Învățăturile biblice cu privire la căsătorie
Originea căsătoriei – Căsătoria este o instituție divină stabilită de Însuși Dumnezeu înainte de căderea omului, când toate lucrurile, inclusiv căsătoria, erau „foarte bune” (Gen. 1,31). „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Gen. 2,24). „Dumnezeu a celebrat prima căsătorie. Astfel, această instituție a fost inițiată de Creatorul Universului. Căsătoria este onorabilă; ea a fost unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om și este una dintre cele două instituții pe care, după cădere, Adam le‑a luat cu el dincolo de porțile paradisului.” (Căminul adventist, pag. 25‑26)
Unitate în căsătorie –Dumnezeu a intenționat să facă din căsătoria lui Adam cu Eva tiparul pentru toate căsătoriile viitoare, iar Hristos a întărit acest concept original, spunând: „Oare n‑ați citit că Ziditorul de la început i‑a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: ’De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și cei doi vor fi un singur trup?’ Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup, deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă”. (Matei 19,4‑6)
Permanența căsătoriei –Căsătoria este un angajament pentru o viață între soț și soție, și între cuplu și Dumnezeu (Marcu 10,2‑9; Rom. 7,2). Pavel arată că angajamentul pe care Hristos l‑a făcut cu Biserica este un model pentru relația dintre soț și soție (Ef. 5,31‑32). Dumnezeu a intenționat ca relația de căsătorie să fie la fel de permanentă ca și relația lui Hristos cu Biserica.
Intimitatea sexuală în căsătorie – Intimitatea sexuală este un dar sfânt al lui Dumnezeu pentru familia umană. Este o parte integrantă a căsătoriei, rezervată numai celor căsătoriți (Gen. 2,24; Prov. 5,5‑20). O astfel de intimitate, desemnată pentru a fi împărtășită exclusiv între soț și soție, promovează o apropiere în permanentă creștere, dar și bucuria și siguranța și asigură perpetuarea rasei umane. Pe lângă faptul că este monogamă, căsătoria, așa cum a fost instituită de Dumnezeu, este o relație heterosexuală. (Matei 19,4‑5)
Parteneriatul în căsătorie – Unitatea în căsătorie este realizată prin respect și iubire mutuală. Niciunul dintre soți nu este superior celuilalt (Ef. 5,21‑28). „Căsătoria, o unire pe viață, este un simbol al unirii dintre Hristos și biserica sa. Spiritul pe care îl manifestă Hristos față de biserică este spiritul pe care soțul și soția trebuie să‑l manifeste unul față de celălalt” (Mărturii, vol. 7, pag. 46). Cuvântul lui Dumnezeu condamnă violența în cadrul relațiilor personale (Gen. 6,11‑13; Ps. 11,5; Isaia 58,4.5; Rom. 13,10; Gal. 5,19‑21). A iubi, a accepta, a căuta promovarea și dezvoltarea altora, mai degrabă decât a abuza de ei sau a-i înjosi, este spiritul lui Hristos (Rom. 12,10; 14,19; Ef. 4,26; 5,28.29; Col. 3,8‑14; 1 Tes. 5,11). Între urmașii lui Hristos nu există loc pentru un control tiranic și pentru abuz de putere (Mat. 20,25‑28; Ef. 6,4). Violența în cadrul căsătoriei și familiei este dezgustătoare. (vezi Căminul adventist, pag. 343)
„Nici soțul, nici soția nu trebuie să pretindă să stăpânească. Domnul a trasat principiul care trebuie să călăuzească în această problemă. Soțul trebuie să‑și îngrijească cu drag soția, după cum Domnul Hristos îngrijește cu drag Biserica. Iar soția trebuie să‑și respecte soțul și să‑l iubească. Amândoi trebuie să cultive spiritul de bunătate, fiind hotărâți ca niciodată să nu se întristeze și să nu se jignească unul pe celălalt.” (Mărturii, vol. 7, pag. 47)
Efectele căderii omului privind căsătoria – Intrarea păcatului în lume a afectat în mod nefavorabil căsătoria. Când Adam și Eva au păcătuit, au pierdut unitatea relației pe care o aveau cu Dumnezeu și unul cu celălalt (Gen. 3,6‑24). Relația lor a început să fie marcată de vinovăție, rușine, critică și durere. Oriunde domnește păcatul, efectele sale amare asupra căsătoriei includ înstrăinare, abandon, necredincioșie, neglijare, abuz, violență, separare, divorț, dominarea unuia asupra altuia și perversiuni sexuale. Căsătoriile în care există mai multe soții sunt, de asemenea, o expresie a efectelor păcatului asupra instituției căsătoriei. Cu toate că s‑au practicat în timpurile Vechiului Testament, aceste căsătorii nu sunt în armonie cu intenția divină. Planul lui Dumnezeu pentru căsătorie cere poporului Său să se ridice deasupra tradițiilor culturii populare, care sunt în conflict cu viziunea biblică.
