Cat de sfanta este zecimea?
De Paul Pellandini
Integritatea zecimii sfinte
Sa invatam din Scriptura ce inseamna a pastra integritatea zecimii sfinte a lui Dumnezeu. Traim intr-un timp al istoriei adventiste cand, atat ispravnicii laici, cat si angajatii bisericii trebuie sa manifeste o integritate mai mare in tratarea zecimii sfinte a lui Dumnezeu! Dumnezeu cauta sa-Si pregateasca mireasa pentru casatoria ei cu Mirele. Vei face parte din categoria reprezentata de „mireasa”, cand ea va fi imbracata, in cele din urma, cu haina de nunta? (Apocalipsa 19,7.8).
Un barbat si o femeie Il cunosteau pe Domnul Dumnezeul Cerurilor si se temeau de El. Barbatul era a cincia generatie de credinciosi, iar femeia era recent convertita, dar inca nu fusese botezata. Barbatul a trait pe continentul african din vremurile stravechi, iar femeia a trait in Europa de Est a secolului al douazecilea. Barbatul a suportat cei patruzeci de ani de pedeapsa a unei generatii care a ratacit in pustie, pana cand generatia aceea razvratita si necredincioasa a murit. Femeia a trait intr-o tara a carei guvernare a declarat timp de aproape 50 de ani ca este singurul stat ateist de pe pamant.
Barbatul s-a bucurat de privilegiul intrarii in Tara literala a Fagaduintei, si totusi a fost primul om judecat si considerat vrednic de pedeapsa capitala. Femeia a trait cu credinta fericitei sperante, si totusi a murit in 1997, la varsta de 94 de ani, fara sa-L fi vazut pe Domnul ei intorcandu-Se. Barbatul a murit impreuna cu familia lui, dezonorat de Domnul si de biserica, de intregul Israel. Femeia a fost onorata de biserica pentru credinta ei si a fost votata ca delegat la cea de a 54-a sesiune a Conferintei Generale, care a avut loc la Utrecht, Olanda, in 1995.
Atat Acan din vechiul Israel, cat si Meropi Gjika din Albania fusesera incercati in aceeasi modalitate, si totusi felul diferit in care au raspuns la incercare nu putea fi mai uimitor. De la amandoi putem sa invatam niste lectii, dar numai daca avem un spirit umilit si suntem dispusi sa primim invataturile Scripturii si calauzirea Duhului Sfant. Acum, trebuie sa ne referim la obiectul incercarii lor, si anume, cum sa tratezi lucrurile pe care Dumnezeu le declara a fi sfinte si sa vedem cum ne invata Scripturile intr-o modalitate precisa despre zecimea sfanta.
Desi, in Geneza 3, gasim ca zeciuiala era practicata de patriarhi, ea nu a fost instituita decat in vremea cand poporul Israel s-a aflat la Muntele Sinai. Atunci, Dumnezeu a prezentat principiile si legile cu privire la randuiala zecimii. Nu vom sti niciodata cata invatatura a primit Meropi Gjika spre a fi un ispravnic bun, indeosebi cu privire la zecime. Cu toate acestea, exemplul ei este un indrumator foarte bun, mai ales pentru adventistii de ziua a saptea care locuiesc in tarile democratice occidentale unde sunt asa de multe ispite financiare.
Este de o importanta vitala ca fiecare adventist de ziua a saptea sa inteleaga din Scriptura necesitatea de a pastra integritatea sfinteniei zecimii, asa cum este exprimata in cele patru dimensiuni ale acesteia. Sa prezentam cele patru principii, iar apoi sa incepem sa-l intelegem pe fiecare din Scriptura. Lectia va fi usor de retinut si la fel de usor de aplicat in experienta personala.
1. Prima dimensiune a sfinteniei zecimii consta in calcularea partii corespunzatoare – o zecime, 10%.
2. Partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare. Zecimea Ii apartine lui Dumnezeu si trebuie sa-I fie data Lui, ca un act de supunere si de inchinare.
3.Partea corespunzatoare, care a fost inapoiata Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa fie folosita pentru scopul corespunzator. Dumnezeu alege sa foloseasca zecimea pentru aceia care sunt angajati in lucrarea de slujire.
