-Singurul secret pentru umblarea crestina-
Floyd Patterson, supranumit Gentlemanul Boxului, a fost cea mai tanara persoana care a castigat Campionatul American de Box Greu. Intr-un interviu recent cu Bert Sugar, istoric al boxului, acesta i-a amintit lui Patterson ca fusese infrant mai mult decat oricare alt boxeor din istorie. Dar Patterson a replicat umil:
– Da, insa eu m-am ridicat de cele mai multe ori.
El nu a castigat campionatul pentru ca nu a cazut niciodata, ci pentru ca s-a ridicat.
Asa este si cu crestinii. Singurul secret in umblarea crestina este sa ne ridicam mereu. Solomon a inteles lucrul acesta si l-a exprimat clar in Proverbe 24:16: “Caci cel neprihanit de sapte ori cade si se ridica, dar cei rai se prabusesc in nenorocire.”
Observati ca atat cel neprihanit cat si cel rau cad. Asadar diferenta dintre cel neprihanit si cel rau nu este ca primul nu ar cadea, ci ca se ridica dupa ce cade. Dar sa mergem mai departe. Conform acestui verset, cine cade mai des? Raspunsul este inevitabil, nu-i asa? Cel neprihanit cade mai des. Omul neprihanit cade pentru ca el se ridica mereu. E de la sine inteles ca nu poti cadea decat daca stai in picioare. Conform acestui verset, cel rau cade doar o data pentru ca atunci cand cade, spre deosebire de cel neprihanit, nu se ridica inapoi.
Iuda si Petru
Sa urmam vietile lui Petru si Iuda din momentul in care Isus a fost tradat in Ghetsemani pana la moartea celor doi. Cine, incepand de la Ghetsemani, a cazut de mai multe ori? Iuda L-a tradat pe Isus pentru o suma mica de bani si la putin timp dupa aceea a cazut, atarnand ingrozitor de capatul unui streang. Si Petru a cazut: s-a lepadat de Domnul sau de trei ori, apoi a mai trait multi ani, in timpul caror a cazut din nou si din nou (vezi, de exemplu, Galateni 2, unde Petru trateaza iar neamurile cu ingustime.)
Petru a mai trait multi ani in care a facut greseli, a pacatuit si a cazut. Si s-a ridicat de multe ori. Iuda a cazut o data si nu s-a mai ridicat. Deci cine a cazut mai des? Petru. Cine va fi mantuit? Petru.
Asadar putem repeta impreuna cu Solomon: “Caci cel neprihanit de sapte ori cade si se ridica, dar cei rai se prabusesc in nenorocire.”
Faptul ca cel neprihanit cade de mai multe ori (si asta pentru ca se ridica) decat cel rau nu acopera si nici nu scuza in vreun fel pacatul. Ci mai degraba ofera o perspectiva. Bineinteles ca este mult mai bine sa nu cazi. (Nicio fiinta bipeda nu ar contesta asta!) Si mai mult chiar, prin puterea lui Dumnezeu (doar prin a Lui), este posibil sa nu cazi! Ascultati ce spune Scriptura: “Iar a Aceluia care poate sa va pazeasca de orice cadere si sa va faca sa va infatisati fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mantuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sa fie slava, maretie, putere si stapanire, mai inainte de toti vecii, si acum si in veci. Amin” (Iuda 24, 25)
Dar ramane si ideea din Proverbe: Daca (nu cand) se intampla sa cazi, atunci ridica-te. Caci pacatul nu este inevitabil pentru crestinul consacrat, dar ridicarea este obligatorie!
