Disciplina in biserica

Principii generale

Se atrage atenția tuturor pastorilor, slujbașilor și membrilor bisericii cu privire la importanța citatelor din Spiritul Profetic existente în acest capitol. Aceste declarații merită un studiu atent și rugăciune. Ele înfăți­șează într‑un limbaj lămurit și sigur răspunderea solemnă așezată asupra poporului lui Dumnezeu pentru menținerea curăției, integrității și zelului spiritual al bisericii. Dacă membrii se răcesc și devin nepăsători, biserica trebuie să caute să‑i trezească din letargia lor. Dacă unii se abat de la adevăr, trebuie făcute eforturi spre a‑i aduce înapoi, pe calea îngustă.

Tratarea membrilor greșiți – „În tratarea membrilor bisericii care comit greșeli, poporul lui Dumnezeu trebuie să urmeze cu grijă învățătura dată de Mântuitorul în capitolul 18 din Matei” (Mărturii, vol. 7, pag. 260).„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du‑te și mustră‑l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune‑l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș. Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” (Mat. 18,15‑18)

„Ființele omenești sunt proprietatea Domnului Hristos, răscumpărate de El cu un preț infinit și legate de El prin dragostea pe care El și Tatăl Său au manifestat‑o față de ele. Cât de atenți, deci, trebuie să fim în legăturile noastre unii cu alții! Oamenii nu au dreptul să bănuiască ceva rău în privința semenilor lor. Membrii bisericii nu au dreptul să-și urmeze propriile porniri și înclinații în tratarea membrilor care au greșit. Ei nu trebuie nici măcar să‑și exprime prejudecățile cu privire la cei greșiți, deoarece, în felul acesta, pun în mintea altora aluatul răului. Informațiile nefavorabile despre un frate sau o soră din biserică sunt transmise de la unul la altul între membrii acesteia. Din cauza lipsei de bunăvoință din partea unora, de a urma îndrumările date de Domnul Isus, se fac greșeli și se comit nedreptăți.

’Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta’, a spus Isus, ’du‑te și mustră‑l între tine și el singur’ (Mat, 18,15). Nu vorbi altora despre această greșeală. Dacă i se spune unuia, apoi altuia și altuia, atunci discuțiile se înmulțesc, iar răul crește, până când toată biserica suferă. Rezolvă problema ’între tine și el singur’. Acesta este planul lui Dumnezeu. ’Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. Apără‑ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia’ (Proverbe 25,8.9). Nu tolera păcatul la fratele tău, dar nu‑l face public și, în felul acesta, să mărești răul, făcând ca mustrarea să pară o răzbunare. Corijează‑l așa cum este subliniat în Cuvântul lui Dumnezeu.” (Idem, pag. 260, 261)

Căutați împăcarea – „Nu lăsa ca resentimentul să se transforme în răutate. Nu îngădui ca rana să se inflameze și să erupă în cuvinte otrăvite, care să mânjească mintea celor care le aud. Nu îngădui ca gânduri amare să umple mintea ta și a fratelui tău. Du‑te la el și, cu umilință și sinceritate, discută cu el problema.

Oricare ar fi natura ofensei, aceasta nu schimbă planul pe care l‑a făcut Dumnezeu pentru rezolvarea neînțelegerilor și a jignirilor personale. O discuție personală, în spiritul lui Hristos, cu cel greșit va rezolva adesea dificultatea. Du‑te la cel greșit cu inima plină de dragoste și împreună-simțire, ca a lui Hristos, și caută să rezolvi problema. Discută cu el calm și liniștit. Nu lăsa să‑ți scape de pe buze cuvinte pline de mânie. Vorbește în așa fel, încât să faci apel la judecata fratelui tău. Amintește‑ți de cuvintele: ’Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate’. (Iacov 5,20)

Oferă-i fratelui tău remediul care să‑i vindece boala nemulțumirii. Fă‑ți partea pentru a‑l ajuta. De dragul păcii și unității bisericii, socotește aceasta ca un privilegiu și ca o datorie. Dacă te ascultă, l‑ai câștigat ca prieten.

Tot cerul este interesat de întâlnirea dintre cel ofensat și cel greșit. Când cel greșit primește mustrarea făcută în dragostea lui Hristos și își recunoaște vina, cerând iertare de la Dumnezeu și de la fratele său, lumina cerului îi umple inima. Lupta s‑a încheiat; prietenia și încrederea sunt restabilite. Untdelemnul dragostei îndepărtează durerea provocată de greșeală. Duhul lui Dumnezeu leagă inimă cu inimă, și în cer se cântă datorită unirii care s‑a realizat.” (Mărturii, vol. 7, pag. 261, 262)

„Atunci când cei astfel uniți în părtășie creștină înalță rugăciuni la Dumnezeu și făgăduiesc să lucreze cu dreptate, să iubească mila și să umble smeriți cu Dumnezeu, vine peste ei o mare binecuvântare. Dacă au păgubit pe alții, să continue lucrarea de pocăință, de mărturisire și de îndreptare, pe deplin hotărâți să‑și facă bine unul altuia. Aceasta este împlinirea legii lui Hristos.

’Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori’ (Mat. 18,16). Ia cu tine pe aceia care sunt spirituali și vorbește celui vinovat privitor la greșeala lui. Poate că va răspunde apelului unit al fraților lui. Dacă vede poziția lor unită cu privire la acea problemă, mintea sa ar putea fi luminată.