4.Partea corespunzatoare, care a fost inapoiata Persoanei Corespunzatoare si folosita pentru scopul corespunzator trebuie mearga in locul corespunzator. Dumnezeu a stabilit unde trebuie sa se afle locul de pastrare a zecimii, iar astazi avem posibilitatea sa stim unde este vistieria Sa. Sa invatam aceste patru principii din Cuvantul lui Dumnezeu.
Partea corespunzatoare – zecimea: „Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: ‘Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului. Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului’” (Levitic 27,1.30.32).
In acest pasaj, Dumnezeu defineste zecimea ca fiind a zecea parte, care Ii apartine numai Lui si o declara sfanta, sau „inchinata” Lui. Oricat mai putin de a zecea parte nu va fi zecime, indiferent cum scriem aceasta suma pe un plic pentru zecime. Desi nici o alta persoana nu va putea sa stie vreodata nivelul de sinceritate care insoteste zecimea fiecarui ispravnic, nimeni nu poate sa-si ascunda faptele de Dumnezeul caruia I se aduce inchinare, atunci cand I se inapoiaza zecimea.
Pe un panou public pentru anunturi se afla un mesaj de la „Dumnezeu” care spune asa: „Ce parte din ‘Sa nu’ iti este neclara? Una dintre porunci spune: „Sa nu marturisesti stramb…” (Exod 20,16). Este posibil ca inchinarea pe care cineva o aduce lui Dumnezeu prin faptul ca ofera mai putin decat o zecime onesta sa fie, in realitate, o marturie stramba? Daca o persoana scrie in plicul pentru zecime, in aceasta rubrica, o suma care nu constituie o zecime, lipsa de cinste a acelei persoane ii rapeste sumei oferite insasi identitatea ei, adica aceea de a fi zecime. Deoarece nu este o parte corespunzatoare, ea nu poate sa fie considerata zecime si nici nu poate sa fie sfanta. Daca nu este partea corespunzatoare de 10%, zecimii i se neaga prima dimensiune a sfinteniei
.
Partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare. Autorul acestui articol crede ca aceasta este cea mai importanta dintre cele patru dimensiuni ale sfinteniei zecimii, pur si simplu, pentru ca principiul acesta nu numai ca defineste relatia noastra cu Dumnezeu in calitate de Creator, Sustinator si Proprietar al tuturor lucrurilor, ci si ne aduce aminte continuu de relatia noastra cu proprietatile materiale si de valoarea lor. Sa observam indrumarea pe care Dumnezeu i-a dat-o primului mare preot din Israel: „Domnul a zis lui Aaron: ‘Levitilor le dau de mostenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare…’” (Numeri 18,1.24).
Oare este posibil ca noi, cei care traim intr-o vreme asa de indepartata de cultura bisericii din Vechiul Testament si de geografia ei, sa nu mai avem prea multe lucruri care ne aduca aminte de natura personala a faptului de a-I inapoia zecimea Persoanei Divine, lui Dumnezeu? In vechime, prezenta Sa era simbolizata de un nor de foc si de un nor intunecat, care puteau fi vazute plutind deasupra sanctuarului. De asemenea, Dumnezeu era simbolizat de un preot imbracat in haine albe, singurul om care putea sa intre in sfanta sfintelor spre a-l reprezenta pe pacatosul care se pocaia. Oare, in cultura noastra occidentala, unde este prezent Dumnezeu, cand cineva Ii inapoiaza zecimea?
O invatatura implicita care izvoraste din acest pasaj al Scripturii este aceea ca, atunci cand cineva inapoiaza partea corespunzatoare Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa considere ca zecimea iese din calculul banilor care ii apartin. Care este ideea principala a acestei invataturi? Experienta aceasta ne invata ce fel de putere este asociata cu banii. Diavolul cunoaste atat valoarea, cat si puterea banilor. El este foarte preocupat sa-i ispiteasca pe unii adventisti cu ideea ca fondurile din zecime pot sa fie folosite ca parghie de promovare in randul conducerii bisericii. Lucrul acesta li se poate intampla atat unor membri, cat si unor grupuri de membri. Prin urmare, se pune intrebarea: Poate sa fie folosita zecimea pentru indeplinirea planului, sau scopului cuiva? Este zecimea un bun al unei biserici locale, care sa poata fi folosit ca mijloc de promovare a altor conducatori?
