Nu pot sa inchei nici o invatatura despre trezire fara a-i avertiza pe cei intorsi la Dumnezeu despre pericolul abaterii de la Dumnezeu in inima. Vreau sa vorbesc despre acest subiect aratand intai, ce nu este abaterea in inima de la Dumnezeu, in al doilea rand, ce este, in al treilea rand, care sunt semnele abaterii unui credincios in inima lui de la o relatie intima cu Dumnezeul lui, in al patrulea rand, care sunt consecintele spirituale ale alunecarii inapoi in inima de la o dragoste fierbinte fata de Dumnezeu, si in ultimul rand, cum se poate reveni din aceasta stare.
Ce nu este abaterea in inima de la Dumnezeu?
Abaterea in inima de la o relatie apropiata cu Dumnezeul tau nu se poate descrie prin lipsa entuziasmului religios. A-ti lipsi acest entuziasm religios poate constitui o dovada a unei inimi compromise, dar nu reprezinta cauza abaterii ei de la intimitatea cu Dumnezeu.
Ce este abaterea in inima de la Dumnezeu?
1) Este pierderea de catre crestin a acelui devotament si spirit de slujire care au aparut imediat la intoarcerea lui la Dumnezeu.
2) Inseamna parasirea de catre crestin a dragostei dintai (Apoc.2:4).
3) Consta din renuntarea crestinului la o completa abandonare de sine lui Dumnezeu si la o revenire a sa sub stapanirea unei atitudini de multumire de sine.
4) Se mai poate spune ca un crestin poate sa aibe o inima indepartata de Dumnezeu chiar daca in exterior pastreaza toate aparentele unui om religios. Cu totii ii recunoastem pe acei oameni care respecta ritualuri religioase asemanatoare sau diferite, din motive adesea ce nu privesc deloc partea lor launtrica. Fara indoiala cea mai acuta forma de egoism imbraca de cele mai multe ori un invelis religios. Exista astfel multe motive pentru care un crestin departe de Dumnezeu cu inima poate sa mentina un show spiritual, chiar in absenta evlaviei din sufletul sau.
Care sunt semnele abaterii unui credincios in inima lui de la o relatie intima cu Dumnezeul lui?
1) O lipsa a unei satisfactii spirituale este un indiciu al unei inimi ce este departe de Dumnezeu.
Intotdeauna noua ne place sa spunem sau sa facem acele lucruri care plac celor pe care-i iubim cel mai mult. Cand inima nu ne este abatuta de la El atunci se pastreaza o adevarata comuniune cu Dumnezeu si ca prin urmare toate disciplinele spirituale (rugaciunea, cititul si slujirea) sunt respectate nu numai cu placere, dar si partasia cu Dumnezeu obtinuta din acestea reprezinta o adevarata sursa de binecuvantare si satisfactie. Daca a-i sluji lui Dumnezeu nu ne satisface, atunci, probabil nu-i slujim Lui cu adevarat!
2) Un formalism exterior in indatoririle religioase.
Formele stereotipe si oficiale in care spunem si facem unele lucruri reprezinta in mod clar rezultatul formarii obiceiurilor si nu al spontaneitatii unei adevarate vieti spirituale. In rugaciune si in partasia cu altii acest formalism devine lipsit de emotie si rece ca gheata, descoperind o lipsa totala de sinceritate in respectarea tuturor acestor indatoriri spirituale. O asemenea situatie este imposibil sa intervina acolo unde exista o credinta vie si adevarata si un autentic zel spiritual.
3) Un temperament necontrolat.
Cand inima este plina de dragoste, temperamentul cuiva este calm si placut. Daca totusi cumva se intampla sa scape de sub control, o inima cu adevarat iubitoare se va frange repede si va marturisi, pocaindu-se in smerenie. Acolo unde se observa un temperament iritabil si necontrolat poti sa-ti dai seama ca ai de-a face cu o inima abatuta de la relatia cu Dumnezeu.
4) Pierderea interesului fata de conversatia cu adevarat spirituala.
"Din prisosul inimii vorbeste gura…", spune Matei 12:34. Gura da glas la ceea ce ocupa si umple inima cuiva. Nici o conversatie nu este atat de placuta si atragatoare unei inimi cu adevarat pline de Duhul ca cea care-l discuta pe Hristos si trairea noastra cu El.
5) Cautarea distractiilor lumesti.