’Și dacă nu‑i ascultă’, atunci ce trebuie făcut? Pot câteva persoane dintr‑un comitet să‑și asume răspunderea excluderii celui greșit? ’Dacă nu‑i ascultă, spune‑l bisericii’ (Mat. 18,17). Biserica este aceea care trebuie să ia hotărâri referitoare la membri.” (Mărturii, vol. 7, pag. 262)

„’Dacă nu vrea să asculte de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș’ (Mat. 18,17). Dacă nu vrea să asculte de glasul bisericii, dacă respinge toate eforturile depuse pentru îndreptarea lui, asupra bisericii cade răspunderea despărțirii lui de frățietate. Numele lui trebuie să fie atunci șters din registre.

Niciun slujbaș al bisericii să nu sfătuiască, niciun comitet să nu recomande și nicio biserică să nu voteze ca numele unui făcător de rele să fie șters din registrele bisericii, până când instrucțiunile date de Hristos nu au fost împlinite cu credincioșie. Când această îndrumare a fost urmată, biserica este curată înaintea lui Dumnezeu. Păcatul trebuie arătat așa cum este și trebuie îndepărtat, ca să nu se răspândească tot mai mult. Sănătatea și curăția bisericii trebuie păstrate, astfel încât să stea înaintea lui Dumnezeu nepătată, îmbrăcată în haina neprihănirii lui Hristos...

’Adevărat vă spun’, a continuat Isus, ’că orice veți lega pe pământ, va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer’. (Mat. 18,18)

Această declarație își păstrează valabilitatea în toate veacurile. Bisericii i‑a fost conferită puterea să acționeze în locul lui Hristos. Ea este unealta lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și disciplinei în poporul Său. Domnul i‑a încredințat bisericii puterea să rezolve toate problemele privitoare la prosperitatea ei, la curăție și ordine. Biserica are răspunderea să excludă din rândurile ei pe cei nevrednici, care, prin purtarea lor necreștinească, aduc dezonoare adevărului. Tot ceea ce face Biserica, în armonie cu îndrumările date de Cuvântul lui Dumnezeu, va fi ratificat în cer.” (Mărturii, vol. 7, pag. 262, 263)

„Apar subiecte de o importanță gravă pe care biserica trebuie să le rezolve. Slujitorii lui Dumnezeu, rânduiți de El pentru a fi călăuzele poporului Său, după ce și‑au făcut partea, trebuie să prezinte bisericii întreaga problemă, astfel încât să fie unitate în decizia luată.

Domnul dorește ca urmașii Săi să manifeste o grijă deosebită în felul cum se poartă unii cu alții. Ei trebuie să înalțe, să refacă, să vindece. Dar în biserică nu trebuie să fie neglijată disciplina corespunzătoare. Membrii trebuie să se considere elevi într‑o școală, învățând cum să‑și formeze caractere demne de înalta lor chemare. În biserica de aici, de jos, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie pregătiți pentru marea reunire din biserica de sus. Aceia care trăiesc aici în armonie cu Hristos pot privi înainte spre o viață fără sfârșit, în familia celor răscumpărați.” (Idem, pag. 263, 264).

Autoritatea bisericii – „Răscumpărătorul lumii a învestit biserica Sa cu o mare putere. El stabilește regulile care trebuie aplicate în cazurile de judecare a membrilor ei. După ce a dat îndrumări lămurite cu privire la drumul care trebuie urmat, El zice: ’Adevărat vă spun că tot ce veți lega pe pământ va fi legat în cer; și tot ce veți dezlega pe pământ [în ceea ce privește disciplina bisericii] va fi dezlegat în cer’. În felul acesta, însăși autoritatea cerească aprobă disciplina bisericii cu privire la membrii ei, atunci când a fost urmată regula biblică.

Cuvântul lui Dumnezeu nu dă niciunui om dreptul să‑și impună judecata în opoziție cu judecata bisericii și nici nu este îngăduit să-și impună opiniile împotriva opiniilor bisericii. Dacă n‑ar fi o conducere și o disciplină în biserică, atunci ea s‑ar fragmenta; nu s‑ar menține ca un trup.” (Mărturii, vol. 3, pag. 428)

Biserica, răspunzătoare de tratarea păcatului – „Dumnezeu socotește poporul Său ca un trup, răspunzător pentru păcatele membrilor. Dacă aceia care conduc biserica neglijează să cerceteze cu atenție păcatele care aduc neplăcerea lui Dumnezeu asupra trupului, ei devin răspunzători pentru aceste păcate.” (Idem, pag. 269)

„El (Dumnezeu) va învăța poporul Său că neascultarea și păcatul Îi sunt peste măsură de neplăcute și nu trebuie privite cu ușurătate. El ne arată că atunci când poporul Său se află în păcat, trebuie să se ia imediat măsuri hotărâte pentru ca păcatul să fie îndepărtat și mânia Sa să nu rămână asupra lor. Dar dacă păcatele poporului sunt trecute cu vederea de cei cu poziții de răspundere, mânia Sa va fi asupra lor, iar poporul lui Dumnezeu, ca un corp unit, va fi făcut răspunzător pentru acele păcate. În felul în care S‑a ocupat de poporul Său în trecut, Domnul arată nevoia curățirii de rele a bisericii. Un păcătos poate răspândi atâta întuneric, încât va îndepărta lumina lui Dumnezeu de la întreaga adunare. Când oamenii își dau seama că întunericul este peste ei și nu știu cauza, trebuie să-L caute cu stăruință pe Dumnezeu, în adâncă umilință și lepădare de sine, până când păcatele care întristează Duhul Său sunt descoperite și îndepărtate…

