală folosind zecimea pentru diferite scopuri, care, deși bune în ele însele, nu sunt cele pentru care Domnul a spus să fie folosită zecimea. Aceia care folosesc zecimea în acest fel se abat de la rânduiala Domnului. Dumnezeu îi va judeca pentru aceste lucruri.” (Mărturii, vol. 9, pag. 248)
Cum se mânuiește zecimea – Zecimea este a Domnului și ea trebuie să fie adusă ca un act de închinare la trezoreria conferinței/misiunii/câmpului, prin biserica în care persoana respectivă este membră. În circumstanțe excepționale, membrii bisericii vor cere sfat slujbașilor conferinței/misiunii/câmpului.
Lucrătorii conferinței/misiunii/câmpului și slujbașii bisericii trebuie să fie exemple în oferirea zecimii – Lucrătorii conferinței/misiunii/câmpului, prezbiterii bisericii, alți slujbași și conducătorii de instituții trebuie să recunoască ca pe un principiu de conducere în lucrarea lui Dumnezeu faptul că ei trebuie să fie un bun exemplu în oferirea zecimii. Nimeni nu trebuie să rămână nici slujbaș al bisericii, nici lucrător al conferinței/misiunii/câmpului, dacă nu se conformează acestui standard de conducere.
Dăruirea zecimii, o datorie biblică – Deși nu este un test al calității de membru, dăruirea zecimii este recunoscută ca o obligație scripturistică, o datorie a fiecărui credincios față de Dumnezeu, dar și ca un exercițiu spiritual prin care dătătorul are o parte de îndeplinit, și anume să ceară prin credință plinătatea binecuvântărilor vieții și experienței creștine.
„Aduceți, însă, la casa visteriei, toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea. Puneți‑Mă astfel la încercare și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor și nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Mal. 3,10)
Darurile
Pe lângă zecime, Biblia accentuează obligația noastră de a aduce Domnului daruri. Reținerea darurilor este trecută pe același plan cu reținerea zecimii și poartă numele de înșelăciune sau furt (Mal. 3,8). Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a urmat de la începutul existenței ei practica dăruirii de bunăvoie pentru cauza lui Dumnezeu. Ca rezultat, asupra lucrării s‑au revărsat mari binecuvântări și prosperitate. Poporul lui Dumnezeu s-a unit în a susține în mod generos lucrarea, dând daruri proporționale cu veniturile lor.
Darurile Școlii de Sabat – Cea mai răspândită metodă pentru dăruirea sistematică este colecta Școlii de Sabat. Darurile Școlii de Sabat sunt consacrate lucrării misionare mondiale. Pe calea aceasta se strâng, Sabat de Sabat, sume însemnate.
Alte daruri – Din când în când, se adună și alte daruri pentru lucrarea misionară mondială și pentru alte acțiuni generale sau locale. Când se strâng daruri pentru misiuni sau pentru acțiuni generale sau locale, toți banii depuși în coșuleț vor fi socotiți ca parte a aceluiași dar special, cu excepția cazului în care donatorul indică altă destinație.
Darurile speciale pentru câmpurile misionare – Sprijinirea financiară a lucrării misionare din întreaga lume se întemeiază pe sistemul de buget. Pe baza nevoilor bugetare se fac investiții în diferitele câmpuri misionare. Aceasta este o metodă cinstită și dreaptă de distribuire a fondurilor. Ea asigură fiecărui câmp primirea unei sume echitabile. Acolo unde se fac daruri speciale pentru un anumit câmp, în afara bugetului, se creează o inegalitate în defavoarea altor câmpuri. Dacă astfel de daruri se dau cu scopul de a se începe o lucrare nouă, lucrarea începută va stagna odată cu consumarea darului respectiv sau va trebui să fie inclusă în bugetul viitor, în vederea continuării ei. Astfel, alte câmpuri care poate au nevoi mai mari, dar care n‑au avut ocazia de a și le face cunoscute, ar fi lipsite de partea cuvenită din fondurile generale, care ar fi distribuită pentru a continua lucrări începute prin daruri speciale. Întreaga istorie a bisericii a dovedit din nou și din nou că este lucrul cel mai înțelept ca toți membrii să dea cu generozitate și credincioșie darurile lor pe căile recunoscute, având în felul acesta mulțumirea că toate câmpurile misionare se împărtășesc din binefacerea unei astfel de dăruiri.
Sprijinirea celor săraci – Darurile pentru săraci sunt folosite pentru sprijinirea membrilor care au nevoie de ajutor. Pe cât e posibil, trebuie să se păstreze o rezervă din aceste fonduri pentru cazuri de urgență. Totuși, biserica trebuie să aibă o atitudine binevoitoare față de toți cei în nevoie, iar comitetul bisericii să facă investiții din fondurile bisericii pentru cei săraci, pentru sprijinirea lucrării medicale și a celei de binefacere adusă la îndeplinire de biserică pentru familiile din localitate.