Cele mai satisfacatoare si amuzante placeri unei minti cu adevarat spirituale sunt doar cele care aduc sufletul intr-o profunda si directa partasie spirituala cu Dumnezeu. O inima spirituala va fi geloasa pe tot ceea ce poate sa-i intrerupa sau sa-i saboteze comuniunea cu Dumnezeu. De aceea, cand sufletul nu gaseste mai multa desfatare in Dumnezeu decat in toate placerile pamantesti puse laolalta, putem consta cu durere ca suntem abatuti/compromisi in inima.
6) O lipsa de interes in misiune (evanghelizare).
Daca-ti pierzi interesul in a marturisi evanghelia celor ce nu-l cunosc pe Hristos si nu te bucura enorm intoarcerea cuiva la Dumnezeu poti constata ca te-ai abatut in inima de la Dumnezeul tau.
7) Pierderea interesului in slujirea celor saraci si nevoiasi.
In mod sigur se poate spune ca daca te-ai intors la Hristos cu adevarat, iti amintesti ca ai avut un interes deosebit fata de orice actiune caritabila si initiativa crestina de ajutorare de care ai auzit in acele zile. Este clar ca un suflet convertit se implica in orice forma de ajutorare, alinare si salvare a omenirii, altfel spus, in fiecare cuvant si fapta buna. Direct proportional cu pierderea interesului tau fata de aceste forme de slujire se manifesta si dovada abaterii tale in inima de la o adevarata relatie cu Mantuitorul tau.
8) Ignorarea completa a celor de curand intorsi la Dumnezeu.
O mare bucurie se gaseste inaintea ingerilor din ceruri atunci cand un pacatos se intoarce la Dumnezeu si sa nu se gaseasca si printre crestinii de pe pamant pentru aceia care vin la Hristos si se nasc din nou in imparatia Lui? Arata-mi un singur crestin declarat care sa nu acorde o atentie deosebita si o primire calduroasa unui proaspat convertit la Hristos si eu iti voi arata un om abatut in inima de la Dumnezeu si un mare ipocrit care doar se lauda cu religia lui, dar nu are nici una!
9) O atitudine critica, pusa pe judecata.
Inclinatia de a gasi nod in papura, de a blama si de a nu avea incredere in nimeni, de a pune tot timpul la indoiala intentiile altora este un indiciu al prezentei unei inimi abatute de la dragostea crestina care acopere o sumedenie de pacate. Aceasta atitudine este complet incompatibila cu o inima ce locuieste aproape de Dumnezeu, iar daca cineva pretinde ca este spiritual dar se arata critic si judecator fata de altii prin cuvintele dure si judecatile aspre pe care le emite, avem de-a face cu un crestin abatut in inima lui de la Dumnezeul Bibliei.
10) Un spirit de complacere, o atitudine de multumire de sine.
Prin complacere de sine ma refer la preocuparea de a-ti satisface poftele, dorintele si de a implini "voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre" (Efes.2:3). Pofta de mancare este de foarte multe ori, poate de mai multe ori decat orice altceva, prilejul abaterii inimilor noastre. Ma tem ca prea putini crestini gasesc vreun pericol in aceasta privinta. Totusi porunca lui Dumnezeu este ca orice facem, "fie ca mancam, fie ca bem, sa facem totul pentru slava lui Dumnezeu" (1Cor.10:31), iar multi crestini uita acest lucru si mananca si beau doar ca sa se satisfaca pe ei insisi. In aceasta capcana sa gasesc mai multi decat isi da seama Biserica. O mare multime de oameni care evita cu desavarsire bauturile alcoolice se complace intr-o alimentatie care atat in cantitate si calitate demonstreaza ca nu sunt guvernati decat de legea poftei lor. Aceasta indulgenta fata de sine si complacere in imbuibare ameninta sa ruineze atat trupul cat si sufletul. Arata-mi un crestin mancacios si lacom si eu iti arat unul abatut in inima de la Dumnezeu!
11) Absenta de la adunarile de rugaciune regulate din motive neinsemnate reprezinta un indiciu sigur al unei inimi abatute.
