Greaca, limba universala a timpurilor Noului Testament. – Se crede in general ca cele 27 de carti ale Noului Testament au fost compuse in limba greaca. Pe vremea lui Hristos si a apostolilor greaca era limba universala a Imperiului Roman. Ea se raspandise prin lumea intreaga catre finele secolului al IV-lea i.Hr., odata cu expansiunea lui Alexandru. Urmasii lui au fost toti carmuitori greci, care au sustinut raspandirea vorbirii si culturii grecesti. In felul acesta limba greaca a ajuns sa fie atat de larg cunoscuta si adanc inradacinata incat romanii, care au construit un imperiu in secolul I i.Hr. de la Atlantic la Persia, n-au putut sa o suprime. Latina a ajuns sa predomine in Africa de Nord, Spania si Italia, dar n-a jucat nici un rol in lumea orientala. Chiar si in Italia, unde latina era limba materna, oamenii cultivati, mai ales, foloseau greaca drept a doua limba. De pilda, Epistola lui Clement, cel mai timpuriu document crestin din afara de Noul Testament, desi scris in Roma, a fost compus in limba greaca. Printre sutele de papirusi descoperiti in locuinta ruinata a unui carturar din Herculaneum, un oras distrus de eruptia Vezuviului in anul 79 d.Hr., erau mai putin de o duzina de manuscrise in latina – toate celelalte erau in limba greaca.
Totusi, in afara de limba greaca erau folosite si alte limbi in diferite parti ale imperiului. Astfel, de exemplu, iudeii din Palestina vorbeau aramaica, oamenii din Lystra licaoniana (Fapte 14,11), si populatia din orasul Roma, latina. Aceasta situatie multilingva este reflectata in inscriptia trilingva de deasupra crucii de pe Golgota, compusa in 1) aramaica (numita ebraica in Noul Testament), limba tarii, 2) greaca, limba universal inteleasa a imperiului, si 3) latina, limba oficiala a administratiei romane (Ioan 19,20). Conditii asemanatoare au existat in Palestina moderna in cursul perioadei mandatului britanic inainte de recentul razboi iudeo-arab, cand, de exemplu, marcile postale contineau inscriptii in trei limbi: ebraica, araba si engleza. Practica aceasta a fost continuata pe marcile postale ale statului Israel.
Limba greaca comuna. – In fonetica, gramatica, sintaxa si vocabular, limba greaca a Noului Testament difera remarcabil de limba lucrarilor clasice. In secolul al XVII-lea a inceput o batalie carturareasca printre sustinatorii diferitelor explicatii ale acestei probleme. Atata vreme cat erau cunoscute numai lucrari ale autorilor greci clasici, deosebirea dintre limba lor si greaca biblica nu putea fi explicata si problema a fost si mai departe complicata prin faptul ca chiar si scriitorii seculari ai timpului lui Hristos si de mai tarziu imitau greaca clasica.
Ebraistii atribuiau aceste diferente influentei limbi ebraice, intrucat se credea in general ca toti autorii Noului Testament erau iudei. Cu toate ca erau in stare sa scrie in limba greaca, se sustine ca oamenii acestia gandeau in ebraica si astfel erau influentati de propriul lor idiom semitic. Astfel ebraistii incercau sa explice ca ebraisme toate cuvintele si formele Noului Testament care nu se gaseau in greaca clasica. Puristii dadeau o alta explicatie, deoarece ei credeau ca greaca Bibliei este limba Duhului Sfant, care inspirase scrierea Scripturilor. Dupa parerea lor, cartile biblice fusesera scrise in cea mai curata limba greaca cu putinta. Vederile acestea cum si altele care incercau sa explice diferentele dintre greaca clasica si cea biblica nu prea erau convingatoare si controversa a continuat mai mult de doua secole.
