"Aș vrea să văd că românii merg duminica la Mall să se distreze, nu să-și cheltuie salariile la cumpărături la hipermarket!" (Valeriu Steriu, Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură)
Supermarketuri închise duminica? a fost știrea de prima pagină a marilor trusturi de presă săptămânile trecute, veste ce-i ține încă în șah pe românii amatori de cumpărături duminica. Inițiativa discordiei îi aparține vicepreședintelui Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Valeriu Steriu, care motiva pentru DailyBusiness.ro închiderea supermarketurilor duminica prin faptul că acestea omoară magazinele de cartier și comerțul tradițional din piețe, angajații magazinelor ar avea în felul acesta o zi de pauză și clienții nu și-ar mai piarde ore în șir printre rafturi. Totodată, lanțurile de retaileri sunt acuzate că practică prețurile pe care le vor, că fac importuri masive în loc să comercializeze fructele și legumele românești (încurajând agricultura românească) și că nu au niciun stăpân. Avem prea puțin timp liber ca să ne pierdem timpul la cumpărături!, mai declara deputatul.
Cine pierde vs. Cine câștigă
Privind la motivele invocate de guvern, mai că i-ai felicita că în sfârșit se mai gândesc și la populație. Atunci însă, când încerci să evaluezi situația la firul ierbii se pare că există numeroase categorii de oameni care se întrec în dezavantajele aduse de această lege. Cine va avea cel mai mult de suferit din toate astea? În primul rând, se estimează că însuși statul va pierde de pe urma acestei inițiative pentru că nu va mai încasa TVA-ul pe marfa vândută în mod normal duminica. Potrivit statisticilor realizate de Asociația Marilor Rețele Comerciale din Romania, între 13 și 20 % din vânzările totale din comerțul modern, în decursul unei săptămâni, se realizează duminica (15 milioane de euro). Probabil cel mai mult de suferit vor avea clienții care vor fi privați de posibilitatea legitimă de a-și face cumpărăturile alegându-și magazinul preferat și ziua din săptămână când să facă acest lucru. Apoi, se pare că țăranii nu vor avea prea mult de câștigat de pe urma acestei legi, deoarece în piețe mai vând prea puțini țărani, locul acestora fiind ocupat de intermediari. De asemenea, retailerii ar avea de suferit aceștia acuzând statul că o astfel de lege ar fi un abuz, o încălcare a libertății comerțului. Și nu în ultimul rând ar avea de suferit și alte centre comerciale, așa cum declara Monica Barbu, vicepreședintele companiei de consultanță imobiliară The Advisers/Kinght Frank, operatorul de food este cea mai importantă ancoră dintr-un centru comercial. Atâta timp cât acest tip de magazin este închis, motivația de a vizita un centru comercial scade.
Unde-i lege, nu-i tocmeală!
Ceea ce se pare că e pe cale să se întâmple în țara noastră nu e decât o aliniere la standarde occidentale a ceea ce ai voie să faci sau nu în ziua de duminică, chestiune reglementată de așazisele legi albastre. O lege albastră este acel tip de lege desemnată să impună standarde religioase și să restricționeze comerțul de duminică, cu referire la faptul că aceasta este adevărata zi de închinare sau odihnă (sau numit așa pentru că au fost printate pe hârtie albastră). Ele au vizat interzicerea și aplicarea de pedepse pentru prestarea unor activități nereligioase în ziua de duminică (jocul de cărți, baseball). De-a lungul timpului, multe astfel de legi au fost găsite neconstituționale și abrogate, însă, într-o formă sau alta sunt valabile și azi în diferite țări.
