În calitate de Creator, Răscumpărător și Susținător, Domn și Împărat al întregii creații, Dumnezeu este unica sursă și fundament al autorității pentru biserică. El și-a delegat autoritatea Sa profeților și apostolilor Săi (2 Cor. 10,8). De aceea ei au ocupat o poziție crucială și unică în transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu și în zidirea bisericii. (Ef. 2,20)
În Biserica primară, prezbiterii (sau episcopii) dețineau o autoritate mare. Una dintre funcțiile lor principale era lucrarea de păstorire și de supraveghere generală (Fapte 20,17‑28; Evrei 13,17; 1 Petru 5,1‑3), cu îndatoriri speciale, cum ar fi oferirea de instrucțiuni în privința doctrinei sănătoase și respingerea acelor învățături care o contrazic (1 Tim. 3,1.2; Tit 1,5.9). Aceia care cârmuiesc bine trebuie să fie „învredniciți de îndoită cinste”, în spcial dacă „se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura”. (1 Tim. 5,17)
Biserica a purtat responsabilitatea pentru puritatea în doctrină și practică. Ea trebuia să „cerceteze duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,1) sau, în cuvintele lui Pavel, să „cerceteze toate lucrurile și să păstreze ce este bun” (1 Tes. 5,21). Același lucru este valabil și în dreptul administrării disciplinei în biserică (Matei 18,15‑17). Exercitarea disciplinei se extindea pe tot parcursul drumului, de la mustrarea personală iubitoare (cf. Matei 18,16; Galateni 6,1) până la îndepărtarea din rândul membrilor bisericii (Matei 18,18; 1 Cor. 5,11.13; 2 Cor. 2,5‑11). Biserica avea autoritatea de a stabili condițiile calității de membru și regulile care guvernează biserica.
Autoritatea bisericii în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
Hotărârea luată la sesiunea Conferinței Generale din 1946 ca „toate schimbările sau revizuirile regulamentelor” din Manualul Bisericii să fie „autorizate de Conferința Generală în sesiune” reflectă un concept al statutului de autoritate deținut de Conferința Generală în cadrul sesiunilor, statut recunoscut de mult timp în biserica noastră. La sesiunea din 1877 s-a luat această decizie: „Se hotărăște că cea mai înaltă autoritate după Dumnezeu, între adventiștii de ziua a șaptea, se află în voința întregii biserici, așa cum este exprimată în hotărârile Conferinței Generale, atunci când ea acționează în cadrul ei legitim de jurisdicție; la aceste decizii trebuie să se supună toți, fără excepție, în afară de cazul în care se poate demonstra că ele vin în conflict cu cerințele Cuvântului lui Dumnezeu și cu drepturile conștiinței individuale.” (Review and Herald, vol. 50, nr. 14, pag. 106)
Ellen White scria în 1909: „Atunci când într-o sesiune a Conferinței Generale se exprimă judecata fraților adunați din toate părțile câmpului (mondial), independența și judecata personală nu trebuie menținute cu încăpățânare, ci trebuie supuse. Niciodată un lucrător nu trebuie să considere ca fiind o virtute persistența în menținerea poziției sale de independență, contrară deciziilor corpului întreg”. (Mărturii, vol. 9, pag. 260)
Cu mult timp înainte de aceasta, în anul 1875, Ellen G. White a scris următoarele în același sens: „Biserica lui Hristos se află într‑un pericol permanent. Satana caută să distrugă poporul lui Dumnezeu iar mintea și judecata unui om nu sunt suficiente ca să ne încredem în ele” (Mărturii, vol. 3, pag. 445). În continuare, ea adaugă: „Hristos dorește să aibă pe urmașii Săi uniți în cadrul bisericii, păstrând ordinea, având reguli și principii de disciplină, și toți să se supună unul altuia, prețuindu-i pe ceilalți mai presus de ei înșiși”.
La baza acestui Manual al Bisericii au stat aceste cuvinte inspirate, hotărârile din sesiunea Conferinței Generale din 1877 și nevoia de a avea reguli bine definite, necesare unei bune organizări. De aici și autoritatea sa legitimă asupra noastră a tuturora, atât pastori, cât și membri ai bisericii.
Conținutul Manualului Bisericii este expresia modului de înțelegere a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în legătură cu viețuirea creștină, conducerea și disciplina bisericii, bazate pe principii biblice. Manualul Bisericii exprimă autoritatea sesiunii Conferinței Generale legal constituită. „Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile Pământului, când sunt adunați în sesiunea Conferinței Generale, să aibă autoritate.” (Mărturii, vol. 9, pag. 261).
Sursa: www.adventist.ro
