Apartenența la biserica lui Dumnezeu este un privilegiu unic, un privilegiu care satisface sufletul. Este intenția Divinității să strângă un popor din toate colțurile pământului pentru a-i uni într-un singur trup – trupul lui Hristos, Biserica – al cărei cap este Însuși Isus Hristos… Toți cei care sunt copii ai lui Dumnezeu în Hristos Isus sunt membri ai acestui trup și, în această relație, ei se pot bucura de părtășie unul cu altul și cu Domnul și Învățătorul lor.
În Scriptură, referirea la „biserică” se face prin expresii cum ar fi „biserica Domnului” (Fapte 20,28), „trupul lui Hristos” (Ef. 4,12), „biserica Dumnezeului celui viu” (1 Tim. 3,15). Ultima expresie a inspirat alegerea titlului pentru acest capitol.
Cuvântul „biserică”, așa cum este folosit în raportul biblic, are cel puțin două sensuri: un sens general, care se aplică bisericii din întreaga lume (Mat. 16,18; 1 Cor. 12,28) și, de asemenea, un sens particular, care se aplică bisericii dintr‑o localitate sau dintr-o regiune. Observați în textele următoare faptul că bisericile locale sunt menționate astfel: „biserica din Roma” (Rom. 1,6.7), „biserica din Corint” (1 Cor. 1,2), „biserica din Tesalonic” (1 Tes. 1,1). De asemenea, notați referirile care se fac la bisericile dintr‑o anumită provincie: „bisericile din Galatia” (1 Cor. 16,1), „bisericile din Asia” (1 Cor. 16,19), „bisericile din Siria și din Cilicia” (Fapte 15,41).
Hristos, care este capul Bisericii și Domnul ei cel viu, manifestă o profundă dragoste pentru membrii trupului Său. El trebuie să fie glorificat prin biserică (Ef. 3,21). Prin ea, El vrea să dezvăluie „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Ef. 3,10). Zi de zi, El Își hrănește Biserica (Ef. 5,29) și dorința Lui arzătoare este de a o face să ajungă „slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Ef. 5,27).
Niciun zid de despărțire
Prin normele enunțate și prin exemplu Său, Hristos a căutat să învețe adevărul acesta: a fi cu Dumnezeu înseamnă că nu mai trebuie să existe niciun zid de despărțire între Israel și celelalte popoare (Ioan 4,4‑42; 10,16; Luca 9,51‑56; Mat. 15,21‑28). Apostolul Pavel scria: „Neamurile sunt împreună-moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceleași făgăduințe în Hristos Isus prin Evanghelie”. (Ef. 3,6)
Printre urmașii lui Hristos nu trebuie să existe vreo deosebire de clasă socială, naționalitate, rasă sau culoare, căci toți sunt din același sânge, iar dorința Domnului Hristos este ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Toți cei aleși ai lui Dumnezeu sunt frați, sunt o nouă umanitate, pentru că „toți sunteți una în Hristos Isus”. (Gal. 3,28)
„Hristos a venit pe acest pământ cu o solie de milă și iertare. El a așezat temelia unei religii prin care iudei și neamuri, albi și negri, cei liberi și cei robi sunt legați laolaltă în aceeași frăție, recunoscuți ca fiind egali înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul are o dragoste nemărginită pentru fiecare ființă omenească.” (Mărturii, vol. 7, pag. 225)
„Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire de naționalitate, rasă sau clasă socială. El este Creatorul întregii omeniri. Toți oamenii aparțin – prin creație – unei singure familii și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire și să deschidă orice compartiment al Templului pentru ca fiecare ființă să aibă intrare liberă la tronul lui Dumnezeu… În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. Toți sunt aduși aproape prin sângele Lui prețios.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 386)
Obiectul suprem al atenției lui Hristos
