PAGINA PASTORULUI
Factorii care determină creșterea bisericii – 2
Relațiile interne
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu Tată ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17,21)
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15,12)
„Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.” (Ioan,15,17)
Am examinat deja doi factori importanți ai creșterii bisericii. Unul este pastorul, altul este clădirea si facilitățile bisericii. Ceea ce este pastorul, mai mult decât ceea ce face, influențează ritmul de creștere și calitatea vieții bisericii pe care o păstorește. Mărimea, forma, locul de amplasare, capacitatea anexelor și a dotărilor precum și modul în care acestea întâmpină nevoile și așteptările participanților, sunt detalii care determină cât de mare va fi biserica.
Vom acorda atenție în acest articol relatiilor interne și rolului pe care acestea îl au în a determina progresul bisericii locale. În mod indiscutabil, perioadele de prosperitate și creștere spirituală au fost caracterizate de relații interne de bună calitate. Slăbirea puterii și declinul au însemnat în același timp și o deteriorare a legăturilor frățești din sânul comunității religioase.
Koinonia era principalul factor de creștere și stabilitate
Când aruncăm o privire chiar și numai fugară asupra modelului bisericii primare, imaginea care ne izbește privirea de la distanță este bucuria participării membrilor la viața și misiunea ei. Devotamentul și spiritul de sacrificiu alimentate parcă dintr-o fântână nesecată făceau ca rezistența și amenințările din afară să pară simple neplăceri minore cărora nu merită să li se acorde prea multă importanță, iar în ciuda acestora, biserica creștea și se întărea mereu și pretutindeni. Era ca și cum porunca Mântuitorului de a se iubi unii pe alții era singura învățătura care merita sa fie luată în seamă.
Mărturia apostolilor despre acest aspect al vieții bisericii este de-a dreptul încântătoare când citim Faptele Apostolilor: „Cei ce au primit propovăduirea au fost botezați și în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frâgerea pâinii și în rugăciuni.” (2,41.42) Biserica devenise un magnet uriaș care atrăgea irezistibil sufletele la mântuire. Mii se adăugau în fiecare zi întregind bucuria celor prezenți cu bucuria noilor veniți. Calitatea relațiilor interne era de așa măsură încât biserica devenise centrul vieții fiecăruia.
Nevoile emoționale și chiar și cele sociale își găseau un răspuns atât de bun și complet încât și forma de proprietate asupra bunurilor primilor creștini a fost afectată profund prin schimbări de stuctură care să ofere în mod adecvat accesul tuturor la bunurile trecătoare. Teologii de mai târziu aveau sa observe că una din cele patru funcții ale bisericii este chiar koinonia adică părtășia. Iar nivelul acestei legături frățești poate fi considerat că a fost aproape ideal. Probabil că unii creștini se considerau deja în cer. Avea să se dovedească dureros de repede că drumul până la cer, deși deschis de curând, este obositor de lung. Epoca romantismului credinței a lăsat în urmă o biserică sfâșiată de ambiții și tensiuni pe care nici împărații Bizanțului nici ai Romei nu aveau cum să le facă față.
Eșecul navei principale a bisericii a dus curând la îmbarcarea în mici luntre schismatice în căutarea bucuriri și coeziunii interne de altădată. Părea că dragostea frățească învie câte puțim o dată cu fiecare nouă mișcare de reformă și înviorare spirituală. Era ca un fel de vis gata să devină realitate, dar care era amânat de fiecare dată pentru mai târziu. Actualul tablou al creștinismului contemporan poartă această notă de căutare plină de neliniște după vremurile acelea bune când porunca iubirii frățești era comandamentul de bază al comportamentului creștin personal și comunitar.
Diagnosticul nu este îmbucurător
Fie că abordăm situația actuală a relațiilor din sânul bisericii din perspectivă statistică, fie că o facem din perspective teologice, concluzia este cam aceeași: Nu stăm bine. Descrierea pe care o face Martorul Credincios crestinătății actuale nu este de loc liniștitoare și ne pune pe gânduri. Realitățile cu care ne confruntăm nu pot să ne lase pasivi. În bisericile și familiile noastre facem față cu greu valului de răceală și tensiune cu tot disconfortul pe care îl aduc acestea. Iubirea naturală care aduce bucuria și siguranța căminului și a comunitații omenești este distrusă în mod sistematic de factori pe care îi controlăm tot mai greu, iar această stare de lucruri ne invadează în mod dureros biserica. Efectul este greu de evaluat, iar o consecință sigura este stagnarea din creștere și pipernicirea spirituală a corpului lui Hristos, demolarea templului spiritual.