Catre finele secolului al XIX-lea a intervenit o schimbare odata cu publicarea documentelor grecesti din Egipt, care la data aceea au ajuns in mari cantitati in posesia muzeelor europene si americane. Scrierile acestea erau pe bucati de papirus sau chiar bucati de olarie sparta. Mai inainte cele mai multe dintre ele primisera prea putina atentie din partea arheologilor locurilor antice egiptene. Nici unul dintre ei nu le considerasera valoroase, intrucat erau alcatuite din documente neliterare ca scrisori si note din partea oamenilor de rand, anunturi publice, note de plata si chitante, contracte si licente. Insa cand textele acestea au fost studiate si publicate, lumea a fost surprinsa sa afle ca poporul de rand al erei apostolice nu folosea limba greaca clasica in vorbirea lor zilnica, ci un fel de greaca uimitor de asemanatoare cu aceea aflata in Noul Testament.
Meritul pentru acesteasta descoperire decisiva revine lui Adolf Deissmann, care in cei 40 de ani care au urmat dupa 1895 a aratat in numeroase articole si carti ca idiomul papirusurilor si al cioburilor de olarie a acela al Noului Testament. Aceasta inseamna ca apostolii au scris in limba poporului si nu in aceea a istoricilor, dramaturgilor si oamenilor de stiinta, care ar fi fost cu totul straina pentru poporul de rand. Lucrarea Lumina din orientul antic a lui Deissmann procura multe exemple pentru a demonstra acest fapt. Limba aceasta a poporului a fost numita he koine dialektos, sau pe scurt koine, "obisnuita", in contrast cu dialecte grecesti diferite ca atica, dorica, ioniana sau eolica. In timp ce koine este un amestec din toate aceste patru dialecte, ea datoreaza mai mult aticei decat altora.
Un studiu al Noului Testament da la iveala ca, dezvoltandu-se spre a deveni koine, atica a renuntat la cateva din semnele ei cele mai caracteristice. Astfel aticul tt a devenit ss (thalatto, "mare" a devenit thalassa), si rr a devenit rs (arren, "barbat" a devenit arsen). Forma clasica duala a disparut si optativul (o forma a verbului exprimand dorinta), ca si asa numitul viitor atic, apareau rareori in koine.
Koine a imprumutat cateva cuvinte si expresii din ioniana si dorica si a dezvoltat altele independent de oricare dialect grec. Printre acestea din urma erau imperfectele Eichamen, "eram in curs de a avea" si eichan, "ei erau in curs de a avea", de la verbul echo, "eu am", si imperfectul elegan, "ei erau in curs de a zice", de la lego, "eu spun". Koine de asemenea a produs multe cuvinte noi legand substantive si verbe folositein mod obisnuit cu prepozitii. Noul Testament descopera ca limba greaca comuna era de asemenea bogata in cuvinte straine imprumutate din alte limbi. Din latina a imprumutat centurio, "capitan", care apare ca kenturion in Noul Testament si este folosit uneori in loc de bunu cuvantl grecesc hekatontarchos. Kensos (de la latinescul census), "impozit", titlos ( de la latinescul titulus), "titlu, sunt de asemenea cuvinte de imprumut in Noul Testament. In afara de latina si alte limbi au imprumutat cuvinte scriitorilor Noului Testament; astfel gaza, "comoara", venea din persana; kuminon, "chimion", din malaieza; bussos, "panza", din feniciana; baion, "ramura de palmier", din egipteana; nardos, "nard", din sanscrita; si rhede, "o trasura cu patru roti", din celtica.
Multe cuvinte cunoscute din greaca clasica au primit intelesuri noi. De pilda, lalia, care in literatura clasica insemna "vorbire desarta", "limbutie", a primit noua definitie de "zicere", sau "cuvantare" (Ioan 4,42; 8,43); daimonion si daimôn, "dumnezeu" al autorilor clasici, a devenit un "duh rau"; si koimesis, "somn natural", a devenit sinonim pentru moarte.
Unele cuvinte au intrat in vocabularul Koine din administratia civila si militara romana. Printre acestea a fost rhabdouchos, literar "purtator de baston", lictorul ("cel ce purta nuielele", cf. Fapte 16,35), care purta insignele romane inaintea magistratilor; si chiliarchos, comandantul a o mie de ostasi, care era tribunus militum in ierarhia militara romana.