Sa ne gandim la o situatie ipotetica, dar realista. Timp de sase luni o comunitate adventista a fost lipsita de pastor. La o intrunire lunara a comitetului, un slujbas l-a intrebat pe primul prezbiter daca are vreo veste de la directorul asociatiei pastorale, sau de la presedintele Conferintei, in legatura cu un candidat pentru postul de pastor. Prezbiterul nu a avut nimic de spus. Atunci, s-a facut urmatoare propunere: „Sa se voteze pentru a autoriza trezorierul bisericii sa nu trimita nici o zecime la Conferinta, pana cand districtul nu va primi un pastor care sa slujeasca biserica”.
In calitate de ispravnici, atat persoanele particulare, cat si bisericile locale pot sa-i rapeasca zecimii o dimensiune a sfinteniei ei, daca zecimea nu pusa in mainile lui Dumnezeu si nu este folosita doar pentru scopul pe care l-a precizat El. Cum aratam respect fata de ce este sfant, chiar si atunci cand este vorba de bani? Exista vreo deosebire intre ce este obisnuit si ce este sfant? Noi recunoastem o relatie ca fiind sfanta, cand ne referim la casatorie. De asemenea, recunoastem un timp ca fiind sfant, cand ne referim la respectarea Sabatului zilei a saptea.
Cand Ii inapoiem zecimea sfanta Aceluia care declara ca este Proprietarul ei, trebuie sa ne abtinem de la exercitarea controlului nostru asupra ei! Oare nu exista si o porunca in care ni se interzice sa poftim ce ii apartine altuia?
Partea corespunzatoare, care este inapoiata Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa fie folosite in scopul corespunzator. Dumnezeu alege sa le atribuie zecimea numai acelora care sunt angajati in lucrarea de slujire pastorala. „Fiilor lui Levi le dau ca mostenire orice zeciuiala in Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului intalnirii…. caci aceasta este plata voastra pentru slujba pe care o faceti in cortul intalnirii (Numeri 18,21.31).
Una dintre caracteristicile financiare distinctive ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este ca noi pastram un sistem de inspectie spre a asigura biserica de faptul ca vointa lui Dumnezeu cu privire la zecimea Sa este respectata in folosirea ei la orice nivel din cadrul organizatiei.
Regulamentul oficial al bisericii reflecta principiul biblic. „Zecimea trebuie sa fie sfintita prin dedicarea ei in lucrarea de slujire pastorala si de invatare a Bibliei, cuprinzand administratia conferintei/a centrelor misionare si a teritoriilor aflate in grija bisericii, precum si a actiunilor misionare din afara acestora. Zecimea sa nu fie cheltuita in alte domenii ale lucrarii, cum ar fi platirea datoriilor bisericii locale sau institutiilor, sau a constructiilor” (General Conference Working Policy, 2005-2006, Sectiunea a V-a, „Zecimea” V 0 5 „Principii si Proceduri in Zecime”, V05 05, pagina 671).
Poate ca unii sunt surprinsi de faptul ca pana la 30% din salariul unui profesor angajat in scolile bisericii vine din fondurile zecimii. Desi stim ca invatarea Bibliei are loc in fiecare zi in scolile elementare adventiste, ne asteptam, de asemenea, ca fiecare profesor sa inceapa ziua, sustinand un serviciu de inchinare. Pe langa acest fapt, daca in pauze se intampla sa se manifeste prea multa competitie pe terenul de joaca, este potrivit ca profesorul sa-i cheme pe elevi in jurul lui si sa le adreseze recomandarea: „Haide-ti sa luam o pauza si sa-L rugam pe Domnul Isus sa ne dea un spirit mai bun cand ne jucam”. Este aceasta o lucrare de slujire pastorala vrednica de fondurile venite din zecime? Daca Alicia sau Joshua au intampina dificultati in intelegerea unui subiect, ne-am bucura, daca profesorul s-ar apropia de banca elevului si i-ar spune: „Hai sa-L rugam pe Domnul Isus sa te ajute sa intelegi lucrurile pe care le consideri dificile”. Nu este aceasta o lucrare de slujire pastorala? De altfel, biserica a fost sfatuita sa foloseasca zecimea spre a-i sustine pe profesori in educarea mintilor tinere.