Dacă relele sunt vizibile în poporul Său și dacă slujitorii lui Dumnezeu trec cu nepăsare peste ele, de fapt ei susțin și îndreptățesc păcătosul și sunt la fel de vinovați, și tot așa de sigur vor avea parte de dezaprobarea lui Dumnezeu, pentru că vor fi făcuți răspunzători pentru păcatele celui vinovat. În viziune, mi s‑au arătat multe împrejurări în care dezaprobarea lui Dumnezeu a fost manifestată din cauza neglijenței slujitorilor Săi de a trata relele și păcatele care existau printre ei. Aceia care au scuzat aceste rele au fost socotiți de oameni ca fiind foarte amabili și iubitori în atitudine, doar pentru că au evitat să împlinească o datorie biblică lămurită. Sarcina aceasta nu le era plăcută, de aceea au evitat‑o.” (Mărturii, vol. 3, pag. 265, 266)

Cei neconsacrați se împotrivesc disciplinării în biserică – „Sunt mulți aceia care nu au discernământul lui Iosua și care nu socotesc o datorie deosebită să cerceteze relele și să trateze de îndată păcatele care există între ei. Aceștia să nu-i împiedice pe cei care duc povara acestei lucrări și să nu stea în calea acelora care au de îndeplinit această datorie. Unii pun un semn de întrebare și îndoială și găsesc greșeli pentru că alții îndeplinesc lucrarea pe care Dumnezeu nu a așezat-o asupra lor. Ei se opun împiedicându-i pe cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara de a mustra și de a îndrepta păcatele predominante, pentru ca mânia Sa să fie abătută de la poporul Său. Dacă în mijlocul nostru ar fi un caz asemănător cu al lui Acan, ar exista mulți care i-ar acuza pe cei care ar îndeplini partea lui Iosua în cercetarea răului, considerându-i că au un spirit răutăcios și căutător de greșeli. Cu Dumnezeu nu se poate glumi, iar avertismentele Sale nu pot fi desconsiderate de un popor nelegiuit, fără a avea consecințe…

Mi s‑a arătat că felul mărturisirii lui Acan era asemănător cu mărturisirile pe care unii dintre noi le‑au făcut și le vor mai face. Ei își ascund greșelile și refuză să facă o mărturisire de bunăvoie, până când Dumnezeu îi descoperă, iar atunci își recunosc păcatele. Câțiva merg înainte pe calea cea rea, până când se împietresc. Poate că ei știu că biserica este împovărată, după cum știa și Acan că Israel era slab înaintea vrăjmașilor, din cauza păcatului său. Cu toate acestea, conștiința nu‑i condamnă. Nu vor să ușureze biserica, umilindu‑și inimile îngâmfate și răzvrătite înaintea lui Dumnezeu, și să dea la o parte păcatele. Dezaprobarea lui Dumnezeu este asupra poporului Său, iar El nu‑Și va descoperi puterea în mijlocul lor, atâta vreme cât păcatele există între ei și sunt încurajate de aceia care se află în poziții de răspundere.

Cei care lucrează în temere de Dumnezeu ca să îndepărteze piedicile din calea bisericii și să mustre greșeli dureroase, pentru ca poporul lui Dumnezeu să vadă nevoia de a urî păcatul și să crească în curăție, iar Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit, vor întâmpina mereu influențe împotrivitoare din partea celor neconsacrați.” (Mărturii, vol. 3, pag. 270, 271)

Reguli și rânduieli necesare – „Fraților, nu îngăduiți niciodată ca ideile cuiva să clatine credința voastră cu privire la ordinea și armonia care trebuie să existe în biserică… Dumnezeul cerului este un Dumnezeu al ordinii și El cere ca toți urmașii Săi să aibă reguli și rânduieli și să păstreze ordinea.” (Idem, vol. 5, pag. 274)

Organizații neautorizate de biserică – Biserica, în forma ei organizată, este unealta lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și disciplinei în poporul Său. Solia dată de Dumnezeu este dusă lumii nu numai prin mărturia personală a membrilor, ci și printr‑o mărturie colectivă a bisericii, ca trup al lui Hristos. O astfel de mărturie colectivă cere o structură administrativă recunoscută, care a fost stabilită și care are toți slujbașii aleși conform regulilor și toate ramurile de activitate organizate corespunzător, cum ar fi Școala de Sabat, Departamentul Lucrare personală, organizații ale tinerilor etc. Ea recunoaște, de asemenea, acele instituții indepen­dente, cu autosusținere, ale căror activități contribuie la atingerea obiectivelor bisericii. De aceea, deși toți membrii au drepturi egale în biserică, niciun membru sau nicio grupare de membri nu poate să inițieze o mișcare, să formeze o organizație sau să încurajeze urmărirea atingerii vreunui obiectiv sau învățarea vreunei doctrine sau solii care nu este în armonie cu obiectivele și învățăturile religioase fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. O astfel de acțiune ar duce la încurajarea unui spirit disident și separatist, la fragmentarea efortului și a mărturiei bisericii și, în felul acesta, ar împiedica împlinirea obligațiilor sale față de Capul ei și față de lume.

Păstrarea unității bisericii

Creștinii trebuie să facă orice efort ca să evite tendințele care i‑ar diviza și ar aduce dezonoare cauzei Evangheliei. „Planul lui Dumnezeu este ca toți copiii Săi să fie strâns uniți. Nu așteaptă ei să trăiască împreună în același cer?… Aceia care refuză să lucreze în armonie Îl dezonorează foarte mult pe Dumnezeu” (Mărturii, vol. 8, pag. 240). Biserica trebuie să descurajeze orice acțiune care ar amenința armonia dintre membrii ei și trebuie să încurajeze fără încetare unitatea.