Nu punem la îndoială experiențele de manifestare vizibilă a Duhului lui Dumnezeu, când oamenii sunt în mod miraculos transformați și renăscuți, dar ce se întâmplă atunci când spectacolul se încheie și luminile rampei se sting iar noii convertiți ajung să cunoască dedesupturile dușmăniilor care rod unele biserici locale de generații întregi. Nu ramâne decât ori noii veniți să determine schimbări importante de situație, ori să se întoarcă înapoi de unde au venit, ori să se alieze cu una sau cu alta din taberele aflate în conflict și să îngroașe rândurile soldaților buimaci într-un război al nimicurilor și al rușinii cronice. Iar misiunea bisericii și creșterea ei rămâne o treabă rezervată altora care doar pentru aceasta sunt plătiți cu banii din zecime. Slavă Domnului că această situație nu este chiar generală dar în unele locuri este și mai rău decât atât.
Un studiu făcut cu trei ani în urmă pe grupuri compacte de tineri din biserici locale prospere dealtfel arată că principala sursă de nemulțumire a acestora este chiar starea de tensiune prelungită activă la un nivel care nu se vede la suprafață, dar care roade dureros în inima familiilor și bisericilor lor. Nu-mi place să recunosc și să afirm acest lucru, dar evidențele mă obligă să o fac.
Cauzele tensiunilor sunt multe și complicate
Atunci când încercăm să descâlcim firele întortochiate ale cauzelor care conduc la această stare de lucruri, descoperim o sumedenie de piste care conduc în bună măsură spre contextul social și economic al momentului, la care se adaugă o gama largă de neajunsuri ale structurilor și sistemelor interne și mai ales a oamenilor incompetenți sau lipsiți de vocație pentru locul pe care-l ocupă. Fără îndoială că biserica are la această oră o majoritate de slujitori consacrați care nu-și găsesc odihnă alergând cu daruire să împlinească o lucrare binecuvântată și apreciată poate insuficient, dar este destul de rău dacă ici și colo lucrurile stau altfel, pentru a aduce amărăciune și descurajare inutilă.
Ne-am pierde răbdarea și speranța dacă nu am avea înțelegerea faptului că lumea în general și biserica în special sunt ținta atacurilor nimicitoare ale celui rău. În această perspectivă, chiar dacă lanțul slăbiciunilor și cercul vicios al relațiilor deteriorate pare să fie uneori amenințător, parcă o luminiță se aprinde la capătul celălalt al tunelului.
Soluția este incredibil de simplă
Nu putem continua să ne punem cenușă în cap și să rămânem paralizați în fața situațiilor care ne demobilizează. Povestea cu drobul de sare are o soluție cât se poate de simplă. Nimeni nu este condamnat să trăiască permanent în zona marasmului căderii bolovanului de pe polița precară. Ori mutăm patul în afara spațiului amenințat ori punem sarea în altă parte. Este important să avem curajul și inițiativa de a întreprinde ceva în acest sens.
Dacă am avea ochii deschiși asupra realităților nevăzute am fi surprinși de nerăbdarea cu care Dumnezeu și îngerii sunt gata să intervină oriunde este o oricât de slabă dorință de ascultare de porunca divină: să vă iubiți unii pe alții! Este suficient ca ici colo câte cineva să înceapă să asculte și să-și ia timp să se familiarizeze cu dragostea divină care practic abundă în toate lucrările Sale. Atunci când cineva ajunge la o asemenea experiență și începe să adune pe cei din jurul său pentru a le împărtăși bucuria descoperirii sale, deja avem de a face cu un început de înviorare spirituală. Aceasta începe cu un om care Îl caută în mod adevărat și sincer pe Dumnezeu.
Trezirea spirituală aduce totdeauna cu sine înviorarea relațiilor interpersonale. În realitate s-ar putea ca lucrurile să fie mai complicate decât în teorie, dar o lege imuabilă este întotdeauna gata să se manifeste. Atunci când oamenii deschid ușa Așteptătorului de la poartă, va fi ospăț în casă, în toată regula. Poate că beneficiarii nu vor fi totdeauna cei pe care ni i-am dori noi cu toată sinceritatea, dar se va dovedi că nici o investiție autentică de timp și interes pentru lucrurile spirituale nu va rămâne până la urmă fără urmări imediate și veșnice.
Nici un suflet căutător de adevăr nu va putea rezista iubirii dezinteresate și sincere a unui creștin atins de suflul dătător de viață al Duhului. Biserica va crește cu fiecare vizitator care se simte înconjurat de înțelegere și susținere neegoistă din partea celor care sunt mai demult acolo. Pentru o lume care este din ce în ce mai disperată, o mână caldă și binevoitoare va fi puntea peste prăpastia care desparte viața de moarte. Poți încerca să întinzi așa o mână și vei vedea lucruri la care nici nu te așteptai că se pot întâmpla. Cei care te așteaptă sunt copleșitor de mulți și de nerăbdători să te cunoască.
Ion Buciuman