Mantuirea este doar prin har, prin credinta. Crestinii protestanti nu contesta lucrul acesta. Indreptatirea este instantanee – in momentul in care pacatosul accepta viata, moartea si invierea lui Hristos ca singura sa nadejde, el este considerat neprihanit. In cuvintele inimitabile ale Ellenei White: “Daca ne predam Lui si-L primim ca Mantuitor personal, atunci, asa pacatoasa cum ar fi viata noastra, noi suntem socotiti neprihaniti pentru El si prin El. Caracterul Domnului Hristos este pus atunci in locul caracterului nostru, si suntem primiti inaintea lui Dumnezeu ca si cand n-am fi pacatuit niciodata.” (pag. 64)
Nimeni nu ar putea sa nege ca Pavel din Tars a fost aparatorul vestii bune a neprihanirii prin credinta. Printre lucrurile pe care le propavaduia el era si faptul ca mantuirea implica un proces continuu. Urmatoarele pasaje sunt reprezentative, fiind printre cuvintele sale cele mai frumoase si mai indragite:
“Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos, fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului; deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: <Cel neprihanit va trai prin credinta.>” (Romani 1:16, 17)
“Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)
“De aceea, noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru dinauntru se innoieste din zi in zi.” (2 Corinteni 4:16)
Observati cuvintele lui Pavel: “prin credinta si care duce la credinta”, “din slava in slava”, “din zi in zi”. Ce functii gramaticale si teologice au ele in versetele respective? Raspunsul este indiscutabil. Ele vorbesc despre un proces. Pentru Pavel mantuirea implica un proces. Dictionarul defineste procesul ca o “o serie de fapte si pasi facuti pentru a atinge un anumit scop.” Mantuirea necesita pasi. Nu este sugestiv titlul cartii Pasi catre Hristos?(titlul in engleza al cartii Calea catre Hristos – Steps to Christ.)
Nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca despre saltul crestin. Dar vorbim adesea despre umblarea crestina. Ganditi-va: Cat de departe poate sa sara cel mai sportiv dintre noi? Patru metri si jumatate? Sase metri? Ultimul record mondial la saritura il detine americanul Mike Powell, care a sarit 8.95 de metri la Campionatul din Tokyo, Japonia, 1991.
Nu e usor sa sari aproape 9 metri. Dar pentru omul de rand este usor sa parcurca 9 metri mergand. De fapt poti parcurge distante mari in mers. Nu demult am citit o carte deosebita, numita The Places in Between (Locurile de la Mijloc), in care autorul, Rory Stewart, vorbeste despre calatoria sa de 6000 de mile de-a lungul Asiei, care i-a luat 21 de luni.
Viata de crestin este adesea pe buna dreptate numita umblarea crestina, pentru ca asta si este – o umblare. “Pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere”, spune Pavel in 2 Corinteni 5:7. Mersul pe jos ia timp, dar poti parcurge distante mari. Asa este si cu umblarea credintei.
Nu este surprinzator pentru adventistii de ziua a saptea ca opinia Ellenei White cu privire la acest proces se potriveste perfect cu cea a lui Pavel.
Limonada pe loc
Poti comanda sa ti se faca limonada pe loc. Sau ceai. Sau cafea. Dar nu exista sfintire pe loc. Sfintirea este termenul biblic, teologic pentru umblarea cu Dumnezeu. Ea este posibila – si slava lui Dumnezeu pentru asta – dar nu pe loc. Conform versetului lui Pavel citat mai sus si paragrafului urmator, de Ellen White, sfintirea nu poate fi instantanee:
“Nu exista sfintire instantanee. Adevarata sfintire are loc zi de zi, de-a lungul intregii vieti.” The Faith I Live By (Credinta prin care traiesc), p. 116
“Sa crestem in credinta. Nu trebuie sa stam pe loc. Trebuie ca astazi sa facem un pas fata de ieri si in fiecare zi sa ne incredem tot mai mult in Isus. Astfel trebuie sa inaintam. Nu ai cum sa atingi desavarsirea dintr-un salt; sfintirea este lucrarea unei vieti intregi.” Selected Messages (Mesaje selectate), cartea a III-a, p. 193
“Sfintirea este un proces care dureaza o viata intreaga.” Ibid, p. 202
Pentru adventistii de ziua a saptea nu este surprinzator faptul ca opinia Ellenei White cu privire la acest proces se potriveste perfect cu cea a lui Pavel.
Crestinismul nu presupune un salt urias. Eliberati-va de acest concep nebiblic. Umblarea crestina este doar o umblare. Iar parcurgerea de distante mari – asemenea drumului de la nelegiuire la sfintire – necesita timp.
Si daca in timp ce mergi cazi, ce e de facut? Solutia e simpla: sa te ridici.
Nu as putea sa va spun de cate ori am cazut – m-am dezamagit pe mine insumi, pe Domnul si familia. Au fost asa de multe ocazii – si, chiar daca as putea, nici nu as vrea sa le numar. Stiu cum este: ai facut un lucru inadmisibil. Ai spus cuvinte care nu ar trebui spuse. Sau te-ai uitat la un website pe care ai jurat ca nu il vei mai deschide. Sau ai barfit, dupa ce ai promis ca nu o vei mai face. Sau…. (poti continua lista.)
