O vorba din popor spune ca un necaz nu vine niciodata singur. Neavand date statistice, nu pot nici confirma, nici infirma aceasta afirmatie, care seamana mai degraba cu una din vestitele “legi ale lui Murphy”.
Privind insa lucrurile din perspectiva biblica, afirmatia are un sambure de adevar. Ce spuneti, de exemplu, de cele afirmate de autorul Psalmului 66:
“Binecuvantati, popoare, pe Dumnezeul nostru ! Faceti sa rasune lauda Lui ! El ne-a pastrat sufletul cu viata si n-a ingaduit sa ni se clatine piciorul.
Caci Tu ne- ai incercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
Ne-ai adus in lat si ne-ai pus o grea povara pe coapse.
Ai lasat pe oameni sa incalece pe capetele noastre, am trecut prin foc si prin apa , dar Tu ne-ai scos si ne-ai dat belsug…” ? ( Psalmul 66, 8-12 )
Psalmistul aminteste de cinci necazuri succesive, unul mai grozav ca celalalt: 1) cuptorul de foc,
2) latul, 3) povara , 4) oamenii care calca peste noi si 5) foc si apa. Metaforele sunt culese din viata reala si oglindesc necazuri si incercari teribile ce pot veni pe neasteptate in viata unui om care s-a intors cu fata spre Dumnezeu. Noi discutam aici despre necazuri ce apar in viata unor oameni care au intors spatele pacatului si unui mod de viata dezonorant, ceea ce complica si mai mult lucrurile. Daca psalmistul s-ar fi referit la cei nelegiuiti, la cei fara niciun Dumnezeu, ar fi mai usor de acceptat ideea. Insa el se refera explicit la poporul lui Dumnezeu, cel care ne asteptam sa fie ocrotit, binecuvantat, purtat pe palmele ocrotirii divine.
De ce ingaduie Dumnezeu o suita intreaga de incercari, uneori succesive, in viata copiilor Sai ?
Sa ne imaginam urmatoriul scenariu:
Dumnezeu te cheama sa pasesti pe calea cea stramata a credintei, la sfarsitul careia se afla perspectiva mantuirii. Dar, de la primele tale intentii de a merge pe aceasta cale, se intampla ceva ciudat: in loc sa inaintezi linistit, apar piedici.
Mai intai, fara preaviz, Dumnezeu te arunca in cuptorul aprins. Acolo e teribil de cald, nu poti respira, simti ca te topesti ca ceara, iti pierzi orice vlaga… Imediat apar si intrebarile :
“Bine, Doamne, dar eu am crezut ca pe calea mantuirii, Tu ma vei conduce prin locuri umbroase, largi, racoroase. Nu asa ai promis in Psalmul 23: “El ma paste in pasuni verzi si ma duce la ape de odihna. Imi invioreaza sufletul…” ? De ce, daca mi-am predat viata Tie, ai ingaduit acest
necaz ?”
Si stai acolo, in cuptorul aprins la temperatura maxima, tanjind dupa putina racoare, cu o multime de intrebari, de carligele carora se agata indoiala…
Insa vine un moment in care Dumnezeu spune: ”Destul!” si, stergandu-ti sudoarea de pe frunte, te invita sa pasesti mai departe pe calea spre cer. Te ridici, faci cativa pasi si nu reusesti sa uiti necazul prin care tocmai ai trecut, ca te si lovesti de un nou necaz: ajungi in lat, intr-o cursa fara iesire. Realizezi prea tarziu pericolul si , odata prins in lat, oricat te-ai zbate, latul se strange tot mai mult . Atunci strigi disperat la Domnul:
“Doamne, de ce mi s-a intamplat si aceasta nenorocire ? Doar eu Iti slujesc Tie…”
Intr-un tarziu, dupa “n” rugaciuni pentru eliberare, cand orice speranta parea stinsa, Dumnezeu intervine si te elibereaza din latul in care ai cazut, redandu-ti libertatea. Din nou inaintezi linistit o bucata de drum si crezi ca pana la capatul drumului nu vei mai avea parte de niciun necaz. Dar, cand te astepti mai putin, Dumnezeu te opreste din mers si iti pune pe umeri o povara grea. Atunci te impotrivesti, te revolti chiar:
“Doamne, drumul spre cer e si asa plin de piedici, de ce sa mai port si povara asta pe umeri ?”