În cele mai multe cazuri, aplanarea diferendelor din cadrul bisericii și dintre membrii ei ar trebui să se realizeze fără să se recurgă la o procedură de împăcare oferită de biserică sau la medierea autorității civile. „Dacă dificultățile dintre frați nu ar fi prezentate înaintea altora, ci s-ar discuta deschis între ei, în spiritul dragostei creștine, cât rău ar putea fi evitat! Câte rădăcini de amărăciune, prin care mulți sunt afectați, ar fi distruse și cât de strâns și de iubitor ar putea fi uniți urmașii lui Hristos în dragostea Lui!” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 59; vezi Mat. 18,15‑18 și pag. 171,172)

Rezolvarea neînțelegerilor dintre membri – Trebuie depus orice efort pentru a rezolva neînțelegerile dintre membrii bisericii și pentru a limita conflictul la o sferă cât mai redusă cu putință. „Neînțelegerile, lupta și procesele dintre frați sunt o rușine pentru cauza adevărului. Aceia care merg pe o asemenea cale expun biserica batjocurii din partea vrăjmașilor ei și fac ca puterile întunericului să triumfe. Ei răstignesc pe Hristos din nou și‑L expun rușinii publice. Neținând seama de autoritatea bisericii, ei manifestă dispreț față de Dumnezeu, care a dat autoritate bisericii.” (Mărturii, vol. 5, pag. 242, 243)

Procesele civile sunt desfășurate adesea într‑un spirit de controversă, care izvorăște și dezvăluie egoismul uman. Tocmai aceste procedee dușmănoase trebuie descurajate de o biserică ce caută să dea pe față spiritul lui Hristos. Altruismul creștin îi va determina pe urmașii lui Hristos să îndure mai degrabă paguba (1 Cor. 6,7), "decât să se judece …la cei nelegiuiți și nu la sfinți” (1 Cor. 6,1).

În timp ce în lumea modernă există ocazii pentru a apela la sentințele tribunalelor civile, creștinii ar trebui să prefere rezolvarea acestora în cadrul autorității bisericii și să limiteze căutarea unor astfel de sentințe judecătorești numai în acele cazuri care sunt în mod clar sub jurisdicția tribunalelor, și nu sub autoritatea bisericii, sau pentru acelea pe care biserica le încuviințează, ea neavând posibilități adecvate pentru o rezolvare cuvenită. Aceste procese în fața curții de judecată civilă nu trebuie niciodată să devină o procedură de răzbunare dușmănoasă, ci trebuie promovată dorința de a căuta arbitraj pentru ca diferendele să fie rezolvate în mod amical. Exemple de acest fel ar putea fi următoarele, fără a se limita doar la acestea: rezolvarea pretențiilor privind asigurarea, emiterea unor sentințe care afectează hotarele și proprietatea imobiliară, hotărâri privind unele probleme de administrare a proprietăților, precum și stabilirea tutelei copiilor minori. Cu toate că biserica trebuie să stabilească procedee în armonie cu practica legală, ca să evite situația la care se referă 1 Corinteni 6, ea trebuie să fie mereu atentă să nu se abată de la misiunea evanghelică și să nu preia îndatoriri ale magistraților civili. (vezi Luca 12,13.14 și Mărturii, vol. 9, pag. 216-218)

Idealul lui Dumnezeu pentru membrii bisericii Sale este ca ei să trăiască „în pace cu toți oamenii” (Rom. 12,18), atât cât le stă în putință. Biserica trebuie să folosească toate căile posibile și raționale pe care le are la îndemână, prin care pot fi rezolvate multe neînțelegeri dintre membri. Dacă biserica nu reușește să răspundă la cererea de ajutor a unui membru pentru rezolvarea unei neînțelegeri sau dacă biserica recunoaște că natura cazului nu ține de autoritatea ei, trebuie să fie evident faptul că acel membru a epuizat posibilitățile procedeului biblic, prevăzut pentru rezolvarea neînțelegerilor, și că ceea ce ar urma să facă persoana respectivă, dincolo de acest punct, este o problemă de conștiință. (vezi Comentarii A.Z.S., vol. 6, pag. 698)

Totuși, atunci când biserica, încercând să ajute la timp și pe cale pașnică la rezolvarea neînțelegerilor dintre membrii ei, recomandă o soluție, membrii nu trebuie să respingă în mod superficial recomandarea pe care biserica a oferit‑o. Nu este o situație ușoară pentru un membru ca, în afara procedurii regulamentare a bisericii, să acționeze în judecată un alt membru al bisericii. „Chiar faptul că aveți judecăți între voi este un cusur pe care‑l aveți.” (1 Cor. 6,7)

Membrii bisericii care dau pe față nerăbdare și egoism prin faptul că nu sunt dispuși să aștepte și să primească recomandările acesteia pentru rezolvarea neînțelegerilor cu alți membri ai bisericii pot fi supuși disciplinei bisericii (vezi pag. 191,192), din cauza efectului dezbinător pe care‑l au asupra acesteia și din cauza refuzului lor de a recunoaște autoritatea legal constituită a bisericii.

Rezolvarea plângerilor membrilor împotriva bisericii – Aceleași principii care se aplică în rezolvarea plângerilor dintre membri se aplică și la rezolvarea plângerilor membrilor împotriva organizațiilor și instituțiilor bisericii.

Un membru al bisericii nu trebuie să instige la litigiu contra niciuneia dintre instituțiile bisericii, cu excepția situației în care biserica n‑a asigurat condițiile adecvate pentru rezolvarea nemulțumirii în cadrul ei sau acolo unde cazul este de așa natură, încât, în mod clar, nu este de competența bisericii să îl rezolve.

