"Dragostea celor mai multi se va raci"
De Simona Barbu
Privind peste timp la zilele noastre, printre ultimele scene care anunta revenirea Sa, Mantuitorul a spus: „nedragostea” de oameni. Fenomenul „individualizarii”, al posesiunii a devenit o legislatie a egoismului; eu, al meu, pentru mine si mai ales „numai pentru mine” este legea nedragostei distrugatoare de dragoste.
Dumnezeu nu a zis asa. De la inceput a fost data omului Legea Iubirii care proclama langa iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele. Neiubirea de Dumnezeu a dus la neiubirea de oameni. Sfidarea Legii lui Dumnezeu a inghetat nu numai relatia cu Dumnezeu dar si relatia de iubire cu ceilalti oameni. Ceea ce lumea incearca azi sa faca, un pamant fericit fara Dumnezeu este din principiu o catastrofa. Biblia arata motivul consecintei. Legea cauza-efect este evidenta: „din pricina inmultirii faradelegii (cauza), dragostea celor mai multi se va raci (efectul). Cand Legea Iubirii este calcata, iubire nu exista.
Relatia dintre oameni din Legea Iubirii, rezumata intr-o singura rostire, a fost: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”, si asa ar trebui sa fi e inca, dar ca semn al sfarsitului, nu mai este asa. In principiul acesta de iubire a fost pusa o masura, o caracteristica a iubirii. Nu se spune doar „sa iubesti pe aproapele tau”, din care a mai ramas pe ici pe colo cate ceva; ii mai dai aproapelui din ce ti-a ramas, din ce prisoseste, din ce se invecheste, din tot ce nu mai ai ce face cu ele, il mai ajuti sa nu moara de tot, „Emergency” cum se spune international. Nu asa, ci Dumnezeu arata si „cat si cum” sa-l iubesti pe celalalt. „Ca pe tine insuti.” Amutesti. Aceasta dimensiune si culoare a iubirii ne opreste respiratia, dar in acelasi timp ne umple sufl etul cu respiratia cerului.
Sa ne imaginam ceea ce este regula de aur a existentei, aproape imposibil de imaginat cu intelegerea lucrurilor zilelor noastre profetice in care „dragostea celor mai multi se va raci”, adica s-a racit deja. Esti patron. Ai un lucrator. Te gandesti la el cat de mult sa-ti lucreze, cat sa-l platesti; de fapt, te gandesti la tine, nu la el. Daca te-ai gandi la el, te-ai intreba daca lucrul lui pe care-l ceri nu e prea greu pentru el, daca plata pe care i-o dai ii ajunge sa traiasca sau nu. Ca intr-un vis urat deodata totul se inverseaza. El e patronul, tu esti lucratorul. Pentru intelegerea relatiei, el face acelasi lucru ca tine inainte. Revenind la realitate, tu patron din nou, ti-ai schimba relatia cu lucratorul tau? In dumnezeiasca lege a iubirii „sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” tu esti in aceeasi masura si la fel de frumos, patronul si lucratorul in acelasi timp, doctorul si pacientul. Cand vindeci pacientul te vindeca pe tine. Intr-un anume fel, fel de iubire, tu nu mai esti doctorul ci bolnavul suferind. Vinzi o masina. Nu esti doar vanzatorul ci si cumparatorul care cumpara masina pe care tu o vinzi. Ai cumpara-o in conditiile si la pretul pe care o vinzi semenului tau? Si exemple de acest fel sunt nenumarate in privelistea profetica de „racire a dragostei” in timpul nostru, simple dar semnifi cative ca profetia se implineste si odata cu ea, revenirea Domnului Iisus.
Profetia pe care impreuna o discutam acum „si din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci”, are si ceva optimist in ea care scapa unei analize superfi ciale, dar pe care vrem sa-l punem in evidenta. Prin negativul „dragostea celor mai multi se va raci” intrezarim ca nu dragostea tuturor se va raci. Va fi asadar de la „cei mai multi” pana la „toti” un „rest”, dragostea unor putini, care totusi nu se va raci. Cat de multi vor fi acei a caror dragoste „se va raci”, cat de putini vor fi acei a caror dragoste „nu se va raci”, nu stim. Domnul nu a spus acest lucru. Dar este cert ca „oricat de putini”, vor fi totusi oameni in zilele sfarsitului care vor iubi pe semenii lor ca pe ei insisi. Acest lucru face dovada ca principiul dragostei „sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” este posibil de trait.
As dori ca noi, stimati cititori, sa fim in grupa aceasta a celor „putini” care au pastrat caldura dragostei de oameni, grupa in care oricat de multi am fi tot nu suntem prea multi si mai este loc. Cum? Nu chinuindu-ne sa iubim pe semenii nostrii masurand, cantarind, comparand, adaugand, scazand, ci topindu-ne de iubire pentru ei, simtind ca ei sunt noi si noi suntem ei. Si mai cum? Avem un mare exemplu, Domnul Iisus Hristos. El a zis: „Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti unii pe altii”. Era „noua” aceasta porunca? Era veche de cand vesnicia – regula de aur de relatie intre fi nite in intregul Univers, inclusiv pe pamant. Au uitat-o oamenii. Au socotit-o invechita. Domnul a sters-o de praful faradelegii omenirii, i-a dat stralucirea ei de inceput si mai ales a exemplifi cat-o: „Asa cum v-am iubit Eu”.
Ne-a pus-o apoi ca alternativa la „dragostea celor mai multi se va raci” si va birui. Dragostea unora, putini, nu se va raci. Poate nici dragostea noastra nu se va raci. Ce bine ar fi . Sa-L intampinam pe Domnul curand cu dragoste de El si de oameni, fi erbinte. Asa cum ne-a iubit El.