Cei care sunt în serviciul Său, chemați la conducere în biserică, trebuie să îi slujească (1 Tim. 3,5). Ei au datoria să păstorească „biserica Domnului” (Fapte 20,28) și pe umerii lor stă „grija pentru toate bisericile”, așa cum a fost experiența apostolului iubit al neamurilor (2 Cor. 11,28). Următoarele pasaje din Spiritul Profetic ilustrează marea dragoste a lui Hristos pentru poporul Său strâns laolaltă în părtășia bisericii: „Mărturisesc fraților și surorilor mele că biserica lui Hristos, așa slabă și plină de defecte cum ar putea fi, este singura organizație de pe pământ asupra căreia El Își îndreaptă suprema Sa atenție. În timp ce transmite întregii lumi invitația de a veni la El și a fi salvată, Isus însărcinează pe îngerii Lui să acorde ajutor divin fiecărui suflet zdrobit care vine la El în pocăință. Prin Duhul Său cel Sfânt, El vine în mod personal în mijlocul bisericii Sale. ’Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut. Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduința Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața… Israele, pune‑ți nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de răscumpărare! El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui’”. (Psalmi 130,3‑8)
"Pastori și întreaga biserică, fie ca acesta să fie limbajul nostru, pornind din inimi care răspund la marea bunătate și iubire a lui Dumnezeu față de noi, ca popor și ca indivizi: ’Pune‑ți nădejdea în Domnul, Israele, de acum și până în veac! Voi, care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului vostru! Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați Numele Lui, căci este binevoitor. Căci Domnul Și‑a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui. Știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus de toți dumnezeii’ (Ps. 135,2‑5). Fraților și surorile mele, aveți în vedere faptul că Domul are un popor, un popor ales – Biserica Sa – pentru a fi a Sa, proprietatea Sa, fortăreața Sa, pe care o păstrează într‑o lume plină de păcat și de revoltă. El a intenționat ca în ea să nu fie recunoscută nicio altă autoritate decât a Sa, și nicio altă lege decât propria Sa lege”. (Mărturii pentru pastori, pag. 15,16)
Împotrivirea vrăjmașului
„Satana are și el o mare confederație, biserica sa. Hristos o numește ’sinagoga Satanei’, pentru că membrii ei sunt copii ai păcatului. Membrii bisericii lui Satana lucrează continuu pentru a da la o parte Legea divină și pentru a produce confuzie în ceea ce privește deosebirea dintre bine și rău. Satana lucrează cu mare putere în și prin copiii neascultării pentru a înălța trădarea și apostazia la rangul de adevăr și de credincioșie. În aceste timpuri, puterea inspirației lui satanice determină pe oameni să ducă la înfăptuire marea răzvrătire începută de el în cer împotriva lui Dumnezeu.” (Idem, pag. 16)
"În acest timp, biserica trebuie să‑și îmbrace frumosul său veșmânt: ’Hristos, neprihănirea noastră’. Există distincții clare și hotărâte care trebuie restabilite, cât și exemplificate în fața lumii, prin înălțarea poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus. Frumusețea sfințeniei trebuie să apară în toată strălucirea ei originară, în contrast cu diformitatea și întunecimea celor necredincioși, ale celor care s‑au răzvrătit împotriva Legii lui Dumnezeu. Astfel, noi Îl recunoaștem pe Dumnezeu și recunoaștem Legea Sa, temelia guvernării Sale în ceruri și pe tot pământul. Autoritatea Lui trebuie să fie păstrată în mod distinct și clar în fața lumii și nicio lege care contravine Legii lui Iehova nu trebuie să fie recunoscută. Dacă, în pofida reglementărilor lui Dumnezeu, i se permite lumii să influențeze deciziile și acțiunile noastre, atunci scopul lui Dumnezeu nu este atins. Dacă biserica șovăie aici, oricât de credibil ar fi pretextul, în cărțile din ceruri se scrie în dreptul ei acuzația de trădare a celei mai sfinte încrederi și lipsă de credincioșie față de Împărăția lui Hristos. Biserica trebuie să țină la principiile ei cu fermitate și cu hotărâre în fața întregului Univers ceresc și a împărățiilor