In timpul terorii pe care a declansat-o generalul Tito, dupa ce a preluat puterea in fosta Yugoslavie, au avut loc mai multe arestari si condamnari la moarte ale unor lucratori crestini. Printre ei se afla si un lucrator voluntar al Bisericii Ortodoxe, care a fost condamnat la moarte prin impuscare. Inainte de a fi executat, el s-a sinucis prin spanzurare, lasand sotiei sale un bilet pe care scria:
“Ma duc sa-I amintesc lui Dumnezeu de o lume pe care a uitat-o.”
Sunt cuvinte cutremuratoare, cu atat mai mult cu cat ele apartin unui crestin. Si nu unui crestin oarecare, care merge la biserica de doua sau trei ori pe an, ci unui crestin devotat, care in mod voluntar s-a angajat in lucrarea lui Dumnezeu, cu toate riscurile si cu toate privatiunile pe care le implica o astfel de angajare.
Ce se ascunde de fapt in spatele acestor cuvinte ?
1. O profunda dezamagire cu privire la Dumnezeu si la puterea Lui de a-Si ocroti copiii de pe pamant.
2. Mai mult decat dezamagire, cuvintele acestea ascund chiar revolta fata de un Dumnezeu care se descopera in Biblie ca fiind plin de iubire si grija fata de pacatosi, dar care ii abandoneaza pe ai Sai in mijlocul suferintelor lor.
3. Cuvintele mai ascund o credinta slaba, pipernicita, ce nu reuseste sa strapunga norii intunecosi ce umbresc adesea vietile noastre.
4. Si, in final, cele cateva cuvinte ale nefericitului crestin ascund o ignoranta totala fata de originea si rolul suferintei in viata omului.
Aceasta ignoranta, privind rolul suferintei si atitudinea lui Dumnezeu fata de suferinta umana, ii arunca adesea pe cei mai fideli si sinceri copii ai lui Dumnezeu in bratele deznadejdii, scepticismului si chiar ateismului. Poate cel mai comun exemplu in acest sens este cel al lui Charles Darwin care, desi primise o educatie crestina, a cazut in cursele evolutionismului. Cauza ? Darwin nu a reusit sa-si explice existenta suferintei.
Sistemele de educatie care exista astazi in lume acorda importanta, fie stiintelor exacte, fie celor umaniste, fie artelor… Se invata o multime de lucruri, multe dintre ele complet inutile, in timp ce o “materie” esentiala pentru viata aceasta, dar si pentru cea viitoare, este complet neglijata- “stiinta suferintei “
( daca vreti sa inventam un nou termen- “suferologia” ). O astfel de materie ar trebui sa-i invete pe elevi ce este suferinta, originea ei, cauzele, remediile si atitudinea optima fata de suferinta.
Augustin spunea: “Invata sa scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.” Iata un indemn bun, dar unde se poate invata asa ceva ?
Din nefericire, o astfel de materie inca nu exista in programa scolara, iar consecintele se vad la tot pasul: oamenii nu sunt pregatiti sa dea piept cu suferinta- acest dusman redutabil al fericirii. Oricat am dori sa ocolim aceasta materie neplacuta, dar foarte importanta, in mod sigur ne vom confrunta cu ea. Iar atunci cand suferinta va bate la usa vietii mele, nu ma vor ajuta sa o depasesc cu bine nici matematica, nici fizica, nici artele plastice, nici limbile straine, nicio alta materie invatata in scoala.
Sa-I fim recunoascatori lui Dumnezeu ca aceasta materie importanta- stiinta despre suferinta- poate fi studiata de cei care doresc. Biblia este o istorie a suferintei, incepand cu cea umana si terminand cu cea divina. Gasim in acest “manual” informatii detaliate despre originea suferintei, cauzele ei, formele in care se manifesta, remediile si mai ales, solutia oferita de Dumnezeu la marea problema a suferintei.
Subiectul fiind deosebit de vast, ceea ce urmeaza reprezinta doar o introducere, poate chiar o provocare la un studiu mai aprofundat.
Ce este suferinta ? Greu de spus !
Un anunt la intrarea unei biserici spunea: “Daca aveti necazuri , intrati si spuneti-ne cum putem sa va ajutam. Daca nu aveti necazuri, intrati si spuneti-ne cum de reusiti.”
Parafrazand acest anunt interesant, as spune la randul meu: “Daca stie cineva ce e suferinta, sa ne spuna si noua, iar daca nu stie, sa ne spuna cum de a reusit sa nu stie ?”