Si, pentru ca Domnul refuza sa te elibereze de povara, inaintezi greu, cu speranta insa ca vei ajunge curand la portile Imparatiei. Dar, cand speri ca totul va fi bine in cele din urma, niste oameni rai se napustesc asupra ta, te doboara la pamant si, fara mila, calca peste tine, lasandu-te cu fata insangerata in praful de pe drum.
Disperat, strigi din nou:
“Doamne, de ce ingadui sa mi se intample si asta? Nu sunt eu copilul Tau ? Nu mi-ai promis Tu ca ma vei ocroti ?”
Domnul vine, te ridica, iti spala ranile, dar iti pune din nou povara pe umeri, invitandu-te sa continui drumul pana la capat. Avand in minte proaspata experienta a cuptorului aprins, apoi a latului din care ai scapat cu greu, a poverii care iti ingreuiaza mersul, dar si dureroasa scena de viata in care oameni la care nu te asteptai au trecut peste tine, crezi ca necazurile s-au terminat. Dar nu este asa. In loc sa primesti raspuns la multele intrebari pe care ti le pui, Dumnezeu te arunca din nou in cuptorul aprins, il incalzeste pana la limita posibila, apoi, cand ajungi in cea mai inalta tensiune, te scoate din el si te arunca in apa rece.
Ce urmeaza dupa aceea ? Daca ai rezistat cu bine, urmeaza belsugul, binecuvantarea .
Ce parere aveti despre un astfel de Dumnezeu ? Nu vi se pare prea aspru ? Este El drept si iubitor atunci cand supune plapanda fiinta omeneasca la atatea incercari ? De ce drumul credintei este presarat cu atatea necazuri si obstacole cand Domnul ar fi putut sa faca din el o autostrada pe care calatoria spre cer sa fie o placere ?
Iata doar cateva intrebari pe care si le pune orice om care trece prin astfel de incercari repetate.
De ce ? De ce atatea necazuri si suferinte pe calea mantuirii ?
Sa observam un amanunt important: cele cinci incercari de care aminteste psalmistul, vizeaza cinci inclinatii pacatoase cu care ne nastem, pe care le cultivam si care, daca dorim cu sinceritate mantuirea, trebuie dezradacinate din fiinta noastra.
1. Cuptorul de foc-simbol al curatirii, al separarii zgurei de metalul nobil si curat-reprezinta acel gen de incercari la care ne supune Dumnezeu pentru a ne elibera de egoism. Metalele nobile , daca sunt pure, au proprietati deosebite: nu opun rezistenta, sunt maleabile, conduc bine caldura si curentul electric, au un aspect placut, sunt stralucitoare, sunt rezistente la coroziune etc.
Pe plan spiritual, astfel de oameni doreste Dumnezeu: oameni cu caractere nobile, eliberati de “zgura” egoismului, care sa nu opuna rezistenta vointei Sale, care transmit usor spre semenii lor caldura iubirii divine, dar si puterea Duhului Sfant. Insa un astfel de caracter nobil nu se mosteneste de la parinti, nici nu se cumpara de la tarabe. Un astfel de caracter se cladeste zi de zi, intreaga viata, uneori prin inecercari teribile si dureroase care au menirea sa ne scape de egoismul din noi.
De obicei, “cuptorul de foc” este incercarea inceputurilor vietii de credinta.