Nici o adunare nu este mai importanta pentru un crestin ca cea de rugaciune, iar daca acesta va avea o dorinta de a se ruga, nu va lipsi decat daca este impiedicat de ceva urgent ce Dumnezeu i-a dat sa faca. Daca invitatia unui prieten facuta tocmai in ceasul adunarii de rugaciune poate sa-l impiedice sa vina la adunare, avem dovada indiscutabila a faptului ca in realitate acesta nu vrea sa participe. Acelasi prieten nu-l va impiedica sa participe cu alte prilejuri la nunti, la petreceri, la picnicuri, sau la alte evenimente mai placute (un concert de muzica crestina, etc.). Este de fapt o mare ipocrizie din partea unui asemenea crestin sa sustina ca ar vrea sa mearga la rugaciune, in timp ce poate fi impiedicat de un motiv atat de neinsemnat.
12) Acelasi lucru se aplica si in cazul neglijarii rugaciunii in familie din motive neinsemnate.
Cand inima este indragostita de Domnul, crestinul nu va omite cu usurinta un moment zilnic de rugaciune si citire a Bibliei alaturi de familia sa. De aceea, ori de cate ori gaseste scuze pentru a evita aceste devotiuni alaturi de familie, avem dovada clara a abaterii inimii sale.
13) Cand rugaciunea tainica si privata este considerata a fi mai mult o datorie decat un privilegiu.
Intotdeauna mi s-a parut extrem de ridicol sa aud crestini vorbind despre rugaciune ca fiind o datorie. Totusi, a ne fi ingaduit sa venim la Dumnezeu si a-i cere sa se ingrijeasca de nevoile noastre este de fapt, un privilegiu infinit. De aceea, a ne ruga fiindca trebuie in loc de a ne ruga fiindca se poate, este o trista, trista, amagire si ne arata ca fara indoiala avem de-a face cu o inima abatuta de la Dumnezeul ei.
14) Lipsa spiritului rugaciunii.
Cata vreme dragostea de Hristos se pastreaza proaspata in suflet, Duhul lui Dumnezeu se va manifesta ca un duh de cerere si mijlocire. El va insufla in suflet o dorinta puternica de a vedea mantuirea pacatosilor si sfintirea crestinilor. Daca acel Duh de rugaciune se departeaza vom ramane fara indoiala cu o inima abatuta. Cata vreme dragostea dintai a crestinului se pastreaza va fi sigur ca acesta va fi atras de catre Duhul sa se lupte in rugaciune pentru sufletele altora.
15) O inima departata de Dumnezeu (abatuta) adesea se dezvaluie singura in maniera cu care se roaga unii crestini.
De pilda, a te ruga ca si cum te-ai afla intr-o stare de condamnare, foarte asemanatoare celei unui pacatos neintors la Dumnezeu, este o dovada a unei inimi abatute. Confesiunile si acuzatiile de sine pe care acesta le declara in rugaciunea lui ne arata ceea ce probabil nici el nu intelege singur prea bine. In loc de a fi plin de credinta si de dragoste, el este mai mult sau mai putin osandit de pacat si adanc in sinea lui este constient ca nu se gaseste intr-o stare placuta lui Dumnezeu!
Este adesea foarte surprinzator si socant sa participi la o adunare de rugaciune a celor abatuti de la credinta in inima lor, si-mi pare rau ca trebuie sa spun ca cele mai multe adunari de rugaciune din Biserica sunt caracterizate exact de acest aspect. Rugaciunile multora sunt timide si ezitante si dezvaluie faptul ca au foarte putina credinta, sau chiar nu au deloc. Acestea se vor repeta la nesfarsit, una dupa alta, rugandu-se in realitate pentru propria convertire a celor ce le fac. Nici ca se putea arata mai clar ca sunt abatuti de la Dumnezeu in inima lor!
16) Lipsa de interes fata de chestiunea sfinteniei.
Daca esti crestin ai simtit cat de abominabil ti se pare pacatul sufletului tau. De asemenea ai avut parte de dorinte inexprimabile de a scapa de el pentru totdeauna, si orice putea sa arunce lumina asupra acestei chestiuni de importanta vitala pentru tine, ti se parea foarte important. Daca aceasta problema nu te mai intereseaza si ai pierdut acel sentiment de repulsie fata de pacat, este asa fiindca te-ai abatut in inima ta!
17) O lipsa de interes fata de Cuvantul lui Dumnezeu.
