Autor: Octavian Lupu
Mi-am propus in urma cu mai multe saptamani sa dedic mai multe articole spiritualitatii Zen, cu scopul de a pune in valoare posibilele conexiuni cu crestinismul. De la bun inceput vreau sa subliniez faptul ca nu mi-am propus sa promovez acest mod de gandire, ci mai degraba sa identific posibile precepte si invataturi care sa ne ajute in descoperirea universului infinit si fascinant al spiritului uman.
Cred ca atunci cand devenim dogmatici si inchistati intr-un sistem de gandire comitem cea mai de seama greseala impotriva actului de cunoastere, fapt cu efecte nefaste asupra modului nostru de a fi. Intoleranta fata de semeni, lipsa de omenie, orice forma de cinism si de violenta isi au izvorul in faptul ca nu suntem capabili sa ne ascultam unii pe altii, ca ne lasam influentati de idei preconcepute ce ne rapesc in final bucuria de a trai.
Schemele si sabloanele societatii, utile pana la un anumit punct, devin in timp un obstacol major pentru dezvoltarea deopotriva a individului si a colectivitatii. Atunci cand tiparele devin litera de lege, cand nu mai este lasat spatiu pentru creativitate si comunicare, rezultatul se concretizeaza in faptul ca devenim niste masini ce actionam rigid si fara sensibilitate. Dar astfel umanitatea din noi incepe sa dispara, chipurile devin intunecate, privirile impersonale, atingerea capata forma frigului ce te patrunde in oase. Intr-un cuvant, ne pierdem esenta si ajungem sa fim doborati de forta malefica a ignorantei.
Asadar, prin cautarile mele in efortul de a intelege ceva din gandirea Zen, am reusit sa descopar expuse intr-un mod sintetic, dar explicit cele zece mari precepte intr-o carte intitulata "Urmand calea Zen" [1]. Traducerea din limba engleza a acestor precepte a fost o provocare pentru mine, dar in esenta cred ca am reusit sa redau o exprimare relativ fericita pentru limba romana. Pe scurt, aceste precepte se enunta astfel:
1. Sa nu ucizi.
2. Sa nu furi.
3. Sa nu folosesti sexul in mod necorespunzator.
4. Sa nu minti.
5. Sa nu folosesti narcotice.
6. Sa nu vorbesti despre greselile altora.
7. Sa nu te inalti pe tine si sa nu abuzezi de ceilalti.
8. Sa nu aduci vatamare valorilor universului.
9. Sa nu fii tolerant cu mania.
10. Sa nu batjocoresti cele trei comori: divinitatea (Buddha), universul (Dharma) si tot ce exista (Sangha).
Pentru comparatie cu crestinismul, voi reda sintetic cele zece porunci astfel:
1. Sa nu ai alti dumnezei in afara de Domnul (Yahweh).
2. Sa nu te inchini idolilor.
3. Sa nu batjocoresti Numele Domnului.
4. Sa respecti ziua de odihna (Shavat-ul).
5. Sa-ti cinstesti parintii.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu comiti adulter.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu depui marturie mincinoasa.
10. Sa nu poftesti ceea ce nu este al tau.
O prima observatie privind codul moral Zen consta in relativa absenta a divinitatii, care apare eventual sub o forma mai difuza la porunca a zece-a privind cele trei comori, insa se remarca faptul ca nu este prima pe lista. Pe de alta parte, pe primul loc sunt puse chiar acele precepte care se refera la relatiile dintre oameni in genul "sa nu ucizi" sau "sa nu furi". O posibila conexiune am putea sa o facem cu relatarea din Evanghelii in care Domnul Hristos raspunde unui tanar bogat ca pentru a fi desavarsit trebuie sa respecti in primul rand poruncile cu privire la relatiile dintre oameni: "sa nu ucizi", "sa nu comiti adulter", "sa nu furi" etc. acestea fiind o dovada clara a nivelului de spiritualitate la care ai ajuns.