Bugetul bisericii pentru cheltuieli locale – Metoda cea mai eficientă pentru acoperirea cheltuielilor bisericii locale este alcătuirea unui plan de buget. Înainte de începutul anului nou, comitetul bisericii va pregăti cu atenție un buget al cheltuielilor pentru susținerea activităților bisericii pe parcursul anului următor. Acest buget trebuie să prevadă toate cheltuielile privind reparațiile, lumina, căldura, intendentul (dacă se plătește), școala bisericii, salariul profesorului, fondurile pentru săraci etc. Bugetul trebuie prezentat bisericii pentru a fi studiat și aprobat, pentru a se face planuri prin care să se asigure fondurile necesare echilibrării bugetului în perioada anului următor. Fondurile pentru acoperirea cheltuielilor bisericii locale pot fi adunate prin daruri și subscripții. În măsura puterii sale financiare, fiecare membru trebuie să ia parte la susținerea financiară a bisericii locale și a lucrării, în general.
Model de buget anual – Următorul buget poate servi ca model și poate fi adaptat pentru a satisface nevoile unei biserici de orice mărime:
Bugetul bisericii locale
Venituri estimate:
‑ colecta pentru cheltuielile Școlii de Sabat
– fondul bisericii pentru săraci
– bugetul bisericii
‑ fondul de binefacere
Cheltuieli estimate:
‑ reparații și construcții
‑ combustibil
‑ curățenie și materiale
– asigurări pentru clădiri și mobilier
‑ fondul pentru săraci
‑ materiale pentru Școala de Sabat
‑ cheltuieli în caz de urgență
– iluminat
– apă
– gaz
‑ furnituri de birou
– spălătorie
– dar pentru școala bisericii
– cheltuieli pentru binefacere
– evanghelizare și plantare de biserici
Se vor lua măsuri pentru ca, în bugetul bisericii, să se înregistreze toate intrările și ieșirile, inclusiv cele privitoare la diferitele departamente.
Sfaturi generale
Solicitarea de fonduri – Problema solicitării de fonduri este cuprinsă în următoarele reglementări:
1. Nicio conferință/misiune/câmp, biserică locală sau instituție nu va plănui vreo lucrare care să necesite solicitarea de fonduri din afara propriului teritoriu, dacă nu s‑a cerut sfat și nu s‑au luat măsuri în privința aceasta. Orice solicitare din cadrul propriului teritoriu va fi în armonie cu regulamentele locale ale uniunii sau ale Conferinței Generale.
2. Pentru a proteja bisericile locale de solicitări de fonduri neautorizate și frauduloase sau neaprobate de biserica noastră, se va ține seama de următoarele principii și metode:
a. Pastorii și slujbașii bisericii nu trebuie să permită accesul la amvon, în vederea solicitării de fonduri, persoanelor care nu sunt recunoscute sau autorizate din partea conducerii conferinței/misiunii/câmpului.
b. Nu trebuie să se permită solicitarea de fonduri, fie în public, fie în particular, fără o astfel de recunoaștere.
c. Literatura aprobată în vederea distribuirii să fie încredințată doar persoanelor care poartă această răspundere.
d. Toate fondurile cu care s-a contribuit pentru orice scop, ca răspuns la solicitări, trebuie să treacă prin canalele rânduite de biserică.
e. Nu se acordă nicio autoritate lucrătorilor denominaționali care reprezintă interese speciale ale unei părți a câmpului, ca să solicite ajutorul pentru acea lucrare în vreo parte a câmpului sau în vreo altă conferință/misiune/câmp, fără un aranjament și o autorizare scrisă din partea slujbașilor conferinței/misiunii/câmpului.
f. Slujbașii conferinței/misiunii/câmpului și ai bisericii locale vor lua măsurile necesare pentru a împiedica solicitările publice de fonduri neautorizate sau ilegale.
3. Nu trebuie să fie organizată nicio campanie pentru adunarea de fonduri, nici pentru misiunea internă, nici pentru cea externă, în afara celei din Săptămâna de abnegație, care implică folosirea de literatură specifică și pachete cu formulare pentru colectarea de fonduri. Conferința/misiunea/câmpul și uniunile vor lua măsurile necesare pentru a împiedica orice încălcare a acestei prevederi.
4. Lucrătorii interdivizionari, care vizitează bisericile din țara natală sau se află în legătură cu acestea prin corespondență, sunt invitați să solicite fonduri numai pentru lucrările incluse în bugetul de alocații, acționând în colaborare cu bisericile și conferințele/misiunile/câmpurile pentru strângerea de fonduri necesare lucrării misionare mondiale. Toate aceste fonduri vor circula pe căile stabilite de Biserică.
