Lucian Cristescu
Era in 1945. Langa Nag Hammadi, pe malul Nilului, la 80 km nord de Luxor. Doi frati, Mohamed si Kalifah, aflati in cautare de gainat ca ingrasamant pentru gradina, sapau de zor la piciorul unui deal… cand au dat de ceva tare. Era un vas de 60 cm, cu o gura mare, sigilata. Comori ascunse? Nu! Erau doar 13 volume de papirus ingalbenit, invelite in piele, cu o scriere ciudata.
Trebuia sa fie bune de ceva! Mama lor a inceput sa le foloseasca la… aprinsul focului. Din intamplare, un invatator le-a zarit si a banuit valoarea lor. Din mana in mana, manuscrisele au ajuns sa fie cumparate de Departamentul Egiptean pentru Antichitati. Asa a aflat lumea de cele 52 de scrieri din secolele II-IV. Acestea cuprindeau nu mai putin de 17 noi Evanghelii1, sapte versiuni diferite de Fapte2, trei noi Apocalipse3 si multe altele. Altadata, ele ar fi fost clasate in arhiva ereziilor. insa, datorita circumstantelor favorizante de la sfarsitul secolului trecut, manuscrisele de la Nag Hammadi aveau sa trezeasca interesul si sa provoace in lumea crestina un adevarat cataclism.
O „noua Evanghelie"
in mormanul de manuscrise gnostice, un invatat olandez, Guilles Quispel, a identificat in 1952 o Evanghelie a lui Toma. Manuscrisul, scris in limbile greaca si copta, cuprinde 114 „ziceri ale lui Isus", insirate fara vreo ordine narativa sau cronologica si fara structura. Elementul cel mai discordant fata de Evangheliile Noului Testament este ca majoritatea zicerilor sunt „codate", criptice si incarcate cu mesaje bizare, pentru care autorul nu da nicio explicatie…De exemplu, in Evanghelia lui Toma ni se spune:„Ferice de leul pe care-l va manca omul si leul va deveni om. Si blestemat este omul pe care-l va manca leul si leul va deveni om." (7)
In efortul demitizarii lui Isus, un articol din revista Newsweek din 5 martie 20071 si canalul de televiziune Discovery anuntau identificarea locului de veci al lui Isus Hristos si al familiei Sale: in suburbia Talpiot, langa Ierusalim. Articolul se intoarce catre o descoperire din 1980 a unei pesteri mortuare cu 10 osuare. (Anul 1980 a fost un an al noilor constructii, in care muncitorii au gasit sute de asemenea morminte, cu mii de osuare.) Printre numele inscrise pe osuare erau: Isus fiul lui Iosif, Maria, Mariamne, Matei, Iuda fiul lui Isus si Iose.
Osuarele, depozitate la muzeu, au fost ignorate pentru mai mult de 20 ani, pana cand producatorul Simcha Iacobovici, fecundat de povestea lui Dan Brown, a urzit o ipoteza socanta. Potrivit acestuia, Isus ar fi fost casatorit cu Maria Magdalena, ar fi avut un fiu (pe „Iuda fiul lui Isus" din osuar) si, dupa o viata fericita, si-ar fi dat obstescul sfarsit, fiind ingropat langa ai sai. Asadar, adio inviere!
Niciun cercetator nu ia in serios imaginatia lui Iacobovici. Numele de pe osuare erau nume foarte comune in primul secol al erei noastre. in Ierusalim, peste 25% dintre femei se numeau Miriam. De exemplu, exista o scrisoare din primul secol, scrisa de un cetatean numit Isus, adresata unui alt Isus, despre un al treilea Isus. „De ce ar fi avut familia lui Isus un mormant in Ierusalim, daca ei erau din Nazaret? Si cum ar fi putut avea un mormant atat de scump, cand ei erau saraci?", se intreaba Alan Segal, profesor de religie la Colegiul Barnard. „in ziua cand veti manca pe cele ce-au murit, le veti face sa traiasca." (11)
„Cand veti face din doi Unul si launtrul sa semene cu afara… si cele de sus sa fie ca si cele de jos, ca sa aduceti barbatul si femeia intr-unul singur, ca barbatul sa nu devina barbat si femeia sa nu devina femeie, si cand veti fauri un ochi in ochiul vostru si o mana in locul mainii, si un picior in locul piciorului, si un chip in locul chipului vostru, atunci veti intra in imparatie." (11)
„Simon Petru i-a spus: \’Sa iasa Maria dintre noi, caci viata aceea nu-i pentru femei\’. Isus a spus: \’Iata ca eu o voi invata sa se faca barbat si ea va fi un spirit viu, asemenea voua, barbatilor. Caci orice femeie care se va face barbat va intra in imparatia cerurilor\’." (114) Cu aceste cuvinte, se si incheie „Evanghelia Tomii".