Poate ca nu este nimic mai convingator pentru a dovedi abaterea inimii de la Dumnezeu decat pierderea interesului crestinului fata de Biblie. Cand inima este plina de dragoste, nici o carte din lumea nu va parea atat de pretioasa, dar atunci cand dispare aceea dragoste, Biblia devine nu doar neinteresanta dar si respingatoare. Dusa este credinta cu care sa-i accepti fagaduintele, si ramane doar osanda care sa te inspaimante cu amenintarile ei.
Consecintele abaterii in inima de la Dumnezeul tau
Proverbe 14:14 Cel cu inima ratacita se satura de caile lui, si omul de bine se satura si el de ce este in el.
1) Cel cu inima abatuta, sau ratacita, va fi satul de greselile lui.
El nu traieste cu Dumnezeu si nu este condus de Duhul Sau, ci umbla in intuneric spiritual. Aflat in aceasta stare este sigur ca va cadea in multe greseli oribile: greseli in afaceri, greseli in relatiile cu altii, greseli in utilizarea timpului sau, a limbii sau a banilor sai. Cu adevarat, se poate spune ca totul ii merge pe dos atata vreme cat ramane in aceasta stare de abatere a inimii sale.
2) Va fi plin de propriile lui sentimente (trairi).
In loc de a avea aceea pace placuta si odihna in Duhul Sfant pe care odata a avut-o, el se va gasi intr-o stare de tulburare si de nemultumire fata de el insusi, si fata de cei din jurul sau. Uneori poate fi o incercare foarte grea sa traiesti alaturi de om abatut in inima lui. Foarte adesea acesta poate fi prea sensibil, prea critic si iritant in tot ceea ce face. L-a parasit pe Dumnezeul lui, iar in sentimentele sale se regaseste mai mult iadul decat cerul.
3) Cel abatut in inima va fi dominat de propriile sale cuvinte.
Aflat in aceasta stare el nu va putea si nu va reusi sa-si stapaneasca limba. Aceasta se va dovedi ca este un madular neimblanzit plin de otrava ucigatoare (Iacov 3:8). Cu propria-i limba se va baga in multe necazuri si probleme din care nu se va putea elibera pana ce nu se intoarce la Dumnezeu.
4) Cel abatut in inima va plin de grijile sale.
Acesta se va reintoarce la egoism. Isi socoteste bunurile si lucrurile pe care le are ca fiind posesiunile sale, si in propria lui intelepciune el incearca sa si le foloseasca doar pentru el insusi. In consecinta, grijile sale se inmultesc si se abat asupra lui ca un potop.
5) Cel abatut in inima va fi umplut de poftele sale.
Poftele si dorintele sale care erau tinute sub control si-au reluat acum cursul nestingherit, si fiind infranate atata vreme, acum vor parea ca se razbuna devenind si mai acaparatoare si mai salbatice. Spre uluirea credinciosului aceste patimi si pofte animalice vor izbucni, iar el se va vedea stapanit si inrobit de ele mai mult decat a fost odata.
6) Cel abatut in inima va fi plin de necazurile sale.
In loc de a se feri de ispita acesta se va repezi direct spre ea. Isi va atrage asupra lui o multime de incercari. Nu are pace cu Dumnezeu, nu este impacat cu el insusi, cu Biserica, si nici cu lumea. Dar in timp ce se plange ca este atat de pus la incercare de tot ce se gaseste in jurul lui, el este cel ce in permanenta face tot mai mult rau!
7) Cel abatut in inima va fi plin de propriile lui nelinisti.
Se va ingrijora de el insusi, de munca lui, pentru reputatia lui si in general, pentru orice! A scos toate aceste lucruri din mana lui Dumnezeu. De aceea, fiindca nu mai are deloc credinta in Dumnezeu si fiind incapabil sa stapaneasca situatia el se umple de ingrijorare cu privire la viitor. Aceasta neliniste reprezinta rezultatul inevitabil al nebuniei sale si a nesabuintei de a se departa de Dumnezeu.
8) Cel abatut in inima va fi plin de propriile lui prejudecati.
A disparut dorinta lui de a cunoaste si de a aplica adevarul. In mod foarte natural se va opune oricarui principiu al adevarului care cade greu unui spirit egoist. Se va stradui sa se justifice singur. Nu va vrea sa auda si sa citeasca nimic care sa-i mustre starea lui de abatere, devenind profund dusmanos fata de cel ce incearca sa-l indrepte sau sa-l corecteze. Considerand un astfel de om ca fiindu-i dusman, se va izola si-si va inchide ochii fata de lumina luand pozitia de defensiva si de critica fata de orice sau oricine il poate demasca.
