Tinerete fara… tinerete si viata fara de… viata
De George Uba
O alta poveste? Din nefericire, da! Si este foarte cautata. Trist este faptul ca este spusa din propria experienta. In milioane si milioane de exemplare. Va rup o poveste despre ceva incantator de… trist! Si apoi va arat o directie.
Amsterdam. Am iesit din muzeul de ceara si in piata mare din fata muzeului vad o aglomeratie de oameni opriti de o imagine soc. O femeie spre mijlocul vietii , imbracata cu pantaloni albi si stramti, cu bluza alba si cu fata si mainile zugravite in alb statea nemiscata intr-o pozitie studiata si aleasa de ea. Alaturi , o cutie de carton colorata in fata careia curiosii ce se lasau impresionati aruncau incantati un ban, fara sa gandeasca . Parca era o statuie. M-am apropiat sa vizionez acea imagine insolita ce numai in Europa civilizata o poti gasi. Avea un zambet miraculos si adresat cuiva din zare, de parca ziceai ca vede aievea venind pe cel asteptat. Unii ii trecea mana prin fata ochilor ca sa o faca sa clipeasca sau sa o scoata din cliseu. Nimic. Zambet continuu si cuceritor. Din reflex iti venea sa scoti un ban si sa-l arunci in cutie fara nici un regret. Un minut, doua, cinci , zece minute! Incredibil! Ce splendid suras adresat nimanui. Si totusi ce efort iti trebuie ca sa afisezi un zambet care sa nu clipeasca nici o secunda. Natura mea umana , parfumata cu marca romaneasca , nu m-a impins la nici un gest de bunatate in fata cutiei de carton care nu avea prejudecati fata de Estul Europei. Ei bine eu aveam fata de Vestul Europei. N-am lasat nimic. Rememorand scena , mai tarziu aveam sa regret gestul egoist. Am plecat in ecoul zambetului ei magnific, dar revoltat. Cat sa fi fost : zece, cincisprezece , poate jumatate de ora de zambet uman de pura opera de arta, dar oameni buni, fara noima! In afara de faptul ca urmarea un castig din mima ei reusita, totusi de ce risipa aceea de zambet aruncat nimicului? Era si nu era zambet. Ganditi putin cu mine : o secunda , nu jumatate de ora, ci doar o secunda de insorire ce pleca de pe acea fata care te cucerea, dar adresata unui destinatar real in favoarea unei relatii de valoare transfigura garantat. Inmultea pur si simplu frumusetea. Intelegeti? De aici pleca protestul meu sufletesc. Pentru zornaitul unui maruntis batjocoritor se facea un spectacol , ce-i drept de fatada, dar uman si cuceritor. Lasasi-ma in pace cu zambetul Giocondei ! Acesta din piata, pe fondul alb al unei vopsele ordinare avea in spatele lui o inima care batea, trasee de vene in care sangele pulsa ritmic; o minte care gandea la copiii flamanzi de acasa ; simtaminte cu gust de pelin pentru ipostaza vietii ei aruncata in derizoriu. Fara timp de imbratisat sot si copii, fara ore regulate de masa, fara timp pentru o mancare calda si pentru o carte de citit. Fara timp pentru viata adevarata. Si totusi zambetul ei lumina intreaga piata. Imi intelegeti revolta? M-am intors si am lasat un ban in indignarea mea. Dar si din compasiune. Fiecare trecator care se oprea in fata magnificului zambet parca spunea : unul din acesta mi-ar trebui acasa! Ce-ar fi insemnat sa fi fost autentic si in regim de totala daruire, iertati-ma, chiar si unui caine ? Dar aruncat neantului, in disperarea a doi banuti e o tragedie a firii care sugruma ratiunea de a trai demn si la valoarea adevaratului zambet al vietii.
Destul ! Un consum de patetism in exces ieftineste adevarul. Sa dam foaia si sa citim alt titlu. Derutant, dar adevarat . In milioane si milioane de exemplare :
Nefericita … fericire !
Imaginea de drama pe care tocmai ati parasit-o este una existentiala. Si e dureroasa. Rezumatul ei brut suna explicit: „ pentru ca mi-e foame, dau numere de circ folosind expresii sufletesti vizibile pe care sa le admirati intr-un cadru scos din uzul obisnuit al vietii. Ca la expozitie.” Ca o replica a vietii in care zambetul autentic este pe cale de disparitie.
