(ethos 2/2000)
Potrivit estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in intreaga lume sunt practicate zilnic 40 pana la 60 de milioane de avorturi. De fiecare data, miracolul unei noi vieti este ucis in pantecele unei mame si indepartat.
In discutiile opiniei publice pe tema avortului si a cazurilor in care poate fi permisa practicarea lui, abia daca se vorbeste despre copilul nenascut, in schimb, este in permanenta accentuat dreptul femeii, care, dupa cum se invoca, trebuie sa poata decide liber daca doreste sa aduca pe lume un copil sau vrea sa "intrerupa" sarcina. Un copil va schimba intreaga ei viata. Daca acest lucru i se pare nepotrivit sau incomod, nu i se poate pretinde sa poarte o sarcina. Avortul este prezentat ca solutie ideala la "problema" ei. O mica interventie si viata poate continua la fel ca inainte.
Foarte rar se aude ceva despre riscurile legate de un avort, inaintea oricarei operatii, pacientul vrea sa fie lamurit cat mai exact cu privire la eventualele consecinte negative. In schimb, in cazul consultari lor in probleme de sarcina, femeile sunt adesea informate doar intr-un mod fragmentat cu privire la riscurile unei intreruperi.
In afara urmarilor fizice, si consecintele de ordin psihic pot da nastere la probleme. O trauma avortiva poate fi explicata in maniere Toarte diferite. O multitudine de simptome pot fi grupate si rezumate prin termenul de sindrom post-avortiv (SPA). Aici sunt cuprinse: sentimentele de vinovatie, plansul nemotivat, starile de frica, depresiile.
In timp ce SPA este prezentat de catre adversarii avorturilor ca o realitate dovedita stiintific, sustinatorii avorturilor contesta cu vehementa existenta unor asemenea traume, in mod efectiv este dificil sa se masoare in mod stiintific – constatandu-le din punct de vedere statistic si facandu-se trimitere fara echivoc la avort – sentimentele de regret si teama sau dereglarile respectului de sine. In orice caz. majoritatea cercetatorilor din cele doua categorii sunt de aceeasi parere in ce priveste faptul ca, in mod normal, avortul este "stresant si dificil din punct de vedere emotional pentru majoritatea femeilor", pentru a folosi cuvintele cercetatoarei americane Mary K. Zimmermann, de la organizatia "Pro Choice".
In cadrul unei pagini de internet avand titlul "Primul homepage informativ pentru tineri si educatori", Jasmin Stolle scrie: "Nimeni nu are dreptul sa impiedice o femeie sa se decida impotriva copilului ei. Morala si apelul la constiinta nu reprezinta in nici un caz o cale, ci informatia clarificatoare si asta cat mai din timp cu putinta." "Informatia" ei este insa oricum altfel decat cuprinzatoare si clarificatoare. Dupa prezentarea catorva date statistice, este reclamat dreptul femeilor la autodeterminare si sunt atacate guvernele conservatoare si restrictive. Apoi urmeaza un scurt paragraf in care sunt descrise in cateva cuvinte cele doua metode avortive mai des folosite. Textul se incheie cu o descriere necritica a pilulei avortive RU 486: in care nu sunt deloc amintite problemele fizice si psihice care pot aparea si care sunt foarte serioase.
Dr. Susan Stanford este psiholog si o persoana direct interesata. In cartea "Miriam… de ce plangi?", ea afirma: "Este cunoscuta marea pierdere pe care o sufera femeile in urma unui avort spontan. E cu adevarat iresponsabil ca acele femei care stau in fata unui avort sa nu fie facute constiente de faptul ca le sta inainte aceeasi suferinta." Iar Karin Stuck adauga in alt capitol al cartii sus-mentionate: "Cine respecta cu-adevarat si nu sustine doar verbal ca respecta libertatea personala a femeii in perioada incarcata de conflicte a graviditatii, trebuie sa-i spuna intregul adevar, inclusiv cel cu privire la SPA, si n-o poate amagi cu jumatati de adevar." Oare organizatiile care apara drepturile femeilor nu sunt datoare fata de cele pe care le reprezinta, sa le infatiseze in mod sincer toate consecintele" posibile ale unei asemenea decizii dificile?
Toate femeile aflate in conflictul determinat de o graviditate se afla si sub uriasa presiune a mediului din jur. Eventual locuinta este prea mica si nu sunt bani. Poate ca tatal copilului ameninta c-o paraseste pe partenera lui ramasa insarcinata. De asemenea femeia poate fi coplesita de teama fata de responsabilitatea unei educatii sau de ingrijorarea ca va trebui sa creasca un copil handicapat. Este posibil ca viitoarea mama sa nu-si fi terminat inca studiile, iar prietenii, parintii si sfatuitorii sa aiba pareri contradictorii cu privire la acest subiect.
In miezul acestui camp de tensiuni este nevoie de mult curaj pentru a lua atitudine in favoarea copilului si a infrunta greutatile ulterioare inevitabile. Nu in ultimul rand, avand sentimentul ca singura nu poate reusi aceasta, femeia vede adesea avortul ca singura cale de scapare.
In acest sens, nu este suficient doar sa se traga un semnal de avertisment in privinta avorturilor. Femeile aflate in aceasta situatie au nevoie de consiliere si ajutor, pe care le vor primi cel mai bine de la cineva in care se pot increde pe deplin. Aici suntem cu totii provocati. Avem noi ochii deschisi pentru problemele celorlalti? Suntem dispusi sa fim alaturi cu sfatul si cu fapta de o femeie care nu vrea sa-si ucida copilul? Aici se cere dovedita o iubire adevarata si practica fata de semenul nostru. Este un camp vast de lucru pentru toii aceia care au experimentat dragostea lui Isus si doresc s-o ofere mai departe si altora totodata si un privilegiu de a ocroti si pretui o mica parte din minunata creatie a lui Dumnezeu.