De asemenea, cum se impaca declaratia lui Isus Hristos: „Eu am vorbit lumii pe fata… si n-am spus nimic in ascuns" (Ioan 18,20) cu prologul lui Toma: „Iata cuvintele misterioase pe care le-a rostit Isus"(1); „Eu dezvalui tainele celor ce sunt vrednici de mistere"(62)? Ce legatura ar putea exista intre patimile Golgotei si soptirile misterioase?
Un Mesia carnal
Inexplicabil pentru omul de bun-simt, in nici doua decenii dupa descoperirea de la Nag Hammadi, credibilitatea gnosticismului escaladeaza previziunile la bursa ideilor. Nu numai teologi, ci si scriitori se inspira din crezul gnostic.
In Codul lui Da Vinci, cand il infatiseaza pe Isus in culori exclusiv omenesti, Dan Brown nu este nici primul si nici ultimul care-L abordeaza in raspar cu Scriptura. Michael Baignet, Richard Leigh si Henry Lincoln, in romanul Graal sfant, Sange sfant (1982), explorasera deja ipostaza unui Isus total circumscris in omenescul unui sot si tata. De atunci incolo, Javier Sierra in Cina secreta (2004), Steve Berry in Mostenirea Templierilor (2006) si Michel Baignet in Documentele Isus (2007) continua sa vulgarizeze stravechea teza gnostica, dupa care „adevaratul Isus" n-are nimic de-a face cu ce stim noi din Evanghelie.Multi teologi liberali, ca Elaine Pagels1, privesc gnosticismul ca fiind o ramura crestina – o alternativa egala sau chiar preferabila crestinismului traditional. Sursele gnostice de la Nag Hammadi, ingropate de calugarii manastirii Sf. Pachomius prin 390 d.Hr., sunt aduse ca probe ale pervertirii acelui crestinism de catre biserica oficiala, care ar fi vrut sa impuna multimii un Isus divin. Gnosticismul este un „crestinism mai autentic", opus celui din Evangheliile „bigote" ale Noului Testament, sunt de parere teologii H. Koester, St. Patterson2, R. Cameron3, St. Davies4 si altii. Sunt nu mai putin de 27 de teologi distinsi care inchina elogii Evangheliei lui Toma. Este descoperit un alt Isus, unul emasculat, fara pretentii de Fiu lui Dumnezeu, fara escatologie si fara imperative morale. Lumea larga, crescuta intr-o credinta aproximativa si fara cunostinta Bibliei, inclina serios sa-i creada. Dovada? Codul lui Da Vinci a batut orice record in materie de vanzare de literatura!
Para-teologia gnozei
De fapt, ce este „gnosticismul"? Gnosticismul a fost un curent mistico-religios care a inflorit in secolele al II-lea si al III-lea. Scoala siriana, initiata de Simon Magul si gnosticismul alexandrin, condus de Basilides din Alexandria (125-140), au avut cele mai puternice influente. Urmasul lui Basilides, Valentinus, a fost (alaturi de Marcion) cel mai de temut oponent al crestinismului. Un altul, Mani, un iudeo-crestin, a continuat erezia in secolul al III-lea, fondandu-si propria „biserica crestina" maniheista, bazata pe invataturi gnostice. Dupa secolul al III-lea, gnosticismul dispare practic.
In niciun caz, gnosticismul nu este o ramura a crestinismului, asa cum ar dori teologii liberali sa-l incadreze. El este o religie mistica, un amestec de mituri si ritualuri dintr-o multime de traditii religioase: iudaice, persane, siriene, cat si din stravechile traditii egiptene si babiloniene. Gnosticismul este un cockteil de ocultism, misticism oriental, mistere grecesti si orfism, astrologie, magie. Se adauga doctrina platonica despre natura duala a omului si – ca cireasa de pe tort – cateva notiuni biblice. in scolile gnostice favorabile crestinismului, aducatorul cunostintei salvatoare este intruchipat in Isus. in alte scoli, locul de Mantuitor il ocupa Set, Zoriastros sau… chiar Sarpele din Eden.