Intoarceti-va spre o alta scena. La fel de socanta, dar dintr-o galerie de falsuri relationale.
Doi baieti din vecinatatea varstei de douazeci de ani admirau o fata , care la randul ei admira o vitrina a unui magazin de confectii. Ochii ei desprindea cu eleganta imaginatiei orice articol care o interesa si o imbraca spre satisfactia ei proprie de a fi altfel si mai interesanta.
„ Pui pariu cu mine pe un milion de lei vechi ca fata din fata vitrinei va pica ametita in plasa declaratiei mele de dragoste instant? spuse baiatul cel inalt si atletic. „ Pierzi” , zise cel scund. „Nu vezi ca e fata serioasa. N-ai nici o sansa!” il demoraliza cel mic. „ S-o crezi tu! De ce crezi ca poarta mini? Doar pentru privirile unui singur baiat? Ce zici, mergi la pariu? il provoca vlajganul.
„Ok”, se arunca cel scund. „ Iti spun eu, cu fata asta nu-ti merge. Simt ca te va face afis. Si mai simt si un milion in buzunarul meu .”
Don Juanul isi alese un mers leganat si sigur si se indrepta spre fata extaziata din fata vitrinei. „ De ce va bateti joc de mine , domnisoara” o aborda baiatul , fara nici o introducere. „Nu inteleg ce spuneti. Nici nu va cunosc”, ii raspunse nedumerita si indignata fata. „ Cred ca e bine sa va vedeti de treaba”, incerca ea sa-l expedieze, asociind un zambet ironic. ” Si, ma rog, cu ce credeti ca-mi bat joc de dumneavoastra de va simtiti atat de ofensat?” intra ea in prelungiri. Baiatul simti ca i s-a ridicat mingea la fileu. „ Cu indiferenta dumneavoastra, domnisoara . Eu stau la zece metri de tine si ma lasi ravasit si lovit de frumusetea ta rapitoare, fara sa-mi dai nici o atentie”, zise el cu ceva moliciune in glas, parasind adresarea de politete pentru tutuiala amicala. „ Nu cred ca ti-ai gasit clientul care sa-ti cada zapacit in brate la prima vorba de agatat. Revin la prima sugestie: vedeti-va de treaba!” insista ea cu un zambet ceva mai amuzant. „ Tocmai asta fac, domnisoara. Imi vad de treaba inimii mele. Vi se pare de prost gust ca am venit si v-am spus franc ce simt. Si eu , in locul dumneavoastra as gandi la fel. Dar credeti-ma, sunteti incantatoare. Stiu. Nu aveti nici o obligatie fata de un necunoscut. Dar daca veti trece de bariera neplacerii pe care v-am adus-o si imi veti da ocazia sa va mai vad macar odata, atunci ma veti face fericit”, plusa el, zambindu-i ca un indragostit. „ Ma numesc Andrei si sigur iti vei aduce aminte de declaratia mea sincera de admiratie. Ca sa nu zic mai mult. Care este numele tau? Nu esti obligata sa mi-l spui, daca nu vrei. Macar ca amintire sa-l pot rosti pe drum spre facultate in fiecare dimineata.” „ Numele meu este Anca, dar nu cred ca asta e important. Sunt grabita si trebuie sa ajung acasa. La revedere! „ zise fata incercand sa scape de stransoarea cuvintelor lui care o cam ametea. „ Tocmai asta vreau si eu . Sa ne revedem”, zise Andrei speculand greseala de salut a fetei. Nu ai vrea sa ne vedem maine seara tot aici la o inghetata?” avansa baiatul propunerea finala. „ Nu cred ca este posibil” , zise ea zambind a „da”. „ Nu promit” ezita ea , privind cu un suras de incantare in alta parte. „ Doar sa te mai vad odata si atat. E ca o implinire a ultimei dorinte pe care o cere un condamnat. Oricum ,Anca , iti multumesc ca m-ai tratat cu respect si cu eleganta. Ai aici cartea mea de vizita. Daca vei dori sa ne vedem imi dai un bip si eu am inteles. Daca nu vrei nici o problema pentru tine. E doar durerea mea , nu a ta. Maine seara la ora sapte. La libera ta simtire. Sper ca visul meu sa se implineasca. Sarut mana , Anca!” o saluta Andrei cu un zambet de copil rusinat. Si pleca incet si meditativ in privirile fetei uluite si fara replica.