La nivelul al doilea de educatie adventista, directorul, pedagogii, precum si toti cei angajati in domeniul educatiei religioase, ori in serviciul de capelanie a scolii pot sa primeasca 100% din salariu, din fondurile zecimii. Ceilalti membri ai personalului educativ din scolile noastre elementare primesc 20% din salariu din zecime, iar acest sistem corespunde cu pozitiile de la nivelul colegiilor si universitatilor. Daca regulamentul este inteles si respectat, putem sa ne asteptam ca Dumnezeu sa-Si binecuvanteze biserica in toate ramurile lucrarii ei.
Partea corespunzatoare, inapoiata Persoanei Corespunzatoare si folosita in scopul corespunzator, trebuie sa mearga in locul corespunzator. Sa cercetam inca o data Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la principiul acesta. Cartea Deutronom a fost scrisa de Moise pentru a pregati intr-o modalitate precisa generatia de credinciosi care urma sa intre in Tara Fagaduita si sa se angajeze in razboaiele de cucerire. Sa observam cu atentie ce adauga Dumnezeu la sistemul de legi cu privire la fondurile zecimii Sale.
„Ci sa-L cautati la locasul Lui, si sa mergeti la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate semintiile voastre, ca sa-Si aseze acolo Numele Lui. Acolo sa va aduceti arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintai roade, darurile aduse ca implinire a unei juruinte, darurile de buna voie, si intaii nascuti din cirezile si turmele voastre…. Sa nu faceti dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place…. Vezi sa n-aduci arderile tale de tot in toate locurile pe care le vei vedea, ci sa-ti aduci arderile de tot in locul pe care-l va alege Domnul… si acolo sa faci tot ce-ti poruncesc Eu” (Deutronom 12,5.6.8.13.14).
Nu este putin fascinant faptul ca Dumnezeu a pastrat pentru Sine dreptul de a alege unde sa fie construit in cele din urma Templul, inca inainte ca biserica sa puna piciorul in Tara Fagaduita? Care a fost prima incercare a poporului Israel, cand a ajuns acolo? Tratarea corecta a lucrurilor sfinte! Lucrul acesta s-a intamplat in timpul primei lor campanii de cucerire a cetatii Ierihon. Deoarece nu avem suficient timp si spatiu, ne vom referi la ziua a saptea a campaniei lor si vom observa porunca pe care a dat-o Iosua. „A saptea oara, pe cand preotii sunau din trambite, Iosua a zis poporului: ‘Strigati, caci Domnul v-a dat cetatea in mana!… Cetatea sa fie data Domnului spre nimicire, ea si tot ce se afla in ea…. Feriti-va numai de ceea ce va fi dat spre nimicire, caci daca veti lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veti face ca tabara lui Israel sa fie data spre nimicire si o veti nenoroci. Tot argintul si tot aurul, toate lucrurile de arama si de fier, sa fie inchinate Domnului, si sa intre in vistieria Domnului’” (Iosua 6,16.17.19).
Nu se putea da o porunca mai clara. Sa observam din nou raportul: „Cetatea au ars-o impreuna cu tot ce se afla in ea, numai argintul, aurul, si toate lucrurile de arama si de fier le-au pus in vistieria casei Domnului” (Iosua 6,24). Este evident faptul ca Dumnezeu a recunoscut ascultarea lor, deoarece a pastrat pentru noi acest raport, ca sa invatam din el! Biserica stia nu numai ce era sfant, ci si unde trebuia sa fie pus. Totusi, se ridica imperios intrebarea: „A avut loc o ascultare deplina?” Raportul continua in capitolul urmator, Iosua 7. „Copiii lui Israel au pacatuit cu privire la lucrurile date spre nimicire…. Si Domnul S-a aprins de manie impotriva copiilor lui Israel” (Iosua 7,1).
Dupa ce am studiat prima oara acest pasaj, am fost incurcat. De fapt, am fost mai degraba frustrat serios de inconsecventele aparente ale Cuvantului lui Dumnezeu! Daca Acan este singurul identificat ca fiind pacatosul din Iosua 7,1, de ce Biblia foloseste un termen plural pentru a acuza de neascultare „copiii lui Israel”? De asemenea, daca numai unul nu s-a conformat poruncii – numarul cel mai mic cu putinta – de ce mania Domnului a izbucnit impotriva „copiilor lui Israel”? Ca parinte a doi copii, cand unul a fost neascultator, nici nu i-am declarat pe amandoi vinovati, nici nu i-am pedepsit pe amandoi. Nu stiu cum sa procedez cu aceasta parte a comportamentului lui Dumnezeu!
