Dacă stai o clipă și observi zborul neobosit al păsărilor către lumea cealaltă, în eschivarea lor față de frigul iernii, și în dorul spre o țară mai bună, vei constata că Dumnezeu a plămădit în noi oamenii, un vis, o cutezanță care nu se năruie înaintea niciuneia dintre găselnițele și fantasmagoriile (imaginație) marilor filozofi, sociologi sau alchimiști (alchimie: ”știință ocultă care își propunea prefacerea metalelor ordinare în aur și aflarea elixirului vieții”).
Paulo Coelho, celebrul autor brazilian mărturisea în prefața operei sale Alchimistul, că a cheltuit unsprezece ani din viață studiind alchimia, în speranța că va descoperi elixirul tinereții fără bătrânețe, ca să scape de disperarea ce i-o provoca teama de moarte. Așa a început căutarea acelui lichid magic, care poate să perpetueze viața. Și încă continuă să-l caute, cine știe pentru câtă vreme.
De la elevarea grădinilor suspendate ale Semiramidei din Babilon și până la orașul de vis construit pe premisele legendarului Walt Disney – Celebration, la tărâmul magic Neverland al lui Micheal Jackson, umanitatea însetată de a-și găsi sensul și beatitudinea în același colb al vremelniciei, a proiectat și cosmetizat cu artificiile unui tărâm de senzație, o lume mai bună. O lume ”celestă”, în care emulația fiecărui rezident este de a scăpa de moarte.
Celebration – orașul de vis de la Disneyland
EPCOT provine de la Experimental Prototype Community of Tomorrow (Experiment al Prototipului Comunității de mâine). Proiectul avea în vedere construirea unui oraș futurist (de viitor) american ca habitat al unei comunități speciale. La 8 km de Disney World ( lumea Disney situată în Florida, S.U.A) avea să fie inaugurat proiectul Celebration în 1996, oraș ce urma să aibă o comunitate de 20.000 de locuitori. Totul a fost pregătit cu lux de amănunte. Chiar și condițiile metereologice se doreau a fi sub control în orice moment prin intermediul unei umbrele gigantice menite să-i apere pe cetățeni de ploaie. ,,Aici este un loc unde vecinii își salută vecinii în liniștea serilor de vară, un loc care te poartă pe axa timpului la vremurile memoriale ale inocenței; pe aceste meleaguri poți culege mere de culoarea caramelului, aici găsești fortărețe secrete’’ (http://www.americansc.org.uk/Online/Celebration.htm).
Construcția nu este decât o extindere a tărâmului fermecat de la Disneyland, care se pliază perfect pe visul peren american de a începe o altă viață, una mai bună. Și unde te poți simți mai acasă decât într-un habitat unde toți oamenii îți zâmbesc, străzile sunt ticsite de shoping-uri cu ciocolată, bomboane și înghețată și unde totul e de un verde fantastic, exact ca într-o lume de basm. În lumea lui Mikey Mouse, Bamby, sau Albă-ca-Zăpada, nu doar sentimentele vizitatorilor sunt manipulate cu măiestrie. În aceeași măsură, angajații sunt subiecții unei asemenea strategii de ordin afectiv, deoarece sunt obligați să emane o neabătută fericire și să rămână cu zâmbetul pe buze oricare ar fi intemperiile. Prin interesul pe care îl acordă educației, tehnologiei, sistemului sanitar și simțământului apartenenței, această lume încearcă să combine stilul lui Walt Disney (părintele desenelor animate) cu o perspectivă plină de speranță a viitorului.
Situația pare perfectă dacă privim lucrurile doar la suprafață. Vorba unui autor creștin care spunea că: suntem de treabă până când ajung oamenii să ne cunoască. Posibilitatea de a locui într-un asemenea Eden croit de mâna omului nu este așa de ieftină. Este un loc al oamenilor bogați.
Experimentul s-a dovedit a fi un eșec. În realitate, această comunitate nu este decât un grup exclusivist de rezidenți americani albi. Alte grupuri au refuzat să facă parte din acest proiect, fie au fost, după cum s-a întâmplat cu săracii și cu oamenii străzii, refuzate. Nemulțumirea unora dintre locuitori este vădită, ceea ce demonstrează că administrarea viitorului nu este așa de simplă pe cât poate să-și fi închipuit compania Disney (Derek Tidball, Evanghelia după McDonald’s, 43-44).