Metode îndoielnice pentru strângerea de fonduri – Adventiștii de ziua a șaptea au luat întotdeauna atitudine fermă împotriva oricărei metode de natură îndoielnică pentru strângerea de fonduri necesare lucrării locale sau mondiale.
„Când se strâng bani pentru scopuri religioase, la ce mijloace recurg multe biserici? La bazaruri, ospețe, bâlciuri, loterii și alte metode de felul acesta. Adeseori, locul rezervat pentru adorarea lui Dumnezeu este profanat prin mâncare și băutură, prin cumpărări, vânzări și distracții. Respectul față de casa lui Dumnezeu și față de închinare este diminuat în mintea tineretului. Barierele cumpătării sunt slăbite, se face apel la egoism, poftă, iubire de etalare și toate acestea sunt întărite cu cât sunt îngăduite mai mult.” (Mărturii, vol. 9, pag. 91)
„Pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu se extinde, se vor face tot mai multe apeluri pentru ajutor. Pentru a putea răspunde la aceste apeluri, creștinii trebuie să țină cont de porunca: ’Aduceți în casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea’. Dacă cei ce se numesc creștini ar aduce lui Dumnezeu cu credincioșie zecimea și darurile lor, tezaurul Lui ar fi plin. Atunci nu ar mai trebui să se apeleze la bâlciuri, loterii sau întâlniri de distracții pentru a se strânge fonduri pentru susținerea Evangheliei.” (Faptele apostolilor, pag. 280)
Zecimile și darurile nu constituie un fond personal – Zecimile și darurile primite de biserică nu formează un fond pentru beneficiul viitor al dăruitorilor. Ele vor fi folosite numai pentru scopurile curente pentru care au fost date.
Evitarea datoriilor – Comitetul bisericii locale trebuie să se sfătuiască întotdeauna cu slujbașii conferinței/misiunii/câmpului înainte de a contracta datorii de vreun fel. Multe biserici au intrat în încurcături financiare din cauza unor planuri pripite sau greșit făcute pentru ridicarea sau cumpărarea unei biserici sau a unei clădiri pentru școală. Acest lucru poate fi evitat, dacă biserica cere sfat înainte de a se lansa în astfel de acțiuni și aderă la regulamentul bisericii privind finanțarea unor astfel de proiecte.
Finanțarea clădirilor bisericii – Bisericile care și‑au propus să cumpere sau să‑și construiască locașuri de închinare sunt avertizate să nu‑și asume obligații financiare care ar putea să devină o povară pentru membri. În legătură cu aceste planuri, comitetele bisericii locale și al uniunii vor da sfaturi potrivite în fiecare caz, luând în considerație mărimea bisericii, puterea ei financiară și localizarea clădirii.
În cazurile în care este vorba de cumpărarea sau construirea unor clădiri, în niciun caz să nu se facă contractul sau să se înceapă lucrările de construcție până nu s‑a obținut aprobarea din partea comitetului conferinței locale /misiunii/câmpului sau al uniunii. Acestea se vor asigura că planurile financiare corespund cu regulamentele stabilite.
Folosirea și înregistrarea fondurilor – Strângerea și folosirea fondurilor pentru lucrarea lui Dumnezeu constituie o responsabilitate sfântă. Canalul potrivit pentru circulația acestor fonduri este de la individ către biserica locală. Casierul bisericii primește aceste fonduri (vezi pag. 66-70). Fondurile desemnate pentru biserica locală sunt folosite în acest scop. Cele destinate conferinței/misiunii/câmpului sau scopurilor generale sunt trimise de casierul bisericii locale la trezorierul conferinței/misiunii/câmpului. Acesta, la rândul lui, oprește fondurile destinate conferinței/misiunii/câmpului și trimite mai departe trezorierului uniunii de conferințe fondurile destinate acesteia sau bisericii mondiale. Trezorierul uniunii oprește fondurile destinate uniunii și trimite trezorierului diviziunii sau Conferinței Generale toate sumele strânse pentru scopuri generale. Toți acești trezorieri, de la biserica locală până la Conferința Generală, lucrează sub îndrumarea comitetelor respective. Ei nu folosesc fondurile și nu cheltuiesc din ele în mod independent, ci conform unor hotărâri precise ale comitetelor responsabile.
Revizia ‑ Orice registru de contabilitate, începând de la registrele casierului bisericii locale și ale secretarului activităților laice până la trezorierul conferinței Generale, este supus controlului unor revizori numiți în acest scop. Regula reviziei se aplică și registrelor de contabilitate din orice instituție a bisericii. Aceasta asigură o siguranță maximă în folosirea fondurilor. (vezi pag. 69)
Sursa: www.adventist.ro