În Australia, în afara zonelor declarate guvernamentale, magazinele pot fi deschise, chiar dacă încalcă ziua sfântă, doar dacă sunt amplasate în zone turistice. (http://en.wikipedia.org/wiki/Sunday_shopping) În Canada, deși problema închiderii magazinelor duminica era reglementată încă din 1982 prin așazisul Act al Zilei Domnului, Curtea Supremă a Canadei a hotărât să nu forțeze populația să practice creștinismul sau să-i oprească pe oameni să-și practice religia. În 1985, aceași Curte Supremă găsea Actul Zilei Domnului neconstituțional din cauza faptului că viola libertatea religioasă a canadienilor. Astăzi, în multe locuri din Canada comerțul este interzis, în general, duminica, existând totuși multe excepții: stațiile peco, magazinele din zonele turistice, în alte zone fiind necesară o aprobare municipală specială. (http://arts.uwaterloo.ca/~skuterud/eer.pdf)
Croația însă a avut de suferit din cauza presiunilor Bisericii Catolice și a altor organizații care au determinat Guvernul croat să interzică deschiderea magazinelor duminica, nu la mult timp după aceea declarând totuși această interdicție ca fiind neconstituțională. În Finlanda, legea care reglementa comerțul duminica a fost introdusă în 1994. Noua lege elaborată în decembrei 2009 permite chiar marilor retaileri să aibă deschis duminica dar doar între orele 12 – 18, iar în impul sezonului sărbătorilor de iarnă (de la a III-a duminică din noiembrie până pe 23 decembrie) să aibă deschis în intervalul 9 – 21. (http://www.finlex.fi/en/)
Publicația online USAToday consemna într-un articol faptul că în Franța, în 2008, lanțul de magazine IKEA a fost amendat cu peste 850.000 euro pentru comerțul efectuat duminica (și astăzi operează legea din 1906). Dacă nu închid, îi vom forța să închidă, chiar dacă va trebui să mergem peste ei cu forța, cu poliția…, declara avocatul Vincent Lecourt, reprezentantul Uniunii Forțelor de Muncă franceze. (www.usatoday.com/money/economy/2008-04-06-3388982613_x.htm) În Germania, problema închiderii magazinelor duminica a fost reglementată încă din 1956 prin Ladenschlussgesetz (legea închiderii magazinelor), dar în 2004, Curtea Federală Constituțională s-a pronunțat împotriva ridicării restricției comerțului în ziua de duminică, acesta urmând să se desfășoare în continuare după același tipar: comerț desfășurat doar de micile buticuri din cadrul gărilor și al aeroporturilor.
În Asia, mai precis la Hong Kong, deși duminica este declarată zi de odihnă, orele de deschidere a magazinelor nu sunt reglementate de nicio lege, acestea fiind decise de proprietarii de magazine. De semnalat este și faptul că în Irlanda, în mod deosebit în Dublin, aproape toate magazinele sunt deschise duminica. Și în Spania, liberalizarea comerțului începând din anii ’80 a permis deshiderea magazinelor duminica fără nicio restricție. Cu toate acestea, la presiunea unor magazine mici și independente, câteva restricții au fost introduse după 1990. Astăzi, fiecare comunitate autonomă își poate stabili propriul calendar de duminică, trendul general fiind acela de a deschide magazinul duminica doar o dată pe lună (de obicei prima duminică din lună) și în fiecare duminică în timpul sezoanelor speciale (perioada sărbătorilor). În Statele Unite ale Americi, multe magazine și-au redus programul de operare duminica, doar unele municipalități înterzicând cumpărăturile în această zi, în timp ce altele interzic doar vânzarea anumitor produse duminica (ex. alcoolul).
De analizat…
Chick-fil-A este al doilea lanț de restaurante fast food din SUA. Aceste restaurante au devenit faimoase și prin faptul că sunt închise duminica. Într-un interviu realizat de ABC News’s Nightline, Dan Cathy (fiul patronului S. Truett Cathy) declara: El (tata) a vrut pentru el și pentru angajați să aibă un timp pe care să-l petreacă cu familia și să se poată închina. Privind la exemplul acesta poți observa că se poate face tradiție și pe linia aceasta a refuzului de a presta servicii în cadrul magazinelor în ziua declarată liberă, de odihnă, și chiar pare de vis ceea ce e pe cale să se întâmple la noi în țară cu noul proiect de lege amintit. Sunt însă câteva aspecte în toată această poveste care trebuie supuse unei analize critice.