2. Latul – simbolul unor situatii fara iesire- reprezinta acel gen de incercari prin care Dumnezeu vrea sa distruga acea incredere pacatoasa in noi insine, acel spirit de razvratire si independenta care ne caracterizeaza. Avem marea nevoie sa devenim constienti ca fara Dumnezeu nu suntem si nu putem face nimic durabil. Afirmatia Mantuitorului: ”Despartiti de Mine nu puteti face nimic “ ( Ioan 15, 5 up. ) este una din lectiile care se inavata cel mai greu. Si, pentru ca unii dintre noi se lasa greu invatati, Dumnezeu e nevoit sa ingaduie sa intram in unele situatii fara iesire, adevarate drumuri infundate, pentru ca , recunoscandu-ne neputinciosi, sa invatam lectia dependentei totale de El.
3. Povara – simbol al responsabilitatilor vietii- reprezinta acel gen de incercari prin care Dumnezeu vrea sa ne scape de comoditate, de letargie spirituala. Slujirea semenilor nostri este intr-adevar o “povara” pentru firea noastra egoista si comoda. O “povara” care este cat se poate de benefica, deoarece ne vindeca de aceste lipsuri din caracterele noastre.
De aceea, “este bine pentru om sa poarte un jug in tineretea lui. Sa stea singur si sa taca, pentru ca Domnul i l-a pus pe grumaz…Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna ci, cand mahneste pe cineva, se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare. Caci El nu mahneste cu placere , nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor…” ( Plangerile lui Ieremia 3, 27-28; 31-33 )
4. Oamenii care calca peste capetele noastre– simbol al rautatilor omenesti- reprezinta acel gen de incercari prin care Dumnezeu vrea sa ne scape de mandrie. Pacatul mandriei- pacatul luciferic – este cel ce a dus la marea lupta dintre bine si rau in care suntem si noi angrenati. Este pacatul care patrunde in cele mai nevinovate intentii, in cele mai curate planuri, in cele mai intime resorturi ale fiintei umane. Fara sa fim constienti de prezenta mandriei in vorbirea, faptele, tinuta, preocuparile si aspiratiile noastre, ea contamineaza tot ce atinge. Mandria aduce dupa sine rusine ( Proverbe 11, 2 ), cadere ( Proverbe 16, 18 ), pieire ( Proverbe 18,12 ) si, in final, nemantuire.
Iata de ce Dumnezeu ingaduie uneori ca lectia smereniei sa o invatam pe calea suferintei.
5. Foc si apa– simbol al calirii- reprezinta acel gen de incercari prin care Dumnezeu vrea sa ne elibereze de slabiciunile inerente firii omenesti. Daca un om a biruit egoismul, comoditatea, increderea nejustificata in sine, mandria, precum si orice alt pacat, daca insa nu a trecut prin “foc si apa”, el tot un om slab ramane. Oricand poate recadea in vechile pacate si astfel “ cu el s-a intamplat ce spune zicala
adevarata : “Cainele s-a intors la ce varsase si scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in noroi.” ( 2 Petru 2, 22 )
Daca privim atent la viata si lucrarea Mantuitorului, vom observa prezenta tuturor celor cinci categorii de incercari:
1.Cuptorul aprins
Candva, in vesnicie, a fost alcatuit Planul Mantuirii. Momentul acela a presupus din partea Fiului lui Dumnezeu luarea unei decizii capitale, de care depindea nu doar mantuirea noastra, ci si reabilitarea caracterului lui Dumnezeu inaintea intregului Univers. In inima Sa de Dumnezeu, s-a dus o lupta intre doua iubiri: cea fata de Tatal cu care se afla intr-o intima si armonioasa partasie, si cea fata de omul pacatos, creatura mainilor Sale, pe care o iubea infinit mai mult decat un parinte isi poate iubi copiii. Alegerea aceasta a reprezentat un adevarat cuptor aprins .