Gnosticii credeau intr-un panteon, avand in varf un dumnezeu suprem si transcendent, „tatal necunoscut", care n-a creat niciodata nimic. Din El doar a „emanat" substanta care umple lumile, cat si o serie de fiinte divine numite „eoni". Totul ar fi fost bine pana in clipa cand eonul Sofia, dorind – ca „ucenic vrajitor" – sa creeze si ea, a produs o constiinta negativa, Demi-urgul, adica „jumatate-facatorul". Acest Demiurg si-a imaginat ca este dumnezeu suprem si unic. Dupa gnostici, Demiurg este unul si acelasi cu Yahweh al Vechiului Testament. Iar porunca I din Decalog: „Sa n-ai alti dumnezei afara de Mine" nu era decat paranoia si aroganta lui Demiurg, care-si reneaga marea familie divina.
Si Demiurg creeaza lumea materiala si prima pereche de oameni, Adam si Eva. in opozitie cu crestinii – care considera pacatul primei perechi umane drept cauza a conditiei corupte a lumii – gnosticii nu-i blameaza pe oameni, ci pe creator, pentru ca a incarcerat spiritul – scanteia divina din om – in trup, ca pe o pasare intr-o colivie.
„Mysterion"
intrucat omul ignora „gnoza" liberatoare, Yahweh si arhontii lui il tin pe acesta in materie, printr-un sir nesfarsit de reincarnari5. Din fericire, fiecare dintre noi are un corespondent divin necazut, un spirit – „alter ego" – care ne poate intinde o mana spre a ne trezi. Daca ne-am lasa ajutati de el (printr-un act mediumic), am putea sa ne reamintim de originea si drumul parcurs… De aici pana la ocultism nu mai e decat un pas.
Mantuirea gnostica nu elibereaza de pacat. Aceasta notiune nici macar nu exista in sistemul gnostic. Aceasta elibereaza de ignoranta si consecintele ei. Gnosticii credeau ca potentialul pentru gnoza si salvare se gaseste in fiecare individ. Cunostinta transcendentala vine insa numai din interior, pe cale intuitiva. Definitorie era deci experienta religioasa personala. Mantuirea gnostica nu depindea de jertfa. Ea se realiza prin performanta personala: nu una rationala, ci mistica. Cartea secreta a lui Iacob insista pe acest aspect: „Petru i-a raspuns: \’Doamne, de trei ori ne-ai spus sa devenim plini, dar suntem plini\’. Domnul i-a raspuns lui Petru: \’Este potrivit sa fiti micsorati, in timp ce puteti fi umpluti, si sa fiti umpluti, in timp ce va micsorati, cu scopul de a va umple voi insiva mai mult. De aceea, deveniti plini de spirit si micsorati-va in ratiune. Caci ratiunea este de la suflet si este suflet (adica rau)\’."
Isus Non-Hristos
In acest complex cosmologic, gnosticii L-au importat si pe Isus, dar cu o alta natura, alt caracter si cu alta utilitate.
Nasterea Lui seamana cu o demonizare. in Epistola Apostolilor, Isus spune: „N-am devenit eu un inger intre ingeri si am devenit totul in toti?\’ Noi i-am spus: \’Da, Doamne\’. Atunci ne-a spus: \’in ziua cand am luat forma ingerului Gabriel, am aparut Mariei si i-am vorbit. Inima ei m-a acceptat si, crezand, am intrat in trupul ei. Am devenit carne…\’"
In Evanghelia Copilariei lui Isus, cea dupa Toma, micul Isus apare frecvent cu manifestari de pasa. „Apoi s-a dus prin sat si un copil alergand a lovit umarul Lui. Maniindu-se, Isus i-a zis: \’Sa nu-ti termini calatoria!\’ Si indata, copilul a cazut jos si a murit."
In Evanghelia Nazareanilor (alias Evanghelia celor 12 apostoli), Isus seamana mai mult cu un brahman, plin de compasiune fata de animale. El ajuta un cal, da drumul la iepuri, elibereaza niste vrabii si altadata salveaza o pisica.