Restaurare și vindecare
1. Idealul divin pentru a fi restaurat în Hristos – În lucrarea de răscumpărare a lumii din păcat și de consecințele sale, Dumnezeu caută să restaureze și căsătoria după idealul original. Aceasta se are în vedere pentru viața celor care au fost născuți din nou în împărăția lui Hristos, pentru cei a căror inimă a fost sfințită de Duhul Sfânt și care au ca scop primordial al vieții să-L înalțe pe Domnul Isus Hristos. (vezi, de asemenea, 1 Petru 3,7; Petru 3:7; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 53, 54)
2. Unitatea și egalitatea trebuie să fie restaurate în Hristos – Evanghelia accentuează iubirea și supunerea soțului și soției unul față de celălalt (1 Cor. 7,3‑4; Ef. 5,21). Modelul pentru conducerea bărbatului este iubirea și slujirea care se sacrifica pe sine, pe care Hristos le oferă bisericii (Ef. 5,24.25). Atât Petru, cât și Pavel vorbesc despre nevoia de respect în relația căsătoriei. (1 Petru 3,7; Ef. 5,22.23)
3. Har disponibil tuturor – Dumnezeu caută să restaureze până la măsura deplină și să-i împace cu Sine pe toți cei care au dat greș în atingerea standardului divin (2 Cor. 5,19). Aceasta îi include pe aceia care au experimentat ruperea relației de căsătorie.
4. Rolul bisericii – Moise, în Vechiul Testament, și Pavel, în Noul Testament, se ocupă de problemele cauzate de căsătoriile destrămate (Deut. 24,1‑5; 1 Cor. 7,11). Amândoi, în timp ce susțin și afirmă idealul, lucrează în mod constructiv și salvator cu aceia care au eșuat în atingerea standardului divin. În mod similar, biserica de astăzi este chemată să susțină și să afirme idealul lui Dumnezeu pentru căsătorie și, în același timp, să fie o comunitate a împăcării, iertării și vindecării, dând pe față înțelegere și compasiune când apare destrămarea.
Învățăturile biblice cu privire la divorț
Scopul originar al lui Dumnezeu – Divorțul este contrar scopului originar al lui Dumnezeu în crearea căsătoriei (Mat. 19,3‑8; Marcu 10,2‑9), dar Biblia nu tace în legătură cu acest subiect. Pentru că divorțul a avut loc ca parte a experienței omului căzut, legislația biblică a fost dată pentru a limita stricăciunile cauzate de el (Deut. 24,1‑4). în mod expres, Biblia caută să înalțe căsătoria și să descurajeze divorțul descriind bucuriile iubirii și loialității în cadrul căsătoriei (Prov. 5,18‑20; Cânt. Cânt. 2,16; 4,9 – 5,1), referindu‑se la relația asemănătoare căsătoriei dintre Dumnezeu și poporul Său, (Is. 54,5; Ieremia 3,1), concentrandu-se asupra posibilităților iertării și ale înnoirii căsătoriei (Osea 3,1‑3) arătând oroarea lui Dumnezeu față de divorț și nenorocirea pe care aceasta o produce (Maleahi 2,15.16). Isus restaurează imaginea de la început a căsătoriei, ca un angajament pe viață între bărbat și femeie și între cuplu și Dumnezeu (Mat. 19,4‑6; Marcu 10,6‑9). Multe instrucțiuni biblice susțin mariajul și caută să corecteze problemele care tind să slăbească sau să distrugă fundamentul căsătoriei. (Ef. 5,21‑33; Evrei 13,4; 1 Petru 3,7)
Căsătoriile pot fi distruse – Căsătoria este întemeiată pe principiile iubirii, loialității, exclusivității, încrederii și susținerii manifestate de ambii parteneri în ascultare de Dumnezeu (Gen. 2,24; Mat. 19,6; 1 Cor. 13; Ef. 5,21‑29; 1 Tes. 4,1‑7). Când aceste principii sunt violate, căsătoria este în pericol. Scriptura recunoaște că circumstanțe tragice pot distruge căsătoria.
