Înțelegere și ajutor – elemente esențiale în păstorirea adolescenților
„Da, Doamne,” I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paști mielușeii Mei.”
Păstorirea mielușeilor este prima însărcinare primită de Petru la Marea Tiberiadei. La prima vedere, este și cea mai ușoară chemare dintre cele trei oferite. Dar aceasta, numai la prima vedere. In realitate, păstorirea copiilor și adolescenților, ridică probleme delicate datorita câtorva considerente.
In timp ce generația de vârsta pastorului este înțeleasă din interiorul ei, ca unul care se confrunta cu aceleași neajunsuri și provocări, generația celor mici este cu atât mai greu de înțeles cu cât distanța în timp este mai mare. Mentalitatea și orientarea personală a pastorului, pot atenua sau agrava această defazare a generațiilor. Există moduri de gândire care se mlădiază mai ușor sau mai greu și care pot trăi empatia cu o generație diferită, mai mult sau mai puțin eficient.
In orice caz, îngrijirea pastorală a celor mici este departe de a fi un lucru care merge bine de la sine. Aflat și în slujba copiilor și adolescenților, pastorul se află într-o misiune care îi cere efort binevoitor și liber ales, pentru a putea înțelege în mod corespunzător problematica specifică, și cu atât mai mult, în ajutorarea de calitate a acestei categorii de membrii ai bisericii.
Cu ce se confruntă adolescenții?
Am condus un mic studiu cu câțiva ani în urmă, pentru a-mi da seama care sunt cele mai mari motive de nemulțumire și îngrijorare din rândul copiilor și tinerilor noștri. Datele obținute de testul meu, confirmă faptul că micuții noștri fac parte dintr-o generație care se confruntă cu aceleași necazuri pe care le au în general, toți adolescenții din toată lumea.
Cei mai mulți dintre copii noștri sunt nemulțumiți de relațiile pe care le constată și în care sunt implicați, în propria lor familie, acasă, precum și la nivelul familiei lărgite, la biserică. Fără să-și dea seama că ei înșiși sunt o parte a supărărilor pe care le sesizează, adolescenții sunt îngrijorați de nivelul slab de coeziune și comuniune la nivelul căminelor lor. Acest factor de ne împlinire, îi conduce pe mulți dintre ei să caute mai degrabă prietenia colegilor și se orientează spre activități personale, cât se poate, în afara familiei. Sigur că aici intră în discuție și un anumit nivel de independență sănătoasă, dar cea mai puternică presiune pentru a părăsi familia părintească, sau cel puțin a reduce cât mai mult contactul cu ea, este furnizată de nemulțumirea tinerilor față de propria lor familie.
Procesul creșterii produce la adolescenți trăiri emoționale noi care pot conduce la o teamă și nesiguranță care așteaptă să fie înțelese și asistate în mod corespunzător. Atracția naturală spre genul celălalt este o istorie întreagă și se manifestă foarte diferit de la o fază la alta a creșterii. De la contemplare și admirație până la confruntare și abuz cu violență verbală și fizică, întreaga serie de trăiri și manifestări sunt prezente.
Starea de sănătate personală, sau teama că ceva nu este cum trebuie cu sine, pot conduce uneori pe copii și adolescenți la temeri și îngrijorări trăite foarte intens și dureros. Cine poate ajuta în asemenea situații, dacă nu înțelege mai întâi cum stau lucrurile.
Foarte de timpuriu, copii încep să înțeleagă diferențierea sexuală și încep să-și pună tot felul de întrebări. Unele vor fi împărtășite deschis cu părinții. Altele vor fi discutate amplu cu prietenii, iar unele vor rămâne doar căutări confuze și stânjenitoare. Potopul mediatic ce se abate nemilos cu reclamele presărate copios cu supra stimuli de conotație sexuală, contribuie din plin la alimentarea stării de perplexitate în care se găsește uneori adolescentul din familia noastră.