Cat priveste iadul, Evanghelia lui Nicodim (alias Faptele lui Pilat) descrie savuros coborarea lui Isus in Hades si intalnirea cu toti patriarhii. in schimb, Apocalipsa lui Petru il depaseste pe Hieronymus Bosch in zugravirea iadului: „Si unii erau spanzurati de limba; ei erau batjocoritorii caii neprihanirii. Sub ei era foc, arzandu-i si pedepsindu-i. Si era un mare lac de foc, plin de valvatai, in care erau oamenii care au strambat dreptatea, si ingeri chinuitori ii chinuiau. Mai erau femei spanzurate de parul lor deasupra focului – cele care s-au sulemenit pentru curvie. Si erau barbati care s-au spurcat cu ele in curvie, atarnati de picioare, cu capul in para focului… Si am vazut ucigasi in locuri inguste, pline de serpi care-i muscau si viermi colcaind pe ei… Iar alte femei stateau in excremente pana la ceafa, impotriva carora tipau pruncii lor avortati…"
Cat despre patimile si moartea Lui, ele sunt non-sensuri. Evanghelia lui Petru se indoieste de realitatea suferintelor lui Hristos, ca si de realitatea trupului Sau. in Evanghelia lui Bartolomeu, Hristos pleaca de pe cruce: „Spune-mi, Doamne, unde te-ai dus de pe cruce? Si Isus i-a raspuns: Binecuvantat esti tu, Bartolomee, pentru ca ai vazut taina aceasta. iti voi spune toate lucrurile. Cand am disparut de pe cruce, m-am dus jos, in Hades, sa aduc sus pe Adam si pe toti cei ce erau cu el…"Una dintre importantele scrieri gnostice, Pistis Sofia, vine cu o „noutate": „Dupa ce a inviat, Isus a petrecut 11 ani discutand cu ucenicii si instruindu-i pana la regiunile Primei Porunci si la regiunile Primului Mister care, in launtrul valului Poruncii intai, este al douazeci si patrulea mister, din afara si dedesubtul acelor douazeci si patru care sunt in cel de-al doilea spatiu al Primului Mister care este inaintea tuturor misterelor – Tatal intr-o forma de porumbel. Si Isus a zis: \’Eu am iesit din Primul Mister, care este ultimul mister, care este al douazeci si patrulea mister\’. Si ucenicii n-au inteles…" Nici eu…
Dupa alte surse, Hristos nici macar n-ar fi fost pe cruce, ci un altul ar fi murit pe Golgota.
Moravuri post-moderne
Teoria, ca teoria. Dar morala gnosticilor este mai semnificativa. Gnosticii se opuneau oricarei legi si morale, intrucat si legea, si morala erau produsul Demiurgului. Ei erau nonconformisti. Conduita acceptabila trebuia sa fie dictata de intuitia si intelepciunea fiecarui individ. Practic, morala gnostica acoperea toata plaja intre doua extreme.
Scoala Valentiniana promova ascetismul sever. Daca materia este pacatoasa, atunci orice indeletnicire cu ea trebuia dezavuata. in Dialogul cu Mantuitorul, \’Iuda intreba: „Cand ne rugam, cum sa ne rugam?\’ Isus a zis: \’Cand va rugati, sa va rugati in locul in care nu este nici femeie. Caci lucrarile feminitatii vor fi nimicite\’". Iar in Cartea lui Toma impotrivitorul gasim „cuvintele secrete pe care Mantuitorul le-a spus lui Juda Toma, pe care chiar eu, Matia, le-am scris pe cand mergeam si ascultam la ei cum vorbeau unul cu altul… El spunea: \’Vai de voi, care zaceti in eroare! Vai de voi, care iubiti intimitatea femeilor si va spurcati convietuind cu ele!"