Surse pentru studierea limbii grecesti a Noului Testament. – Desi mai trebuie facute inca multe cercetari pana ce greaca koine sa fie complet inteleasa in toate aspectele ei lingvistice, rezultatele ultimilor 60 de ani de studiu au clarificat multe probleme. Materialele urmatoare au loc de frunte printre acele pe care carturarii le-au folosit in studii corporative pentru a elucida graiul koine.
Lucrarii elenistice in proza ca acele ale lui Polybius (mort c. 120 i.Hr.), scrise inainte ca atica sa fi experimentat o redesteptare in cercurile literare ale lumii de limba greaca, au ajutat pe carturari sa inteleaga koine. Scriitorii din perioada imperiala ca Diodorus (mort c. 20 i.Hr. si Plutarch (mort c. 120 d.Hr.) au scris, de asemenea, in limba greaca obisnuita a poporului. Deosebit de valoroase sunt lucrarile lui Philo (c. 20 i.Hr. – c. 50 d.Hr.), intrucat, ca si Pavel, el era un iudeu care si-a facut studiile scolare in afara Palestinei si a scris in greceste. Scrisoarea apocrifa a lui Aristeas (cu data incerta) si lucrarea istoricului iudeu Iosif (mort c. 100 d.Hr.) servesc, de asemenea, ca material comparativ pentru studii lingvistice koine.
Pe langa surse literare, numeroase documente oficiale pastrate in piatra sau pe papirus poarta caracterul limbii de rand, desi, la fel cu toate lucrarile de natura aceea, folosesc de obicei anumiti termeni si expresii fixe legale.
Traducerea LXX a Vechiului Testament (vezi vol. I, p. 39) procura una din sursele principale pentru intelegerea limbii koine. Intrucat LXX era o traducere si nu o lucrare greceasca originala, a introdus in lumea de limba greaca multe concepte si expresii teologice ebraice si aramaice. In felul acesta ea a furnizat bisericii crestine primare terminologie teologica in greceste, care era deja familiara printre iudeii elenistici. In felul acesta ea a devenit un mijloc in mainile apostolilor pentru proclamarea invataturilor lui Hristos pentru iudeii din Diaspora, in termeni pe care ei ii intelegeau pretutindeni. Mai mult, din Mesopotamia pana in Italia ea era Biblia pentru milioane de iudei. Astfel, cele mai multe citate din Vechiul Testament sunt date in Noul Testament dupa LXX. Ca un rezultat al tuturor acestor factori, Vechiul Testament Grec a exercitat o puternica influenta asupra formei lingvistice a Noului Testament.
Literatura crestina greaca a secolului al II-lea serveste de asemenea ca un material comparativ pentru o intelegere a limbii grecesti a Noului Testament. Printre diferitele lucrari ale acestei perioade sunt scrierile unor anumiti parinti bisericesti timpurii, evanghelii si fapte aleapostolilor apocrife si legende despre martiri.
Totusi, cea mai stralucitoare lumina asupra expresiilor Noului Testament a fost revarsata de produsele scrise ale vietii de toate zilele, aflate pe papirusuri si pe ceramica, care au ajuns sa fie cunoscute in cursul ultimilor 60 de ani. Descoperite cu miile in depozitele de umplutura ale oraselor egiptene si in pantecele animalelor sacre mumificate care au fost umplute cu ele, documentele acestea ofera o cunoastere exacta a vietii de toate zilele si a graiului poporului de rand din Egipt in timpurile eleniste si romane. Ele sunt decrete si reglementari oficiale, petitii ale unor persoane particulare, plangeri si cereri, dosare de tranzactii comerciale, autorizatii de casatorie, note de divort, testamente si scrisori de orice fel s-ar putea imagina. Deosebit de valoroase sunt scrisorile scrise intr-un stil natural si stangaci, deoarece furnizeaza o multime de expresii folosite in viata de toate zilele in timpurile antice. Multe din acestea au fost scrise de soti sotiilor lor, de catre copii parintilor lor, de catre prieteni, sclavi, soldati, functionari si elevi.
