Providența în veci de veci
Bine se gândeau primii creștini atunci când au numit locul de veci: coimeterion. De la acest cuvânt vine țintirimul sau cimitirul nostru, dar el însemna la origine: camera de dormit. Pentru apostolul Pavel și frații din Tesalonic, morții se numeau: „cei care au adormit”. Ei credeau că dragii noștri se vor trezi atunci când însuși Domnul se va pogorâ din cer cu trâmbița lui Dumnezeu. Trâmbița va suna și morții vor învia și cei credincioși care vor fi rămas până la venirea Lui vor fi schimbați ca să întâmpine și să însoțească pe Domnul în văzduh.
Speranța creștina se bazează pe făgăduința învierii și se împlinește la așezarea din nou a lucrurilor. Atunci Dumnezeu va șterge orice lacrimă și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici bocet nici strigăt neputincios după ajutor și nici oftat din adâncul plin de durere al sufletului copleșit de întristare.
Regretatul poet Ioan Alexandru obișnuia sa numească realitatea viitoare slăvită: „pământ transfigurat”. Pentru el, lumea viitoare va fi nouă, proaspătă, sublimă și veșnică. În concepția lui Ioan Alexandru schimbarea la față a lucrurilor este mai mult decât o modificare aparentă; este o transformare profundă și fericită. Cum or fi sunat aceste lucruri minunate în inima sa mare de poet și om al credinței când se stingea din viată în neputință și durere, acum câțiva ani.
Ca poet vizionar al fericirii viitoare el a reprodus impresii despre lucrurile de sus, dar ca om supus naturii pieritoare a fost marcat de neputința și ruina prezentă. La capătul drumului din această lume, și-a adunat prietenii la căpătâi pentru a le transmite speranța și așteptările privind viața veacului ce va să vină.
Partea cea mai frumoasă a călăuzirii și ocrotirii providențiale nu a fost atinsă încă de nimeni în cursul acestei vieți. Ceea ce este mai bun a fost păstrat pentru veșnicie. Mântuiții vor avea în veșnicie mai mult de cât și-au putut dori sau imagina. Viața lor va fi îndestulată de lucruri care nu au trecut încă nimănui prin minte.
Un număr extrem de mic de oameni au reușit doar să întrezărească, măreția lucrurilor de dincolo. Ei le-au văzut doar de departe, iar când au vrut să povestească, au constat că le lipsesc cuvintele în care să poată spune ce au văzut, așa că noi avem foarte puține informații despre lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi.
Scriptura rămâne aproape singurul izvor de inspirație în ceea ce privește desăvârșirea lumii de apoi. Proorocii Isaia și Ezechiel în Vechiul Testament și Apostolul Ioan în Noul Testament, sunt cei care fac referiri la această fericită nădejde. Lor li se adaugă și Apostolul Pavel cu niște referințe sumare.
Din pasajele amintite mai sus reiese că împărăția slavei va fi loc de odihnă pentru sufletele celor credincioși. Dumnezeu va împlini în mod desăvârșit orice nevoie a copiilor Săi răscumpărați. Pământul cel nou nu va mai avea nici un fel de lucru prin care viața sau bunăstarea să fie amenințate.
Răspunsul direct și simplu al celor mântuiți va fi bucuria veșnică și lauda spontană și mereu proaspătă pentru Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în veci de veci.
Ion Buciuman