Rezolvarea plângerilor bisericii împotriva membrilor – S‑ar putea ca uneori organizațiile sau instituțiile bisericii să aibă plângeri împotriva membrilor. Atunci administratorii bisericii, în virtutea îngăduinței creștine, trebuie să țină seama de sfatul biblic pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre creștini și să‑l aplice la rezolvarea plângerilor bisericii împotriva membrilor ei. Biserica ar trebui să evite să deschidă o acțiune de judecată la un tribunal civil și să depună orice efort rezonabil, în colaborare cu membrul respectiv, pentru a asigura o procedură prin care problema să poată fi rezolvată corect în cadrul autorității bisericii.

Administrarea disciplinei

Dacă un membru cade în păcat, trebuie să fie făcute eforturi sincere pentru a‑l recupera. „Dacă cel greșit se pocăiește și se supune disciplinei lui Hristos, trebuie să i se mai dea o ocazie. Și chiar dacă nu se pocăiește, chiar dacă se află în afara bisericii, slujitorii lui Dumnezeu încă mai au o lucrare de făcut pentru el. Ei trebuie să caute în mod serios să-l câștige în vederea pocăinței. Și, oricât de gravă ar fi fost vinovăția sa, dacă se supune străduințelor Duhului Sfânt și, prin mărturisirea și părăsirea păcatului său dă dovadă de pocăință, trebuie să fie iertat și primit iarăși în staul. Frații lui trebuie să‑l încurajeze pe calea cea dreaptă și să‑l trateze așa cum ar dori ei să fie tratați, dacă ar fi în locul lui, ținând seama de faptul că și ei înșiși pot fi ispitiți.” (Mărturii, vol. 7, pag. 263)

„Ne apropiem de judecată, iar cei ce duc lumii solia de avertizare trebuie să aibă mâini curate și inimi curate. Ei trebuie să aibă o legătură vie cu Dumnezeu. Gândurile trebuie să fie curate și sfinte, sufletul nepătat, trupul, sufletul și duhul să fie curate, o jertfă fără cusur pentru Dumnezeu, altfel El nu o primește.” (Mărturii pentru pastori, pag. 426)

„Păcatul și păcătoșii din biserică trebuie să fie tratați cu promptitudine, pentru ca să nu fie contaminați și alții. Adevărul și curăția cer să facem o lucrare mai profundă pentru a curăți tabăra de oameni ca Acan. Fie ca cei care au poziții de răspundere să nu îngăduie păcatul în viața vreunui frate. Arătați‑i că trebuie fie să‑și părăsească păcatele, fie să fie despărțit de biserică.” (Mărturii, vol. 5, pag. 147)

Când este vorba de păcate grave, trebuie luate măsuri disciplinare. Există două căi prin care se poate face acest lucru:
1. printr‑un vot de cenzură
2. printr‑un vot de retragere a calității de membru.

Pot fi cazuri în care vinovăția nu este considerată atât de serioasă de către biserică, încât să se justifice modalitatea extremă de retragere a calității de membru a celui vinovat, totuși, poate fi suficient de serioasă pentru a se cere o exprimare a dezaprobării. O astfel de dezaprobare poate fi exprimată printr‑un vot de cenzură.

Cenzura are un scop dublu:
1. Să dea posibilitate bisericii să‑și exprime dezaprobarea față de o vinovăție gravă, care a adus dezonoare asupra cauzei lui Dumnezeu.
2. Să imprime membrului vinovat nevoia de îmbunătățire a vieții și de reformă în comportament; de asemenea, să ofere persoanei o perioadă de har și de probă, timp în care poate face acești pași.

Disciplinarea prin cenzură

Un membru greșit poate fi pus sub cenzură prin votul bisericii locale la orice adunare administrativă legal convocată, cu condiția ca membrul în cauză să fi fost anunțat. Acesta poate să fie prezent, dacă dorește. Un vot de cenzură este stabilit pentru o perioadă de timp de la minimum o lună până la maximum douăsprezece luni; acest vot pune capăt alegerii sau numirii persoanei vinovate în oricare slujbă pe care le-a deținut în biserică și retrage privilegiul de a fi ales în slujbă în timp ce se află sub cenzură. Un membru pus sub cenzură nu are dreptul să participe prin cuvânt sau vot la acțiunile bisericii (să voteze și să se pronunțe în legătură cu hotărârile bisericii) și nu poate avea dreptul exercitării publice a unor slujbe, cum ar fi cea de instructor la Școala de Sabat etc. Nici nu e posibil transferul calității de membru al persoanei de la o biserică la altă biserică în timpul perioadei de cenzură. Totuși, cel pus sub cenzură nu este lipsit de privilegiul participării la binecuvântările Școlii de Sabat, la serviciile de închinare ale bisericii sau la rânduielile Casei Domnului. Un vot de cenzură nu trebuie să conțină nicio prevedere cu privire la întreruperea calității de membru în cazul de neîndeplinire a condițiilor impuse. La terminarea perioadei de cenzură, trebuie să se facă o cercetare cuvenită pentru a se asigura dacă membrul pus sub disciplină și-a schimbat comportamentul. Dacă se observă că purtarea este satisfăcătoare, persoana poate fi considerată a fi în rânduială (regular standing), fără alte demersuri. Dacă se observă că purtarea nu este satisfăcătoare, cazul lui trebuie să fie luat din nou în atenție și să se administreze disciplina cerută. Orice revenire în slujba bisericii trebuie făcută prin alegere.