Harul divin – Harul divin este singurul remediu pentru destrămare produsă de divorț. Când căsătoria eșuează, foștii parteneri ar trebui să fie încurajați să‑și analizeze experiența și să caute voia lui Dumnezeu pentru viața lor. Dumnezeu oferă mângâiere acelora care au fost răniți. Dumnezeu acceptă, de asemenea, pocăința celor care au comis cele mai distructive păcate, chiar și acelora care poartă cu ei consecințe ireparabile (2 Sam. 11; 12; Psalmi 34,18; 86,5; Ioel 2,12.13; Ioan 8,2‑11; 1 Ioan 1,9).
Motive pentru divorț – Scriptura recunoaște adulterul (Mat. 5,32), cât și abandonul de către partenerul necredincios (1 Cor. 7,10‑15) ca motive pentru divorț.
Învățăturile biblice cu privire la recăsătorire
Nu există în Scriptură o învățătură care să trateze în mod direct recăsătorirea după divorț. Totuși, în cuvintele lui Isus Hristos există o puternică aluzie implicită în Matei 19,9, care ar permite recăsătorirea cuiva care a rămas credincios, dar al cărui partener a fost necredincios față de legământul căsătoriei.
Poziția bisericii cu privire la divorț și recăsătorire
Recunoscând învățăturile Bibliei cu privire la căsătorie, biserica este conștientă că relațiile de căsătorie, în multe cazuri, sunt mai prejos de ideal. Problema divorțului și a recăsătoririi poate fi văzută în adevărata lumină numai dacă este privită din punctul de vedere al Cerului și pe fundalul Grădinii Edenului. Problema centrală pentru planul sfânt al lui Dumnezeu cu privire la lumea noastră a fost crearea de ființe după chipul Său, care să se înmulțească și să umple pământul și să trăiască împreună în curăție, armonie și fericire. El a creat-o pe Eva din coasta lui Adam și i‑a dat‑o acestuia ca soție. Astfel a fost instituită căsătoria, Dumnezeu fiind autorul acestei instituții și oficiantul primei căsătorii. După ce Domnul a descoperit lui Adam natura minunii săvârșite asupra lui, și anume că Eva era într-adevăr os din oasele lui și carne din carnea lui, niciodată nu se putea naște vreo îndoială în mintea lui că cei doi nu erau un singur trup. Nici nu se putea naște vreodată o îndoială în mintea vreunuia din perechea sfântă că Dumnezeu nu a intenționat ca familia lor să dureze veșnic.
Biserica aderă, fără rezervă, la această concepție despre căsătorie și cămin, având credința că orice coborâre a acestei concepții înalte este, în aceeași măsură, o coborâre a idealului ceresc. Credința potrivit căreia căsătoria este o instituție divină se întemeiază pe Sfintele Scripturi. Prin urmare, orice gândire și cumpănire în domeniul atât de complicat al divorțului și recăsătoririi trebuie armonizate constant cu acel ideal sfânt descoperit în Eden.
Biserica crede în Legea lui Dumnezeu; de asemenea, crede și în mila iertătoare a lui Dumnezeu. Ea crede că biruința și mântuirea pot fi obținute la fel de sigur de aceia care au păcătuit în problema divorțului și recăsătoririi, ca și de aceia care au greșit în ceea ce privește oricare alt standard sfânt al lui Dumnezeu. Nimic din ce este prezentat aici nu are intenția să minimalizeze harul sau iertarea lui Dumnezeu. În temere de Domnul, biserica prezintă principiile și practicile care să fie aplicate în această problemă a căsătoriei, a divorțului și a recăsătoririi.
Deși prima căsătorie a fost săvârșită doar de Dumnezeu, se recunoaște faptul că acum oamenii trăiesc pe acest pământ în subordonare față de guvernările civile. De aceea, căsătoria are atât un aspect divin, cât și unul civil. Aspectul divin este guvernat de legile lui Dumnezeu, iar cel civil este guvernat de legile statului.
