Dacă ne uităm în urmă cu onestitate, la atitudinea pe care am avut-o atunci când unul dintre cei dragi ne-a întrerupt în timpul vizionării unui film, ca să ne spună ceva ce și-au adus aminte, ceva important pentru ei, ar trebui să recunoaștem că nu ne stabilim prioritățile în concordanță cu valorile și scopurile pe care le urmărim. Uneori nu ne gândim la priorități deloc. Dacă am face-o, am realiza cu surprindere că relațiile noastre sunt cu mult mai importante decât un film, un program distractiv, știrile sau sportul. Oamenii sunt totdeauna mai importanți! Sigur, am fost întrerupți (fără mila și considerație!) dar toți suntem oameni și toți putem uita…toți avem impresia că trebuie să comunicam ceva important imediat. Puse în balanță, relația cu cei dragi și activitatea ce nu se vrea a fi întreruptă, comparația e ridicolă în sine însăși. Totuși, noi adesea alegem să repezim pe cei dragi, simțind că ne sunt atacate drepturi elementare, când ei, -mici sau mari-, ne întrerup cumva, lipsit de considerație. Mândria ne spune că ei ar trebui să respecte faptul că suntem ocupați, nu? De cele mai multe ori suntem ocupați cu Media. De unde venim? Cum am ajuns aici? Insensibili la nevoile emoționale (și nu doar) ale celorlalți?
Drumul pe care am pașit pentru o vreme, pas cu pas ne-a abătut de la promisiuni și principii îndrăgite. Media ne-a ‘ajutat’ să ‘evoluăm’. De la stadiul de oameni (sociabili) interesați de oameni, la stadiul de oameni interesați de lucruri și servicii. In tot acest timp în care gusturile noastre s-au lăsat schimbate în conformitate cu cerințele ‘actuale’ ale Media, noi am neglijat persoane reale, care au suferit din lipsa de comunicare cu noi, din lipsa de afecțiune împărtășită, poate chiar din lipsa de înțelegere… Probleme imaginare au luat treptat locul problemelor reale pe care oamenii le au și le discută între ei. Când noi suntem foarte ocupați cu activități egoiste și chiar dăunătoare (Media rămâne în discuție), cei de lângă noi suferă; trece un timp până să își dea seama ce se întâmplă cu relația în (de)cădere liberă. Intr-o bună zi ajung să vadă că interesele noastre nu mai sunt aceleași, poate chiar nu mai tragem la aceeași căruță, împreună cu ei… Uneori avem impresia că nu am făcut nimic rău, că nici nu ne-am schimbat. Cum se face atunci că relațiile sunt tot mai sărace și mai sleite? Cât timp am petrecut cu aceleași persoane pe vremea când le iubeam cu pasiune? Cât timp petrecem azi? Cum se face că noi nu stim exact cum se simte cel sau cea de lângă noi? Doar presupunem că totul e ca înainte!
Ceea ce este mai interesant, în tot acest timp în care am dat atenție unor ‘nevinovate’ plăceri (egoiste, după cum apar în lumina bunului simț și a rezultatelor) mai mult decât s-ar fi cuvenit, considerând relațiile cu cei din jur…în tot acest timp am fost privați de comunicarea drăgăstoasă cu Cel ce ne iubește la fel, dar suferă mai mult din cauza relației slăbite chiar și cu El. Dumnezeu este lângă noi mereu. El așteaptă să fim prieteni și să Il iubim ca pe un Parinte, Soț sau Prieten intim – sau toate la un loc. Cât timp am risipit fără să fi observat că Prietenul nostru e lăsat undeva departe, în întuneric? Cât de des putem să conversăm cu El, în timp ce privim un program sau un film? Cât de aproape Il mai simțim după ce filmul de acțiune s-a sfârșit? Ce ne mai îmbie să Il chemăm pe El să ne țină companie, după două ore de acțiune și război sau lupte crâncene, intrigi și mizerie umană? Violența sau sexul deslușit sunt un abuz emoțional de care Bunul nostru Dumnezeu dorește să ne scutească. Ele ne altereaza judecata și simțurile… Alegerea ne aparține, fără excepție, ca întotdeauna.
Nu în ultimul rând, tot acest timp petrecut cu Media putea fi folosit într-un mod lipsit de egoism, pentru a face ceva pentru sau cu cineva. Sunt rare situațiile când oamenii sunt nerecunoscători, dar chiar și atunci, noi putem avea deplină satisfacție că am lucrat în favoarea cuiva. Când alegem să dăm, implicit primim. Timpul petrecut ajutând pe altcineva ne aduce răsplătire de la Dumnezeu și mulțumire de sine. Ce se poate compara cu un om obosit fizic și satisfăcut emoțional și moral? Dăruirea de sine ne aduce mult mai multă bucurie decât timpul petrecut în lecturi de calitate incertă sau distracții care în final se arata a ne diminua puterile morale. Și apoi, nu se dezvoltă oare relații sănătoase, când lucrăm unii pentru alții? Oricine căruia îi place să ajute pe alții, se ajuta pe sine, primind aprobarea lui Dumnezeu și a celor din jur. Așa se dezvoltă o personalitate plăcută, plină de bucurie și întelepciune. Astfel de activități ne ajută să prețuim pe cei din jur și să le fim cu adevărat de folos.
Sursa: www.crestin.org