In timp ce aceste documente s-au dovedit a fi adevarate comori pentru o mai buna intelegere a Noului Testament, este regretabil ca au fost pastrate numai in climatul uscat al Egiptului. Daca material similar ar fi existat din Asia Mica, Siria sau Grecia, fara indoiala caar fi revarsat lumina asupra graiului koine, deoarece probabil au existat diferente dialectice in zonele acelea.
Trasaturi unice ale limbii grecesti a Noului Testament. – Nu toate expresiile si cuvintele gasite in Noul Testament pot fi explicate ca apartinand limbii grecesti comune. Unele au un fundal precis ebraic sau aramaic, altele sunt creatii noi gasite numai in Biblie. Aceste cuvinte din urma sunt uneori numite voces Biblicae, "cuvinte biblice". La inceputul secolului prezent carturarii inca le numarau cu sutele si adesea le considerau ca fiind inventii ale apostolului Pavel si ale altor scriitori biblici. Totusi, cum multe din ele au fost descoperite acum in papirusuri si alte documente antice, astazi sunt numai vreo 50 de astfel de cuvinte in Noul Testament care inca n-au fost gasite in scrieri extrabiblice. Exemple de astfel de cuvinte sunt antimisthia, "rasplata" si apokatallasso, "a impaca", care au mai ales un inteles religios.
Unele cuvinte pun probleme de interpretare chiar daca apar in surse extrabiblice. De pilda, cuvantul allotriepiskopos (1Pet 4,15), desi se gaseste extrabiblic, este atat de obscur incat traducatorii au sugerat urmatoarele cinci intelesuri: 1) "un primitor sau tainuitor de bunuri furate",2) "un spion politienesc",3) "un informator",4) "unul care se amesteca in treburile altora", si 5) "un razvratit". Cuvantul epiousios, tradus "zilnic" din Tatal nostru (Matei 6,11), desi apare in documente nebiblice, ramane destul de incertca semnificatie incat au fost propuse de lexicografi patru interpretari diferite: 1) "trebuincios pentru viata",2) "pentru ziua acesta",3) "pentru ziua urmatoare", si 4) "pentru viitor".
In afara de aceste cuvinte sunt multe altele in Noul Testament care nu apar in lucrari nebiblice in forma identica, dar care totusi apartin lui koine. Astfel de cuvinte sunt paroikia, "o salasluire", aflat extra biblic numai in forma paroikos; anakainoo, "reinnoiesc", folosit de Pavel in loc de mai obisnuitul anakainizo; si dolioo, "insel" in loc de doloo.
Unele cuvinte koine bine cunoscute au primit in Noul Testament un sens religios aparte pe care nu-l aveau in viata obisnuita. Astfel, ta azuma, "cele nedospite", a devenit un termen precis pentru sarbatoarea iudaica a painilor nedospite, care venea dupa Paste; to anathema, "darul consacrat", a devenit lucrul blestemat; baptizo, "inmoi" sau "afund", a fost aplicat in sens crestin mai ales la ritualul botezului si a ajuns in limba engleza ca un cuvant de imprumut din greceste; he kibotos, "cutia", a fost folosit in Noul Testament pentru a desemna arca lui Noe si chivotul marturiei; si he paraskeue, "pregatirea", a devenit numele pentru ziua care precede Sabatul, vinerea noastra.