În armonie cu aceste învățături, declarațiile următoare stabilesc poziția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea:
1. Când Isus a zis: „omul să nu despartă”, El a stabilit o regulă de conduită pentru biserică, sub dispensațiunea harului, care trebuie să fie mai presus de toate legislațiile civile care trec dincolo de interpretarea Sa cu privire la Legea divină care guvernează relația căsătoriei. Aici, El stabilește o regulă pentru urmașii Săi, care trebuie să adere la ea, fie că statul sau uzanța existentă îngăduie sau nu o libertate mai mare. „În Predica de pe Munte, Isus a declarat lămurit că nu poate exista nicio desfacere a legăturii căsătoriei, cu excepția necredincioșiei față de legământul căsătoriei.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 53; Matei 5,32; vezi și Matei 19,9)
2. Necredincioșia față de legământul căsătoriei a fost, în general, înțeleasă ca însemnând adulter și/sau desfrânare. Totuși, cuvântul folosit în Noul Testament pentru desfrânare include și alte diferite perversiuni sexuale (1 Cor. 6,9; 1 Tim. 1,9.10; Rom. 1,24‑27). De aceea, perversiunile sexuale, incluzând incestul, abuzarea sexuală a copiilor și practicile homosexuale, sunt recunoscute, de asemenea, ca fiind o folosire greșită a puterilor sexuale și o încălcare a intențiilor lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Ca urmare, și acestea constituie cauze pentru separare sau divorț.
Chiar dacă Sfintele Scripturi îngăduie divorțul pentru motivele menționate mai sus, ca și pentru abandonarea de către partenerul necredincios (1 Cor. 7,10‑15), trebuie făcute eforturi stăruitoare din partea bisericii și a celor interesați pentru împăcarea părților, sfătuindu-i pe parteneri să manifeste unul față de celălalt un spirit creștin de iertare și refacere. În cadrul procesului de împăcare, biserica este îndemnată să se raporteze cu iubire și în mod salvator față de cuplu, pentru a-i ajuta pe cei doi în procesul împăcării.
3. În cazul că nu s-a realizat împăcarea, partenerul care a rămas credincios față de partenerul care a violat legământul căsătoriei are dreptul biblic să divorțeze și, de asemenea, să se recăsătorească.
4. Partenerul care a încălcat legământul căsătoriei (vezi punctele 1 și 2 de mai sus) să fie pus sub disciplină de către biserica locală (vezi pag. 193-200). Dacă se pocăiește cu adevărat, partenerul poate fi pus sub cenzură pentru o perioadă de timp stabilită, mai degrabă decât să‑i fie retrasă calitatea de membru. Partenerului care nu face dovada unei pocăințe depline și sincere i se va retrage calitatea de membru. În caz că încălcarea a adus ocară publică cauzei lui Dumnezeu, biserica, pentru a păstra standardele ei înalte, cât și bunul ei nume, poate să retragă calitatea de membru persoanei respective, chiar dacă există dovada pocăinței.
Oricare dintre aceste forme de disciplină trebuie aplicate de biserica locală într‑o manieră care să caute să împlinească cele două obiective ale disciplinei bisericii – să corecteze și să salveze. În Evanghelia lui Hristos, partea salvatoare a disciplinei este întotdeauna legată de o transformare autentică a păcătosului într‑o făptură nouă în Isus Hristos.
5. Un partener care a încălcat legământul căsătoriei și care a divorțat nu are dreptul moral să se căsătorească cu altcineva atâta timp partenerul care a rămas credincios legământului căsătoriei trăiește și rămâne necăsătorit și cast. Persoanei care ar face lucrul acesta, fiind membru, să i se retragă calitatea de membru. Persoanei cu care se căsătorește, dacă este membră, să i se retragă, de asemenea, calitatea de membru.
6. Se recunoaște că uneori relațiile de căsătorie se înrăutățesc până acolo, încât este mai bine pentru soț și soție să se despartă. „Celor căsătoriți le poruncesc, nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei). Și nici bărbatul să nu‑și lase nevasta” (1 Cor. 7,10.11). În multe asemenea cazuri, îngrijirea copiilor, reglementarea drepturilor de proprietate sau chiar protecția personală pot face necesară o schimbare în statutul căsătoriei. În asemenea cazuri, s‑ar putea să se permită obținerea a ceea ce în unele țări este cunoscut ca fiind „despărțire legală”. Totuși, în unele jurisdicții civile, o astfel de despărțire se poate obține numai prin divorț.
O despărțire sau un divorț care rezultă din cauza unor factori precum violența fizică, sau în care nu este implicată „necredincioșia față de legământul căsătoriei” (vezi punctele 1 și 2) nu dă niciunuia dintre soți dreptul biblic de a se recăsători, afară de cazul în care, între timp, cealaltă parte s‑a recăsătorit, a comis adulter sau desfrânare sau a decedat. Dacă un membru care a divorțat în felul acesta se recăsătorește, fără aceste temeiuri biblice, i se va retrage calitatea de membru; iar partenerului cu care s‑a căsătorit, dacă este membru, i se va retrage, de asemenea, calitatea de membru. (vezi pag. 198, 199)
7. Un partener care a încălcat angajamentul căsătoriei și a divorțat și căruia i s-a retras calitatea de membru și s-a recăsătorit, sau o persoană care a divorțat pe alte temeiuri decât cele stabilite la secțiunile 1 și 2 de mai sus și s‑a recăsătorit și căreia i s‑a retras calitatea de membru, să fie considerat ineligibil pentru a fi membru, cu excepția celor ce se arată mai jos.