In urmatoarea seara Anca a venit cu zece minute mai devreme de ora intalnirii. Dupa o saptamana mergeau de mana si se sarutau pe strada. Se gandeau chiar si la o partida maritala. Dupa doua saptamani prietenul lui ii dadea un milion de lei vechi, in urma demonstratiei lui Andrei ca a obtinut tot ce a vrut de la fata. Dupa o luna fata plangea in pumni dupa ce a aflat de la un coleg de-al ei despre pariul lui Andrei. Si avansurile lui pareau atat de autentice si adevarate! A aruncat atat de usor in cutia de carton pretul unei fericiri inchipuite. Baiatul si-a jucat excelent rolul de indragostit. Vroia doar doi banuti si i-a castigat. Atata facea fata in calculele lui de distractie. Doar doi banuti! Nu vroia mai mult. Nici chiar fericirea. Doar sa-si astampere pofta!
Camera ascunsa din … inima
Sa parafrazam un dialog care a fost receptionat si transmis de cel mai credibil mediu de informare : Biblia. (Geneza 3, 1-6) Undeva , candva sub un copac interzis. Sub pomul cunostintei binelui si raului ,cel care s-a impotrivit Creatorului sau s-a vopsit in toate culorile atragatoare si-a invatat rolul bine si a luat pozitia socanta a celei mai privilegiate creaturi , ca o demonstratie ca poti fi fericit daca consumi din pomul oprit. „ Oare a zis Dumnezeu sa nu mancati din toti pomii din gradina? S-o credeti voi ca e asa cum vi s-a spus. Vi s-a ascuns partea cea mai captivanta. Si anume ca veti fi ca Cel Prea Inalt si veti avea controlul Universului ca si El, datorita cunoasterii ce vine din fructul pe care El vi L-a oprit. Are motivele Lui ca sa nu va recomande acest fruct miraculos, dar frica de moarte e o sperietoare inutila. Hotarat ca nu veti muri. Femeie, uita-te la mine si realizeaza transfigurarea pe care am primit-o din acest pom! Uite, am aripi si pot vorbi ca si tine. Pot gandi si alege ca si tine. Incearca ! Vrei ca animalele sa te depaseasca in intelepciune? „ Si Eva, motivata de Diavolul care mima sarpele a rupt din copac si a mancat fructul asteptand un statut asemenea Creatorului : fericire de gradul cel mai inalt! Sarpele strecurase subtil „o cutie colorata de carton” pentru ca omul sa arunce in ea doi banuti , ca plata pentru reprezentatia unica si facuta cu arta. Si in cutia poftei au zornait cei doi banuti : ea si Adam. Artistul si-a primit plata, dar si cei doi pe de alta parte. O noua cunostinta a navalit in viata lor : stiinta durerii, a plansului, a lipsei de sens, a urii, a tradarii si a falsului. Sub reclama intunericului mortii.
Sa filmam putin , cu o camera ascunsa, inima acelui personaj cu viata dubla ,care promite altora fericirea dupa un scenariu inteligent pentru exterior, dar grotesc in sursa lui interna.
Este comunicativ si saluta pe toti vecinii, dar nu-l intereseaza nevoile si durerile lor. Vrea doar sa se stie ca e amabil si de treaba. O marca buna aduce avantaje mari. Nu da replici nimicitoare celor care il ataca (desi sunt putini care ar avea motive sa-l discrediteze) , ba dimpotriva , este calm si civilizat dominand comunicarea tensionata creata de interlocutorul lui. In schimb, in mintea lui are un monolog criminal la adresa celui fara scrupule, anulandu-l de pe lista persoanelor de valoare. Duce acasa cand si cand flori si o saruta discret pe sotia lui la venire si la plecare incat nu i se poate reprosa calitatea lui de familist. Totusi , in delegatiile pe care le are cam des isi rezerva placeri ilicite dintre cele mai compromitatoare, ce-i drept rar, ca sa nu riste , dar fara regrete pentru intalnirile deocheate si bine programate. Duce cadouri copiilor si le face surprize de rasunet , motiv pentru care este iubit de cei mici. I se reproseaza , mai in gluma, mai in serios de catre sotie ca este cam tolerant, dar asta si vrea. Nu are timp de ei, dar macar sa le ofere lucruri ravnite de copii, prin care scapa frumos de raspunderile educatiei. E cunoscut ca fiind bisericos si ca da sfaturi spirituale celor debusolati , dar Biblia lui sta prafuita si nemiscata pana la urmatoarea curatenie. Cumpara carti interesante, dar citeste reviste de duzina pline de goliciuni la propriu si la figurat. Da altora sfaturi despre sanatate si despre alimentatie sanatoasa, dar ulcerul lui tipa odata cu proprietarul care il gazduieste. Nu are conflicte cu parintii sotiei, dar nici nu-i doreste. Politetea si amabilitatea lui ii aduc laudele socrilor si etichete de inalta calificare ginereasca. Mascheaza bine indispozitia cand ii viziteaza si are aprecieri (gratuite) fata de ei cu care ii coplesesc. Cand i se iveste o ocazie rara sa obtina ceva de valoare , nu da buzna , ca sa nu para fara bun simt , dar geme de dorinta de a avea acel lucru. Una peste alta , din observatiile facute de mai multi analisti e un mare domn, un sot rar, un vecin exemplar, un ginere fara pereche (ce noroc pe fata mea ca l-a gasit pe baiatul acesta de miliarde) un parinte surpriza si un om cu teama de Dumnezeu. „Nu dati filmul cu camera ascunsa ! striga cineva care seamana cu el. Pentru cateva lucruri ascunse si murdare in interior nu merita sa-i stricam reputatia bietului om . Nu uitati : sunt milioane si milioane de asemenea exemplare!”