Semitisme in greaca Noului Testament. – Ebraismele sunt traduceri de cuvinte si idiomuri ebraice. Un numar de expresii de acestea apar in Noul Testament. In felul acesta prosopon lambanein e o traducere a expresiei ebraice naÅ›a’ phanim, literal "a inalta fata", care a ajuns sa insemne "a respecta o persoana", "a discrimina". Expresia stoma machairas e acelasi ca ebraicul pi chereb, literal, "gura sabiei", care de fapt inseamna "ascutisul sabiei" sau "sabie ascutita". Termenul geenna ("focul iadului", Mat 5,22) reproduce ebraicul ge hinnom, "Valea lui Hinnom", o expresie ce nu putea fi inteleasa de un grec necunoscator al topografiei Ierusalimului. Pentru iudeii din Palestina a devenit un simbol al locului final al judecatii pentru nelegiuiti si scriitorii Noului Testament l-au folosit in sensul acela (vezi la Mat 5,22).
Folosirea frecventa a lui huioi, "fii", "copii", cu conceptii abstracte la genitiv, se asemenea isi are originea in ebraica si aramaica. Scriitorii Evangheliilor foloseau adesea cuvantul acesta cand relatau cuvintele lui Isus, care vorbea in aramaica. Transmitand expresiile Sale cat mai fidel cu putinta in greceste, ei foloseau termeni de acestia ca "fii ai invierii" (Luca 20,36), "fii ai odaii de nunta ["nuntasii"]" (Matei 9,15), "fiii tunetului" (Marcu 3,17), "fiu al pacii" (Luca 10,6), "fiii luminii" (Ioan 12,36) si "fiii lumii acesteia" (Luca 16,8).
Influenta Septuagintei este clar observabila in aceste semitisme, din cauza ca scriitorii Noului Testament care scriau despre teme spirituale traiau inconstient in limba greaca a Vechiului Testament, Biblia timpului lor. In felul acesta particularitati lingvistice care nu se gaseau in greaca seculara au patruns in Noul Testament. De pilda, cuvantul ebraic ‘im e de obicei o conjunctie insemnand "daca". Uneori, insa, el e o particula indicand o intrebare, cam ca un semn de intrebare. Iar in alte ocazii, ca juraminte sau blesteme, el inseamna o negatie emfatica si ar trebui sa fie tradus atunci printru-un termen ca "desigur nu". Totusi, in Septuaginta grecescul ei este folosit in mod obisnuit pentru ebraicul im, chiar caca ei are in mod normal numai sensul de "daca" si niciuna din celelalte conotatii. Efectul acestui procedeu e vazut in Evrei 4,3, unde intr-un juramant dumnezeiesc KJV traduce pe ei ca "daca": "Asa cum am jurat in mania mea, daca vor intra in odihna mea". Traducerea aceasta intuneca adevaratul inteles, deoarece ei este un semitism, si este redat corect in RSV: "Cum am jurat in mania mea: "Niciodata nu vor intra in odihna mea."
Unele cuvinte grecesti din Noul Testament sunt pur si simplu transliterari ale termenilor ebraici, ca "Aleluia ["laudati pe Domnul"]" (Apocalipsa 19,1); "Amin ["asa sa fie"]" (Matei 6,13); "mana", painea din cer data copiilor lui Israel in pustie (Ioan 6,31); "Sabaot ["ostiri"]" (Romani 9,29); "osana ["ajuta acum"]" (Matei 21,9); si multe altele. Felul in care aceste cuvinte au devenit obisnuite in limba engleza ilustreaza procesul prin care ele au devenit obisnuite mai intai in limba greaca.
Noul Testament mai cuprinde si cateva expresii aramaice ca "Abba ["tata"]" (Marcu 14,36); "Efata ["deschide-te"]" (Marcu 7,34); "Corban ["un dar consacrat"]" (Marcu 7,11); si "Maran-ata ["Domnul vine"]" (1Corinteni 16,22).
Diferente literare in cartile Noului Testament. – Diferente in stilul literar din cuprinsul Noului Testament pot fi recunoscute de oricare cititor al Bibliei grecesti. Novicele in limba greaca care citeste lucrarile lui Ioan fara dificultate poate ajunge la disperare cand incearca sa citeasca A doua Epistola a lui Pavel catre Corinteni sau Epistola catre Evrei.