Prin orice încercare de a restricționa activitățile oamenilor în ziua declarată liberă, Guvernul își asumă dreptul de a spune oamenilor că este mai bine să respecte ziua de odihnă impusă decât să se angajeze în practici normale de comerț sau activități sociale care vizează distracția.
Un Guvern care se folosește de lege ca să permită desfășurarea activităților liturgice în cadrul bisericilor interzicând totodată desfășurarea activităților din cadrul unor magazine, transmite un mesaj fără echivoc, clar și precis. În fond, nu poți să nu te întrebi de ce trebuie ca Guvernul să ne spună dacă duminica ar trebui să fim la biserică, la un meci de fotbal sau la cumpărături? Cine este totuși Guvernul ca să decidă pentru milioane de oameni în ce zi ar trebui să meargă la cumpărături? Oare ce prerogative încearcă să-și asume mai marii noștrii de încearcă să ne spună ce să facem cu timpul nostru liber? Dacă astăzi se amestecă în aspectele acestea ale vieții ce îi va împiedica mâine să ne spună și ce să mănâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm și poate chiar la ce biserică să mergem?
Și nu pot să nu mă întreb, în fond, cine decide care zi din săptămână este zi de odihnă, de închinare, de mers la biserică, sfântă: statul, biserica sau… Dumnezeu? Ne învârtim cu discuția în jurul duminicii: e bună interdicția de a merge la cumpărături?… nu e bună?… însă se pare că sunt din ce în ce mai puțini oameni care se mai întreabă dacă întradevăr duminica este adevărata zi sfântă, adevărata zi de odihnă, ziua a șaptea binecuvântată și sfințită de Dumnezeu încă de la creațiune? În ce privește declarațiile deputatului Steriu, consider argumentele aduse destul de puerile în fața unui popor român declarat religios, cel puțin în intenții. Dar oare din declarațiile domniei sale, nu cumva lupta pentru legiferarea interdicției comerțului în marile supermarketuri duminica este o luptă pentru a oferi oamenilor o zi liberă în care ei să aibă timp de Mall-uri, de grătare și ștranduri, mers la munte sau la mare? Nu spun că aceste lucruri sunt greșite în ele însele, pot doar să afirm că după câte se pare, chiar la nivel înalt, în lupta bisericii cu Mall-urile și parcurile de distracție, acestea din urmă vor avea în continuare câștig de cauză, pentru că nimeni nu le poate garanta guvernanților că românii, deși nu vor mai efectua cumpărăturile duminica, întradevăr vor merge la biserică și vor fi mai religioși. Și dacă este să-mi exprim convingerile în continuare… mi se pare că la nivel de popor am ajuns destul de rău dacă pentru a avea respect față de biserică, pentru timpul petrecut cu familia, poate pentru practici nevinovate este nevoie de o Lege care să ne spună ce, cum și când să facem. Și nu în ultimul rând, gândindu-mă la drepturile fundamentale ale omului, cred că dacă vreau să sfințesc o anumită zi nu am nevoie de legi care să închidă magazinele, pot trece pe lângă acele magazine fără să intru și să cumpăr. Să nu uităm că în grădina Eden, Dumnezeu nu a dezrădăcinat pomul cunoștinței binelui și răului pentru ca Adam și Eva să nu cumva să fie ispitiți să mănânce din rodul lui. Nu, pomul a rămas acolo!
Nu știu în ce măsură te afectează legea ce probabil urmează să fie promulgată. Știu doar că este un pas spre îngrădirea libertății și cred că nu trebuie să rămânem indiferenți. Ceea ce azi pare o joacă de-a cumpărăturile, mâine se poate transforma într-o chestiune de viață și de moarte, poate cu aceeași guvernanți, cu mine și cu tine în rolul de pioni principali. Însă nu trebuie să uităm un lucru: pe tabla de șah a omenirii Dumnezeu face ultima mutare!
Ciprian Ciurea