Disciplinarea prin retragerea calității de membru

A retrage cuiva calitatea de membru al Bisericii, trupul lui Hristos, este totdeauna o problemă serioasă. Este măsura finală de disciplinare pe care o poate administra biserica; este măsura extremă ce poate fi administrată de către biserică. Dacă se folosește acest fel de disciplină, să se facă numai după ce au fost urmate instrucțiunile date în acest capitol și după ce au fost făcute toate eforturile posibile pentru a-l câștiga pe cel greșit și a-l readuce pe calea cea dreaptă. Când se prevede că trebuie să se facă un asemenea pas, se recomandă consfătuirea cu pastorul bisericii, iar dacă el nu este disponibil, cu președintele conferinței/misiunii/câmpului, înainte de a se lua vreo hotărâre de către biserică.

Motive pentru care membrii pot fi puși sub disciplină

Motivele pentru care membrii pot fi supuși disciplinei bisericii sunt următoarele:
1. Negarea (pierderea) credinței în principiile fundamentale ale Evangheliei și în doctrinele de bază ale bisericii sau învățarea altora a unor doctrine contrare acestora;
2. Călcarea Legii lui Dumnezeu, cum ar fi închinarea la idoli, uciderea, furtul, blasfemia, jocul de noroc, călcarea Sabatului și minciuna cu bunăștiință și din obișnuință;
3. Călcarea poruncii a șaptea a Legii lui Dumnezeu în ceea ce privește instituția căsătoriei, căminul creștin și standardele biblice de conduită morală;
4. Încălcări ale Legii, cum ar fi desfrâul, promiscuitatea, incestul, practicarea homosexualității, abuzarea sexuală a copiilor și adulților vulnerabili, alte perversiuni sexuale, precum și recăsătorirea unei persoane divorțate, cu excepția soțului/soției care a rămas credincios/credincioasă legământului căsătoriei de pe urma unui divorț din cauza adulterului sau a perversiunilor sexuale;
5. Violență fizică, incluzând violența în cadrul familie;
6. Înșelăciunea sau intenționata prezentare de date false în afaceri;
7. Purtarea dezordonată care aduce ocară asupra bisericii;
8. Aderarea sau participarea la o mișcare sau organizație care produce divizare și disidență; (vezi pag. 193)
9. Refuzul persistent de a recunoaște autoritatea bisericii legal constituită sau de a se supune ordinii și disciplinei bisericii;
10. Folosirea, producerea sau vânzarea de băuturi alcoolice;
11. Folosirea, producerea sau vânzarea tutunului, în orice formă de consum, pentru oameni;
12. Utilizarea ilegală sau traficul cu narcotice sau cu alte droguri.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea recunoaște nevoia exercitării unei griji deosebite pentru protejarea celor mai înalte interese spirituale ale membrilor ei, pentru a asigura un tratament cinstit și pentru păstrarea bunului nume al bisericii.

În caz de călcare a poruncilor lui Dumnezeu, atunci când se constată o pocăință profundă și o mărturisire deplină și de bunăvoie, dându‑se dovadă că a avut loc o convertire adevărată, biserica poate administra disciplina, punând pe cel vinovat sub cenzură pentru o perioadă de timp determinată.

Cu toate acestea, în cazul unor călcări flagrante ale Legii lui Dumnezeu, care au adus dezonoare publică bisericii, biserica poate considera necesar, chiar și atunci când s‑a făcut o mărturisire sinceră, să retragă celui în cauză calitatea de membru, pentru ca biserica să‑și protejeze numele și standardele creștine. Mai târziu, când este evident faptul că viața lui este în armonie cu standardele bisericii, cel vinovat poate fi reprimit în biserică, prin rebotezare. Biserica nu‑și poate îngădui să trateze cu ușurință astfel de păcate și nici să permită ca niște considerații personale să‑i influențeze hotărârile. Trebuie să-și exprime dezaprobarea hotărâtă și accentuată pentru păcatele adulterului, desfrânării, a tuturor faptelor imorale și a altor păcate grave; în același timp, trebuie să facă totul în vederea refacerii și readucerii celor rătăciți pe calea cea bună. În timp ce lumea devine tot mai îngăduitoare în problemele morale, biserica nu trebuie să coboare standardele puse de Dumnezeu.

Promptitudine în procesul disciplinării

Este datoria bisericii să poarte de grijă ca procesul disciplinării să se desfășoare într‑un timp rezonabil și apoi să comunice deciziile ei cu amabilitate și promptitudine. Aplicarea disciplinei este în sine un proces dureros. Un lucru care intensifică frustrarea și suferința membrului și a bisericii locale este întârzierea în administrarea disciplinei.

Atenție în disciplinarea membrilor

„Hristos a învățat lămurit că cei care stăruie pe față în păcat trebuie să fie despărțiți de biserică, dar El nu ne‑a încredințat lucrarea de judecare a caracterului și a motivelor acestora. El cunoaște prea bine firea noastră, ca să ne încredințeze această lucrare. Dacă am încerca să smulgem din biserică pe cei pe care îi bănuim că nu sunt creștini veritabili, să fim siguri că am face greșeli. Deseori îi socotim ca fiind fără speranță tocmai pe cei pe care Hristos îi atrage la Sine. Dacă am trata aceste suflete după judecata noastră nedesăvârșită, le‑am spulbera probabil și ultima speranță. Mulți care se socotesc creștini vor fi găsiți cu lipsuri până la urmă. Mulți vor fi in ceruri, despre care vecinii lor au crezut că nu vor intra niciodată acolo. Omul judecă după înfățișare, dar Dumnezeu judecă inima. Neghina și grâul trebuie să crească împreună până la seceriș; iar secerișul este încheierea timpului de probă. În cuvintele Mântuitorului se mai găsește o lecție, o lecție de îngăduință minunată și de dragoste plină de gingășie. După cum neghina își are rădăcinile împletite strâns cu acelea ale grâului, tot astfel frații falși din biserică pot fi strâns legați de ucenicii adevărați. Caracterul adevărat al acestor pretinși credincioși nu se dă pe față pe deplin. Dacă ei ar fi despărțiți de biserică, alții, care doar pentru aceasta ar fi rămas statornici, ar putea fi determinați să se poticnească.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 45)