Developarea
„ Stai aici, in fata mea caci vrea sa ma vezi asa cum sunt. Am hotarat ca in seara asta sa-ti spun adevarul. Sunt peste cincisprezece ani de minciuna, de fapt de cand ne-am casatorit. Ma stii mai mult de bun decat de rau. Nu prea ai ce sa-mi reprosezi. Am avut grija sa par un sot exemplar. Dar in seara asta o sa ma vezi si fara masca. Ei bine, am tinut prea mult la mine si la interesul meu ca sa ma dau in spectacol. Ori de cate ori te imbratisam ma gandeam de fapt la altcineva cu care ma vedeam atunci cand hotara pofta mea. Sunt invidios , dar nu arat pe fata furtunile mele din suflet. N-am cautat sa te jignesc atunci cand nu-mi placeau unele vorbe pe care mi le spuneai, dar ma razbunam cautand sa-mi fac placere cu ceea ce tu nu ai fi fost de acord niciodata. Rugaciunile mele sunt formale si mersul la biserica ma oboseste , chiar daca altii ma vad activ si interesat. Intelegi, nu-mi place sa fiu curat la suflet! Aprecierile pe care ti le fac cand si cand nu toate sunt din inima. Am calculele mele. Trebuia sa te fac sa te uiti in alta parte ca sa nu ma vezi cine sunt cu adevarat. Nu mai suport sa traiesc o viata de minciuna. Acesta sunt si poti decide daca mai vrei sa stai cu mine. Eu unul nu pot sa mai stau cu mine. Am deschis dimineata Cartea si am aflat de acolo cine sunt. Era un semn in ea si trei randuri subliniate . Le-am retinut ca prea mi se potriveau : „ Ce bine stii sa-ti intocmesti caile cand este vorba sa cauti ce iubesti! Chiar si la nelegiuire te deprinzi. (Ieremia 2,33)E timpul sa ma dezbrac de rolul de artist al minciunii. Chiar daca ar fi sa raman singur.”
Femeia din fata lui a ridicat capul si ochii inundati de lacrimi vorbeau mai bine decat cuvintele. „ Ma ierti ?” o intreba el soptit. Ea s-a uitat la el ca si cand l-ar fi vazut atunci, de demult, cand i-a cerut sa se casatoreasca imediat cu ea . Parca si ingerii isi tineau rasuflarea. A facut un semn marunt de aprobare .Dar pana la cer de inalt in inima ei. Era inutil sa-i explice ca stia de mult de jocul lui dublu. Ca de fapt il astepta de peste cincisprezece ani cu acel text subliniat. Iar lacrimile , care in traducerea lui erau de durere, in realitate ,pentru ea, erau de fericire. Ce rost mai aveau comentariile.
In cutia milei lui Dumnezeu ea (vaduva de atatia ani) a aruncat doi banuti. Cel care are dreptul sa Judece inima si care a vazut scena a spus pamantului si cerului : „adevarat va spun ca aceasta vaduva a dat mai mult decat toti cei ce au aruncat in vistierie…a aruncat tot ce avea …” Pe sine. Si apoi s-a rostogolit si al doilea banut alaturi de ea . El. O noua geneza.
