PAGINA PASTORULUI
Adevărul pe care-l aveți
„De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți, și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți”. ( 2 Petru 1,12)
Petru, presbiterul și apostolul specializat în lucrarea printre ai casei lui Israel, simțea că este de datoria lui să insiste asupra învățăturii de pe ordinea de zi a lui Dumnezeu pentru timpul său. Adevărul anterior al Vechiului Testament nu mai era suficient pentru a face față provocărilor actuale, așa că era nevoie imperioasă de a sublinia cu tărie un adevăr căruia îi sosise timpul.
Speranța mesianică prin care a fost hrănită credința atâtor generații ale poporului ales de-a lungul timpului, a fost împlinită în viața, jertfa și învierea lui Isus Hristos și această veste bună trebuia susținută, transmisă și apărată cu toată puterea. Revenirea în slavă a Domnului fusese prezentată de Petru nu doar ca un rezultat al studiilor sale teologice ci ca o mărturie personală a măriri pe care o văzuse pe muntele schimbării la față, împreună cu Iacob și Ioan. Acum era nevoie ca acest adevăr proaspăt să fie auzit de toată lumea. Petru simțea că era misiunea sa personală prezentarea, susținerea și apărarea acestui adevăr curent.
Expresia tradusă de Cornilescu: „Adevărul pe care îl aveți”, în această epistolă a lui Petru a fost considerată de pionierii adventiști ca fiind expresia biblică sub care se pot aduna și mărșălui prin negura și adversitățile lumii. În versiunea King James aflată la modă în zilele redeșteptării advente, expresia de mai sus este redată ca: „Present Truth”. Prin traducerea directă ca: „Adevăr Prezent” cititorii de limba română s-au familiarizat de-a lungul a mai bine de o sută de ani cu un nume purtător de steag printre adventiștii de ziua a șaptea.
În sensul cel mai direct al acestui cuvânt, adevărul prezent este folosit de către adventiști pentru a desemnma Evanghelia Veșnică cuprinsă în cele trei solii îngerești din Apocalipsa 14, 6-12, dar în diverse momente și situații acest cuvânt a avut și are și alte conotații.
În prefață la broșura: The Seventh Day Sabbath, a Perpetual Sign (Sabatul zilei a șaptea, un semn veșnic) apărută în august 1846, Joseph Bares scria despre Sabat ca fiind: „Apărătorul fără compromis al adevărului prezent, cel care hrănește și susține turma cea mică, pretutindeni în orice țară și în orice loc, și care este restauratorul tuturor lucrurilor.”
La trei ani după această declarație, același autor consideră „shat door” (ușa închisă) ca fiind „adevărul prezent”. El se referă astfel la doctrina preoției Domnului Isus Hristos și lucrarea Sa în Sanctuarul ceresc, marcată de închiderea ușii dintre Sfânta și Sfânta Sfintelor.
Adevărul este că aceste doctrine specifice grupului Bates-White-Edson au constituit primul semn de identitate al adventiștilor de ziua a șaptea în mijlocul grupului mult mai alarg al așteptătorilor din mijlocul secolului nouăsprezece. Astfel devine extrem de interesantă declarația lui James White făcută chiar în primul număr al lui „Present Truth” din iulie 1849: „În zilele lui Petru era un adevăr prezent, sau un adevăr căruia îi sosise timpul. Biserica a avut totdeuna un adevăr prezent. Adevărul nostru prezent este acela care ne arată datoria și poziția corectă pe care trebuie să o adoptăm precum și mărturia pe care o avem de dat în timpul de stâmtorare cum n-a mai fost de când lumea.”
La o serie de ani mai târziu, Ellen White scria: „Nu avem nici o îndoială, și nici nu am avut vreo una dealungul anilor existenței noastre, că întreaga noastră învățătură așa cum o deținem acum, este adevăr prezent și deci ne aflăm în preajma ceasului judecății.” (2T 355) „Adevărul pentru aceste zile cuprinde întreaga Evanghelie.” (6T 291)
Revista cu numele: „Present Truth” a avut o viață scurtă, de numai un an și ceva după care locul său a fost luat de alte publicații care sunt precursorii lui „Adventist Review” de astăzi. Totuși, acest nume avea să mai apară ca o publicație supliment la „Review and Herald” pe o perioadă de 38 de ani (1917-1955).
După mai bine de o sută cincizeci de ani, noțiunea de adevăr prezent continuă să se afle la loc de cinste printre așteptătorii celei de-a doua veniri. Această expresie este mai mult decăt o apariție ideomatică în dicționarul nostru denominațional. Ea se referă la întrega noastră moștenire spirituală bine adaptată timpului de față.
Adevărul prezent se remarcă prin două caracteristici de bază: stabilitate față de spiritul schimbării și capacitate de adaptare la vremurile în schimbare. În sensul în care adevărul prezent este întrega Evanghelie, regăsim în el, în esență marile speranțe aduse de prima și a adoua venire a lui Mesia, precum și pocăința impusă de această măreață așteptare.
Ioan Botezătorul și Învățătorul oamenilor puteau să rezume adevărul prezent într-o singură frază care suna pentru ambii absolut identic: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” Matei 3,2 și 4,17. In cea mai mare parte a lui, adevărul pentru astăzi este cel vestit de antemergător și de Mesia în persoană: pocăința și așteptarea revenirii pe curând. Toate celelalte adevăruri se cuprind și se definesc prin acestea două.
Pocăința este o solie și o nevoie ambivalentă. Întâi este necesară o pocăință internă pentru ca apoi vestirea acesteia în public să fie credibilă și eficientă. Întoarcerea din toată inima la Dumnezeu este o nevoie a tuturor generațiilor din biserică și a tuturor curentelor de orientare fie ele de dreapta sau de stânga. Realizările cu care ne-am putea făli nu pot înlocui nevoia noastră integrală de pocăință. Capacitatea și curajul de a face afirmații și judecăți de intenție și valoare unii în dreptul altora nu poate înlocui nevoia de de pocăință autentică și generalizată. Preoții trebuie să plângă între tindă și altar, poporul trebuie să vină cu smerenie înaintea Domnului. Tinerii trebuie să-și reconsidere umblarea iar bătrânii să nu uite că sunt făcuți din țărână păcătoasă.
Lucrarea lui Ilie care trebuie să vină este aceea de întoarcere a inimilor și de chemare la ascultare. O redeșteptare a simțului adevăratei evlavii este cel mai arzător adevăr de care avem nevoie în aceste timpuri.
Adevărul prezent nu poate și nu trebuie folosit altfel de cum a fost el destinat chiar de Dumnezeu de la care emană. El trebuie să elibereze din robia păcatului și să sfințească pe cei care îl mărturisesc. El nu este monopolul nici unui om și nici unei clase; el aparține lui Dumnezeu Căruia îi aparțin toți și toate și care este totul în toți și în toate.
Știa el Petru de ce insista mereu și mereu asupra lucrurilor esențiale arhicunoscute deja: „Așa că eu vă voi aduce aminte întotdeauna aceste lucruri pe care le cunoașteți de altfel și sunteți foarte bine consolidați în adevărul pe care îl aveți de-acum.” (2 Petru 1,12 NEV)
Ion Buciuman