9) Cel abatut in inima va plin de propriile-i iluzii.
Avand un ochi rau, tot trupul lui se va umple de intuneric (Matei 6:23). Aproape fara indoiala, se va amagi singur cu privire la principii si doctrine. Ratacind in intuneric asa cum o face, este foarte posibil sa inghita cele mai grosolane deziluzii. Erezii si amagiri de orice fel vor putea pune stapanire pe el. Cine n-a observat acest lucru la cei abatuti in inima?
10) Cel abatut in inima este in mod sigur pagubit enorm.
Acesta isi considera bunurile sale ca apartinandu-i, timpul crede ca este al sau, influenta doar a lui, si propria-i reputatie drept sacra. Pierderea oricarora dintre acestea o va socoti drept propria lui paguba. Fiindca l-a parasit pe Dumnezeu si nefiind in stare sa controleze in vreun fel circumstantele acestora, el va gasi ca pierde totul. Isi pierde pacea, isi pierde bunurile, si pierde foarte mult din timpul sau. Sau, isi pierde reputatia. Da, isi pierde si marturia lui crestina, iar daca continua… isi poate pierde si sufletul!
11) Cel abatut in inima este plin de osanda, de condamnare de sine.
Dupa ce odata s-a bucurat de dragostea lui Dumnezeu si apoi l-a parasit, el se simte acum condamnat si osandit pentru orice. Daca incearca sa-si indeplineasca indatorirea religioasa, stie ca nu pune deloc inima la ea si pentru asta se condamna teribil. Daca insa o neglijeaza, desigur nu va scapa de osanda. Daca isi citeste Biblia, se va simti condamnat de aceasta. Daca nu o citeste, din nou se simte condamnat. Daca merge la adunarile bisericii, acestea il fac sa se simta osandit. Daca nu participa la ele, iarasi se simte condamnat. Daca se roaga in secret, alaturi de familia lui, sau la o adunare publica de rugaciune, stie ca nu este sincer si se condamna. Daca neglijeaza rugaciunea, sau refuza sa o faca, nu va scapa de osanda. Totul il condamna si-l osandeste. Constiinta lui ii sta impotriva iar sentimentul lui de condamnare de sine il urmareste orice ar face!
Cum sa-ti revii din stare de abatere a inimii
1) Aminteste-ti de unde ai cazut. Infrunta realitatea si in mod constient compara starea ta actuala cu aceea in care umblai cu Dumnezeu.
2) Arunca o privire sincera si lunga la adevarata ta pozitie spirituala. Nu mai amana rezolvarea acestui conflict dintre sufletul tau si Dumnezeu si nici indepartarea diferentelor dintre tine si El.
3) Pocaieste-te imediat si fa iarasi faptele pe care le-ai facut la inceput. (Apocalipsa 2:5)
4) Nu incerca sa-ti revii doar schimband ceea ce faci pe dinafara. Incepe schimbarea din inima ta si impaca-te cu Dumnezeu. Nu-ti ingadui odihna pana ce problema acceptarii tale inaintea Lui este complet rezolvata.
5) Nu te purta doar ca un pacatos osandit care crede ca trebuie sa se "reformeze singur si sa se faca mai bun" inainte de a veni la Hristos. Intelege clar ca, doar a veni la El te poate face bine! Oricat de tulburat a-i fii, intelege deslusit ca pana ce nu te pocaiesti si nu accepti neconditionat voia Lui, nu ai facut nici un progres, ci dimpotriva mergi inspre rau. Daca nu te bizui in intregime pe harul Sau suveran, si te intorci astfel la Dumnezeu, El nu va primi nimic din mainile tale sau de la tine.
6) Nu-ti imagina ca te afli intr-o stare de indreptatire inaintea Lui, deoarece stii in inima ta ca nu esti. Constiinta ta te condamna si stii ca de asemenea Dumnezeu s-ar cuveni sa te condamne. De te-ar indreptati El in starea ta actuala, constiinta ta nu i-ar da dreptate. Vino asadar imediat la Hristos, ca pacatos vinovat ce esti. Recunoaste si asuma-ti toata rusinea si responsabilitatea ta, si crede ca in ciuda tuturor ratacirilor tale, El inca te iubeste. Te-a iubit cu o dragoste nemuritoare si cu bunatate, chiar acum, El te aduce inapoi la El.
