N-am pe nimeni
De Benone Burtescu
Este posibil, stimate cititor, ca acum in al saptelea mileniu al istoriei lumii, cand, pe pamant sunt peste sase miliarde de fiinte omenesti, cineva sa spuna „n-am pe nimeni”? Oamenii se mai aduna in grupuri de rudenie, politice, sociale, religioase, culturale, fie „sa aiba pe cineva”, sa nu fie „singur” si din cand in cand tot singur i se pare ca este. Uneori nu este vorba de o „izolare” voita, ci, ori nimeni nu se „coboara” sa fie cu tine, ori toti te parasesc tot din aceleasi feluri de motive.
In cazul biblic pe care il studiem astazi, nu suntem confruntati cu o clipa de singuratate a cuiva si cu un loc de singuratate, ci la Ierusalim in orasul cu cea mai densa populatie de atunci, la scaldatoarea Betesda cu cele cinci pridvoare ale ei intesata de lume bolnava si sanatoasa, si cu un om care acolo, bolnav de treizeci si opt de ani „nu avea pe nimeni” care sa-l arunce in scaldatoare sa se vindece, cum se presupunea. O situatie de necrezut.
Un targ, un balci, in care oamenii se calca in picioare unii pe altii si de prea multi ce sunt „nimeni nu are pe nimeni”, fiecare e singur. In astfel de situatii, si sunt nenumarate astfel de situatii, ceea ce se sintetizeaza in cuvinte nu este „ah, cat ma doare”, nici „pana cand o sa sufar”, nici macar „oare maine va fi mai rau decat azi” ci totul se aduna in vorbele „nu am pe nimeni”, mai triste decat orice, pentru ca „tristetea” este mai grea decat „durerea”.
Iisus S-a oprit in dreptul lui si nu l-a intrebat daca „are pe cineva” care sa-l arunce in scaldatoare, ci l-a intrebat: „vrei sa te faci sanatos?”. La aceasta intrebare, era de asteptat ca bolnavul sa raspunda „da, vreau sa ma fac sanatos”, cuprinzand motivatia si rezultatul dorintei lui. El insa nu a raspuns asa. Sigur ca el voia sa se faca sanatos, sa fie vindecat, dar simtamantul singuratatii era mai puternic decat dorinta de a se vindeca. Ceea ce domina starea bolnavului era singuratatea lui. De aceea, in loc de a raspunde „da, vreau sa ma fac sanatos”, lucru pentru care era acolo de ani si ani si asupra caruia era intrebat, el spune „nu am pe nimeni”.
Oricat ati fi de tentati sa stiti daca cel ce se arunca sau era aruncat primul in scaldatoare era vindecat la tulburarea apei, subiectul important nu era acesta. Oamenii alergatori dupa minuni de atunci, de mereu si de
azi, se reped sa vada armata de vindecati de-a lungul anilor, a celor ce se aruncasera primii in apa, defiland in jurul scaldatorii ca o speranta la intrecere pentru cei neputinciosi stand pe rogojini pe malurile ei sa se arunce primii. Evanghelia nu spune nimic despre acest lucru, ceea ce ne poate duce la gandul ca doar „se credea” acest lucru, in mod popular. Domnul nu i-a reprosat bolnavului ca nu i-a raspuns la intrebarea pusa de El. Nici nu i-a zis „pentru ca nu ai pe nimeni, dupa cum spui, iata ca te voi arunca Eu in scaldatoare cand se va tulbura apa”. Domnul a facut abstractie de scaldatoare si de vindecatul prin intrarea in ea si a rezolvat problema de capatai a bolnavului, nu boala, ci singuratatea. S-a oprit langa el ca sa stie ca nu e singur si ca ARE PE CINEVA. Vindecarea a fost doar urmarea acestei NESINGURATATI. „Scoala-te” i-a zis Iisus, „ridica-ti patul si umbla”. Bolnavul nu i-a replicat „cum Doamne, fara sa ma arunci in scaldatoare?”. In acele clipe de intalnire cu Iisus, scaldatoarea a fost uitata si nu s-a mai facut nici o aluzie la ea. Ceea ce trebuia bolnavul sa inteleaga, era ca el, pana si el, chiar si el, ARE PE CINEVA, si acel CINEVA era Iisus.
Pentru a nu fi „singur”, omul bolnav nu avea nevoie de scaldatoare si nici de prieteni care sa-l arunce in apa, ci de Iisus, se vede din faptul ca dupa ce s-a facut sanatos el nu a ramas acolo sa arunce pe alti singuratici in scaldatoare, ci a mers in Templu sa-L laude pe Dumnezeu unde Domnul l-a intalnit din nou si i-a spus „de acum sa nu mai pacatuiesti”. Mai este printre oameni situatia de „a avea pe cate cineva” uneori multi, uneori mari, dar care sa insemne tot ca nu are pe nimeni. Se aude adesea „am pe cineva” sau „are pe cineva” cu referire la un om cu influenta, sau sus-pus care il poate apara, ajuta, „vindeca”. O ratacire. Un fals. Nu
pe cineva trebuie sa ai, ci pe un „anume” cineva, pe Iisus. Inchipuiti-va bolnavi la scaldatoarea Betesda cu relatii la guvernatorul Ierusalimului sau la Templu, la mai marii preotilor. Simplu. Ar fi platit cate patru voinici,
soldati de profesie pe malul scaldatorii, care intr-o secunda i-ar fi aruncat in apele tulburate pe cei „ai lor”. Desertaciune. Evanghelia nu raporteaza aceasta. Bolnavul de treizeci si opt de ani „nu avea pe nimeni”, dar altii care aveau „pe cate cineva”, ce se intampla cu ei? Nimic. La urma urmei, la scaldatoarea Betesda „nimeni nu avea pe nimeni” si fiecare avea nevoie sa-L aiba pe Iisus.
As asemana lumea cu o Betesda imensa in jurul careia stau locuitorii pamantului, puzderie, si in acelasi timp singur fiecare. Nimeni nu are pe nimeni care sa-i izbaveasca de moarte in vreun fel oarecare si toti si fiecare in parte simte ca e singur, spunandu-si parca unul altuia „nu am pe nimeni” pentru ca in lipsa lui Iisus, chiar daca s-ar avea unii pe altii n-ar folosi la nimic.
Cu ingaduinta dumneavoastra dragi cititori, as spune ca sentimentul de singuratate e fals si afirmatia „nu am pe nimeni” este gresita. Il avem pe Iisus Cel ce ne-a facut, Cel ce ne-a mantuit, care trece zilnic pe langa rogojina suferintelor noastre intrebandu-ne „vrei sa fii in Imparatia cea vesnica?”. Incredibil – atata vreme cat nu avem pe nimeni sa ne duca acolo.
Dar El ne face sa uitam ca nu avem pe nimeni si ne zice „scoala-te din durerile tale si vino dupa Mine”. Esti singur? Nu esti singur. Niciodata singur. Nu este vorba de a sta Iisus langa tine pentru a nu fi singur, ci de a sta tu langa El pentru a nu spune „n-am pe nimeni”. Il ai pe El.