In asemenea clipe poate fi dificil sa crezi ca mai exista iertare, ca trebuie doari sa o ceri, ca poate fi oferita de doua maini strapunse de cuie. Au fost multe ocaziile cand, cu mana tremuranda, am deschis Biblia, sperand sa gasesc speranta in ea. Ajungeam la 1 Ioan, capitolul 1, asteptandu-ma, cu inima mica, sa nu mai gasesc versetul 9.
Dar era mereu acolo. De fiecare data.
Absolut de fiecare data.
Si daca este acolo, atunci pot sa cer iertare. Si asa fac! Atunci cand versetul acesta nu se va mai gasi acolo nu voi mai putea sa il citesc, sa cred si sa Il laud pe Dumnezeu pentru el!
“Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.”
Citeste-l. Crede-l. Cere iertare.
Si ca si cum nu ar fi de ajuns, versetul 1 din capitolul 2 ma incurajeaza intotdeauna:
“Copilasilor, va scriu aceste lucruri, ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihanit.”
Parca il aud pe Ioan spunand: “Desi este foarte putin probabil, daca totusi unul din voi pacatuieste, Il aveti pe Isus. El este Mijlocitorul vostru. El este Ajutorul vostru. El va va ajuta sa va ridicati.” Nu uita: sa nu cazi e mai bine – mult mai bine – decat sa cazi si sa te ridici! Singur nu poti asta, dar “la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.” (Matei 19: 26)
Iar la Dumnezeu ceea ce este cu putinta devine probabil. Si ceea ce este probabil devine sigur. “Pot totul in Hristos, Care ma intareste.” (Filipeni 4:13) “Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.” (Filipeni 2:13)
Dumnezeu uraste pacatul. Eu nu il urasc in totalitate, dar as vrea. Si Dumnezeu vrea la fel. De fiecare data cand ma ridic si imi marturisesc pacatul, intorcandu-ma la Isus, Ii ingadui lui Dumnezeu sa faca o minune in viata mea. Ii ingadui ca prin puterea Duhului Sau sa puna in mine scarba fata de pacat. Eu singur nu imi pot fabrica o asemenea repulsie pentru pacat. In mod natural toate fibrele fiintei mele tanjesc dupa el – pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii. Doar Dumnezeu poate pune in inima mea ura fata de pacat. Si ori de cate ori ma ridic si ma uit cu dezgust la uraciunea pe care am comis-o, Dumnezeu, prin Duhul Sau, pune in mine aceasta ura. El ma ajuta, ma invata sa urasc ce uraste El, sa detest ce detesta El.
Pentru ca pacatul L-a rastignit pe mantuitorul. Nu uita ca Pacatul nu este frumos. Nici interesant. Nici mic.
Pacatul este cancerul cel mai malign din univers. Un cancer atat de distrugator incat L-a ucis pe Dumnezeu intre maslinii din Ghetsemani. Pe Isus L-a durut atat de mult incat abia a putut sa urce drumul inspre Calvar, din cauza teribilei greutati de pe spate. Nu era patibulumul (lat. bara de lemn) cea care il apasa, ci pacatul. Povara pacatului lumii.
Biblia spune ca Isus a urat pacatul. “Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai.” (Evrei 1:9)
O parte a ridicarii consta in a-I cere lui Dumnezeu putere, har, tarie si echilibru ca sa nu cazi din nou. Sa urasti pacatul. Sa detesti nelegiuirea. Sa urasti ceea ce uraste El. Sa urasti ceea ce L-a strapuns pe Domnul si Imparatul Tau.
Pentru ca daca iti pui mereu increderea in Isus Hristos, va veni o vreme cand vei ceda acelui pacat (stii tu care) pentru ultima oara. Te vei ridica si, prin puterea si harul lui Dumnezeu, te vei indepartat de acel pacat. Pentru totdeauna.
In Luca 5, Isus ne spune niste parabole in care argumenteaza ca este periculos si fara sens sa amesteci lucruri vechi cu noi:
“Le-a spus si o pilda: "Nimeni un rupe dintr-o haina noua un petic, ca sa-l puna la o haina veche; altminteri rupe si haina cea noua, si nici peticul luat de la ea nu se potriveste la cea veche. Si nimeni nu pune vin nou in burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou sparge burdufurile, se varsa, si burdufurile se prapadesc; ci vinul nou trebuie pus in burdufuri noi, si amandoua se pastreaza. Si nimeni, dupa ce a baut vin vechi, nu voieste vin nou, caci zice: Este mai bun cel vechi.” Luca 5: 36-39
Teologii sunt in general de acord ca Isus vorbeste aici despre trecerea de la legamantul premesianic la cel postmesianic, pe vremea iudaismului din zilele Sale. In vinul vechi al interpretarilor gresite si inguste pe care le dadeau ei religiei iudaice, carturarii si fariseii nu gaseau niciun loc pentru vinul nou al identitatii mesianice si al invataturilor lui Isus.