Desi putem vorbi despre o "absenta" a divinitatii, in intelesul iudeo-crestin al cuvantului, totusi se observa un accent pus pe relatiile dintre oameni: "sa nu vorbesti despre greselile altora" sau "sa nu te inalti pe tine si sa nu abuzezi de ceilalti". In acest moment ma gandesc la faptul deplans de multi autori crestini ca nu exista o explicita condamnare biblica a mandriei, exprimata printr-o porunca.
Ca o observatie generala, vedem ca mania este in mod special mentionata, fiind necesar sa nu o toleram in viata noastra. Nu pot sa nu remarc asemanarea cu porunca rostita de catre Domnul Hristos de a nu ne mania unii pe altii, acest lucru fiind echivalent cu uciderea. Din acest punct de vedere, am convingerea ca exista corespondente interesante cu Evanghelia lui Hristos, lucru ce ar permite o evaluare corecta a gandirii Zen dintr-o perspectiva crestina.
In privinta calomniei, barfei si a altor obiceiuri de felul acesta avem porunca "sa nu vorbesti despre greselile altora", ceea ce da o nuanta puternica moralitatii Zen si "tacerii" semnificative fata de nedesavarsirile altora, caracteristica definitorie a poporului japonez. Bineinteles ca exista corespondente crestine in invataturile date de catre apostolul Pavel, dar nu avem un cod dat ca porunca in aceasta privinta in crestinism.
De asemenea, "vatamarea" universului reprezinta un element specific gandirii Zen si imediat imi imaginez armonia din gradinile japoneze, de fapt gradini Zen, in care simplitatea si rafinamentul genereaza o atmosfera care vorbeste mai bine decat o mie de cuvinte despre ce inseamna sa lasi la o parte orice forma de violenta si sa inveti ca esti o mica parte a unui mare univers. Cu privire la acest aspect, crestinismul, data fiind originea iudaica si propagarea in lumea greco-latina, nu a fost niciodata sensibil fata de univers, desi se mentioneaza faptul ca este creatia lui Dumnezeu. De aici se poate intelege ca violenta a insotit evolutia sa, desi Evanghelia lui Hristos ar putea fi privita ca o expresie suprema a opririi "vatamarii" universului de catre om.
Am dorinta sa revin cu mai multe detalii asupra fiecaruia dintre aceste precepte, fiindca intentia mea este de a surprinde si de a intelege, atat cat este posibil, spiritualitatea felurita a oamenilor care locuiesc pe planeta Pamant. Din respect pentru diversitate, consider sa analizez aceste lucruri fara a manifesta prejudecata, avand grija sa conturez ceea ce este de valoare pentru a obtine astfel acces la cunoasterea felurita pusa la dispozitia umanitatii de catre Dumnezeu.
"Comuniunea in conceptia Zen reprezinta microcosmosul relatiilor dintre toate lucrurile si cu toate fiintele, precum si cu aspectele nevazute sau necunoscute ale realitatii. O perceptie profunda asupra acestui lucru se obtine atunci cand atingem armonia cu ceilalti, fapt care se exprima prin cele zece mari precepte ale urmasilor lui Buddha."
Putem spune ca gandirea Zen nu este nici pe departe caracterizata de singuratate, ci de o comuniune activa cu tot ceea ce exista, o patrundere dincolo de aparente ce nu lasa loc superficialitatii, o experienta ce te conduce la respect fata de orice forma de existenta, la pretuirea semenilor si la modestie in ce priveste realizarile personale in raport cu un univers mereu fascinat si niciodata cunoscut pe deplin.
Ce credeti? Avem si noi ceva de invatat din toate aceste lucruri? Putem sa ne imbogatim experienta crestina privind si la celelalte religii? Eu unul spun ca raspunsul este evident si daca vom face acest lucru vom constata ca Evanghelia lui Hristos reprezinta o invatatura al carei inteles trece dincolo de tot ceea ce ne-am fi putut imagina vreodata.
[1] Taking the path of Zen, Robert Aitken, North Point Press, San Francisco, 1982
Octavian LUPU