La polul celalalt jucau Carpocratienii si Ofitii in abisul promiscuitatii (vezi articolul „Evanghelia de scandal", Semnele Timpului nr…, din…). Tocmai pentru ca materia era rea, trebuia nimicita prin exces… pana la epuizare. Evanghelia Egiptenilor anunta suprematia asupra carnii atunci „cand ati calcat in picioare haina rusinii si cand cei doi au devenit una si cand barbatul cu femeia nu este nici barbat, nici femeie…"
In Evanghelia lui Filip exista doua pasaje care descriu stransa relatie dintre Isus si Maria Magdalena. „Trei erau care mergeau totdeauna cu Domnul: Maria, mama Domnului, sora ei, si Magdalena, cea care a fost numita tovarasa Lui… El o iubea mai mult decat pe ceilalti ucenici si o saruta pe… (gura?). Ceilalti ucenici i-au zis: \’De ce o iubesti mai mult decat pe toti ceilalti?\’ Mantuitorul le-a raspuns: \’De ce o iubesc mai mult? Cand un orb si unul care vede sunt amandoi in intuneric, ei nu difera unul de altul. Dar cand lumina vine, atunci cel care vede zareste lumina, iar cel care este orb ramane in intuneric\’."
Mai exista un factor care face gnosticismul atat de apelant pentru veacul nostru: Eternul feminin. in conceptia gnostica, dumnezeul suprem nu era barbat, ci androgin – barbat si femeie la un loc. in Trimorfic Protenoia, eonul cel mai important, Sofia, canta: „Eu sunt androgina, intrucat ma copulez cu mine insami si cu cei care ma iubesc…" Sexualitatea feminina era considerata de majoritatea gnosticilor de esenta divina. in Tunet, Minte perfecta, aceeasi Sofia spune: „Eu sunt prima si ultima, cea cinstita si batjocorita, virgina si prostituata…" Feminismul cu toate darurile ei nu era ceva strain in lumea gnostica.
Finita la mascarada
Asadar, cine poate sustine ca filozofia gnostica este congruenta cu crestinismul?Gnosticismul este pe de-o parte monist-panteist (totul este una), iar pe de alta politeist: include nenumarati dumnezei de ranguri diferite. Apocalipsa lui Adam invoca, de exemplu „noua muze", intre care intelepciunea si Viata.
Contrar Dumnezeului biblic, dumnezeul gnosticilor este depersonalizat. El nu seamana cu personalitatea Vechiului Testament, nici cu Isus din Noul Testament, ci este potential in noi toti si identic cu fiecare din noi – notiuni care apropie mult gnosticismul de Vedanta. Prin faptul ca initierea se realiza printr-o experienta spirituala personala, de natura supranaturala, gnosticismul era ocultism curat1, deservit doar unei elite. Ea opune „religiei credintei si a renasterii morale" o religie a autocunoasterii si autorealizarii. Gnosticismul tagaduieste, in mod flagrant, punctele esentiale ale crestinismului cand sustine ca:
Isus n-a fost mai divin decat suntem fiecare dintre noi. Toti putem ajunge la treapta manifestata de El.
Isus n-a inviat si nici nu exista inviere. invierea unui spirit nemuritor este un non-sens. Iar intruparea in materie este o catastrofa pentru cel care doreste eliberarea de corporalitate. Din aceasta ratiune, gnosticii negau orice simbol care implica materialitatea: botezul, euharistia…
Isus n-a murit deloc pe cruce, cu atat mai putin pentru pacate. El a ramas viu, continuand sa-i invete pe ucenici taine.
Daca e sa dam un verdict, il dam in deplina cunostinta de cauza: Gnosticismul este vechea religie babiloniana, intr-o ipostaza cat mai asemenea crestinismului. Contrafacerea este, intr-adevar, amagirea cea mai perfida.
Ca manusa pe mana
Gnosticismul, un amalgam de crezuri, este cu totul strain de exclusivismul biblic si de pretentia de a detine un adevar unic. Iluminarea fiind personala, gnosticii promovau pluralismul. Ei participau fara retineri la sarbatorile pagane si niciodata nu-i infruntau pe pagani. Indiferent de furia prigoanelor, gnosticii n-au fost niciodata persecutati sau martirizati. Acest lucru este foarte apelant pentru lumea postmoderna: o religie personala, fara doctrine, fara biserici si cler, preocupata nu cu marturisiri de credinta, ci cu autorealizare, un crestinism tolerant, neosanditor, neexclusivist si liberal, consonant si cu tendintele feministe – aceasta este exact ce-si doreste o „societate deschisa".