In Biblie nu gasim o definitie a suferintei, asa cum suntem obisnuiti sa gasim in dictionare. Poate ca ea nici nu trebuie definita teoretic. Suferinta se traieste, se simte… Fiecare dintre noi stie ce e suferinta , chiar daca nu poate sa o defineasca. Dar, desi Biblia nu defineste suferinta, ea vorbeste mult despre ea. Fara sa gresim, putem spune ca Biblia nu este altceva decat o istorie a suferintei, care urmareste ca o umbra, istoria pacatului. Doar primele doua pagini si ultimele versete ale Bibliei nu vorbesc despre suferinta: primele pagini vorbesc despre lumea desavarsita creata de Dumnezeu, iar ultimele vorbesc despre restabilirea armoniei universale dupa ce se va fi incheiat Planul Mantuirii. Paradisul, asa cum a iesit din mainile Creatorului, nu a cunoscut ce este suferinta. De asemenea, Noul Pamant, atat de frumos zugravit in Apocalipsa cap. 21 si 22 , nu va cunoaste aceasta experienta dureroasa. In rest, tot ce e cuprins intre aceste doua repere fericite este insotit de suferinta, sub toate formele, cu toate intensitatile si cu toate nuantele ei.
O observatie: Citind Biblia, vom observa ca Dumnezeu Insusi ne avertizeaza cu privire la prezenta suferintei in viata omenirii, in general, dar si in viata celor credinciosi, in special, pana la revenirea Mantuitorului si restabilirea armoniei universale. Cateva exemple:
1. Dupa caderea in pacat, Dumnezeu le-a aratat primilor nostri parinti intreaga varietate de forme de suferinta pe care le va cunoaste omul, odata ce a ales calea neascultarii ( Geneza 3, 16-19 ):
– suferintele fizice: “Cu durere vei naste copii “ ( vers. 16 ). E de subliniat faptul ca nasterea e singurul proces fiziologic dureros. In conditii de sanatate, toate procesele fiziologice din organismul uman sunt nedureroase: circulatia sangelui, digestia, respiratia, metabolismul, gandirea…Singurul proces fiziologic dureros, chiar in conditii de sanatate, este nasterea. De ce ? Medicina nu poate explica aceasta enigma. Doar Biblia ne ofera un raspuns: pentru ca asa a hotarat Creatorul, in urma neascultarii omului.
– suferintele sufletesti: “Dorintele tale se vor tinea dupa barbatul tau si el va stapani peste tine” ( vers. 16 ). Ca urmare a caderii in pacat, omenirea urma sa guste din amaraciunea neintelegerilor dintre membrii familiei, frustrari, conflicte generate de tendintele de dominare ale unuia asupra celuilalt…
– suferinte legate de lupta pentru existenta: “In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea “(vers.19)
– suferinta suprema-moartea cu tot ceea ce implica ea: “…Pana te vei intoarce in pamant, caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” ( vers. 19 )
2. Dupa biruinta obtinuta de Avraam impotriva imparatilor de la Rasarit, Dumnezeu il incurajeaza pe acesta : “Avraame, nu te teme, caci Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare.” ( Geneza 15, 13-15 ). Apoi, Dumnezeu ii vorbeste lui Avraam despre suferintele de care vor avea parte urmasii sai , ca robi intr-o tara straina, timp de 400 de ani. Facand aceasta dezvaluire, Dumnezeu nu face decat sa ne avertizeze ca suferinta va exista chiar si in mijlocul copiilor Sai credinciosi, uneori ei avand parte de dureri mai mari decat cele traite de lumea necredincioasa.
3. Mantuitorul isi avertizeaza biserica de faptul ca “in lume veti avea necazuri, dar indrazniti ! Eu am biruit lumea.” ( Ioan 16,33 ). Vorbindu-le ucenicilor , Domnul incearca sa le explice ca suferintele de care vor avea parte in lume nu se vor datora pacatelor lor, ci vor fi provocate de ura celor nelegiuiti. ( Matei 10, 16-18; 21-22 ).
4. In timpul ultimei intalniri dintre Mantuitorul si ucenicii Sai, dupa inviere, lui Petru i se descopera ca va trebui sa sufere din cauza credintei, ajungand sa-si incheie viata ca martir.