8. Contractul de căsătorie nu este doar sfânt, ci și infinit mai complex decât contractele obișnuite prin implicațiile sale posibile, spre exemplu, în cazul în care se nasc copii. De aceea, în cazul cererii pentru readmiterea pentru a fi membru al bisericii, opțiunile pe care le are la îndemână cel pocăit vor fi în mod sever limitate. Înainte de a se lua o hotărâre finală de către biserica locală, cererea lui de reprimire va fi adusă de biserică, prin pastor sau conducătorul de district, înaintea comitetului conferinței/misiunii/câmpului, pentru sfat și recomandare, cât și cu privire la fiecare pas posibil pe care persoana penitentă sau persoanele penitente trebuie să le facă pentru a fi reprimite.
9. Reprimirea ca membru a celor cărora li s‑a retras calitatea de membru pentru motivele prezentate la punctele anterioare se va face, în mod normal, prin rebotezare. (vezi pag. 203)
10. Când o persoană căreia i s‑a retras calitatea de membru este reprimită ca membră a bisericii, conform celor prevăzute la punctul 8, trebuie manifestată o grijă deosebită pentru păstrarea unității și armoniei bisericii, prin neacordarea de răspunderi de conducere unei astfel de persoane, mai cu seamă într‑o slujbă care necesită hirotonirea, afară de cazul în care a avut loc o consfătuire minuțioasă cu administrația conferinței/misiunii/câmpului.
11. Niciun pastor adventist de ziua a șaptea nu are dreptul să oficieze recăsătorirea vreunei persoane care, după prevederile paragrafelor anterioare, nu are dreptul biblic de a se recăsători.
Slujirea familiei de către biserica locală
Biserica, în calitate de agent mântuitor al lui Hristos, trebuie să slujească membrilor în toate nevoile lor și să hrănească pe oricine, pentru ca toți să crească într‑o experiență creștină matură. Lucrul acesta este adevărat mai ales atunci când membrii sunt confruntați cu decizii care privesc întreaga durată a vieții, cum ar fi căsătoria, și experiențe nefericite, cum ar fi divorțul. Când un cuplu căsătorit este în pericol de a se destrăma, trebuie să se facă orice efort de către parteneri și de către cei din biserică sau familie, care îi slujesc, cu scopul de a‑i conduce la împăcare, în armonie cu principiile divine, pentru refacerea relațiilor. (Osea 3,1‑3; 1 Cor. 7,10.11; 13,4‑7; Gal. 6,1)
Există resurse disponibile la nivelul bisericii locale sau al altor organizații ale bisericii care-i pot asista pe membri în dezvoltarea unui cămin creștin puternic. Aceste resurse includ: (1) programe pentru pregătire premaritală; (2) programe de instruire pentru cuplurile căsătorite și familiile lor, dar și (3) programe de susținere a familiilor despărțite și a celor divorțați.
În domeniul instruirii și orientării în cazul căsătoriei, a vindecării și refacerii în caz de divorț, suportul pastoral este vital. Funcția pastorală în cel din urmă caz este atât disciplinară, cât și de susținere. Această funcție include împărtășirea informațiilor relevante pentru caz, totuși dezvăluirea informațiilor sensibile trebuie făcută cu multă discreție. Singură doar, această preocupare etică n‑ar trebui să fie motivul pentru evitarea acțiunilor disciplinare stabilite în secțiunile de mai sus (de la 1‑11).
Membrii bisericii sunt chemați să-i ierte și să-i accepte pe aceia care au greșit, așa cum și Dumnezeu îi iartă (Isaia 54,5‑8; Matei 6,14.15; Efeseni 4,32). Biblia îndeamnă la răbdare, compasiune și iertare manifestate prin grijă față de cei greșiți (Mat. 18,10‑20; Gal. 6,1.2). În timpul în care aceștia sunt sub disciplină, prin cenzură sau prin retragerea calității de membru, biserica – în calitate de instrument al misiunii lui Dumnezeu – trebuie să păstreze legătura cu ei, să le poarte de grijă și să le asigure hrănirea spirituală.
Sursa: www.adventist.ro
