Traieste cu rezerva!
De Teodor Hutanu
Parabola rezervelor
Una din binecunoscutele parabole rostite de Domnul Hristos este despre cele zece fecioare, care ies in intampinarea mirelui, purtand fiecare propria-i candela. Cinci sunt intelepte, pentru ca au luat cu ele ulei de rezerva, iar cinci sunt neintelepte, pentru ca intarzierea mirelui le-a surprins fara rezerva de ulei. Finalul este provocator la meditatie serioasa: participarea la bucuria nuntii a fost decisa de existenta sau absenta uleiului de rezerva (vezi Matei 25:1-13).
In Palestina de acum doua mii de ani, nunta era evenimentul care mobiliza intreaga localitate, orice alta preocupare fiind trecuta pe un plan secundar. Asteptarea crainicului, care putea anunta sosirea mirelui in orice moment, sporea intensitatea participarii. Bucuria nuntii avea o explicatie fundamentala: pregatirea. Iar pregatirea era concretizata in existrenta rezervelor.
Cu aceasta se aseamana Imparatia cerurilor. Semnificatia parabolei porneste din viata societatii antice si soseste la noi incarcata de elocventa. Ea ne vorbeste despre viata noastra de toate zilele, precum si despre viata vesnica. Intrebarea speciala care ni se adreseaza acum este: cum stam cu rezervele? In ultima instanta, destinul fiecaruia este determinat de rezervele realizate sau pierdute.
Existenta si rezervele
Viata in era actuala tinde sa ajunga fara rezerve, pentru ca existenta post-moderna ne devoreaza rezervele – ceea ce este pus deoparte pentru situatii extreme. Pentru cei fara adapost, casa este raspunsul la nevoia lor; pe cei saraci, banii ii pot ajuta; cei bolnavi au nevoie de oxigen, sange sau medicamente; insa, ce faci atunci cand nu mai ai rezerve, pentru niciunul din motoarele fiintei tale?
Energie sau oboseala, calm sau graba, siguranta sau neliniste, remediu sau boala, adica – rezerve sau faliment. Fara rezerve esti atunci cand ajungi mai tarziu, pentru ca mereu intarzii din una in alta, iar vagoanele solicitarilor se aduna nemilos in gara programului tau. Rezerva inseamna sa poti inca respira, cand ajungi in capatul scarilor; sa ai inca bani la sfarsitul lunii; sa fii om normal la sfarsitul adolescentei; sa ai inca sanatate cand ai iesit la pensie; sa ai inca speranta, atunci cand toate corabiile par sa ti se inece.
Conspiratia progresului
Progresul ne-a adus bunastare, educatie, tehnologie, distractie, confort.
Totusi, de ce ne inspaimanta controlorii de trafic, care si-au pierdut controlul? De ce gospodina este obosita, cu toate masinile si aparatele casnice care o ajuta? De ce cabinetele si saloanele sunt inca pline de bolnavi? Suntem mai bogati decat inaintasii, dar suntem mai multumiti in interiorul nostru?
Societatea noastra este atacata de suferinta si durere, prin comportament auto-distructiv, familii dezorganizate, poluare, droguri, coruptie, permisivitate morala. Astfel ataca noua morbiditate. Epidemia de “hipo-rezerva” este insidioasa, virulenta si generalizata. Este o epidemie care nu are preferinte, care nu face discriminari bazate pe bogatie, grup social sau religie; este impartiala si nesectara – fiecare isi primeste ratia.
Oare intotdeauna a fost asa? Oamenii de astazi sunt agitati, descurajati, apatici si n-au timp de vindecare. Este multa instabilitate psihica in zilele noastre, iar aceasta impiedica pacea sa-si gasesca loc in spiritul uman. Durerile civilizatiei nu mai sunt malaria, copiii care mor la nastere, poliomielita sau lacustele, insa suntem tot mai bolnavi, tot mai saraci si fara rezerve.
Durerea este provocata de progresul care are mai multe intrebari, decat raspunsuri. Progres si pandemoniu sunt cuvinte cu semantica asemanatoare, care merg pe acelasi drum si ne ataca nemilos si neasteptat. Progresul promite inaintare permanenta spre un nou stadiu de bunastare: natural si axiomatic, acesta este doar pozitiv! Nu concepem scenarii alternative: progres sau regres, civilizatie sau primitivism, iluminare sau abrutizare.
Promisiunile progresului sunt numeroase: vindecare pentru o multime de mizerii ale omenirii; viitorul va fi un loc mai bun de trait ; pentru saracie ne ofera programe sociale; ne promite energie inepuizabila: soarele va fi la dispozitia noastra; foametea va fi eradicata prin fertilizatori si hibrizi; apoi vom dispune de multe alte facilitati – roboti, transpalnturi si bombe inteligente. Insa, acelasi progres a adus si ploi acide si gauri in stratul de ozon si ne-a furat rezervele existentei. Imbunatatirile s-au dovedit a fi ruinatoare: divorturi, adolescente insarcinate, droguri, crime. Trist, dar producem deseuri, rebuturi si gunoaie!
Viata in paranteze
Cu douazeci de ani in urma, educam pe copii cum sa vorbeasca, sa nu mestece guma, sa nu alerge pe holuri si sa nu faca galagie, iar acum sarcina disciplinei este alta – SIDA, sinuciderile, violurile, jafurile, drogurile, vandalismul, terorismul. Zilnic ne trezim intr-o lume care este mai confuza si mai dezordonata decat cea pe care am lasat-o cu o noapte in urma. Ne sinucidem tot mai frecvent, desi avem mai multa medicina, educatie, bogatie si tehnologie. Avem de toate, insa o facem pentru ca avem mai multe necazuri. Solutiile actuale genereaza mai multe probleme. Degradarea sociala este solul in care creste noua civilizatie. Copiii nostri au nevoie de sentimentul ca traiesc intr-o lume care se naste, nu intr-o lume care moare.