N-a existat un timp in istorie cand gnosticismul sa nu sclipeasca, macar in cercuri inchise. Dupa Evul Mediu, au aparut incercari timide de renastere a gnosticismului, prin romanticul William Blake (1757-1827), considerat unul dintre cei 100 mari englezi. Romantismul redescoperea una dintre temele gnosticismului, tema Sofiei – a eternului feminin intruchipat in „mama natura". Chiar si Wolfgang Goethe, in 1782, ii inchina o oda: „O, Natura! Suntem inconjurati si cuprinsi de tine, cu neputinta de a pasi in afara ta… Oamenii sunt cu totul in tine si tu esti in toti… Tu nu cunosti nici trecut si nici viitor. Prezentul este vesnicia ta. Natura, esti atat de buna si te laud in toate lucrarile tale!"
incepand cu fondatoarea teozofiei, Madame Blawatski (1831-1891), care a scris extensiv despre gnostici, miscarile antihriste se cufunda in gnosticism.
Intermezzo Jung-ian
intre 1912 si 1917, Carl Gustav Jung, discipolul lui Sigmund Freud, a trait o perioada de experienta spiritista intensa, la care face referire prin termenul „empiric", atunci cand descrie investigatiile sale. Dintre toate scrierile din acea perioada, singura pe care Jung a permis sa fie publicata este lucrarea Cele sapte predici catre morti2. Interesant, atat stilul, cat si terminologia apartin gnosticului Basilides, caruia Jung ii atribuie dreptul de autor, recunoscandu-l fie ca spirit mediumic, fie ca autor al scrierii automate experimentate de Jung.
Comentariul lui Jung este profund gnostic, impletit cu elemente din astrologie. „Raul este opusul necesar al binelui", scria el in cea de-a doua predica, „fara de care nici binele n-ar putea exista." Catre sfarsitului vietii, Jung scria in Memorii, vise si reflectii: „Viata mea mi se pare adesea ca o istorie fara inceput si fara sfarsit. Am simtamantul ca am fost un fragment istoric. imi pot bine imagina ca am trait in veacurile trecute, cand am intalnit intrebari pe care n-am fost in stare sa le raspund, si ca am fost nascut iarasi pentru ca nu mi-am implinit sarcina incredintata."
„Inapoia captuselii subtiri a culturii, pandeste bestia… Dar fiara salbatica nu este imblanzita prin imobilizare intr-o cusca. Nu exista moarte fara liberare!", adauga acesta.
Carl Jung a salutat cu entuziasm descoperirea de la Nag Hammadi si a fost printre cei mai articulati propagatori ai scrierilor gnostice. Fundatia sa a cumparat, in 1952, unul dintre cele 13 codici, numit pana azi Codexul Jung.
Gnostici la vedere
Cu un asemenea suport academic, miscarea iese in piata cetatii. in 1804 se infiinteaza Biserica Apostolica Ioanita Gnostica, cu o retea relativ extinsa de parohii. in 1908, se infiinteaza Biserica Gnostica Universala, caruia celebrul satanist Aleister Crowley ii compune liturghia, in 1913. „Cred in Tatal – Haosul, in Mama – Babilon si in Fiul – Sarpele, misterul misterelor, al carui nume este Bafomet", cuprinde marturisirea ei de credinta.
Printre altele, in 1950, Richard Duce de Palestina intemeiaza in Anglia „Ordinul Pleroma". Discipolul sau, Stephen Hoeller fondeaza in anii 1970 Ecclesia Gnostica, apoi Societatea Gnostica. in 1985, o alta societate, Biserica Gnostica Americana din Texas, reinviaza doctrina lui Basilides. in California, Rosamonde Miller fondeaza Ecclesia Gnostica Mysteriorum. Din 2004, s-a creat si website. Printre punctele lor de credinta gasim dictonul: „Totul este in launtru; nimic nu este in afara"; „Omul nu invata, omul isi aduce aminte". Pe web exista chiar si o comunitate gnostica on-line „The Palm Garden".
„Voi nu va duceti?"
Nu este destul sa fii crestin prin cultura. Nici prin obicei. Un asemenea crestinism nu rezista confruntarii cu tavalugul sofismelor academice sau trendurilor populare. E nevoie sa stii in cine crezi si de ce in felul acesta. Apoi, sa alegi cu inima, dar si cu mintea. Cararea ingusta nu suporta decat indivizi cu convingeri puternice.
Sursa: www.semneletimpului.ro