Dar mai este inca un sens aici. Isus vorbeste si despre trecerea de la o viata veche la una noua, o transformare a omului vechi in unul nou, in sens experimental, personal. Aceste parabole sunt metafore pentru tranzitia, in viata credinciosului, de la vechi la nou.
Observati ca in aceste parabole Isus face apel la bunul simt. Isi incepe ambele parabole prin cuvintele “nimeni” nu face asa. Mesajul este simplu: Ganditi-va la asta; nimeni nu face asa. Folositi-va creierul, spune El.
Acum sa ne uitam la ultimul verset. Isus foloseste cuvantul cheie “imediat” (in traducerea engleza se foloseste cuvantul imediat sau pe loc: “ Si nimeni, dupa ce a baut vin vechi, nu voieste imediat vin nou.”)
Unui om beat poate sa ajunga sa ii placa mustul cu timpul, dar nu pe loc. E nevoie de timp. E nevoie de un proces. (Parca ar fi cuvintele lui Pavel sau ale lui Ellen White!) Vinul vechi reprezinta viata cea veche, vechile obiceiuri, vechile filme, vechile website-uri, vechile petreceri, vechile droguri, vechea imoralitate, vechea…. (poti continua lista.)
Isus spune ca omul obisnuit cu vechiul vin poate sa inceapa sa iubeasca vinul cel nou si proaspat si sa nu ii mai placa cel vechi, dar e nevoie de timp. Chiar daca e posibil, nu are loc “imediat.”
Stiu. Pentru ca eu insumi experimentez asta. Si sper ca si tu. Sa dispara ce e vechi (prin harul lui Dumnezeu) si sa intre ce e nou (tot prin harul Sau.)
Cartea "Calea catre Hristos" mi-a salvat viata spirituala nu doar o data. Cum poate o carte asa de mica si de simpla sa fie cu totul uimitoare? Nu stiu, dar asa este.
Ma straduiesc sa citesc aceasta carte cel putin o data pe an (uneori o citesc aproape de zece ori intr-un an!). Are putere si este valoroasa. Si simpla.
Iata unul din citatele mele favorite din aceasta carte mica, dar plina de putere:
“Mai sunt si din aceia care au cunoscut iubirea plina de iertare a Domnului Hristos si care in adevar doresc sa fie copii ai lui Dumnezeu si totusi isi dau seama de nedesavarsirea caracterului lor, de viata lor plina de greseli si incep sa se indoiasca de faptul ca inimile lor au fost cu adevarat reinnoite prin Duhul Sfant. Unora ca acestia le spun: Nu dati inapoi cuprinsi de disperare! Va trebui adesea sa ne plecam si sa plangem la picioarele Domnului Hristos din cauza scaderilor si greselilor noastre, dar nu trebuie sa ne descurajam. Chiar daca suntem biruiti de vrajmas, nu suntem lepadati, nu suntem uitati si respinsi de Dumnezeu. Nu! Domnul Hristos este la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. Ucenicul iubit, Ioan, spunea: <Copilasilor, va scriu aceste lucruri, ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihanit!” (1 Ioan 2,1).
Citeste din nou si din nou cuintele de mai sus, pana cand iti ajung la inima Crede-le. Sunt adevarate. Sunt scrise pentru tine.
“Nu dati inapoi cuprinsi de disperare!”
“Nu trebuie sa ne descurajam”
“Nu suntem lepadati”
“Nu suntem uitati si respinsi de Dumnezeu.”
“Nu.”
Mesajul este clar. (Ar putea fi mai clar de atat?) Chiar daca o sa cazi si o sa gresesti (in special cand cazi si gresesti!), mergi la cruce – la Hristosul de pe cruce. Cazi la piciorul ei. Cere iertare. Increde-te in Isus. Ia mana Sa. Ridica-te. Repeta asta ori de cate ori e nevoie. Ridica-te mereu. Asa cum a facut Floyd.