Pastorii sau bisericile locale să nu stabilească alte criterii ale calității de membru – Niciun pastor, nicio biserică individuală, nicio conferință/misiune/câmp nu are autoritatea să creeze sau să stabilească alte criterii ale calității de membru al bisericii. Această autoritate aparține întregului corp al bisericii și este exercitată prin organizația legal constituită a bisericii în Conferința Generală. Ca urmare, oricine caută să aplice alte criterii decât cele înfățișate mai sus nu reprezintă corect biserica.

„Dumnezeu conduce un popor și nu câțiva indivizi izolați, unul aici, altul colo, unul crezând într‑un fel, altul, în alt fel. Îngerii lui Dumnezeu fac lucrarea încredințată lor. Îngerul al treilea conduce și curăță un popor care trebuie să înainteze în armonie cu el. Unii aleargă înaintea îngerilor care conduc poporul acesta, dar ei trebuie să se întoarcă din drumul lor și să‑i urmeze în umilință pe îngeri, fără să le‑o ia înainte.” (Mărturii, vol. 1, pag. 207)

Într‑o adunare legal constituită – Membrii pot fi disciplinați de către biserică atunci când există motive suficiente, dar numai într‑o adunare administrativă a bisericii locale legal convocată, după ce comitetul bisericii locale a examinat cazul. Adunarea trebuie să fie prezidată de un pastor hirotonit sau de un pastor asistent, care a fost hirotonit ca prezbiter în biserica respectivă sau, în absența acestuia și în înțelegere cu el sau cu președintele conferinței, de un prezbiter hirotonit al bisericii respective.

Votul majorității – Membrilor li se poate retrage calitatea de membru al bisericii sau ei pot fi puși sub disciplină numai prin votul majorității membrilor prezenți și care votează cu ocazia unei adunări legal constituite. „Majoritatea bisericii este puterea care trebuie să-i dirijeze pe membri, ca indivizi.” (Idem, vol. 5, pag. 107)

Comitetul bisericii nu poate retrage calitatea de membru – Comitetul bisericii poate recomanda bisericii, într‑o adunare administrativă, retragerea calității de membru în dreptul unei persoane, dar în nicio situație nu are dreptul să ia decizia finală. Secretarul bisericii poate șterge numele din registrul acesteia doar pe baza votului exprimat de biserică într‑o adunare administrativă, cu excepția cazurilor când un membru decedează.

Dreptul membrului de a fi ascultat în apărare – Este un principiu fundamental de drept, prin care fiecare membru are posibilitatea să fie ascultat în apărare, să aducă dovezi și să aducă martori. Nicio biserică nu trebuie să voteze retragerea calității de membru a unei persoane în situații care‑i răpesc acest drept, dacă acesta dorește să‑l folosească. Biserica trebuie să anunțe membrul cu privire la intenția de a‑i lua în discuție cazul, dându‑i astfel ocazia să fie prezent.

Membrii nu pot fi reprezentați de avocați – Lucrarea bisericii în administrarea ordinii și disciplinei este o funcție eclesiastică și nu are de‑a face, în niciun sens, cu procedura civilă sau legală. De aceea, biserica nu recunoaște dreptul niciunui membru de a‑și aduce un avocat care să‑l reprezinte în vreo adunare sau în vreun comitet chemat să administreze ordinea și disciplina sau pentru orice altă problemă legată de biserică. De aceea, membrii noștri trebuie informați că nu li se va da ascultare dacă vor încerca să aducă un avocat în adunare cu acest scop. De asemenea, biserica trebuie să se îngrijească ca toți cei care nu sunt membri ai bisericii să nu participe la vreo adunare administrativă sau la vreun comitet convocat pentru administrarea regulilor bisericii sau a disciplinei bisericii, cu excepția cazului când sunt chemați ca martori.

Membrilor nu li se poate retrage calitatea de membru pentru absența de la biserică – Cei ce absentează trebuie să fie vizitați cu credincioșie de conducătorii bisericii. Fiecare trebuie să fie încurajat să-și revitalizeze participarea la serviciile divine ale bisericii, explicându‑i‑se gravitatea neglijării obligațiilor calității de membru al bisericii, prin absența deliberată pe o perioadă nedeterminată, fără să raporteze bisericii despre credința și nădejdea sa. Dacă, din cauza vârstei, infirmității sau a unei alte cauze care nu poate fi evitată, unui membru îi este cu neputință să participe cu regularitate la serviciile de cult, trebuie să considere ca fiind datoria sa păstrarea legăturii cu conducătorii bisericii prin scris sau prin alte mijloace. Totuși, atâta vreme cât o persoană rămâne credincioasă doctrinelor bisericii, neparticiparea la serviciile divine ale bisericii nu trebuie să fie considerată un motiv suficient pentru a i se retrage calitatea de membru.