Autorii Noului Testament apartineau diferitelor clase ale societatii si trecusera prin diferite feluri de pregatire si scolarizare. Aceste diferente in fundal sunt reflectate in limbajul lor. Unii foloseau formele cele mai simple ale vorbirii familiare grecesti, in timp ce altii incercau sa abordeze graiul literar in stilul si expresiile lor.
Limba greaca cea mai simpla a Noului Testament este aceea a Apocalipsei, in timp ce stilul literar cel mai ales si elegant apare in Evrei. Lucrarile lui Luca sunt cele mai apropiate de Evrei in distinctia stilului, si cele 13 epistole care poarta numele lui Pavel probabil ca sunt urmatoarele in rang.
Pe de alta parte, Evanghelia dupa Marcu prezinta o forma foarte simpla a limbii. Autorul era mai preocupat de continutul important al studiului sau, decat de forma literara. Dintre toti scriitorii Noului Testament el a folosit cel mai mare numar de cuvinte straine. Printre acestea erau termeni semitici ca rabbi, "invatator" (Mar 9,5); rabbouni, "domn" (Mar 10,51); abba, "tata" (Marcu 14,36); talitta cumi (Marcu 3,17); Corban (Marcu 7,11); Satan (Marcu 1,13); "Boanerges" (Marcu 3,17); si cuvinte latine pentru "tribut", gr. kensos, latin census (Marcu 12,14); "lei", gr. denarion, lat. denarius (Marcu 6,37); "sutas", gr. kenturion, latin centurio (Marcu 15,39); si verbul "a bate cu nuiele", gr. phrageloo, latin flagello (Marcu 15,15). Unui iubitor de greaca rafinata poate ca nu i-ar fi placut multele cuvinte straine din Evanghelia dupa Marcu si nici folosirea monotona din partea lui a conjunctiei kai, "si".
In privinta aceasta ceilalti scriitori ai Evangheliilor au procurat un text mai slefuit si mai curgator. Matei, de pilda, evita pe krabatos, "un intinzator", " un pat", un cuvant de origine indoielnica folosit de Marcu si intrebuintat in loc de bunul cuvant grecesc kline (cf. Marcu 2,4.9, cu Matei 9,2.6). In locul expresiei semitice "fiii oamenilor" (Marcu 3,28). Matei vorbea simplu de "oameni", cu referire la aceeasi afirmatie a lui Isus (Matei 12,31). La fel in alta parte el evita alte expresii semitice. In loc de a folosi, fara de variatie conjunctia kai, "si", el lega adesea propozitiile sale cu ajutorul particulelor, tote, "atunci", si de, "dar", sau recurgea la constructii participiale (cf. Marcu 1,41 cu Matei 8,3).
Luca a mers si mai departe ca Marcu si Matei nefolosind aproape nici un cuvant strain de imprumut. In loc de cuvintele latine pentru "impozit", "capitan", "leu", "a bate cu nuiele", el a folosit termeni grecesti corespunzatori. In constructiile propozitiilor el folosea mai rafinat frazele grecesti. El lega propozitiile subordonate cu propozitii principale fie prin forme participiale fie prin constructii relative. Luca isi definea intotdeauna clar subiectele, in timp ce Marcu folosea adesea un "el" posibil ambiguu. Istorisirile omise de Marcu, dar povestite de Luca si Matei, prezinta o forma de limba greaca superioara la cel dintai fata de cel de al doilea. Limba greaca cea mai buna a lui Luca apare in acele parti al Faptelor unde relateaza faptele ca un martor ocular mai degraba decat in Evanghelie si in prima parte a Faptelor unde isi intemeia naratiunea pe marturia scrisa sau orala a altora. Greaca lui da la iveala faptul ca el avusese ocazia unei bune educatii; uneori se apropie de stilul clasic.