5. Lui Saul din Tars, dupa experienta avuta pe drumul spre Damasc, Dumnezeu ii descopera prin Anania “ tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu” ( Fapte 9, 15-16 )
6. In soliile catre cele sapte biserici din Apocalipsa cap.2 si 3, Iisus descopera suferintele de care vor avea parte cei credinciosi in diferite perioade istorice.
“Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile . Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!” ( Apocalipsa 2, 10 )
Exemplele pot continua…Cu cat ele sunt mai numeroase, cu atat iese mai mult in evidenta un adevar imporatnt : de la intrarea pacatului in lume, suferinta a existat, exista si va exista nu doar in viata celor nelegiuiti, ci si in viata celor credinciosi. Mai mult decat atat, istoria biblica, dar si viata insasi, ne invata ca cei ce iubesc neprihanirea, binele, frumosul, adevarul si dreptatea au parte uneori de mai multe suferinte decat cei ce au trecut de partea raului, a minciunii si a nedreptatii.
Oare de ce procedeaza Dumnezeu in felul acesta ? De ce ne avertizeaza ca suferinta va exista si in viata celor credinciosi ? Doreste El sa ne inspaimante ? Vrea El sa ne pierdem elanul in fata problemelor vietii si sa pierdem lupta inainte de a o incepe ?
Nicidecum ! Daca Dumnezeu ne avertizeaza de prezenta suferintei, El o face pentru a ne inarma, pentru a nu fi surprinsi de sosirea ei si pentru a gasi din timp un adapost sub aripile ocrotitoare ale indurarii Tatalui ceresc. Nu este acesta o dovada de iubire din partea lui Dumnezeu ?
Cand un bolnav consulta un medic, iar acesta consata ca omul sufera de o boala incurabila, medicul poate lua una din urmatoarele doua atitudini:
1. Sa-i ascunda adevarul cu privire la gravitatea bolii, dandu-i sperante desarte omului, desi stie ca zilele lui sunt numarate.
2. Sa-i spuna adevarul, oricat ar fi acesta de neplacut.
Fiecare din cele doua atitudini ale medicului are ratiunile sale. Medicul care ascunde adevarul cu privire la gravitatea bolii nu vrea sa-si ingrozeasca pacientul, stiind ca acesta mai are putin de trait. De fapt e vorba de minciuna imbracata in haine umanitare. Cu toate acestea, ea tot minciuna ramane ! Medicul care spune bolnavului adevarul, oricat este el de dureros, are alte ratiuni. Omul din fata lui mai are doar cateva zile de trait si, prin urmare, el trebuia sa stie acest lucru. E dreptul lui de a cunoaste adevarul despre sine. In felul acesta, omul poate sa-si rezolve ultimele probleme si sa-si incheie viata cu demnitate, impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine.
Din cele doua metode amintite, Dumnezeu nu o foloseste niciodata pe prima. El este un Dumnezeu al adevarului. Din acest punct de vedere, avem un motiv in plus sa apreciem Biblia ca fiind o carte realista, care nu ne face niciodata promisiuni desarte. Niciunde in Cuvantul lui Dumnezeu nu ni se promite ca vom fi purtati spre Imparatia cerurilor pe pat comod de flori, in mijlocul veseliei, al prosperitatii si al laudelor. Dimpotriva , ni se spune ca vom suferi, ca va trebui sa luptam, ca unii chiar vor cadea.
“In Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.” ( Fapte 14, 22 up. )
“Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Christos Iisus vor fi prigoniti.” ( 2 Timotei 3, 12 )
Da, Dumnezeu nu ne ascunde adevarul, oricat ar fi de dureros. El ne aminteste mereu pe paginile Scripturii ca “viata e scurta , dar plina de necazuri” ( Iov 14, 1 ), tocmai pentru ca noi sa apreciem valoarea ei, folosind fiecare zi si fiecare ocazie pentru a ne pregati pentru cer.
Dumnezeu insa nu se multumeste sa stea ca un spectator indepartat al suferintei umane, ci El se implica in viata celor ce sufera. Cele mai frumoase fagaduinte de pe paginile Bibliei ne asigura de acest lucru.
“Cand Ma va chema, ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare; il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea Mea." ( Psalmul 91, 15 )
“Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant.”Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.” ( Isaia 57, 15 )
Daca totul s-ar rezuma la cunoasterea si memorarea unor fagaduinte biblice, nu ar fi decat o simpla teorie neconvingatoare. Insa eu, asemenea multora dintre cei ce vor citi aceste ganduri, pot da marturie ca Dumnezeu nu ne paraseste in mijlocul suferintelor pe care le ingaduie in viata noastra. Dimpotriva, in acele momente de durere fizica sau sufleteasca, prezenta Lui este mai evidenta decat in zilele senine.