pământului. Credincioșia statornică în păstrarea onoarei și sfințeniei Legii lui Dumnezeu va atrage atenția și admirația chiar și din partea lumii. Văzând faptele bune ale credincioșilor, mulți vor fi conduși să-L slăvească pe Tatăl nostru ceresc. Cei loiali și devotați poartă acreditarea cerului, iar nu pe cea a puternicilor Pământului. Toți oamenii vor ajunge să cunoască cine sunt ucenicii aleși și credincioși și îi vor recunoaște atunci când vor fi încoronați și glorificați drept cei care au onorat pe Dumnezeu și pe care El i‑a onorat, dându-le în stăpânire o greutate veșnică de slavă…” (Idem, pag.16, 17)
Biserica, desăvârșită în Hristos
„Domnul a înzestrat biserica Sa cu talente și binecuvântări pentru ca ea să fie desăvârșită în El și să poată prezenta lumii imaginea propriei Sale desăvârșiri, o continuă reprezentare a unei alte lumi, lumea veșnică, a unor legi care sunt mai presus de legile pământești. Biserica Sa trebuie să fie un templu construit după asemănarea divină. Îngerul arhitect a adus din cer trestia de aur de măsurat, pentru ca fiecare piatră să fie cioplită și dimensionată după măsura divină și lustruită pentru a străluci ca o emblemă a cerului, răspândind în toate direcțiile razele strălucitoare și clare ale Soarelui Neprihănirii. Biserica trebuie să fie hrănită cu mana din cer și să fie păstrată sub paza unică a harului Său. Îmbrăcată cu armura desăvârșită a luminii și neprihănirii, ea intră în lupta ei finală. Zgura, material fără valoare, va fi mistuită, și influența adevărului mărturisește lumii despre caracterul lui sfințitor și înnobilator…
Domnul Isus acționează asupra inimilor omenești, prin manifestarea milei și a harului Său îmbelșugat. El realizează transformări atât de uimitoare, încât Satana, cu toată lăudăroșia sa triumfalistă, cu toată confederația răului unită împotriva lui Dumnezeu și a legilor guvernării Sale, îi privește ca pe o fortăreață inaccesibilă pentru sofismele și înșelăciunile lui. Ei constituie pentru Satana un mister inexplicabil. Îngerii lui Dumnezeu, serafimii și heruvimii, puterile însărcinate să coopereze cu agenții omenești, privesc cu uimire și bucurie faptul că oameni căzuți, odată copii ai mâniei, învățând de la Hristos, dezvoltă caractere după asemănarea divină pentru a deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu, pentru a îndeplini un rol important în preocupările și dorințele cerului.
Hristos a oferit bisericii Sale înzestrări ample, așa încât să poată primi o mare recompensă de slavă din proprietatea Sa cumpărată și răscumpărată. Biserica, fiind înzestrată cu neprihănirea lui Hristos, este depozitara Sa, în care bogăția milei, a iubirii Sale trebuie să fie descoperită pe deplin. Declarația din rugăciunea Sa de mijlocire, cu privire la faptul că iubirea Tatălui față de noi este tot atât de mare cât și față de El Însuși, Fiul, unicul născut, și că noi vom fi cu El acolo unde este El, pentru veșnicie, una cu Hristos și cu Tatăl, este o minune pentru oștile cerești și constituie marea lor bucurie. Darul bogat, deplin și îmbelșugat al Duhului Sfânt trebuie să fie pentru biserică asemenea unui zid de foc împrejmuitor, peste care puterile iadului nu vor putea trece. Hristos privește pe poporul Său, în puritatea lor imaculată și în desăvârșirea lor fără pată, ca fiind răsplata suferințelor Sale, a umilinței și a dragostei Sale, completarea gloriei Sale – Hristos, marele centru de la care vine toată slava. Fericiți sunt cei chemați la ospățul nunții Mielului.” (Idem, pag. 15‑19)
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea susține principiile unității bisericii lui Hristos, enunțate mai sus. Prin pacea și puterea pe care le aduce neprihănirea lui Hristos, Biserica este angajată să învingă orice barieră pe care păcatul a ridicat‑o între ființele omenești.
Sursa: www.adventist.ro