Am fost profund impresionat de cazul unei femei din Indonezia, surprinsa de acel tsunami ucigas din decembrie 2004, avand doi copii prinsi de mana ei. Femeia a rezistat cat a rezistat, tinandu-i strans pe copii,
insa , la un moment dat, simtind ca nu mai poate sa-i tina pe amandoi, a trebuit sa ia o decizie sfasietoare: sa-si abandoneze unul din copii, pentru a-l salva pe celalalt. Nu exista o alta alternativa. Sau piereau toti trei, sau il abandona pe unul, pentru a-l salva pe celalalt. Ce lupta trebuie sa se fi dus in inima acelei mame ! Cat de ridicata era temperatrura cuptorului in care fusese aruncata !
Un caz asemanator s-a petrecut in Osetia de Nord, cand un grup de teroristi au luat mai multi ostateci dintr-un teatru. O alta mama, dar aceesi drama: ea a fost obligata sa aleaga intre doi din copiii ei. O alegere intre doua iubiri…
O astfel de lupta, insa de un nivel mult mai intens, a trebuit sa duca Mantuitorul, nu doar la inceput, ci pe tot parcursul derularii Planului Mantuirii. O lupta intre doua iubiri. Care iubire va invinge ? Sa-I aducem slava pentru ca Domnul a ales iubirea fata de noi.
2. Latul
Reprezinta cursele care I s-au intins Mantuitorului in tot timpul vietii Sale pamantesti. Incepand cu incercare lui Irod de a-L ucide, continuand cu cursele ce I se intindeau la tot pasul de catre conducatorii iudei, si sfarsind cu cele intamplate in Ghetsemani si pe cruce, Mantuitorul a fost permanent urmarit de vrajmasii Sai. Putine erau ocaziile in care Iisus putea sa se bucure de tihna unui camin linistit in care sa scape de spionii aflati mereu pe urmele Lui.
Daca vom citi cu atentie acele capitole care descriu ultimele zile inanite de rastignire, vom observa ca aceste curse s-au inmultit pe masura ce umbrele crucii se apropiau tot mai mult.
3. Povara
Viata pamanteasca a Mantuitorului nu a fost comoda. Pe de o parte, pe umerii Sai apasa povara misiunii speciale de a mantui lumea, iar pe de alta parte, El s-a implicat in slujirea nevoilor materiale, fizice si spirituale ale oamenilor cu care se intalnea. Si aceasta fara pauze, fara concedii sau permisii, ci zi de zi. Chiar in clipele in care El cauta linistea si singuratatea pentru a fi in comuniune cu Tatal Sau, oamenii aflau de El si cereau sa fie slujiti in diferite moduri. Si Iisus nu a refuzat pe nimeni. A preferat sa ramana El Insusi flamand, lipsit de odihna si privat de nevoile elementare ale vietii, decat sa lase sa plece de la El vreun suflet fara sa-l ajute cu ceva.
Si daca tot discutam de poverile pe care a trebuit sa le poarte Mantuitorul nostru, sa nu uitam ca una din aceste poveri le-a intrecut pe toate: povara pacatelor intregei lumi.
“El a purat pacatele noastre in trupul Sau , pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire…” ( 1 Petru 2, 24 )
4. Oamenii au calcat peste capul Sau
Priviti la Iisus cum este ironizat pentru nasterea Sa “dubioasa”, pentru faptul ca era din Nazaret, o localitate cu un renume deloc favorabil ! Ascultati-i pe vrajmasii Sai cum Il desconsidera spunand despre El ca este “samaritean” ( Ioan 8, 48 ) , “Beelzebub” ( Matei 10, 25 ), un “iesit din minti”( Marcu 3,21 ), “stapanit de un duh necurat” ( Marcu 3,30 ) etc. ! Uitati-va la locuitorii din localitatea Sa –Nazaret- cum Il iau cu forta din mijlocul sinagogii si incearca sa-L ucida doar pentru ca le-a spus un adevar incomod ( Luca 4, 16- 30 )! Si, in final, priviti cu cata rautate se poarta oamenii din jurul Sau, in orele premergatoare rastignirii: Il lovesc peste obraz, Il scuipa, Il batjocoresc…Pe cine ? Pe Cel ce venise sa-i mantuiasca.