Specifică vârstei adolescenței mai este și întrebarea cu privire la identitatea proprie. „Cine sunt eu, sau cine aș fi fost dacă lucrurile s-ar fi întâmplat altfel și m-aș fi născut într-o altă familie, sau într-o altă țară?”
Sunt apoi provocări privitoare la credință. Adolescenții nu pot face față în mod rațional obiecțiunilor pe care sistemul de educație laic le are față de adevărurile biblice. Simpla lecție de religie, o oră pe săptămână, este pentru mulți copii, singura posibilitate de a găsi răspuns acestor întrebări. Această ocazie săptămânală poate deveni cauzatoare de dileme și mai mari, în loc să le rezolve pe cele existente deja. Lumea și biserica se află într-un război vechi și perfid, iar lumea depune eforturi imense ca să câștige pe adolescentul de azi ca beneficiar și consumator de mâine, în timp ce biserica abia se îndura sa facă ceva nesemnificativ pentru a face religia atrăgătoare și rezonabilă și pentru închinătorul foarte tânăr.
Una din cele mai mari provocări, și cu cea mai înaltă rată de creștere, este dependența. Fie că este vorba de substanțe care promit marea descoperire a extazului, fie că este vorba de deprinderi și comportamente de care nu se mai poate lăsa, tineretul este atras și împins către consumul de droguri, pe calea banală a băuturilor cofeinate, apoi cafeaua însăși cu tutunul și alcoolul. De aici și până la narcomanie este doar un singur pas. Unul pe care cei mai mulți tineri sunt ispitiți și-l vor face.
Am trecut doar în revistă, lista de amenințări reale care înconjoară turma celor mici și vulnerabili, pe care Mântuitorul i-a încredințat spre păstrare și hrănire, lui Petru și fraților lui de slujbă.
Ajutorul de care tinerii au nevoie
Dacă pentru înțelegerea nevoilor și frământărilor cu care se confruntă tineretul, este nevoie de un efort conștient, iar simpla intuiție nu ajută prea mult, asistarea acestor nevoi presupune și pretinde un efort mult mai calificat. In primul rând programul activităților desfășurate la biserică necesită o schimbare astfel ca pentru copii și tineri biserica să poată oferi ceva semnificativ. In unele biserici se obișnuiește ca pastorul sau cineva cu experiență și har, să pregătească un program pentru copii, chiar înainte de predică. Acest lucru este bun dar nu este suficient. Pentru că tot discutăm de ora de predică, trebuie să subliniez faptul că a desfășura alte activități cu copiii în timpul acesta, nu mi se pare cea mai bună formulă. Este nevoie ca unele momente ale Sabatului să reunească întreaga] familie a bisericii, și care să fie acest moment, dacă nu, ora de predică. Acest lucru va crea anumite dificultăți predicatorului, dar atunci când cuvântarea este înțeleasă și de un copil, avem siguranța că și cei mari o vor înțelege, altfel mă îndoiesc că lucrurile pe care nu le pot înțelege copii vor fi foarte ziditoare pentru adulți. Dacă copiii se simțeau bine în jurul Marelui Invățător când îi învăța pe cei mari, este nevoie ca și predicatorii noștri să aibă harul acesta.
Predica pentru nevoile tineretului este clară, inspiratoare de viziune, înălțătoare de suflet și entuziastă. Lungimea ei nu poate depăși timpul în care atenția poate fi menținută trează. Practic, atunci când copiii și tinerii încep să se plictisească la predică este semnul ca în curând și părinții lor vor face la fel dacă nu cumva au luat-o înaintea acestora.