In 1984 m-am imbolnavit grav de plamani. Era, nu o pedeapsa, ci un avertisment din partea lui Dumnezeu ca nu mergeam pe o cale buna. Nimic altceva, probabil, nu m-ar fi trezit la realitate. Si atunci, a venit vestea ca trebuie sa stau in spital sapte sau opt luni. Vestea a cazut ca o bomba in familia mea: copilul era mic, sotia plangea, parintii de asemenea… Eu insumi eram descurajat de perspectiva de a-mi face mutatia de flotant la spitalul in care trebuia sa stau internat o perioada atat de lunga.
Medicul nu mi-a dat deloc sperante, dimpotriva. Eram palid, fiecare pas pe care-l faceam era un efort pentru mine si mi s-a spus ca va trebui sa fiu perfuzat inca din prima zi de spitalizare, banuindu-se ca bolii de plamani ii era asociata si o anemie severa.
Insa nu erau locuri libere in sectia de ftiziologie, fapt pentru care am fost lasat acasa inca o saptamana, pana la eliberarea unui pat. Inca din primele zile de la aflarea diagnosticului, L-am simtit pe Dumnezeu mai aproape de mine ca oricand. Imi aduc aminte ca intr-o dimineata, cand sotia plangea in fata perspectivei de a fi spitalizat o perioada atat de lunga, am deschis impreuna Biblia si am citit textul de la “straja diminetii“: “Le voi vindeca vatamarea adusa de neascultarea lor. ii voi iubi cu adevarat, caci mania Mea s-a abatut de la ei.” ( Osea 14, 4 ) Era oare intamplator ca, din miile de texte biblice, tocmai acest text trebuia citit in acea dimineata? Pentru noi a fost primul semn ca Dumnezeu nu ne paraseste , chiar daca, spre binele nostru, ingaduie sa suferim.
Apoi, in saptamana in care am fost lasat acasa, am primit indemnul de a face o cura de coacaze negre. Era vara si era tocmai sezonul lor. Citisem undeva ca aceste fructe acrisoare au proprietatea de a regenera singele. Zis si facut ! De trei ori pe zi, cate o farfurie plina de coacaze negre nu lipsea de la masa. A sosit si ziua internarii si, primul lucru care mi s-a facut au fost analizele. Cand medicul a citit rezultatele analizelor, m-a privit cu uimire, spunandu-mi, contrar previziunilor lui de la primul consult, ca am un sange foarte bun. Era prima dovada a ajutorului primit din partea Domnului.
Au urmat zile si saptamani de tratament…Dupa doar o luna ma simteam foarte bine si l-am rugat pe medic sa-mi faca radiografiile. Nu le-am facut decat dupa doua luni si jumatate, caci asa cereau regulile tratamentului. Cand medicul a vazut filmul, a exclamat: “Cu dumneata s-a intamplat o minune. Esti perfect vindecat.” In loc de sapte sau opt luni, Dumnezeu a scurtat suferinta si sederea in spital la minimum posibil. Mai tarziu am aflat si de ce a trebuit sa raman in acel spital cele doua luni si jumatate: pentru un suflet pretios pe care Dumnezeu dorea sa-l salveze si sa-l conduca la adevar prin mine. Astazi acel om pe care l-am cunoscut in mijlocul suferintei comune, face si el parte din biserica lui Christos, impartasind aceeasi speranta a mantuirii.
Privind in urma, peste ani, pot spune astazi ca nu regret ca mi s-a dat sa trec prin acea suferinta. Experientele castigate atunci m-au intarit in convingerea ca Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi si, chiar daca ii atinge uneori cu nuiaua suferintei, El stie de ce o face. Si apoi, mangaierile primite in acele clipe din partea Lui sunt de nepretuit. Suferinta este intr-adevar un “partener” nedorit in viata noastra, insa este atat de necesara in conditiile pacatului. Scoala pe care o urmam prin suferinta este de rang mai inalt decat orice academie. Unde mai putem invata lectiile pe care ni le ofera ea ? In minunatul si complexul Plan al Mantuirii noastre, suferinta isi are rolul ei de neinlocuit. Doar in cer vom intelege cat de mult ne-a ajutat ea sa apreciem adevaratele valori vesnice.
Lori Balogh