5. Foc si apa
Ghetsemani si Golgota- iata ultimele doua mari suferinte ale Mantuitorului pe pamant. In Ghetemani, cuptorul se aprinde din nou, la temperatura maxima. Iisus are in mana paharul suferintei, insa mana Ii tremura. Din nou El trebuie sa aleaga intre cele doua iubiri: cea fata de Tatal si cea fata de noi. Apoi, dupa ce sufletul Sau neprihanit ajunge la limita maxima a tensiunii, El este aruncat in “apa rece” a Golgotei, unde Mantuitorului I se da sa simta gheata despartirii de Tatal Sau iubit.
Din caldura cuptorului, in recele apei- aceasta a fost metoda divina de a-L califica pe Fiul lui Dumnezeu pentru marea si importanta lucrare pe care urma sa o inceapa dupa inaltare: lucrarea de Mare Preot si Mijlocitor in Sanctuarul ceresc.
Ce a urmat dupa ce Mantuitorul a trecut cu bine de toate aceste incercari ?
“Dar Tu ne-ai scos si ne-ai dat belsug” ( Psalmul 66, 12 up. ) Domnul Iisus a fost inaltat la dreapta tronului maririi din cer de unde, in curand, va reveni in calitate de Domn al domnilor si Imparat al imparatilor
( Apocalipsa 19, 16 ).
Concluzii:
Calea mantuirii nu este asfaltata. Spre cer nu se inainteaza ca pe autostrada, ci ca pe o poteca grea de munte. “In Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri”-ne aduce aminte marele apostol Pavel ( Fapte 14, 22 ). Dumnezeu nu ne promite o cale usoara spre cer, in schimb ne promite ceva important: prezenta Sa langa noi, in cele mai grele momente.
Nu, un necaz nu vine niciodata singur: el vine cu belsug de mangaiere din partea cerului, cu pacea pe care doar Mantuitorul o poate da, dar vine si cu nadejdea vie ca in curand toate lucrurile vor fi innoite de puterea lui Dumnezeu. Ne putem dori mai mult decat atat ?
Cei trei tineri evrei din Babilon au fost aruncati in cuptorul aprins, dar cu ei mai era Cineva – Insusi Fiul lui Dumnezeu. Daniel a fost prins in latul intins de colegii lui invidiosi, dar Dumnezeu si-a trimis ingerul alaturi de el in groapa cu lei. Lui Moise i s-a pus o grea povara pe umeri, dar Dumnezeu a fost cu el in stalpul de nor si de foc, timp de 40 de ani de calatorie prin pustie. Peste neprihanitul Iov prietenii au calcat cu “picioarele” acuzatiilor nedrepte, insa , in final, cel inaltat a fost Iov. Tanarul Iosif a trecut din cuptorul de foc al ispitei in casa lui Potifar in apa rece a inchisorii unde ii este calit caracterul. Dar , in final, Dumnezeu l-a inaltat si i-a dat belsug.
Nu, Dumnezeu nu ne promite o cale usoara spre cer, dar ne promite prezenta Sa.
“Acum, asa vorbeste Domnul, care te-a facut, Iacove si Cel ce te-a intocmit, Israele: “Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor inneca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau…De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic, caci Eu sunt cu tine…” ( Isaia 43, 1-5 )
“ Domnul Iisus nu ne cheama sa-L urmam ca apoi sa ne paraseasca. Daca ne predam viata in slujba Lui, nu vom fi pusi niciodata in vreo situatie pentru care Dumnezeu sa nu fi luat masuri. Oricare ar fi situatia in care ne gasim, avem o Calauza care sa ne arate calea; oricare ar fi problemele, avem un Sfatuitor fara gres; oricare ar fi durerea, amaraciunea sau singuratatea, avem un Prieten plin de simpatie. Daca din nepricepere facem pasi gresiti, Christos nu ne paraseste. El va izbavi pe nenorocitul care nu are ajutor.”
E. G. White, “Slujitorii Evangheliei”, pag. 154
Lori Balogh