Membrii care pleacă și nu raportează – Când un membru se mută cu domiciliul din zona bisericii, este dator să informeze prezbiterul sau secretarul cu privire la noua lui adresă. Atâta timp cât rămâne membrul acelei biserici, el trebuie să‑și recunoască răspunderea de a raporta în mod regulat bisericii și de a‑și trimite zecimea și darurile. Este de dorit ca un astfel de raport să fie trimis cel puțin o dată pe trimestru. Totuși, dacă membrul nu lasă nicio adresă și dacă nu face niciun efort pentru a contacta biserica sa și pentru a-și trimite raportul, fiind imposibil de găsit, în acest caz, după o absență de doi ani, poate să i se retragă calitatea de membru, prin votul bisericii, cu condiția ca slujbașii acesteia să poată dovedi că au încercat cu stăruință și credincioșie să‑l găsească, dar fără succes. Secretarul va scrie în coloana corespunzătoare „date necunoscute”, „șters prin vot”.

Membrilor nu li se poate retrage calitatea de membru pentru motive financiare – Un membru nu trebuie să fie scos niciodată din evidențele bisericii pentru motivul că nu poate sau nu este dispus să dea ajutor financiar pentru oricare din obiectivele bisericii. Calitatea de membru al bisericii are, în primul rând, o bază spirituală, dar este datoria fiecărui membru să susțină lucrarea bisericii cu mijloace financiare, pe măsura posibilităților lui. Însă nu trebuie niciodată să i se retragă calitatea de membru numai din cauză că nu poate sau nu este dispus să participe financiar la vreunul din proiectele bisericii.

Retragerea calității de membru la cerere – Trebuie să se procedeze cu multă grijă în tratarea acelui membru care cere ca să i se retragă calitatea de membru. Deși recunoaștem dreptul fiecărui individ de a hotărî dacă să aparțină sau nu bisericii, unui astfel de membru trebuie să‑i fie acordat timp suficient pentru meditație și cugetare serioasă și trebuie făcut orice efort pentru a‑l readuce la o experiență satisfăcătoare. Scrisorile de retragere a calității de membru vor fi prezentate comitetului bisericii, care le va prezenta la rândul lui bisericii, cu ocazia unei adunări administrative legal constituite. Din considerație creștină față de cel în cauză, hotărârea va fi luată fără o discutare publică.

Anunțarea persoanelor cărora li s‑a retras calitatea de membru – Este datoria bisericii care retrage cuiva calitatea de membru să îl anunțe în scris cu privire la hotărâre, asigurându‑l că aceasta a fost luată cu părere de rău și că există în continuare preocupare pentru starea lui spirituală și pentru persoana sa. Acolo unde este posibil, comunicarea trebuie făcută în mod personal de pastorul bisericii sau de un delegat al comitetului acesteia. Membrului greșit trebuie să i se dea asigurarea că biserica va spera totdeauna în reafilierea lui și că într‑o zi se vor bucura de o părtășie veșnică în Împărăția cerurilor.

Reprimirea unei persoane căreia i s‑a retras calitatea de membru – Când unei persoane i s‑a retras calitatea de membru, biserica trebuie să păstreze legătura cu ea, în măsura în care este posibil, și să manifeste față de ea un spirit de prietenie și dragoste, străduindu‑se s‑o câștige și s‑o aducă înapoi la staul. O persoană căreia i s‑a retras calitatea de membru poate fi reprimită ca membru atunci când mărturisește greșelile comise, când face dovada unei pocăințe adevărate, a unei schimbări a vieții și este evident că se va supune fără rezerve ordinii și disciplinei bisericii. Această reprimire va fi făcută de preferință în biserica din care membrul a fost exclus. Totuși, acest lucru nu este totdeauna posibil. În acest caz, biserica în care persoana cere să fie reprimită trebuie să ceară informații de la biserica de care a aparținut, cu privire la motivele pentru care persoanei i‑a fost retrasă calitatea de membru.

Deoarece retragerea calității de membru este cea mai serioasă formă de disciplină, perioada de timp înainte ca o astfel de persoană să fie reprimită trebuie să fie suficient de lungă pentru a se putea demonstra că problemele care au condus la retragerea calității de membru au fost rezolvate, fără urmă de îndoială. Reprimirea ca membru al bisericii este precedată, în mod normal, de rebotezare.

Dreptul la apel pentru reprimire – În cazul în care slujbașii bisericii refuză să ia în considerație cererea de reprimire din partea unui membru exclus, el are dreptul de a apela la biserica locală pentru a fi ascultat. Biserica nu trebuie să neglijeze sau să refuze să‑l asculte. Dacă aceasta refuză, cel în cauză are dreptul să ceară să fie ascultat de Comitetul Executiv al conferinței/misiunii/câmpului de care aparține biserica. Dacă, după o ascultare imparțială și completă, comitetul conferinței /misiunii/câmpului este convins că biserica a comis o nedreptate, poate recomanda reprimirea membrului exclus. Dacă însă biserica respectivă continuă să-i refuze reacordarea calității de membru, comitetul conferinței/misiunii/câmpului îl poate recomanda ca membru într‑o altă biserică. Pe de altă parte, dacă există motive temeinice care susțin biserica în refuzul reprimirii membrului, se va înregistra hotărârea respectivă.

Transferarea membrilor aflați sub cenzură – Nicio biserică nu trebuie să primească pe cineva ca membru atunci când acesta se află sub cenzura altei biserici. O astfel de acțiune nu ar ține seama de vinovăția pentru care o altă biserică a aplicat disciplina.

Primirea ca membru a unei persoane care se află sub disciplină constituie o încălcare atât de serioasă a regulamentului bisericii, încât biserica în cauză ar putea fi supusă disciplinei aplicate de Adunarea Generală a conferinței/misiunii/câmpului.

Sursa: www.adventist.ro