VORBE ȘI CUVINTE
Ascultăm câteodată pe cineva vorbind, și cuvintele ne merg drept la inimă. Putem fi de acord cu ceea ce spune. Îi dăm dreptate și ne atașăm la punctul lui de vedere. Parcă el spune aceleași lucruri la care ne gândim și noi, dar n-am îndrăznit, sau nu am găsit cuvintele în care să ne exprimăm. Simțim că suntem de aceeași parte a baricadei. Ne solidarizăm și suntem prieteni. Ceva ne leagă, ca și când ne-am cunoaște de o viață. Ne face plăcere să ne aflăm mereu aproape. Cel puțin pentru o vreme, am găsit pe cineva în care să credem, pe care să-l iubim
Dar trece o vreme și lucrurile devin banale. Începem să ne îndoim de calitățile apreciate altădată. Cuvintele pe care le-am socotit de aur, devin acum reci și tăioase. Amintirea speranțelor de la început, ne umple de resemnare, în cel mai fericit caz. Cuvintele au devenit vorbe goale. Când spune ceva, acum, omul convingător de altădată, ne face impresia că încearcă să acopere sau să evite o anumită realitate pe care nu ar dori să o mai cunoască și alții. În timp ce pentru noi nu mai face doi bani ceea ce spune el, auzim pe câte cineva lăudându-l așa cum am făcut și noi cândva.
De ce se întâmplă așa ceva? De ce ne schimbăm poziția față de cineva? Ce anume ne face să nu mai putem iubi și aprecia pe cineva în care ne-am pus mare speranță? Ce se întâmplă cu acele cuvinte bune și tandre de altădată? Nu le mai auzim noi cu aceiași bunăvoință, sau nu mai sunt ele spuse cu aceeași căldură ca atunci? Ce anume se schimbă; cuvintele din cauza relației, sau relația din cauza cuvintelor? Am fi putut evita eșecul, sau acesta este previzibil chiar de la început? Există vreo ieșire din acest carusel dureros?
De cele mai multe ori, când avem curajul să reevaluăm lucrurile, constatăm că la vremea la care omul acela primea afecțiunea și devotamentul nostru, îl consideram ca pe o împlinire a așteptărilor noastre. Era ca și cum a sosit cineva pe care-l așteptam, și acest lucru ne umplea de mulțumire și bucurie. Lucrurile au mers destul de bine, câtă vreme cererea și oferta se împlineau reciproc. Dar cu timpul s-a produs o schimbare, fie la noi, fie la el, fie la ambele capete ale relației. Calitatea legăturii de altădată se realiza natural, printr-o potrivire care aducea armonie și speranță. Dar acum visul s-a năruit, și nu a mai rămas decât o amintire spulberată de vânt.
Și dacă avem dorința să ne lămurim și mai bine despre cele întâmplate, constatăm că între timp nu a mai făcut nimeni nimic pentru ca relația să dăinuie. Ca o grădină care nu a mai fost îngrijită, ca o vie părăsită, relația nu ne mai aduce roadele de care altă dată ne bucuram atât de mult. Constatăm o dată în plus, că atunci când lăsăm lucrurile să meargă la voia întâmplării, nimic bun nu se realizează de la sine. Numai efortul conștient, generos și înțelept, poate face lucrurile să meargă bine.
Suferința noastră vine din frustrarea de a nu mai primi și oferi cuvintele bune de care ne bucuram cândva reciproc. Noi am fost făcuți special să dezvoltăm o relație. Când aceasta există și funcționează cum trebuie, ne simțim împliniți și în largul nostru, iar când legătura de suflet merge prost, suferim ca după o pierdere majoră. Aceasta chiar este o pierdere majoră.
Cuvinte care să exprime gânduri, sau vorbe care să acopere goluri.
Uneori cuvintele vin direct din suflet. Ele poartă o solie simplă și clară despre realitatea interioară. Nu este nevoie de argumente suplimentare pentru a convinge. O doză de bunăvoință însoțește fiecare rostire. Tonul este liniștit. Gândurile sunt exprimate liber și fără înconjor. Ideile sunt ușor de înțeles, iar limpezimea lor face bine celui care le aude. Efectul acestor cuvinte este asemenea balsamului, unge la suflet, curăță și înnobilează și vindecă. Acestea sunt mireasmă de viață spre viață, iar rostirea lor creează și dezvoltă relația sănătoasă și de durată.
Câtă vreme cuvintele sunt redarea corectă a gândurilor, iar gândurile sunt înălțătoare, legătura de suflet crește vie și roditoare. În asemenea situații, vorbirea despre sine este curajoasă și sinceră, zugrăvind un interior care nu ascunde și nu minte, nici când se laudă, nici când se căină. Când se referă la alții, auzim adesea aprecieri și laude, iar criticele sunt modeste și binevoitoare, gata mai degrabă să scuze decât să acuze, mai ales când persoana nu este de față.
Acestea sunt cuvinte cu har și drese cu sare. Ele vin dintr-un suflet sănătos și echilibrat. Ele comunică siguranță și putere, pentru că autorul lor se alimentează dintr-o sursă puternică și durabilă. Cel mai adesea, influența directă a Duhului Divin este revărsată asupra celui ce vorbește și asupra celui ce ascultă. Să tot fii prin preajmă.
Alteori oamenii spun vorbe în loc de cuvinte. Mai mult sau mai puțin conștienți, ei ocolesc cu grijă subiecte sensibile nu pentru că au tact și bună cuviință, ci pentru că ar dezvălui falsul și necinstea ascunse în suflet. În loc să aibă curajul să curețe partea dinăuntru a vasului, ei preferă să ascundă cusururile cu vorbe goale și de umplutură. Palavrageala este un surplus de cuvinte menite să deruteze pe ascultător și să îndrepte atenția în altă parte.
Ceva sună fals și aduce suspiciune, iar în timp, strică relația.
Pentru cuvintele rele și distrugătoare nu trebuie căutată soluția la un plus de educație sau politețe, ci la un plus de pocăință autentică. Cuvântul „pocăință” poate părea prea dur spus în acest context, dar el exprimă simplu nevoia de luminare, curățire și înnoire interioară. Iar lucrarea aceasta este perfect posibilă pentru cine dorește cu tot dinadinsul să fie un om nou cu vorbire bună și ziditoare. Vom avea atunci cuvinte adevărate în loc de vorbe goale și ne vom putea bucura de fiecare rostire cu har și înțelepciune care vine de sus.
Ion Buciuman