Predicarea este doar o parte a lucrării pe care responsabilii spirituali o au față de membrii de toate vârstele și cu atât mai mult față de tineret. Departamentul de tineret are un program complet care cuprinde toate activitățile necesare pentru a întâmpina nevoile specifice, dar acest lucru nu poate face pe pastor să considere că el nu mai are nimic de făcut. Este o obligație profesională să fie familiarizat cu aceste programe chiar dacă activitățile cu tineretul nu sunt cea mai tare parte a competenței sale. Tinerii vor aprecia foarte mult fiecare ocazie pe care pastorul o are de a discuta cu ei și a răspunde la întrebările lor, dar mai ales la nevoile lor. Unii dintre noi ne aducem aminte aproape cu venerație de pastorii care ne-au povățuit la vremea copilăriei și tinereții noastre. Uneori câteva cuvinte adresate personal valorează mai mult decât un întreg ciclu de predici ținute de la amvon. Orice pastor care își respectă chemarea sa divină va asculta porunca Maestrului de a păstori mielușeii atunci când face o vizită în familie. El va fi uimit de gradul foarte mare de deschidere și încredere și de lipsa de prejudecăți din partea tinerilor și copiilor cărora li se acordă atenție și importanță cuvenită.
In ciuda aparențelor, conform cercetărilor de specialitate, copii și tinerii apreciază tot așa de mult ca și adulții, înaltul privilegiu al rugăciunii. Dacă pastorii noștri vor putea oferii tinerei generații cele mai bune modele și căi de exprimare a evlaviei personale, biserica nu ar avea prea multe motive de îngrijorare, nici cu privire la viitorul bisericii, și nici cu privire la calitatea spirituală a tineretului nostru. Când copii și tinerii noștri vor prinde drag de studiu și rugăciune, lucrarea pastorului și a bisericii va fi scutită de multe neajunsuri și va beneficia de o resursă inepuizabilă de energie proaspătă și plină de viață.
Câteva cuvinte se cade să spunem aici despre metodele de lucru cu tineretul. Uneori, privite de pe margine, ocaziile și întrunirile tineretului sunt pline de haz fără rost și chiar cu anumite nuanțe de vinovăție. Dacă se ajunge acolo cu adevărat, este un abuz și o denaturare, dar metodele creative au cu totul alt scop. Jocul poate deveni un scop în sine, sau în cel mai fericit caz o sursă de bună dispoziție, dar metoda jocului este un lucru cât se poate de serios, dacă este folosit cu iscusință și clarviziune. Într-un context de entuziasm și bucurie, realitățile din viață sunt probate și exersate într-un mod care atinge mult mai bine analiza și gândirea sănătoasă, decât ar face acest lucru, o prezentare orală liniară.
Am afirmat ceva mai de vreme că orele de religie sunt singurele ocazii pentru mulții copii de a avea de a face cu educația religioasă. Este regretabil dacă este așa, iar dacă ar fi, atunci, cum ar trebui să fie aceste ore? Profesorul de religie, care este cel mai recomandabil a fi pastorul, trebuie să considere ca fiind cea mai mare ocazie pentru el de a forma obiceiuri corecte de studiu și devoțiune. Practic, profesorul trebuie să-i asiste pe copii să-L descopere pe Dumnezeu în mod personal. Integrarea instituțională este, mai puțin importantă pentru educația religioasă, decât orientarea personală în raport cu Dumnezeu. Știu că există o programă care trebuie avută în vedere. Eu nu protestez împotriva programei ci a manierei lipsită de responsabilitate în care educația religioasă este săvârșită uneori. Când religia ajunge să fie privită ca o obligație de serviciu pentru profesorul de religie și ca o obligație școlară pentru elev, sistemul este falimentar din capul locului. Numai pasiunea și chemarea personală mai pot îndrepta aceste lucruri strâmbe din capul locului.
Ceea ce vreau să spun în concluzie este că, nevoii de Dumnezeu a tinerilor, trebuie să răspundem competent și responsabil. Cel mai mare câștig este să-i conducem eficient la Dumnezeu care îi va păzi de orice rău de care ne temem pentru ei.
Ion Buciuman