Ranch-ul (tărâmul) Neverland
Această proprietate (de la engl. ranch) a devenit cunoscută datorită faptului că a fost reÈ™edința de distracție a lui Michael timp de mai multe decenii. A fost denumită Neverland (tărâm de vis) după numele insulei mirifice din povestea lui Peter Pan, un băiat care nu s-a maturizat niciodată. Acest parc de distracții este înfrumusețat prin prezența mai multor obiective care îi conferă o aură de poveste: un ceas făcut din flori, numeroase statuete de copii și o grădină zoologică cu maimuțe, elefanți și șerpi. Tot aici poți găsi două căi ferate cu trenuri pentru copii, un carusel, păianjeni, dragoni de mare, mașinuțe cu bară de protecție și o mulțime de alte atracții. În 2006, 16 ha din această proprietate californiană au fost consumate de foc. Din cauza debitelor uriașe de 300 de milioane de $, ”paradisul copiilor” așa cum a fost denumit, a fost cedat unei firme americane, Michael fiind nevoit să locuiască departe de visul său. Odată cu moartea subită a lui Michael Jackson, presa a pretins că megastarul va fi înmormântat aici (fapt irealizabil deoarece este ilegal), devenind ulterior un loc de pelerinaj pentru fani așa cum este Graceland-ul pentru adoratorii lui Elvis Presley. Proiectul s-a transformat într-o o mare utopie, Michael nevoit fiind să uite de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Punți false de adaptabilitate la șocul viitorului
Lumea științifică a pus la cale mai multe strategii de a putea trece cu bine peste orice dimensiune necunoscută care ar putea aparea în viitorul apropiat asupra noastră. Se vorbește despre roboți (ex: cyborgii de la Disneyland) care sunt niște umanoizi ce seamănă izbitor de mult cu oamenii. Pot zîmbi, râd, se strâmbă, simulează frica, bucuria și o altă gamă largă de emoții. Construiți din plastic translucid, care, după cum spunea un reporter, ”pot face orice, în afară de a sângera”, roboții aleargă după fete, cântă la instrumente, trag cu pistolul și par atât de reali încât vizitatorii la început se sperie, se dau în lături, reacționând ca și când ar avea de-a face cu ființe umane adevărate. Renumitul sociolog American Alvin Toffler propunea aceste invenții ale supraindustrialismului ca fiind pilonii de bază ai ceea ce el numea ”strategia pentru supravițuire”. Este oare posibil ca în viitor în timp ce vom sta la rând într-o bancă (și cine știe cât de mult vom mai avea parte de cozile interminabile având în vedere noua tehnologie de plată direct de pe card pe Internet) să ne punem întrebarea dacă persoana de la ghișeu este o doamnă drăguță sau un robot zâmbitor, plin de sârme electrice? (Alvin Toffler, Șocul viitorului, 163).
Clonarea este o altă punte aruncată doar celor cu buzunarele înțesate de bani, pentru a putea face față unui viitor imprevizibil, și mai ales morții. De altfel, acest tip de viitor ar putea fi calificat ca unul superparțial, în care logo-ul este vechea zicală evoluționistă din ecosistem: ”cel mai tare supraviețuiește”. Și cu mine, omul de rând, ce se va întâmpla? Voi fi veriga slabă a acestui lanț trofic și atrofiat de puterea celor mari? Știu, sunt sortit, și ce bine! să cred că am o șansă în plus de a mă agața cu nădejde de speranța de dincolo, a unei lumi mai bune. Dacă nici nu visăm la clonare sau suntem categoric împotriva ei, aceasta trecând de mult granițele bioeticii, poate ne gândim măcar să avem parte de un implant cu celule stem, pentru a ne vindeca anumite malformații, sau măcar o măsea pierdută demult. Dar costă! Și nu puțin!
Împărăția Cerurilor – dincolo de orice imaginație
Aceste proiecte în sine nu sunt rele, însă motivația care stă în spatele lor nu este una corectă. Biblia ne spune că suntem călători pe acest pământ, iar patria noastră este în ceruri. Cioplind cu măiestrie pentru a modela o lume doar pentru a încânta simțurile s-a dovedit un fiasco total. Nu neg valorea intrinsecă a lucrurilor care ne înconjoară. Cerul va fi un loc imbelșugat, plin de splendori. Cu toate acestea, miza izbăvirii noastre este cu totul alta. Nici nu propun o lume a sărăciei absolute, a monahismului debusolant, de dragul mânturii. Împărăția lui Dumnezeu este pentru oricine. Rasismul nu își are locul acolo, abuzul emoțional sau moartea. Interpretările romantice ale trecutului Și proiecțiile optimiste ale viitorului specifice modului de gândire Disney slujesc, fără dar și poate, sustragerii din prezent. Se întâmplă la sfârșitul unui film ori la ieșirea dintr-un magazin, ca ziua de astăzi să aibă urâtul obicei de a-și face din nou, în mod agresiv, simțită prezența. Vraja se destramă ca în poveste. În cu totul alt orizont se situează Împărăția lui Isus. Ea presupune în primul rând eradicarea răului, nu cosmetizarea lui, pentru a reuși să-l iubim. Aceasta înseamnă schimbarea atitudinii noastre care formează firea pământească Și apoi transformarea naturii psihosomatice.
Toate aceste simulacre ale Cerului nu fac altecva decât să se ancoreze în viitor, căutând să ne lumineze calea, clădind comunități ale zilei de mâine. Nici Disneyland, Celebration, Neverland, clonarea, cyborgii sau OZN-urile nu ne vor putea izbăvi din ultimul destin al omenirii. Mi-e drag Mickey Mouse, dar nu mă poate mântui! Și ce nevoie avem de tărâmuri fermecate, se întreba retoric Derek Tidball, de vreme ce hotarele Împărăției lui Isus ne sunt oricând deschise? Isus spunea că Împărăția s-a apropiat de noi și se ia cu năvală. Încă mai peregrinăm în Împărăția harului, în timp ce Împărăția slavei este la orizont. Privește spre cer! De acum poți visa cu ochii deschiși!
Daniel Nițulescu