J. Naisbitt afirma ca traim intr-un timp in paranteze, adica un timp intre ere. Prezentul are paranteze fata de trecut si viitor, pentru ca nu suntem nici acolo, nici dincolo. Existenta actuala este extraordinara – daca iti plac convulsiile!… Unde sunt acum vizionarii progresului, profetii necunoscutului? Vocile profetice sunt multe, insa aflate in coliziune – zorii pentru unul, reprezinta apusul pentru altul.
Progresul ne saboteaza rezervele. A ajuns sa fie adevarat ca cei mai dezvoltati sunt cei mai agitati. Talharul rezervelor este progresul. Avem nevoie de spatiu sa respiram, de libertate sa gandim; cerem permisiunea sa ne vindecam. Dar nimeni nu are timp sa asculte. Copii stau raniti pe dusumeaua caminului, calcati de ultrarapidele noastre intentii bune. Este Dumnezeu de acord cu epuizarea? Nu Isi mai duce poporul la ape de odihna (Psalmii 23)?
Progresul nu este dispus sa-si anticipeze efectele in viitor: arderea combustibilului fosil aduce ploi acide, mobilitatea perturba stabilitatea familiei si comunitatii, thalidomidele deformeaza copiii, suburbiile arunca traficul in haos si devin ghetouri ale talhariei si terorismului. Cu toate ca promite multe, avansul civilizatiei ne lasa inima goala, pentru ca omul are si nevoi transcendente. El are diplome, salariu mare, casa, pozitie, insa are si depresii, divorturi, droguri si sinucideri.
Tradatorul din noi
Ne-a tradat progresul? Nu. Niciodata nu trebuie sa asteptam ca bunastarea materiala si dezvoltarea cognitiva sa ne duca prea departe. Progresul ne-a pus in mana pusca si noi am apasat pe tragaci: ne-a dat bogatie – noi am adaugat avaritie; ne-a dat atomul, dar noi am dat bomba. Construim o lume mai buna, sau alimentam pur si simplu raul?
Progresul in mainile pamantenilor pacatosi a exacerbat toate defectele umane: a pus arme in mainile maniei noastre, tribunale in fata cinismului nostru, bogatie in mainile lacomiei, mass-media in mainile decadendetei, publicitatea in mainile nemultumirii, pornografia in mainile poftei, educatia in mainile mandriei. Incercarea de a rezolva problemele omului, dandu-i mai multa putere, este ca si cum ai incerca sa domesticesti un lup, lasandu-l sa se joace cu mielul.
Urgent: rezerve de relatii
Cum sa beneficiem de avantajele progresului si sa scapam de complicatiile lui? Control si redirectionare. Servul docil, angajat in eradicarea mizeriei noastre, a devenit un stapan despotic. Este pericolul sa ne impacam cu aceasta realitate: si ce daca rata divorturilor creste? si ce daca gradina mea este poluata? Suntem dependenti! Nu avem ce face!
Avem nevoie de o noua ecologie sociala si spirituala. Nu trebuie sa ne cerem scuze daca ne oprim si consultam harta. Nu putem numi progres – daca am castigat bani si am pierdut relatii; daca am adaugat proprietati, dar mi-am ranit psihicul; daca am fost avansat, dar am pierdut integritatea spirituala.
Chiar daca nu ne place, durerea este buna. Ea ne spune ca ceva este gresit si trebuie indreptat. Durerea poate fi un aliat, daca ne orienteaza in directia opusa pericolului. Simptomul durerii provenite din supra-aglomerare poate fi tratat cu prescrierea unei doze suficiente de rezerva. “Sanatate prin relatii” – aceasta este iesirea din agitatia mortala a prezentului.
Parabola rostita de Iisus vorbeste despre atipire si somn (Matei 25:5). Probabil am ignorat deseori realitatea sau ne-am adaptat tumultului ei pana la gradul acceptarii. Ia-ti timp si asculta ecoul cuvintelor lui Iisus, care revine iar si iar in tainitele sufletului tau. Ia-ti timp pentru a aduna rezerve – pentru a fi, mai mult decat pentru a face, pentru a relationa, mai mult decat pentru a avea. Viata piere ca un abur, iar ceea ce trebuie sa aduni astazi, nu vei putea recupera la sfarsit. Este prea tarziu ca studentul sa se pregateasca doar in ziua examenului; este tarziu sa te califici intr-o profesie doar atunci cand ai gasit pe cineva sa te angajeze; este ireversibil tarziu sa-ti cladesti caracterul doar cand ai ajuns la pragul vesniciei.
Comentand parabola celor zece fecioare, William Barclay vorbeste despre Maria de Orange, careia, fiind pe patul de moarte, duhovnicul incerca sa-i vorbeaca despre mantuire. Raspunsul ei prompt a fost: “nu am lasat aceasta preocupare pentru momentul acesta!” Rezerva exista si tragedia este evitata. Ispitele si tentatiile unei vieti mai bune aici nu trebuie sa ne rapeasca realitatea vietii cu adevarat bune. Aceasta incepe tot aici, dar nu se termina atunci cand aici se termina. Stiu ca te intereseaza, de aceea nu uita sa traiesti cu rezerva!