V-ati gandit vreodata la seriozitatea maniei lui Dumnezeu, cand a izbucnit impotriva bisericii Sale? Restul istorisirii din Iosua 7 vorbeste despre infrangerea lor ulterioara in razboiul cu Ai, o suburbie a Ierihonului. Titlul unei publicatii Hebrew Chronicle ar fi putut sa strige: „36 vieti pierdute in batalia de la Ai”. In cele din urma, cand Dumnezeu i-a atras din nou atentia lui Iosua, printre lucrurile pe care i le-a spus conducatorului, a fost acela ca: „Israel a pacatuit… au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat si au mintit…. De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul in fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi…” (Iosua 7,11.12).
Domnul a raspuns la nedumerirea mea, folosind pasaje din Noul Testament, care m-au facut sa inteleg o lectie importanta: Neascultarea unui singur membru din comunitatea lui Hristos ii face sa sufere pe toti ceilalti membri. Neascultarea lui Acan a fost pusa in dreptul copiilor lui Israel, iar ei au suferit, deoarece Dumnezeu S-a retras din mijlocul poporului Sau si a ingaduit o infrangere serioasa la Ai. De asemenea, El Si-a asigurat biserica de faptul ca nu va mai fi in stare sa infrunte pe nici unul dintre vrajmasii ei, pana cand nu se va lua masura cuvenita. Puteti sa cititi despre lucrul acesta in Iosua 7,10-26.
In aceste zile, tu si cu mine ne confruntam, in calitate de ispravnici moderni, cu aceeasi incercare cu care s-a confruntat sora Meropi Gjika in Albania, cand comunismul a preluat conducerea guvernamentala. Vom trata zecimea sfanta in conformitate cu principiile Cuvantului lui Dumnezeu, sau ii vom ingadui fiecaruia sa faca dupa cum ii place? Un studiu stiintific din diviziunea nord-americana a aratat ca, pe parcursul ultimilor douazeci de ani, intr-un Sabat obisnuit, numai 65% din adventisti participa la serviciile divine si ca mai putin de 50% dintre membri care participa sunt credinciosi in domeniul zecimii. Raspundeti la intrebarea urmatoare: Daca Moise a raportat fapta lui Acan si dezaprobarea lui Dumnezeu din cauza neascultarii doar a unui singur membru, pentru a arata ce simte El cand numai unul este neascultator, cum presupuneti ca Se simte Dumnezeu cu privire la familia Sa adventista din America de Nord?
Timp de aproape 50 de ani, sora Gjika a pus zecimea deoparte, intr-un loc sigur. Ea a sperat ca va veni ziua cand va putea fi botezata. Si-a intarit credinta, hranindu-se din Cuvantul lui Dumnezeu si citind trei capitole pe zi si cinci capitole in fiecare Sabat. Cand comunismul a cazut, conducatorii adventisti din diviziunea transeuropeana au mers in Albania si au gasit-o pe sora Gjika in randurile unui grup mic de credinciosi. Ea a scos din ascunzatoare cutia in care pusese zecimea de-a lungul tuturor acelor ani! Cata integritate! Ce credinciosie!
Desi a trait in tara cea mai saraca din Europa de Est, credeti ca sora Gjika a fost ispitita vreodata de diavolul sa „imprumute putin din zecime, ca sa implineasca nevoile familiei?” Ea a ramas un ispravnic credincios, deoarece stia ca partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare, Domnului si Dumnezeului ei. Aceasta parte putea sa fie folosita numai pentru scopul corespunzator spre a-i sustine pe cei angajati in lucrarea de slujire. Ea trebuia sa mearga doar intr-un singur loc, si anume in vistieria Domnului.
Dumnezeu doreste nespus sa aiba o biserica de sfinti credinciosi asemenea lui Meropi Gjika. Ei se vor pregati prin Cuvantul Sau si prin Duhul Sau. Vezi Apocalipsa 19,7.8. Fie ca El sa te gaseasca printre acesti oameni, tratand corect lucrurile sfinte, cu integritate si credinciosie si aducand o binecuvantare pentru intreaga comunitate in care slujesti si te inchini.
Adventists Affirm – Cu Permisiune
Traducere de: Valentin Rusu