De asemenea, in epistolele lui Pavel arata ca avea cunostinta de folosirea unei forme distinse de limba greaca, iar expresiile sale si alegerea de cuvinte descopera ocazional ca era cunoscator al aticei clasice. Epistolele lui reflecta clar educatia in cetatea universitara Tarsus si cunoasterea scrierilor culte din timpul sau. Urmatoarele cuvinte literare, luate dintr-un mare numar de cuvinte care apar in scrierile lui arata lucrul acesta, desi perfectiunea lor este pierduta in traducerea engleza: dipsos "sete" (2Corinteni 11,27); egkrateuomai, "sa exercite auto-controlul", "a fi cumpatat" (1Corinteni 7,9; 9,25); athanasia, "nemurire" (1Corinteni 15,53.54; 1Timotei 6,16); eleutheria, "libertate" (Galateni 2,4; etc.); anakephalaioo, "a aduna o suma" (Romani 13,9; Efeseni 1,10); dorema, "dar" (Romani 5,16); politeuomai, "purtati-va" (Filpeni 1,27); pleonektes, "lacomi" (1Corinteni 5,10.11).
Pavel folosea uneori mijloace literare impresionante pentru a face cuvintele sale placute pentru ureche. Citirea textului din Romani 12,3 in greceste arata cat de impresionant folosea el cuvintele huperphronein, phroenin si sophronein. Frumusetea literara a acestui verset este pierduta prin traducere, acolo unde in KJV aceste trei cuvinte sunt traduse respectiv "a gandi despre sine mai pe sus", a gandi", "a gandi cumpatat". De asemenea, in alte pasajePavel a folosit cu efect cuvinte care sunau la fel. Un joc de cuvinte apare in Filpeni 3,2.3 unde termenii katatome si peritome dau la iveala arta literara a lui Pavel si isi gasesc ecoul chiar si in traducerea engleza "concizie" si "circumcizie". Insa nici o traducere nu poate zugravi in chip corespunzator forta literara a combinatiilor ca phthonos si phonos, "pizma" si "ucidere" (Romani 1,29), si asunetos si asunthetos, "fara pricepere" si "calcator de legamant" (Romani 1,31).
Din punct de vedere al limbajului ei, Epistola catre Evrei este capodopera literara a Noului Testament. Lucrarea aceasta contine o bogatie de expresii grecesti fine intr-un stil frumos curgator. Structura ei sintactica da la iveala un ritm placut, in timp ce jocuri de cuvinte ca emathen si epathen ("invatat" si "suferit", cap. 5,8), si menousan si mellousan ("statatoare", "viitoare", cap. 13,14) sunt placute pentru urechea cititorului grec.
Examinarea anterioara arata cat de larg cuprinzator este studiul limbii originare a Noului Testament. Pentru a intelege pe deplin sensul adevarat al cuvantului divin, nu este de ajuns o cunoastere a limbii grecesti clasice, din cauza ca scriitorii Bibliei n-au folosit limba aceea. Insa este necesar sa se descopere sensul unui cuvant al Noului Testament in vorbirea familiara a poporului de rand a secolului I, intrucat apostolii au scris pentru el.
Martin Luther, marele reformator care pe vremea sa a produs o traducere moderna a intregii Biblii, exprima acest adevar in urmatoarele cuvinte:
"Noi nu trebuie … sa intrebam literele latine cum sa vorbim germana; ci trebuie sa intrebam pe mama din casa, pe copiii de pe strada, pe omul de rand din piata cu privire la lucrul acesta, si sa privim la gura lor pentru a vedea cum vorbesc ei, si dupa aceea sa ne facem traducerea. In felul acesta o inteleg ei si observa ca cineva le vorbeste in limba germana" ("Despre Traducere: O scrisoare deschisa", in Works of Martin Luther [Philadelphia: A.J. Holman Co.,1931], vol. 5, p. 15).
Principiul exprimat aici de Luther pare sa fi condus pe autorii cartilor Bibliei. Ei simteau ca este de datoria lor sa aduca oamenilor Evanghelia in limba poporului. Desi unii carturari au criticat pe apostoli pentru limba pe care o foloseau, totusi oricine ii intelegea si cartile lor exprima solia lui Dumnezeu cu putere.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
